fbpx
Acasă » JURISPRUDENȚĂ » ÎCCJ a motivat de ce e infracțiune să conduci beat o mașină tractată sau care coboară o pantă cu motorul oprit

ÎCCJ a motivat de ce e infracțiune să conduci beat o mașină tractată sau care coboară o pantă cu motorul oprit

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la ÎCCJ a motivat celebra Decizie din 21 martie 2019, arătând de ce e infracțiune să conduci beat o mașină tractată sau care coboară o pantă cu motorul oprit

Potrivit magistraților de la Înalta Curte de Casaie și Justiție, ”conducătorul auto al vehiculului tractat sau care se deplasează din inerţie pe o pantă descendentă, iar motorul nu funcţionează, însă acţionează frânele, direcţia sau semnalizarea vehiculului poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, în condiţiile în care, în timp ce se află la volanul acestuia, are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Excluderea din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 336 alin. (1) din Codul penal a situaţiilor în care conducerea autovehiculului se realizează pe un drum public de o persoană cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, deşi motorul nu funcţionează, echivalează cu dezincriminarea parţială şi restrânge nejustificat, fără un temei legal, sfera de aplicare a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă care să justifice o diferenţiere, sub aspectul răspunderii penale, a acţiunii de conducere a autovehiculului pe drumurile publice sub influenţa alcoolului în raport cu funcţionarea motorului de propulsie – condiţie neprevăzută de norma de incriminare -, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, conducerea autovehiculului în pantă, în sens descendent, este posibilă, chiar dacă motorul nu funcţionează, iar pericolul pe care îl generează această faptă nu este diminuat de omisiunea punerii în funcţiune a motorului.

Starea de pericol nu rezultă din modul de deplasare a autovehiculului (prin autopropulsie/rulare pe o pantă descendentă), ci din faptul că acesta este condus, rulat pe drumurile publice de o persoană sub influenţa alcoolului peste limita legală.”, se arată în motivarea de mai jos.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 6/2019Dosar nr. 144/1/2019

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 16/05/2019

Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Simona Cristina Neniţă – judecător la Secţia penală

Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală

Rodica Cosma – judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa – judecător la Secţia penală

Florentina Dragomir – judecător la Secţia penală

Mirela Sorina Popescu – judecător la Secţia penală

Andrei Claudiu Rus – judecător la Secţia penală

Ana Hermina Iancu – judecător la Secţia penală

    Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 18.436/271/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: “Dacă acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.

Conform art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat doamna Aurelia Hirt, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef al Serviciului judiciar penal, Secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 144/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul dispoziţiilor art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării.

Totodată, a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul raportor, doamna judecător Simona Cristina Neniţă, care a fost comunicat părţilor din proces, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la dosar nefiind depuse puncte de vedere din partea acestora privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat reprezentantului Ministerului Public să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public a învederat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

A solicitat admiterea sesizării şi pronunţarea unei hotărâri prealabile în sensul de a se stabili că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.

În acest sens a arătat că activitatea de conducere presupune, pe de o parte, o deplasare a unui vehicul prin mijloace proprii, prin mecanisme specifice de punere în mişcare a acestuia, iar pe de altă parte presupune o activitate de dirijare a mersului, a mişcării, pe un drum public, a vehiculului, fără ca motorul să fie pus în funcţiune. Autopropulsia presupune o deplasare a acestui vehicul cu punerea în mişcare a propriului motor de funcţionare, însă, pe de altă parte, simpla pornire a motorului, câtă vreme acesta nu este cuplat la cutia de viteze, nu presupune o acţiune de punere în circulaţie.

Pentru a fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, este necesar ca un vehicul – al cărui conducător deţine permis de conducere şi se află sub influenţa alcoolului – să fie, prin natura sa, dotat cu un motor care să-i asigure funcţionarea. Însă, echiparea cu motor ţine de natura, şi nu de esenţa deplasării unui astfel de vehicul pe drumurile publice.

Prin urmare, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii menţionate şi atunci când un astfel de vehicul este dirijat, cu motorul oprit, pe drumurile publice, de către o persoană care are obligaţia de a deţine permis de conducere şi se află sub influenţa alcoolului, context în care aceasta acţionează sistemele de frână, de direcţie – prin urmare asigură deplasarea vehiculului cu motorul oprit, prin folosirea unor mecanisme ale acestuia -, întrucât şi într-o astfel de împrejurare, se pune în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar dosarul a fost reţinut în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

ÎNALTA CURTE,

    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus, prin Încheierea din data de 29 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 18.436/271/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: “Dacă acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie?”.

II. Expunerea succintă a cauzei:

Prin Sentinţa penală nr. 310 din data de 14 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 18.436/271/2017, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul B.D. cu privire la infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul B.D., la data de 2 iunie 2017, în jurul orei 00,10, având o alcoolemie de 1,65g/l, a pus în mişcare prin împingere autoturismul marca Fiat, cu nr. de înmatriculare (…), iar ulterior, drumul fiind în pantă, a intrat în habitaclul autoturismului şi a acţionat mecanismele de frânare şi direcţie, având intenţia de a porni în acest fel motorul, deplasându-se în acest mod pe o distanţă de aproximativ 300 metri, din care o parte a împins autoturismul şi o altă parte s-a aflat la volanul acestuia, pe str. Louis Pasteur din municipiul Oradea, fără ca motorul autoturismului să fie în stare de funcţionare.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Oradea a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal impune ca acţiunea de conducere să aibă ca obiect un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, adică un autovehicul, astfel cum acesta este definit de art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002). Conceptul de autovehicul este utilizat de către legiuitor şi în conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal şi vizează orice vehicul prevăzut cu un mijloc mecanic de propulsie, care se deplasează prin mijloace proprii şi care circulă în mod obişnuit pe drumurile publice.

În ceea ce priveşte acţiunea de conducere s-a reţinut că aceasta reprezintă operaţiunea tehnică prin care se pune în mişcare şi se dirijează un autovehicul prevăzut cu motor care să îi asigure deplasarea şi care are aptitudinea de a se deplasa prin mijloace proprii.

Prin urmare, în condiţiile în care, la data de 2 iunie 2017, deplasarea pe drumul public a autovehiculului marca Fiat, cu nr. de înmatriculare (…), s-a efectuat ca urmare a punerii în mişcare prin împingere şi dirijare prin acţionarea mecanismelor de frânare şi direcţie, fără a se realiza actul de conducere specific autoturismului, respectiv cu motorul în stare de funcţionare, s-a apreciat că fapta inculpatului B.D. nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cauza formând obiectul Dosarului nr. 18.436/271/2017 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În motivele de apel formulate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a susţinut că fapta concretă, reţinută în sarcina inculpatului B.D., întruneşte elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2018, din oficiu, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, pentru soluţionarea, de principiu, a problemei de drept menţionate.

Prin încheierea din data de 29 noiembrie 2018, constatându-se îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de 475 din Codul de procedură penală, s-a dispus sesizarea instanţei supreme.

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

III. Opinia instanţei care a formulat sesizarea

Cu privire la problema de drept invocată, Curtea de Apel Oradea a reţinut că, în cauză, deşi autovehiculul condus de inculpat nu avea motorul funcţional, a rulat pe drumul public în urma împingerii şi apoi al inerţiei generate de drumul aflat în pantă. Simpla funcţionare a motorului unui autoturism nu este de natură să îl poată pună şi în mişcare, în lipsa cuplării motorului la cutia de viteze (numai astfel poate avea loc autopropulsia).

S-a apreciat că este de natura unui vehicul (cu referire la autoturism) de a se deplasa pe drumul public cu ajutorul autopropulsiei, şi nu de esenţa sa.

Prin urmare, o persoană aflată în stare de ebrietate sau cu o alcoolemie în sânge de peste 0,80 g/l, aflată la volanul unui autoturism, pe un drum în pantă şi chiar cu motorul pornit, dar fără să fie cuplat la cutia de viteze, răspunde penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

IV. Punctul de vedere al procurorului şi al părţilor cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită

Reprezentantul parchetului a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în acest sens. În opinia sa, acţiunea de conducere presupune acţionarea dispozitivelor vehiculului care nu implică neapărat sistemul de autopropulsie.

Inculpatul, prin apărător, a susţinut că, în opinia sa, conducerea unui vehicul presupune în mod automat acţionarea sistemelor de autopropulsie.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.

Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării s-au conturat următoarele opinii:

În opinie majoritară s-a apreciat că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de propulsie.

S-a argumentat că dispoziţiile art. 336 din Codul penal incriminează “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul”, fără a opera vreo diferenţiere între situaţia în care vehiculul este pus în mişcare prin acţionarea sistemelor de autopropulsie sau în orice alt mod (spre exemplu, prin folosirea exclusivă a forţei de gravitaţie la coborârea unui deal de către vehicul).

De esenţa infracţiunii este ca vehiculul să se deplaseze pe un drum public, iar conducerea/controlul acestuia să fie realizată de o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Cât timp o deplasare pe o distanţă scurtă şi la o viteză mică prin acţionarea sistemelor de propulsie constituie infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu există justificare pentru ca aceeaşi deplasare să nu constituie infracţiune doar pe motiv ca nu au acţionat sistemele de propulsie.

În acest sens s-au pronunţat: Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală (opinia majoritară a judecătorilor), Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Giurgiu (opinia majoritară a judecătorilor), Tribunalul Teleorman, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Bacău, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Judecătoria Roman, Judecătoria Reghin, Judecătoria Luduş, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Turda, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Lugoj.

În opinie minoritară s-a apreciat că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, presupune, în mod necesar, punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de propulsie.

S-a argumentat că nu este suficientă doar împingerea unui autovehicul sau manevrarea sistemelor de direcţie şi frânare, în lipsa funcţionării sistemului de propulsie, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal.

În acest sens s-au pronunţat: Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Prahova, Tribunalul Iaşi (opinia majoritară a judecătorilor), Tribunalul Arad (opinia majoritară a judecătorilor), Judecătoria Brăila, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Babadag, Judecătoria Măcin, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Sinaia, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Iaşi (opinia majoritară a judecătorilor), Judecătoria Bârlad (opinia majoritară a judecătorilor), Judecătoria Năsăud (opinia majoritară a judecătorilor).

VI. Examenul jurisprudenţei

VI.1. Jurisprudenţa naţională relevantă

Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori (Decizia penală nr. 1.066 din data de 23 noiembrie 2018), Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori (Decizia penală nr. 56/A/2018 din data de 15 ianuarie 2018), Judecătoria Turnu Măgurele (Sentinţa penală nr. 49 din data de 5 aprilie 2018; Sentinţa penală nr. 39 din data de 20 martie 2018; Sentinţa penală nr. 211 din data de 1 octombrie 2018; Sentinţa penală nr. 41 din data de 21 martie 2018), Judecătoria Videle (Sentinţa penală nr. 151 din data de 29 noiembrie 2018; Sentinţa penală nr. 128 din data de 30 octombrie 2018; Sentinţa penală nr. 91 din data de 6 septembrie 2017; Sentinţa penală nr. 42 din data de 11 aprilie 2018), Judecătoria Timişoara – Secţia penală (Sentinţa penală nr. 5.535 din data de 9 noiembrie 2018; Judecătoria Drobeta- Turnu Severin (Sentinţa penală nr. 671 din data de 30 aprilie 2007).

VI.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii în care instanţa supremă să fi examinat chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 135/C/158/III-5/2019 din data de 15 februarie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia judiciară a înaintat concluziile formulate de procuror asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, comunicând totodată că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la această chestiune de drept.

În concluziile formulate, sub aspectul admisibilităţii, s-a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Sub aspectul fondului sesizării s-a apreciat că se impune pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare:

“În interpretarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, acţiunea persoanei aflate la volanul unui vehicul pe care îl pune în mişcare şi pe care îl dirijează pe un drum public, în lipsa cuplării motorului la cutia de viteze, acţionând doar frânele, direcţia şi semnalizarea acestuia, având dovedită o îmbibaţie alcoolică de 0,8 g/l alcool pur în sânge şi deţinător al permisului de conducere constituie elementul material al infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, respectiv acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.”

S-a motivat în esenţă că “a conduce un vehicul” nu presupune în mod obligatoriu ca motorul să funcţioneze, ci presupune “a dirija mersul sau mişcarea vehiculului”, acţiuni care pot avea loc chiar dacă motorul nu este efectiv în funcţiune.

Conducătorul auto al vehiculului tractat sau care se deplasează din inerţie, al cărui motor nu funcţionează, care acţionează doar frânele, direcţia şi semnalizarea vehiculului poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, în condiţiile în care, în timp ce se află la volanul acestuia, are în sânge o îmbibaţie alcoolică de 0,8 g/l alcool pur în sânge.

Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, relaţii care în esenţa lor formează obiectul ocrotirii penale.

Forma de vinovăţie cu care acţionează subiectul activ în situaţia în care pune în mişcare un vehicul fără să cupleze motorul la cutia de viteze (autopropulsia) este intenţia cu ambele forme.

În consecinţă, punerea în mişcare şi dirijarea pe drumul public a unui vehicul, fără punerea în funcţiune a motorului, constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal.

În ipoteza acţiunii de împingere a autovehiculului, alternată/urmată de prezenţa conducătorului sub influenţa alcoolului, la volanul acestuia, efectuând operaţiuni de manevrare, dirijare, frânare, semnalizare etc., pe drumul public, aşadar fără punerea în funcţiune/funcţionarea propulsiei, incidenţa incriminării prevăzute de art. 336 din Codul penal vizează numai acţiunile ulterioare operaţiunii de împingere. De altfel, asemenea acţiuni antrenează toate consecinţele legate de desfăşurarea circulaţiei publice şi de siguranţa acesteia (vizează şi pun în pericol valoarea socială ocrotită prin incriminarea menţionată).

VIII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” – Departamentul de drept penal “Vintilă Dongoroz” a apreciat că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie, dar implică situarea obiectivă a agentului în rolul conducătorului unui autovehicul care se deplasează pe drumurile publice, astfel încât sunt excluse din sfera conduitelor incriminate deplasarea din exterior, de exemplu, prin împingere a vehiculului, ori toate acele conduite în care acţionarea sistemelor autovehiculului (autopropulsie, direcţie, frânare) trebuie considerate în mod obiectiv ca fiind în concret inexistente.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a apreciat, în opinie majoritară, că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar ca punerea în mişcare a vehiculului să fie realizată prin acţionarea sistemelor de autopropulsie, în condiţiile în care conducătorul acestuia deţine controlul asupra sistemului de direcţie sau de frânare a vehiculului.

S-a constatat că raţiunea incriminării instituite de dispoziţiile art. 336 din Codul penal este aceea a sancţionării celui ce creează o stare de pericol pentru siguranţa rutieră, adică a persoanei în stare de ebrietate peste limita minimă ori sub influenţa substanţelor interzise, care deţine comanda de fapt asupra unui vehicul, prin controlul pe care îl exercită asupra sistemului de direcţie sau frânare al acestuia.

În opinie separată s-a susţinut că activitatea de conducere a unui autovehicul presupune activarea sistemelor de propulsie ale autovehiculului. Pericolul social trebuie raportat atât la obiect (autovehicul), cât şi la activitatea în sine (conducerea unui asemenea tip de vehicul presupunând activarea mecanismului de propulsie).

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a apreciat că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie, fiind suficientă şi necesară (pentru determinarea existenţei tipicităţii faptei comise în raport cu norma de incriminare respectivă) simpla deplasare intenţionată a vehiculului pe drumul public, de către o persoană care îl direcţionează/dirijează/controlează (sau încearcă ori ar trebui să îl direcţioneze/dirijeze/controleze), indiferent dacă motorul (sistemul de autopropulsie al vehiculului) există şi este în funcţiune la acel moment sau nu.

S-a reţinut că de esenţa acestei infracţiuni este tocmai deplasarea pe drumul public a vehiculului/coordonarea lui de către o persoană aflată în situaţiile descrise de respectiva normă de incriminare, ceea ce face să apară o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei.

Împrejurarea că acest fapt s-a petrecut în prezenţa sau absenţa funcţionării sistemului de autopropulsie a vehiculului tinde a reprezenta, eventual, un aspect de luat în considerare în operaţiunea de individualizare judiciară a răspunderii penale (implicit, a sancţiunii penale), dar nu influenţează însă, în vreun fel, existenţa tipicităţii.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova a apreciat că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.

S-a argumentat că punerea în mişcare a vehiculului fără a avea cheia în contact nu reprezintă o activitate de conducere, întrucât persoana nu are o reală putere de direcţie şi control asupra maşinii. În fapt, autoturismul se deplasează independent, neputând fi dirijat şi controlat în mod corect. Sistemul de frânare şi sistemul de direcţie nu sunt complet funcţionale în absenţa pornirii motorului, astfel că nu se poate vorbi de o dirijare conform voinţei unei persoane, mişcarea vehiculului fiind mai degrabă necontrolată. Făptuitorul are intenţia de a pune în mişcare vehiculul, dar nu poate controla direcţia acestuia, chiar deţinând un permis de conducere şi nefiind sub influenţa alcoolului.

S-a susţinut că nu se poate ignora periculozitatea faptei inculpatului de a pune în mişcare o maşină fără a acţiona sistemul de autopropulsie. În condiţii similare (fără a deţine un permis de conducere şi fiind sub influenţa alcoolului), fapta inculpatului de a pune în mişcare un vehicul fără a-i acţiona sistemul de autopropulsie este mult mai gravă, întrucât lipseşte puterea de control, punând în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor.

Cu toate acestea, o interpretare extensivă a normei de incriminare nu este permisă. S-a apreciat că în aceste situaţii s-ar impune reglementarea acestei ipoteze în mod distinct, printr-o infracţiune separată. Până la modificarea legislaţiei, inculpatul poate răspunde doar pentru rezultatele vătămătoare efectiv produse.

Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat în sensul că:

“Acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.

Acţiunea de conducere a unui autovehicul, în sensul art. 336 din Codul penal, nu implică în mod necesar punerea în mişcare a autovehiculului prin punerea în funcţiune a motorului de propulsie, ci include şi acţionarea mecanismelor care asigură dirijarea autovehiculului în mişcare, din interiorul acestuia, chiar dacă motorul de propulsie nu funcţionează.

Acţiunea de conducere a unui autovehicul, în sensul art. 336 din Codul penal, nu include punerea în mişcare a autovehiculului din exteriorul acestuia.”

S-a argumentat că norma de incriminare cuprinsă în art. 336 din Codul penal se referă la acţiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În raport cu semnificaţia termenilor din limbajul comun şi din dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, acţiunea de conducere a unui vehicul reprezintă acţiunea de dirijare a unui sistem mecanic, care are aptitudinea de a se deplasa, iar acţiunea de conducere a unui autovehicul, ca vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, reprezintă acţiunea de dirijare a unui sistem mecanic, echipat cu motor de propulsie, care are aptitudinea de a se deplasa.

Nici în cuprinsul normei de incriminare prevăzute în art. 336 din Codul penal, nici în cuprinsul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi nici în raport cu semnificaţia anterior relevată a acţiunii de conducere a unui autovehicul, conducerea autovehiculului nu este condiţionată de punerea în funcţiune de motorului de propulsie. În consecinţă, a condiţiona conducerea autovehiculului de punerea în funcţiune a motorului de propulsie însemnă a restrânge sfera de aplicare a normei de incriminare prevăzute în art. 336 din Codul penal, pe cale de interpretare, în absenţa unui temei legal.

Deşi acţiunea de conducere a unui autovehicul nu presupune în mod necesar punerea în funcţiune a motorului de propulsie, această acţiune impune acţionarea mecanismelor care asigură dirijarea autovehiculului, din interiorul acestuia, întrucât numai utilizarea unor mecanisme specifice ale autovehiculului poate avea semnificaţia conducerii acestuia. Punerea în mişcare a autovehiculului în absenţa utilizării mecanismelor care îi asigură dirijarea nu poate fi asimilată cu conducerea autovehiculului, întrucât nu implică utilizarea mecanismelor sale specifice şi nu asigură posibilitatea de a dirija autovehiculul. Prin urmare, împingerea unui autovehicul din exteriorul acestuia nu echivalează cu conducerea autovehiculului şi nu intră sub incidenţa normei de incriminare cuprinse în art. 336 din Codul penal, ci are semnificaţia punerii în mişcare a unui obiect.

În consecinţă, în cazul în care un autovehicul este pus în mişcare din exteriorul acestuia (prin împingere) şi, ulterior, este dirijat din interior de către persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prin acţionarea mecanismelor specifice, pe un drum public, în pantă, în sens descendent, fără punerea în funcţiune a motorului de propulsie, numai acţiunea ulterioară de dirijare a autovehiculului din interior prezintă relevanţă penală, iar nu şi acţiunea iniţială de împingere a autovehiculului din exteriorul său.

S-a mai apreciat că aplicarea în mod corespunzător a considerentelor Deciziei nr. 224 din 15 aprilie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 6 iunie 2014, determină concluzia că excluderea din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 336 din Codul penal a tuturor situaţiilor în care conducerea autovehiculului se realizează fără punerea în funcţiune a motorului de propulsie echivalează cu dezincriminarea parţială, pe cale de interpretare, prin restrângerea sferei de aplicare a normei de incriminare, a faptei de “conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, eliminându-se protecţia juridică penală a unor valori cu statut constituţional.

În acest context, a condiţiona existenţa acţiunii de conducere a unui autovehicul de punerea în funcţiune a motorului de propulsie – condiţie neprevăzută în norma de incriminare – nu însemnă numai a restrânge sfera de aplicare a normei de incriminare prevăzute în art. 336 din Codul penal, pe cale de interpretare, ci şi a restrânge, pe aceeaşi cale, sfera de aplicare a normelor de incriminare privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice care utilizează în cuprinsul lor conceptul de conducere a unui autovehicul, afectându-se protecţia juridică penală a unor valori.

IX. Dispoziţii legale incidente

Art. 336 din Codul penal. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

“(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

“Art. 6. – În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:

(…)

6. autovehicul – orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. (…);

(…)

12. conducător – persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tracţiune, animale izolate sau în turmă, de povară ori de călărie;

(…)

14. drum public – orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile;

(…)

35. vehicul – sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări;”.

“Art. 20. – (1) Pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător.”

“Art. 35. – (1) Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.”

X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Analizând chestiunea de drept supusă dezlegării, judecătorul-raportor a apreciat că se impune admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 18.436/271/2017, stabilind că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

A. Admisibilitatea sesizării

În cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

În acest sens, Curtea de Apel Oradea este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv cu apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 310 din 14 martie 2018 a Judecătoriei Oradea. Chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, iar soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

B. Chestiunea de drept ce face obiectul sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Art. 6 pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 defineşte vehiculul ca sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări.

Acelaşi act normativ – art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 defineşte autovehiculul ca orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul mărfurilor.

Din coroborarea textelor legale enunţate reiese că autovehiculul este un vehicul echipat cu motor de propulsie, respectiv un sistem mecanic care se deplasează pe un drum cu mijloace de autopropulsare.

Infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe incriminată de art. 336 din Codul penal este una de pericol al cărui obiect juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, ale căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de interzicerea conducerii vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul.

Conducerea unui autovehicul este operaţiunea tehnică prin care o persoană pune în mişcare autovehiculul şi îl dirijează pe drumurile publice. Conducerea presupune deplasarea autovehiculului, aflarea acestuia în mişcare.

Însă conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană nu presupune obligatoriu ca motorul să funcţioneze, ci înseamnă “a dirija mersul unui vehicul, al unei maşini” din interiorul acestuia, chiar dacă motorul nu este efectiv în funcţiune.

Spre exemplu, cazul în care vehiculul se deplasează pe un drum public în pantă, în sens descendent, iar conducătorul auto acţionează doar direcţia şi frânele din interiorul autovehiculului sau situaţia când un vehicul este tractat pe un drum public de un alt vehicul cu ajutorul unei legături flexibile omologate.

Ca atare, şi în aceste situaţii, conducătorul auto al vehiculului tractat sau care se deplasează din inerţie pe o pantă descendentă, iar motorul nu funcţionează, însă acţionează frânele, direcţia sau semnalizarea vehiculului poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, în condiţiile în care, în timp ce se află la volanul acestuia, are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

    Excluderea din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 336 alin. (1) din Codul penal a situaţiilor în care conducerea autovehiculului se realizează pe un drum public de o persoană cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, deşi motorul nu funcţionează, echivalează cu dezincriminarea parţială şi restrânge nejustificat, fără un temei legal, sfera de aplicare a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă care să justifice o diferenţiere, sub aspectul răspunderii penale, a acţiunii de conducere a autovehiculului pe drumurile publice sub influenţa alcoolului în raport cu funcţionarea motorului de propulsie – condiţie neprevăzută de norma de incriminare -, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, conducerea autovehiculului în pantă, în sens descendent, este posibilă, chiar dacă motorul nu funcţionează, iar pericolul pe care îl generează această faptă nu este diminuat de omisiunea punerii în funcţiune a motorului.

    Starea de pericol nu rezultă din modul de deplasare a autovehiculului (prin autopropulsie/rulare pe o pantă descendentă), ci din faptul că acesta este condus, rulat pe drumurile publice de o persoană sub influenţa alcoolului peste limita legală.

De altfel, textul legal – art. 336 din Codul penal se referă exclusiv la acţiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere -, nefiind condiţionată de punerea în funcţiune a motorului de propulsie, ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere toate cazurile în care o persoană conduce pe drumurile publice un autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe pentru a o sancţiona penal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

   În numele legii

D E C I D E:

    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 18.436/271/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: “Dacă acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.”

Stabileşte că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2019.

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns