Ca urmare a publicării articolului „Avocatul Dan Chertes atacă voalat Consiliul Baroului Cluj, după ce i-a picat proiectul”, publicat pe site-ul Clujust.ro la data de 12 mai 2017, avocatul Chertes ne-a solicitat să publicăm următorul drept la replică:
”Cu referire la susținerea că „Dan Chertes a lansat un zvon înainte de adunare că avocații care lipsesc vor fi amendați de Consiliul Baroului pe motiv că au săvârșit abatere disciplinară. Numeroși avocați stagiari au mers speriați doar din această cauză la adunare” citată de dvs. ca urmare a celor aflate pe „surse”, aceasta este falsă, este o minciună. Invit „sursele” Clujust să menționeze nominal persoanele de la care au auzit un astfel de zvon, respectiv care au fost stagiarii care s-au prezentat la Adunarea Generală „speriați, doar din această cauză”. Conform Proiectului care trebuia dezbătut la Adunarea Generală existau puncte de modificare legislativă care vizau direct stagiarii, motiv pentru care aceștia erau în mod obiectiv interesați să se prezinte, respectiv pentru a susține sau nu modificările care îi vizau.
(Precizare Clujust.ro: Sursele nu se dezvăluie, iar avocații stagiari cu care am stat de vorbă asta ne-au spus)
Susținerea doamnei consilier Luiza Budușan conform căreia „în istoria Baroului nu s-au aplicat sancțiuni pentru lipsa de la adunări” este parțial adevărată. Astfel, cel puțin la Adunarea Generală Ordinară din 26.02.2016 convocatorul preciza: „Absenta nejustificata a avocatilor va fi considerata abatere disciplinara si va fi sanctionata conform legii. – CONSILIUL BAROULUI CLUJ”. Este adevărat că această precizare nu a fost reluată nici la Adunarea Generală ordinară din acest an, nici în cele două convocatoare ale Adunării Generale Extraordinare din 4.05.2017 și 12.05.2017. Faptul că legea prevede sancționarea ca abatere disciplinară a lipsei nejustificate a avocatului de la Adunările Generale ale Baroului iar un consilier al Baroului, care este și consilier coordonator al departamentului de „Sesizări, reclamații, disciplină”, susține că Baroul, în istoria lui, nu a aplicat sancțiuni pentru aceste absențe, prin urmare, nu a aplicat legea, apare ca o afirmație cât se poate de gravă.
În același context, afirmația doamnei consilier că „Avocații sunt liberi să acționeze potrivit propriiilor convingeri, dacă au înțeles să nu se prezinte la adunare, care avea scop propuneri de modificare legislativă, nu pot decât să bănuiesc că nu au fost convinși că aceste modificări sunt oportune in acest moment pentru profesia de avocat” are aceeași carență. Conform legii, avocații sunt obligați să se prezinte la toate Adunările Generale ale Baroului din care fac parte, fie că sunt ordinare, fie că sunt extraordinare și să-și exprime acordul sau dezacordul privind tema respectivei adunări, prin vot.
Cât privește susținerea doamnei consilier conform căreia ”Consiliul a acordat întreg suport inițiativei colegului, dovadă fiind organizarea a două adunări care au implicat costuri pentru Barou, sala fiind închiriară pe o perioadă limitată” pentru o corectă informare a colegilor avocați sunt importante următoarele precizări:
Deși decizia privind organizarea Adunării Generale Extraordinare s-a luat de Adunarea Generală Ordinară din 10.03.2017, prin vot, am fost chemat în ședința din 16.03.2017 a Consiliului Baroului Cluj pentru a mi se solicita identificarea de soluții pentru un cost mai scăzut al Adunării Extraordinare având în vedere că două convocări ale unei astfel de adunări la Grand Hotel Napoca ar fi costat 27.000 Lei.
Am identificat personal la Casa de Cultură a Studenților două zile libere pentru închiriere (4.05.2017 și 12.05.2017). Prețul a fost stabilit pe oră (1300 lei+TVA), iar contractul a fost semnat pentru 4 ore, 2 ore în data de 4.05.2017 și 2 ore în data de 12.05.2017 (urmând a se prelungi prin act adițional dacă se depășeau cele 4 ore). Prin urmare, suma plătită la acest moment din bugetul baroului a fost de 6.188 lei în loc de 27.000 Lei (la Grand Hotel Napoca nu conta numărul de ore, era 13.500 lei/adunare indiferent de numărul de ore). Mai mult, în data de 12.05.2017 aveam „neconsumate” 3 ore din contract (fiind rămasă una din data de 4.05.2017).
În acest context, l-am rugat personal în data de 12.05.2017 pe dl. Mircea Pop să prelungească constatarea cvorumului cu cel puțin jumătate de oră. Mi-a spus că nu poate încălca decizia consiliului care a stabilit că la 14,30 se închid listele de prezență. În acest context, la 14,30 când s-au închis listele semnaseră 316 colegi, fiind necesar un număr de 381 semnături de prezență (65 de avocați lipsă). În următoarele 5 minute au ajuns cel puțin 15 colegi care nu au mai fost lăsați să semneze, motiv care mă face să cred că încă 50 de colegi ar fi ajuns în următoarea jumătate de oră. Spun aceasta și în contextul în care nu cred că în istoria Baroului a existat o Adunare la care să se fixeze o oră de închidere a listelor de prezență. Mai mult, în data de 4.05.2017, la prima convocare, se prezentaseră 357 de colegi avocați, număr foarte apropiat de cvorumul necesar pentru a doua dată în care a fost convocată adunarea.
Cât privește poziția ironică a dl. consilier Victor Rusa, citată de articolul dvs. care reține că „Din pacate, primavara legislativa clujeana a avut soarta legii gratierii. Nu vom putea face avocatura altfel”, observ că acesta a revenit asupra părerii, ștergând-o de pe contul său de Facebook a doua zi dimineața, după articolul dvs. în care a fost citat.”
Amintim că adunările generale extraordinare convocate pentru datele de 4 și 12 mai nu s-au ținut din cauzei lipsei cvorumului. Adunările aveau un singur punct pe ordinea de zi: un proiect de modificare a Statutului profesiei de avocat și a Legii 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, inițiat de Chertes. Proiectul a fost pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare din 10 martie, dar nu a mai fost discutat și votat din cauza modificărilor aduse ordinii de zi, la solicitarea aceluiași avocat Chertes.
Legea avocaturii a suferit modificări masive prin Legea 25/2017 publicată în Monitorul Oficiald in 28 martie.