fbpx

Decizie de maxim interes pentru jurnaliști și pentru cei care vor să-i dea în judecată pentru defăimare

Într-un proces cu obiect răspundere civilă delictuală, un personaj controversat a dat în judecată mai mulți jurnaliști, cerând daune de 100.000 lei și eliminarea articolelor despre el. Instanțele clujene au dat dreptate presei, respingând pretențiile. Pe lângă explicații despre rolul presei și libertatea de exprimare, în motivarea deciziei CA Cluj se explică și înțelesul motivului de recurs referitor la  ,,depăşirea limitelor atribuţiilor puterii judecătoreşti”.

În speță, reclamantul care a chemat în judecată mai mulți jurnaliști și firme care editează publicații este Răzvan Nicolae Micul, inculpat în cel puțin trei dosare aflate pe rol, dintre care două de înșelăciune la Cluj-Napoca și Buzău și unul de constituire a unui grup infracțional organizat la Brașov. Între timp, Micul și-a schimbat numele în Morar. Reclamantul este jurist și contributor pe site-ul juridice.ro.

Paragrafe relevante:

”Calitatea de jurnalist nu reclamă efectuarea unor studii în domeniu, ci doar redactarea în mod repetat a unor articole de presă care practic abordează teme de interes public. De asemenea, pentru a fi recunoscut ca jurnalist, având în vedere că în România nu există legea presei, nu este necesară nici aderarea expresă la un cod deontologic, ci doar exercitarea profesiei cu bună-credinţă.”

”Expresii de genul ţepar, escroc, deşi dure, ele ţin de tehnica jurnalistică ce permit o doză de provocare şi au la bază solida informaţie provenită de la Poliția Română ele atrăgând atenţia publicului asupra unor fapte de natură penală, de interes general.”

În raport de rolul important pe care presa îl are în societate (”câine de pază al democraţiei”) în considerarea îndatoririi sale de a comunica informaţii şi idei privitoare la toate problemele de interes general, în analiza îndeplinirii îndatoririlor şi responsabilităţilor la care sunt ţinuţi ziariştii, poate fi acceptată o oarecare doză de exagerare, chiar de provocare, dacă interesul informării publicului primează.

Tendinţa care se desprinde din jurisprudenţa instanţei europene este aceea de a proteja presa de acuzaţiile de calomnie, formulând în acest sens principiul conform căruia jurnaliştii nu trebuie să dovedească întotdeauna adevărul afirmaţiilor publicate, atunci când acţionează cu bună credinţă şi pe baza unor afirmaţii credibile.”

”C.E.D.O. a statuat în jurisprudenţa sa că fapta constând în atingeri aduse imaginii şi reputaţiei este justificată prin prisma libertăţii de exprimare, dacă afirmaţiile făcute au o minimă bază factuală.

Jurisprudenţa C.E.D.O. a mai stabilit că libertatea de exprimare va fi mai largă dacă afirmaţiile sunt făcute în presă şi vizează o persoană publică, sens în care se vor reduce şi exigenţele privind existenţa bazei factuale. Libertatea jurnalistică include şi posibilitatea jurnalistului de a recurge la o doză de exagerare sau chiar de provocare, fără a se încălca prin aceasta dispoziţiile art. 10 din C.E.D.O. presei îi este tolerată o doză de exagerare însă jurnaliştii trebuie să îşi îndeplinească obligaţia, de a verifica, în prealabil, în mod rezonabil, susţinerile publicate”

La final este legenda cu părțile din dosar, acestea fiind anonimizate de Curtea de Apel Cluj în decizia publicată.

Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 163/R din 3 aprilie 2019

Prin cererea înregistrată la data de 03.02.2015, reclamantul A.A., în contradictoriu cu pârâţii B.B., C.C., D.D., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.A. prin lichidator judiciar F. IPURL (fosta F. IPURL) şi G.G. a solicitat instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună obligarea, în solidar, a pârâţilor: la plata sumei de 100.000 lei (una sută mii); la obligaţia de a face, constând în eliminarea integrală de pe internet şi motoarele de căutare a textelor cuprinzând afirmaţiile cu caracter de defăimare la adresa reclamantului pe care pârâţii le-au conceput şi publicat; obligaţia de a face, constând în publicarea integrală, pe cheltuiala pârâţilor, a textului complet al hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în cauza de faţă, atât în ediţia print a unui cotidian naţional de largă circulaţie, respectiv ediţia print a publicaţiilor proprii, cât şi online pe site-urile proprii, în condiţii tehnice susceptibile pentru a fi indexate motoarele de căutare.

La data de 15.05.2015 reclamantul a depus o modificare a cererii de chemare în judecată (f.101) în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia H. Satu Mare, SC I. SRL, SC J. SA, SC K. SRL, să se stabilească de către instanţa care dintre pârâţi a acţionat ca prestator de serviciu în comerţ electronic în sensul Directivei nr. 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 08.06.2000; să se constate de către instanţa o încălcare de către pârâţi a drepturilor reclamantului statuate prin Legea nr. 677/2001 şi protejate la nivel european prin Directiva 95/46/EC iar în dreptul naţional prin art. 58 Cod civil; constatarea de către instanţa că atingerea adusă reputaţiei, dreptului la propria imagine şi dreptului la viaţă privată a reclamantului, prin intermediul paginilor internet pe care sunt publicate materialele pârâţilor, au caracter continuu în timp de la data publicării afirmaţiilor; obligarea pârâţilor la plata sumei de 500.001 lei cu titlu de daune morale şi materiale; obligarea în solidar a pârâţilor la eliminarea integrală de pe internet şi motoarele de căutare a afirmaţiilor la adresa reclamantului şi obligarea pârâţilor, în solidar, de a publica integral pe cheltuiala lor hotărârea judecătorească ce se va publica în cauză.

Prin sentinţa civilă nr.1396 din data de 11 februarie 2016, Judecătoria Cluj Napoca, Secţia civilă a respins cererea modificată, formulată de reclamantul A.A., în contradictoriu cu pârâţii B.B., C.C., SC E. SRL, SC F. SA prin lichidator judiciar F. IPURL (fosta F. IPURL), Asociaţia H. Satu Mare, SC I. SRL, SC J. SA, SC K. SRL, D.D. şi G.G.

A obligat reclamantul să plătească în favoarea martorului M.M. suma de 257 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare transport. A respins cererea martorului cu privire la cheltuielile privind cazarea. A respins cererea pârâţilor SC F. SA, C.C., SC E. SRL şi SC I. S.R.L. privind obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că obiectul cercetării judecătoreşti în cauză este reprezentat de publicarea la data de 29.01.2015 – 30.01.2015 a unor articole care în opinia reclamantului furnizează texte nereale şi defăimătoare la adresa sa inclusiv prin inserarea în esenţa unor cuvinte şi expresii de genul: ţepar, escroc, reţinut, arestat, s-a dat inspector de control al guvernului, a ameninţat mai mulţi primari, prins în flagrant, încercă sa fuga cu maşina unui primar, sau cu maşina sa, a fost prins în flagrant, a fost săltat de poliţişti, a fost dat în urmărire şi reţinut.

Textele ce fac obiectul cercetării judecătoreşti se regăsesc după cum urmează:

– http://www.ziardecluj.ro/e-oficial-teparul-micul-fost-arestat-impreuna-cu-doi-escroci-complici ; http://www,arhiblog,ro/razvan-micul-teparul-cluiean-fost-retinut-politie/ ; – http://adevarul.ro/locale/satu-mare/fals-inspector-corpului-control-guvernului-fost-saltat-politisti-razvan-micul-fost-surprins-fiagrant-impreuna-alti-doi-complici ;

– www.gazetanord-vest.ro/2015/01/satmareanul-razvan-micul-retinut-de-politistii-din-buzau/.

Apoi la  adresa web:

– http://www.voceatransilvaniei.ro/razvan-micul-saltat-de-politisti-teparul-este-cercetat-pentru-uz urpare-de-calitati-oficiale-si înșelăciune / ,

– http://www.voceatransilvaniei.ro/pofiticianul-sergiu-babasan-unul-din-compltcii-escrocului-razvan-micul/ ,

– http://jurnaluldebuzau.ro/eveniment/escrocii-care-au-inselat-mai-multi-primari-buzoieni-sunt-de-profesie-unul-jurist – altul-politician-fost-candidat-la-primaria-satu-mare/ ,

– ://opiniabuzau.ro/escrocii-care-au-fraierit-primari-din-buz-u-sunt-s-tm-feni-un-jurist-i-un-politician-1ocal-satu-mare,/

– www.comisarul.ro/diverse/satmare anul-razvan-micul–retinut-de-politistii-dL350987.html

În cauză a fost luat interogatoriul reclamantului, care a arătat că profesia sa este aceea de jurist, deţine calitatea de voluntar în mai multe asociaţii neguvernamentale, calitatea de preşedinte al unei fundaţii. De asemenea, a arătat că s-a remarcat în calitatea de membru al societăţii civile a obţinut constatarea caracterului discriminatoriu al taxelor de acces în spitalele publice, a obţinut constatarea caracterului discriminatoriu al obstrucţionării participării persoanelor de sex feminin în consiliile de administraţie ale societăţii cu capital majoritar sau integral de stat. Fundaţia pe care o conduce a obţinut anularea unor autorizaţii vizând exploatarea de resurse neregenerabile din arii protejate. De asemenea, Fundaţia a sesizat ANI privind starea de incompatibilitate a unui număr mare de aleşi din Satu Mare, printre care şi primarul din Satu Mare, obţinându-se o hotărâre judecătorească în acest sens.

A sesizat Curtea de Conturi privind prelungirea nelegală a contractului de salubrizare a Municipiului Satu Mare, S.C. Florisal. S.A. Deţine calitatea de contributor al site-ului www. juridice.ro

Din interogatoriul luat pârâţilor, respectiv S.C. E. S.R.L. a reieşit că articolul incriminat conţine o ştire de presa preluată din publicaţia Vocea Transilvaniei. A arătat că toţi ziariştii societăţii pârâte exercită profesia de jurnalist în condiţiile legii.

Din interogatoriul luat pârâtului C.C. a reieşit că acesta avut ca şi temei al articolului publicat un comunicat al Poliţiei Române, apoi un articol din publicaţia O.. A arătat că poza reclamantului a luat-o de pe Google, O. fiind sursa, precum şi Ziua de Cluj. A arătat că acesta a fost jurnalist sportiv, iar pentru publicaţia F. scrise tot felul de articole, fără a fi diferenţiate pe domenii de activitate.

În cauză au fost audiaţi şi martorii M.M. şi M.M.M., primul martor arătând că în calitate de Primar al comunei P. Judeţul Buzău a luat la cunoştinţă de la salariaţii primăriei cum că în partea a doua a lunii ianuarie 2015 s-a anunţat la unitatea administrativ-teritorială în cauza despre sosirea unui un control pe linie fiscala. A arătat că la data controlului nu se afla la sediul primăriei, însă le-a pus în vedere angajaţilor primăriei sa nu pună la dispoziţia baza de date privind contribuabilii din comuna, deoarece acesta are un caracter personal.

A arătat că a fost informat de angajaţii primăriei ca s-a prezentat o singură persoană care s-a prezentat în faţa contabilei M.M.M. ca fiind un reprezentat al Corpului de Control al Guvernului. Deşi i-a fost solicitat, nu a prezentat nicio legitimaţie de serviciu şi niciun ordin de serviciu. Salariaţii l-au încunoştinţat că persoana în cauză nu le-a prezentat actele de mai sus, în schimb, a început să îi ameninţe ca prin atitudinea lor obstrucţionează actul de control.

La intervenţia secretarului comunei pentru a prezenta buletinul, persoana în cauză care ulterior a aflat că este reclamantul, a comunicat că deţine actul de identitate în maşină. În acel moment făcând verificări secretarul comunei a descărcat de pe net un articol din ziarul (…), care face referire la activitatea reclamantului, în sensul că acesta şantaja primarii în schimbul semnării unor contracte. A arătat că persona în cauza, care a refuzat să prezinte actele de identitate a purtat o convorbire telefonică cu martorul, în care l-a ameninţat pe acesta din urmă, spunându-i că a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii şi va răspunde penal în condiţiile în care nu a menţionat că este reprezentantul comunei în Asociaţia de Dezvoltare intercomunitară Buzău 2008.

A arătat că ameninţarea de mai sus s-a concretizat într-o plângere penală făcută de o organizaţie R.. Din nou persoana nu a înţeles să-şi decline identitatea. Ulterior, deci, persoana în cauza s-a îndreptat spre maşina personală, în scopul de a-şi găsi actul de identitate, insa a fugit. în câteva minute a fost anunţata Poliţia. Ştie că în aceeaşi zi a fost identificat reclamantul şi au început cercetările asupra lui.

A arătat de asemenea că a luat apoi legătura cu pârâtul B.B. şi i-a mulţumit pentru existenta articolului din presa care se referea la fapte de acelaşi gen săvârşite la primăriile din zona Transilvaniei.

Din declaraţia martorului Enachescu, contabil al comunei Unguriu jud. Buzău a reieşit că, la sfârşitul lunii ianuarie 2015 a primit un apel telefonic de la o persoana pe nume M.G. care a declarat ca face parte din corpul de control al guvernului şi care a comunicat ca a doua zi va veni cineva la primărie pentru un control. Martora a cerut acestuia să-i trimită o adresă oficială, însă persoana s-a enervat şi i-a spus că are obligaţia legală să prezinte datele ce vor fi cerute. A doua zi, s-a prezentat într-adevăr persoana care a declarat că face parte din corpul de control al Guvernului şi i-a cerut, fără să se prezinte, accesul la programul de impozite şi taxe, respectiv să îi prezinte bilanţul.

Datorită faptului că primarul nu era în localitate, martora a arătat persoanei că are obligaţia să îl înştiinţeze telefonic, însă persoana s-a enervat şi a spus că o „va da pe mâna” DNA şi că raportează Curţii de Conturi că nu primeşte informaţia dorită. I-a solicitat legitimaţia de serviciu, însă acesta nu i-a prezentat-o, a arătat că secretarul comunei i-a luat un ecuson care avea însemnele Guvernului României şi numele lui real. Apoi secretarul a căutat pe net informaţii despre acesta şi a găsit un articol în Ziarul de Cluj, Răzvan Micul – Ţeparul Primăriilor. Apoi martora i-a spus să plece că a fost descoperit. La solicitarea de a prezenta buletinul, reclamantul a spus că îl are în maşină, însă după ce a ajuns la aceasta, a fugit.

Între timp, a fost anunţată poliţia şi a auzit ulterior că au fost arestate alte două persoane care au operat similar la alte primarii din zonă iar reclamantul a fost apărătorul lor când a şi fost prins. De asemenea, a arătat că îl recunoaşte pe reclamant din poza de la fila 56.

În scopul aflării adevărului instanţa a emis adrese către instituţii, or, din adresa emisa de DICOT – Serviciul Teritorial Cluj reiese ca s-a dispus la 22.10.2014 începerea urmăririi  penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 360 cod penal, însă reclamantul nu a avut nici o calitate în dosar.

De asemenea, din adresa provenită de la DICOT – Serviciul Teritorial Satu Mare a reieşit că, în dosarul nr. (…)/2015 reclamantul nu are nici o calitate procesuală şi nu a fost citat de organele de cercetare penală, acelaşi lucru rezultând din adresa emisă de IPJ Satu Mare.
Totodată, din adresa emisă de Judecătoria Pătârlagele a reieşit că nu există înregistrată cerere privind măsura arestului preventiv cu privire la reclamant.

De asemenea, la dosar s-a depus şi comunicatul de presă al Poliţiei Române din data de 29.01.2016 din care a reieşit că poliţiştii din Buzău ar fi surprins în flagrant delict 3 persoane la data de 28.01.2015, bărbaţi bănuţi că ar fi indus în eroare reprezentanţii mai multor instituţii publice din judeţul Buzău prin folosirea fără drept a calităţii de funcţionari publici cu atribuţii de control.

Din cercetări a reieşit – s-a arătat în comunicat – că în luna ianuarie a anului 2015 cei în cauză au contactat telefonic mai instituţii publice de pe raza judeţului Buzău şi s-ar fi prezentat ca şi funcţionari publici cu atribuţii de control, spunându-le că vor fi controlaţi şi ajutaţi pentru implementarea unui program pentru recuperarea mai bună a creanţelor fiscale.

S-a arătat în comunicat că, ulterior bărbaţii s-au prezentat la sediile instituţiilor şi ar fi purtat discuţii cu reprezentanţii acestora. În unele situaţii aceştia ar fi încercat intimidarea interlocutorilor, invocând nereguli ale documentelor ori ale modului de administrare a patrimoniului instituţiei, dar şi slaba colectare a creanţelor de către funcţionarii cu atribuiţii în domeniu. Unii reprezentanţi ai instituţiilor publice ar fi semnat acorduri pentru implementarea unui sistem informatic unitar de recuperare a creanţelor bugetare în care se prevedea plata a 600 de dolari pentru aceste servicii.

S-a mai arătat că, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar cei trei bărbaţi, doi de 24 de ani şi unul de 31 de ani, au fost conduşi la sediul IPJ Buzău pentru audieri. S-a arătat că poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva celor doi bărbaţi de 34 de ani şi continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

De asemenea, din adresa IPJ Buzău a reieşit că în acesta unitate se afla în lucru dosarul penal nr. (…)/2015 aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele şi în cadrul acestui dosar se fac cercetări împotriva reclamantului sub aspectul infracţiunii de tentativă la înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale.

În plus, la dosar s-au depus extrasul din registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial al Asociaţiei I. Satu Mare şi care are ca şi obiectiv promovarea prin intermediul media a valorilor culturale, sociale, istorice, turistice. De asemenea, s-au depus extrase ORC din care a reieşit că J. S.A. are ca obiect de activitate principal activităţi de editare a ziarelor, I., activitate prevăzută de cod 7490, Adevărul S.A., activităţi de editare a ziarelor, E. S.R.L., activităţi de producţie cinematografica, video şi programe de televiziune, K. S.R.L., activităţi de realizare a softului la comanda.

Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 8 şi 10 CEDO, art. 30 din Constituţia României, art. 1349 Noul Cod civil, Legea nr. 677/2001, Directiva nr. 95/46/EC privind protecţia datelor cu caracter personal.

Instanţa a respins cererea modificată a reclamantului în baza argumentelor care, apreciind că nu se poate reţine o încălcare a art. 8 şi 10 CEDO în sensul invocat, faptele neavând caracter ilicit în sensul art. 1349 Noul Cod civil.

În prealabil s-a reţinut că instanţa nu s-a pronunţat în mod expres asupra excepţiilor invocate de pârâtul B.B. prin întâmpinare, raportat la excepţia lipsei de interes, respectiv a inadmisibilităţii apreciind că petitul nr. 1 din modificarea de acţiune nu este practic un petit în sens procedural, ci ţine mai degrabă de fondul pricinii şi a fost tratat ca atare. Acelaşi  tratament l-a primit şi excepţia inadmisibilităţii invocate pentru petitul II din modificarea de acţiune, ea fiind calificată ca o apărare de fond.

Instanţa a apreciat că, contrar celor susţinute de către reclamant, calitatea de jurnalist nu reclamă efectuarea unor studii în domeniu, ci doar redactarea în mod repetat a unor articole de presă care practic abordează teme de interes public. De asemenea, pentru a fi recunoscut ca jurnalist, având în vedere că în România nu există legea presei, nu este necesară nici aderarea expresă la un cod deontologic, ci doar exercitarea profesiei cu bună-credinţă.

În acest context practic, veniturile publicaţiei sau sursele financiare ale publicaţiei prin intermediul cărora jurnalistul îşi exercita profesia nu au vreo înrâurire cu privire la exercitarea acestei profesii, care nici nu necesită practic obligatoriu obţinerea de venituri pentru jurnalist.

Ceea ce are însă importanţă este buna-credinţă în comunicarea informaţiei. De asemenea, esenţial este stabilirea calităţii de jurnalist în sensul de mai sus, sub aspectul marjei de apreciere raportat la faptele imputate.

Este evident că se poate reţine, pe de o parte, că pârâţii B.B., C.C. au acţionat în calitate de jurnalişti, aceştia fiind semnatari ai multor articole de presă scrisă şi online, accesarea acestora putând fi făcută cu uşurinţă inclusiv pe internet.

Aceeaşi calitate o are şi D.D., cunoscut blogger, cu activitate în domeniu de multa vreme, or, aceste din urmă publicaţii on line cu caracter de continuitate şi care atrag atenţia inclusiv asupra unor fapte de interes general trebuie a fi asimilate profesiei jurnalistice, sistemului mass media.

În ceea ce o priveşte pe pârâta G.G. în calitate de deţinător al domeniului internet (…), aspect necontestat de acesta, precum şi pârâţii persoane juridice, instanţa a apreciat ca aceştia, potrivit actelor provenite de la instituţiile abilitate – registrul comerţului, etc., desfăşoară activităţi mass-media caracterizate ca fiind surse de informaţie publice care ajung la un număr mare de persoane, televiziune, presa, internet, publicaţii periodice, ziare şi ca răspunderea acestora poate fi antrenata doar daca au acţionata cu rea-credinţă.

Revenind la faptele imputate, instanţa a apreciat, având în vedere ca subiectul în cauza este unul de interes general, revine jurnaliştilor în calitate de „câini de paza ai democraţiei” sa-si exercite profesia în aşa fel încât faptele care au acest caracter să ajungă la cunoştinţa publicului care are şi dreptul de a fi informat despre acestea.

Ceea ce este deosebit de important este, de asemenea, determinarea bazei factuale care a stat la baza faptelor relatate.

Instanţa a apreciat că, practic, balanţa dintre baza factuală care a stat la baza articolelor în cauza şi judecata de valoare care este firesc să existe într-un demers jurnalistic, nu se înclina în defavoarea autorilor articolelor şi a publicaţiilor care le-au permis prezentarea, aceştia acţionând cu buna-credinţă.

În concret, baza factuală este extrem de solidă, ea provine de la un comunicat al Poliţiei Române, instituţie cu greutate în statul de drept, sursă extrem de credibilă pentru orice cetăţean din această țară.

Deci, în esenţă, faptele imputate şi care apar în articolele incriminate sunt cele arătate în comunicatul Poliţiei Române.

Aspectele legate de referirea în articole la instituţii aparţinând dreptului penal, respectiv arestare, reţinere, flagrant, etc., nu au condus la concluzia ca pârâţii nu au fost informaţi şi nu au acţionat cu bună-credinţă, în condiţiile în care chiar din comunicat se desprinde faptul că faptele imputate intră în sfera ilicitului penal şi chiar din adresa IPJ Buzău s-a arătat că împotriva pârâtului există deschis dosar penal sub aspectul infracţiunii de tentativă la înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale.

De asemenea, expresii de genul ţepar, escroc, deşi dure, ele ţin de tehnica jurnalistică ce permit o doză de provocare şi au la bază o solidă informaţie provenită de la Poliția Română ele atrăgând atenţia publicului asupra unor fapte de natura penală, de interes general.

În legătură cu comunicatul Poliţiei, instanţa a apreciat că acesta se înscrie în categoria înscrisurilor pe suport informatic, iar potrivit art. 282 C. pr. civ. acesta prezintă garanţii suficient de serioase pentru a face credinţa în privinţa conţinutului sau şi a identităţii persoanei de la care emană. Este clar că articolul aflându-se pe site-ul oficial al Poliţiei Române, el prezintă garanţii de veridicitate evidente existând prezumţia de validitate a înscrierii prevăzute de art. 283 C. pr. civ., datele înscrise de persoane autorizate în acest sens fiind protejate contra alterărilor şi contrafacerilor.

De asemenea, instanţa nu a înlăturat declaraţiile celor doi martori audiaţi, chiar dacă exista plângerea Primarului împotriva reclamantului, apreciind că, calitatea acestora de Primar şi contabil al Primăriei conferă garanţii în privinţa celor relatate, aceştia fiind martori credibili în ceea ce priveşte faptele petrecute, martora chiar identificând pe reclamant după poza acestuia depusa la dosar.

Nu mai puţin adevărat este că numele reclamantului a mai fost legat de alte fapte de aceeaşi natură, anterioare petrecute în zona Transilvaniei şi a făcut la momentul respectiv obiectul unor articole de presă, faptele în cauză nefăcând însă obiectul prezentului demers  judiciar, însă acestea au fost aduse la cunoştinţa martorilor prin intermediul internetului.

La dosar s-a depus în acest sens o sesizare a unor comune din judeţul Cluj către Instituţia Prefectului judeţului Cluj, însă din adresa emisă de DICOT – Serviciul Teritorial Cluj a reieşit că s-a dispus la 22.10.2014 începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 360 Cod penal, însă reclamantul nu a avut nici o calitate.

De asemenea, expresiile considerate de către reclamant ca fiind jignitoare nu au putut fi analizate neţinând cont de persoana acestuia. Acesta nu este o persoană care este lipsită de activitate în domeniul profesional, social etc.

Activităţile pe care acesta le desfăşoară sunt multiple, ceea ce îl face un adevărat actor pe scena socio-profesională, cu implicaţii chiar politice față de cele declarate de acesta la interogator cu privire la activitatea fundaţiei pe care o conduce şi dovedite prin scriptele de la dosar.

Reclamantul este jurist şi activează inclusiv în calitate de contributor al site-ului www.juridice.ro. Toate activităţile sale, de jurist, preşedinte de fundaţie, implicat într-o serie de acţiuni cu caracter juridic, social, chiar politic îl expun în mod constant unui tir de controverse atacuri desigur verbale, provenite din activităţile în care este implicat, aşa încât profilul acestuia trebuie a fi asimilat unei persoane care este obişnuită cu oponenţi şi chiar cu atacuri mai mult sau mai puţin dure inclusiv în mass-media, limitele criticii fiind mult mai largi.

De asemenea, activităţile pe care le desfăşoară, în special cele juridice, în instanţă, inclusiv de formator de opinie în domeniu, prin contribuţia sa la site-ul juridice.ro, presupun o mai mare atenţie asupra conduitei acestuia, inclusiv asupra vieţii private care în acest caz se împleteşte cu cea publică, acesta fiind practic o persoană cunoscută, care trebuie să se aştepte la sancţionarea sa promptă faţă de conduita afişată inclusiv prin folosirea demersului jurnalistic.

În concluzie, instanţa a apreciat că pârâţii au acţionat cu bună-credinţă, acestora nu le pot fi imputate faptele ce se susţin a fi prejudiciabile, marja de apreciere fiind mai largă atât datorită calităţii lor de promotori mass-media, cât şi datorită persoanei reclamantului.  Aceştia au avut o bază factuală solidă în susţinerea afirmaţiilor lor, judecăţile de valoare înscriindu-se în limita demersului jurnalistic, reclamantul neputându-se declara surprins de articolele apărute pentru cele mai sus descrise.

În ceea ce priveşte nerespectarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 677/2001 art. 3 alin 1 lit. a invocat de reclamant arată ca: în înţelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează: a) date cu caracter personal – orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoana care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

Instanţa a arătat însă că art.11 din acelaşi act normativ prevede că: Prevederile art. 5, 6, 7 şi 10 nu se aplică în situaţia în care prelucrarea datelor se face exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, dacă prelucrarea priveşte date cu caracter personal care au fost făcute publice în mod manifest de către persoana vizată sau care sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată.
În raport de acest text de lege, instanţa a apreciat că pârâţii nu se fac vinovaţi de o asemenea încălcare, având în vedere că tehnica jurnalistică folosită, informaţiile legate de identificarea reclamantului sunt strâns legate de caracterul public al faptelor în care este implicat.

Apelul

Împotriva acestei hotărârii a declarat apel în termenul legal reclamantul.

Prin Decizia civilă nr. 1195/A/2016, pronunţată la data de 20.10.2016 în dosar nr. (…) al Tribunalului Cluj, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamantul A.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1396 din 11.02.2016, pronunţată în dosarul nr. (…), al Judecătoriei Cluj-Napoca, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin decizia civilă nr. 331/2017, pronunţată la data de 13.03.2017 în dosar nr. (…) al Tribunalului Specializat Cluj, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de apelantul A.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1396/11.02.2016, pronunţate în dosarul nr. (…), al Judecătoriei Cluj-Napoca, în favoarea Tribunalului Cluj, Secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 35/2017, pronunţată la data de 12.06.2017 în dosar nr. (…) al Curţii de Apel Cluj, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cererii de apel formulate de apelantul reclamant A.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1396/11.02.2016, pronunţate de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (…), în favoarea Tribunalului Cluj, Secţia civilă
.

Prin decizia civilă nr. 1669 din 29.11.2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. (…), a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A.A. împotriva încheierii civile din data de 26.11.2015, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, care a fost menţinută în întregime.

A fost admis, în parte, apelul declarat de reclamantul A.A. împotriva sentinţei civile nr. 1396/2016, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, care a fost schimbată, în parte, în sensul că a înlăturat dispoziţia privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea martorului M.M..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut următoarele:

Pronunţându-se cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 al.1 N.C.P.C. asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de apelant, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată.

În speţă, apelantul a invocat această excepţie în raport de considerentele Sentinţei civile nr. 3/2017 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.(…)/2014 , hotărâre prin  care au fost obligaţi pârâţii B.B., G.G., Z.Z., Asociaţia I., D.D., Y.Y., S.C. E. S.R.L., S.C. X.X. S.R.L., la plata unor daune morale în favoarea apelantului din prezenta cauză, precum şi la publicarea, pe cheltuiala lor, a textului dispozitivului hotărârii, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, pe anumite site-uri, menţionate în dispozitiv.

Potrivit prevederilor art. 430 alin.1 şi 2 C.proc.civ. „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

Conform art.431 şi 432 C.proc.civ. „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată”.

Din analiza textelor legale anterior citate, rezultă că pentru existenţa autorităţii de lucru judecat legea civilă impune că trei condiţii cumulative: identitate de obiect, identitate de cauză şi identitate de părţi, aceleaşi elemente care configurează cererea de chemare în judecată.
Verificând aceste condiţii, s-a constatat că tripla identitate nu este întrunită întrucât diferă obiectul celor două litigii.

Astfel, în prezenta cauză apelantul reclamant şi-a întemeiat pretenţiile pe articolele publicate în perioada 29.01.2015 – 30.01.2015 , în timp ce, în dosarul soluţionat la Judecătoria Satu Mare, sub nr. (…)/2014, acelaşi reclamant a pretins despăgubiri ca urmare a comiterii unor fapte ilicite în intervalul 27.09.2014 – 28.09.2014. Fiind vorba despre invocarea unor fapte ilicite distincte în cele două litigii, obiectul acestora este diferit şi în consecinţă, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Pentru aceleaşi motive, tribunalul a apreciat că nu se poate reţine nici puterea de lucru judecat a considerentelor hotărârii judecătoreşti anterioare în prezenta speţă, deoarece argumentele instanţei au avut în vedere îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale în raport de alte fapte decât cele supuse dezbaterii în litigiul pendinte.

Tribunalul a apreciat că este nefondat şi motivul de apel prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, referitor la încheierea civilă din data de 26.11.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosarul nr.(…).

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 222 alin. 1 C.pr.civ., amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.

Prin urmare, instanţa nu este obligată să admită cererea de amânare pentru lipsă de apărare, ci poate să o respingă, dacă apreciază că ea nu este întemeiată.

Tribunalul a constatat că cererea de amânare înregistrată la data de 26 noiembrie 2015 la orele 10,51 a fost respinsă în şedinţa publică de la aceeaşi dată, instanţa apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul legal citat întrucât nu s-a făcut dovada existenţei motivului invocat, nefiind ataşat nici un act medical.

Ori, în condiţiile în care cererea de amânare a fost transmisă pe fax, nu exista niciun impediment ca şi înscrisurile medicale doveditoare să fie transmise în aceeaşi manieră.

În plus, s-a observat că apelantul a fost prezent la termenul de judecată următor, din data de 21.01.2016, ocazie cu care nu a invocat existenţa vreunei vătămări decurgând din  respingerea cererii sale de amânare, şi nici nu a formulat cereri în probaţiune, cu excepţia administrării expertizei de specialitate informatică, cerere respinsă de către prima instanţă.

Din această perspectivă, s-a reţinut că aspectele relevate de apelant vizează incidenţa unei cauze de nulitate relativă care , în acord cu dispoziţiile art.178 al. 2 lit. b Noul C. pr. civ., trebuia invocată la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.
După cum s-a arătat însă, apelantul nu a respectat acest termen, invocând pretinsele neregularităţi doar pe calea prezentului apel.

Tribunalul a mai reţinut că, potrivit prevederilor art.10 Noul C. pr. civ. părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Aceste dispoziţii, ca de altfel şi cele cuprinse în art.178 al. 2 Noul C. pr. civ., sunt edictate în scopul disciplinării procesuale a părţilor şi responsabilizării acestora pe parcursul derulării pricinii, pentru a se evita prelungirea nejustificată a soluţionării ei.
Prin urmare, în raport de considerentele şi textele legale arătate, tribunalul a apreciat ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva încheierii civile din data de 26.11.2015 ce a fost menţinută.

Sunt neîntemeiate şi criticile apelantului în raport de sentinţa primei instanţe referitoare la faptul că aceasta nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită şi în raport cu toţi pârâţii faţă de care s-au formulat pretenţii.
Aşa cum a rezultat din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, instanţa a analizat primul capăt de cerere al acţiunii modificate, însă a apreciat că nu este un veritabil petit în sens procedural, ci ţine de fondul pricinii, şi l-a tratat ca atare.
În acest sens, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 30 al.1 Noul C. pr. civ. ”oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane, ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înainte instanţei competente”.

După cum lesne s-a putut observa, primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat ”preliminar, care dintre pârâţi au acţionat ca prestatori de servicii de comerţ electronic, în sensul Directivei nr. 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă, care sunt criteriile obiective care determină calitatea de jurnalist/ziarist şi care dintre pârâţi pot invoca calitatea jurnalist/ziarist în sensul jurisprudenţei CEDO”, nu conţine vreo pretenţie împotriva altei persoane. Prin urmare, aşa cum judicios a apreciat prima instanţă, el nu reprezintă un adevărat capăt de cerere din perspectivă procedurală, ci vizează stabilirea unor aspecte care ţin de fondul litigiului şi care au fost analizate în acest context.

Astfel, prima instanţă a expus motivele pentru care a reţinut calitatea de jurnalişti în ceea ce îi priveşte pe intimaţii B.B., C.C. şi D.D. (acesta din urmă ”bloger” ce exercită activităţi asimilate profesiei jurnalistice) şi, respectiv de deţinător al domeniului internet (…), cu referire la intimata G.G..

În ceea ce priveşte pe ceilalţi intimaţi, persoane juridice, în mod evident nu se pune problema ca aceştia să aibă calitatea de jurnalişti, fiind vorba despre societăţi cu activităţi în domeniul editării ziarelor, activităţi media, în domeniul programelor de televiziune, ori a softului la comandă, aşa cum s-a arătat în cuprinsul hotărârii atacate.

De asemenea, contrar criticilor apelantului, prima instanţă a analizat şi a motivat, în fapt şi în drept, petitul referitor la constatarea încălcării de către pârâţi a drepturilor conferite prin Legea nr.677/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personal, astfel cum sunt acestea definite prin art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 677/2001 şi  protejate la nivel european prin Directiva nr. 95/46/EC, iar în dreptul naţional prin art. 58 C Civ, după cum cu evidenţă se desprinde din partea finală a considerentelor sentinţei apelate.

De altfel, în cazul în care s-ar fi apreciat că instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost legal învestită, mijlocul legal prin care o atare lipsă putea fi invocată nu era aceea a promovării apelului, ci, aşa cum corect au observat şi intimaţii, aceea prevăzută de dispoziţiile art. 444 Noul C. pr. civ..

Instanţa a apreciat că nici critica referitoare la împrejurarea că instanţa nu a analizat acţiunea introductivă cu privire la toţi pârâţii nu poate fi primită.

Apelantul a învestit instanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art.1349 Noul Cod civil şi art. 8, 10 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, susţinând în esenţă, că prin articolele publicate în perioada 29.10.2015, 30.10.2015 i s-au adus grave prejudicii reputaţiei, ce se impun a fi reparate.

Din cuprinsul sentinţei atacate a rezultat că instanţa a analizat conţinutul tuturor articolelor invocate de apelantul reclamant, concluzionând că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a autorilor şi a celor care au preluat şi publicat aceste ştiri, nefiind comisă o faptă ilicită. Ori, faţă de aceste reţineri, nu se impunea reluarea lor în privinţa fiecărei persoane chemate în judecată, din moment ce au fost analizate toate articolele menţionate de reclamant, neputându-se susţine cu succes că aceeaşi afirmaţie constituie faptă ilicită sau licită, în raport de publicaţia care o redă. Tribunalul a apreciat că nu sunt fondate nici criticile apelantului referitoare la fondul cauzei.

În situaţia în care se invocă o încălcare a dreptului la demnitate, la propria imagine ori a vieţii private, aşa cum este cazul de faţă, instanţa este ţinută să stabilească dacă, şi în ce măsură, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Măsurile de apărare a drepturilor nepatrimoniale consacrate expres de Codul Civil, pot fi dispuse de instanţa de judecată doar în măsura în care se face dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În cazul în care vătămarea drepturilor nepatrimoniale se realizează prin publicarea unui articol de presă, chiar şi în presa online, existenţa faptei ilicite trebuie analizată prin raportare la art.10 din CEDO, respectiv dacă este vorba despre un delict de presă sau acţiunea persoanei respective este protejată de dreptul la libertatea de exprimare.

În legătură cu calitatea de jurnalist, tribunalul, în acord cu prima instanţă, a reţinut că în acest moment în Romania nu există o lege care să reglementeze statutul profesiei de jurnalist şi nici o lege a presei, neexistând un acord unanim nici în ce priveşte definirea noţiunii de jurnalist.

În acest context, nu poate fi primită afirmaţia apelantului referitoare la faptul că, pentru a avea calitatea de jurnalist, este necesară parcurgerea studiilor superioare în acest domeniu.

Prevederile art. 5 al. 2 din Legea nr. 288/2004 invocate de apelant, confer posibilitatea absolvenţilor cu diplomă ai studiilor universitare de licenţă să exercite profesia, conform competenţelor şi drepturilor corespunzătoare diplomei dobândite, neîngrădind însă posibilitatea celor care nu deţin o asemenea diplomă, să exercite această profesie.

De altfel, nu există nicio dispoziţie legală care să interzică exercitarea profesiei de jurnalist, în lipsa unor studii de specialitate, ori să o condiţioneze de absolvirea unor astfel de studii.

Prin urmare, calitatea de jurnalist se poate dobândi, aşa cum a menţionat şi prima instanţă, prin conceperea, redactarea, elaborarea în mod repetat de produse jurnalistice, cum  ar fi articole, reportaje, editoriale, ştiri, anchete jurnalistice şi alte asemenea, prin care sunt abordate teme de interes public şi care sunt transmise prin mijloace de informare în masă.

Din această perspectivă, s-a observat că intimaţii B.B., C.C. şi D.D. întrunesc aceste cerinţe, fiind autorii unor articole din presa scrisă, dar şi online.

Referitor la intimata G.G., aceasta este deţinătoarea domeniului internet (…), desfăşurând aşadar, activitate în domeniul în discuţie, în timp ce intimaţii persoane juridice desfăşoară la rândul lor activităţi mass-media, respectiv transmit, difuzează, produse jurnalistice, astfel cu atestă înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, necontestate de părţi.

Sub aspectul stării de fapt, s-a reţinut că, în cuprinsul articolelor menţionate de apelant, apărute în perioada 29.01.2015 – 30.01.2015, s-a făcut referire în esenţă, la faptul că apelantul şi-ar fi arogat funcţia de inspector al Corpului de Control al Guvernului şi ar fi încercat prin intimidare, să determine reprezentanţi ai unor instituţii din judeţul Buzău, să încheie acorduri pentru derularea unui program de colectare eficientă a taxelor şi impozitelor şi a altor debite datorate de contribuabili.

În aceste articole sunt utilizaţi, cu referire la apelant, termeni precum ”ţepar, escroc, reţinut, arestat, s-a dat inspector de control al guvernului, a ameninţat mai mulţi primari, prins în flagrant, încerca să fugă cu maşina unui primar, sau cu maşina sa, a fost prins în flagrant, a fost săltat de poliţişti, a fost dat în urmărire şi reţinut”.

După cum s-a arătat anterior, existenţa faptei ilicite se impune a fi analizată prin raportare la prevederile art.10 din Convenţie, invocate de altfel şi de apelant. Este de subliniat că nu a fost contestat în apel faptul că informaţiile transmise prin articolele vizate de prezentul litigiu ar fi de interes public, şi nici aspectul, reţinut de prima instanţă, vizând persoana apelantului care, prin activităţile desfăşurate, în special cele juridice, este una cunoscută, fiind mult mai expusă criticilor presei. Prin urmare şi marja de apreciere este mult mai largă decât în cazul altor persoane.

Libertatea de exprimare reprezintă unul dintre cele mai bune mijloace prin care publicul are posibilitatea de a-şi forma o părere, de a comunica informaţii sau idei, fără a ţine seama de frontiere. Ea constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului acesteia şi ale împlinirii fiecărei persoane, aspect subliniat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa (hot. Muller).

Unul dintre aspectele dreptului la liberă exprimare îl constituie libertatea de informare, respectiv dreptul de a comunica informaţii fără restricţii. Noţiunea de informaţie este înţeleasă în jurisprudenţa CEDO în sens larg şi include atât faptele şi ştirile brute, cât şi informaţiile produse în mod deliberat.

Însă, dreptul la libertatea de exprimare garantat de CEDO nu este unul absolut.

Exercitarea acestor libertăţi comportă şi îndatoriri şi responsabilităţi pentru a se asigura un echilibru între exercitarea dreptului şi limitele impuse, astfel că exercitarea acestor liberalităţi pot fi supuse unor formalităţi, condiţii, restrângeri, sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică. (cauza Handyside împotriva Regatului Unit).

În raport de rolul important pe care presa îl are în societate (”câine de pază al democraţiei”) în considerarea îndatoririi sale de a comunica informaţii şi idei privitoare la toate problemele de interes general, în analiza îndeplinirii îndatoririlor şi responsabilităţilor la care sunt ţinuţi ziariştii, poate fi acceptată o oarecare doză de exagerare, chiar de provocare, dacă interesul informării publicului primează.

Tendinţa care se desprinde din jurisprudenţa instanţei europene este aceea de a proteja presa de acuzaţiile de calomnie, formulând în acest sens principiul conform căruia jurnaliştii nu trebuie să dovedească întotdeauna adevărul afirmaţiilor publicate, atunci când acţionează cu bună credinţă şi pe baza unor afirmaţii credibile.

Deşi presei îi este tolerată, în spiritul unei societăţi democratice şi pluraliste, o oarecare doză de exagerare sau chiar de provocare, jurnaliştii trebuie să îşi îndeplinească obligaţia deontologică de a verifica în prealabil, în mod rezonabil, susţinerile publicate.

În speţă, contrar susţinerilor apelantului, articolele de presă apărute au avut o bază factuală suficientă, reprezentată de comunicatul Poliţiei Române din data de 27.01.2015 în care s-a menţionat că poliţiştii din Buzău au surprins în flagrant delict, la data de 28 01 2015, în localitatea Pietroasele, judeţul Buzău trei bărbaţi, bănuţi că ar fi indus în eroare reprezentanţii mai multor instituţii publice din judeţul Buzău, prin folosirea fără drept a calităţii de funcţionari publici cu atribuţii de control.

Tribunalul a constatat, contrar criticilor apelantului şi în acord cu cele reţinute de prima instanţă, că acest comunicat reprezintă un înscris pe suport informatic, potrivit dispoziţiilor art.282 Noul C. pr. civ..

Emanând de la o instituţie cu importanţă semnificativă într-un stat de drept, cum este Poliţia Romană, informaţiile cuprinse în acest comunicat reprezintă o bază factuală credibilă şi suficient de solidă pentru articolele apărute ulterior.

În plus, această probă s-a coroborat şi cu depoziţiile martorilor audiaţi la fond, M.M. şi M.M.M..

Astfel, cel dintâi, primarul comunei Unguriu, jud. Buzău, a arătat că în a doua jumătate a lunii ianuarie 2015, s-a anunţat de pe o zi pe alta, un control de către un reprezentant al corpului de control al Guvernului, urmând a face verificări cu privire la încasarea taxelor şi impozitelor de la contribuabuili. Persoana care s-a prezentat în ziua respectivă, nu a prezentat o legitimaţie de serviciu şi nici ordin de serviciu, deşi i s-au solicitat de către contabila M.M.M.. Ulterior, a intervenit şi secretarul comunei, cerându-i persoanei venite în control, buletinul. Aceasta a afirmat că buletinul se află în maşină, moment în care , secretarul comunei, făcând verificări pe internet, a descărcat un articol din (…) în care se făcea referire la apelant şi la activitatea acestuia, în sensul că şantaja primarii în schimbul încheierii unor contracte. Întrucât martorul nu se afla la sediul Primăriei, a fost anunţat telefonic despre cele petrecute de alţi salariaţi, ocazie cu care a discutat telefonic chiar cu cel care pretindea că efectuează controlul, şi care i-a adresat ameninţări legate de anumite lipsuri ale declaraţiei de interese.

Ulterior, persoana în cauză a plecat cu maşina, în momentul în care secretarul primăriei a insistat să îi prezinte un act de identitate.

De asemenea, martorul a arătat că a luat legătura ulterior cu intimatul B.B. şi i-a mulţumit pentru faptul că exista articolul său pe internet, care se referea la fapte de acelaşi gen comise de apelant, în zona Transilvaniei, şi astfel s-au ferit la a ”cădea în plasă”.

Cea de a doua martoră, M.M.M., contabilă la primăria comunei Unguriu., jud. Buzău, a relatat aceeaşi stare de fapt, menţionând că, după plecarea apelantului, discutând telefonic cu colegi de la alte primării din judeţul Buzău, i s-a comunicat că acelaşi mod de operare a fost utilizat şi de alte persoane în comuna T..

Nu în ultimul rând, tribunalul a reţinut că prin adresa nr.(…)/15.09.2015 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, s-a comunicat că la această unitate se află în lucru dosarul penal nr.(…)/2015 aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Părârlagele, jud. Buzău, dosar în care se efectuează cercetări împotriva apelantului în calitate de suspect, în privinţa comiterii infracţiunilor de tentativă de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale.

În raport de starea de fapt reţinută, de probatoriul administrat, tribunalul a apreciat că deşi limbajul folosit la adresa apelantului în cuprinsul articolelor menţionate este unul  exagerat, totuşi, judecăţile de valoare emise au o bază factuală suficientă şi se încadrează în limitele exercitării libertăţii de exprimare a presei.

Prin urmare fără a se nega valoarea provocatoare a expresiilor folosite, tribunalul a reiterat, după cum s-a arătat şi în practica CEDO, că libertatea jurnalistică include de asemenea, şi posibilitatea de a recurge la o doză de exagerare sau chiar de provocare şi nu poate fi considerată ca depăşind limitele stabilite de ar. 10 din Convenţie şi de jurisprudenţa CEDO privind libertatea presei [Dalban împotriva României (GC), nr. 28.114/95, pct. 49, CEDO 1999-VI].

În lumina acestor constatări, şi a probelor administrate, tribunalul a apreciat că nimic din dosar nu indică faptul că intimaţii au acţionat cu rea-credinţă, cu intenţia de a-l denigra pe apelant.

Tribunalul a reţinut însă ca fiind întemeiate criticile apelantului vizând soluţia cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată acordate martorului M.M..

Potrivit dispoziţiilor art. 451 Noul C. pr. civ. ”cheltuielile de judecată constau în … onorariile avocaţilor,… sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport, şi , dacă este cazul, cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului”.

Totodată, art. 452 Noul C. pr. civ. prevede că ”partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului”.

În acord cu aceste texte legale, cheltuielile de judecată pot fi acordate sub rezerva dovedirii existenţei şi întinderii lor, probă care în speţă nu s-a realizat, nefiind depus nici un înscris care să ateste realitatea efectuării cheltuielilor pretinse.

Aşa fiind, faţă de considerentele şi temeiurile legale menţionate, tribunalul, văzând şi dispoziţiile art. 480 Noul C. pr. civ. a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.A. împotriva încheierii civile din data de
26.11.2015 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr. (…) pe care a menţinut-o în întregime, a admis în parte apelul declarat de reclamantul A.A. împotriva sentinţei civile nr. 1396/2016 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr. (…), care a fost schimbată în parte în sensul că a fost înlăturată dispoziţia privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea martorului M.M., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate
.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal reclamantul A.A., solicitând în principal, casarea deciziei tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar casarea deciziei tribunalului şi, rejudecând cauza, admiterea apelului în sensul anulării hotărârii judecătoriei şi trimiterii cauzei spre rejudecare în fond, sau modificarea hotărârii judecătoriei în sensul admiterii acţiunii.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 461 alin. 1, art. 488 alin. 1 pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. pr. civ. corelativ cu dispoziţiile art. 6 para. 3 şi art. 8 din C.E.D.O.

În motivarea recursului la pct. 1 recurentul arată că hotărârea instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 476 alin. 1 C. pr. civ., deoarece tribunalul s-a rezumat la o analiză pur formală a hotărârii instanţei de fond fără a analiza probaţiunile şi susţinerile lui. Instanţa de apel a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil statuate de art. 14 şi art. 22 din Noul C. pr. civ., corelativ cu încălcarea art. 6 din C.E.D.O., a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice cu suprimarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 398/A/2016 a Tribunalului Satu Mare şi a sentinţei civile nr. 3/2017 a Judecătoriei Satu Mare.

Instanţa a de apel a respins excepţia autorităţii de lucru judecat care, de altfel, nu a fost invocată în cauză. Puterea de lucru judecat se întinde asupra considerentelor hotărârii, ori aceeaşi problemă de fapt dedusă judecăţii care a fost soluţionată într-un anumit sens,  considerentele acelei hotărârii au dobândit putere de lucru judecat şi trebuiau avute în vedere de instanţa de apel.

Decizia instanţei de apel nu cuprinde o analiză a susţinerilor reclamantului sau a probaţiunii administrate în cauză iar datorită necercetării fondului cauzei, hotărârea este contradictorie, întemeindu-se pe un script nesemnat, nefiind un înscris electronic.

Faţă de aceste motive se impune casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecarea apelului, în baza art. 488 alin. 1 pct. 5, 6,7 şi 8 C. pr. civ. corelativ cu art. 175 alin. 1 din C. pr. civ. şi art. 6 din C.E.D.O.

La al doilea punct al declaraţiei de recurs se arată că instanţa de apel a realizat o aplicare şi interpretare greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 235 C. pr. civ., reclamantul fiind privat la dreptul la un proces echitabil la fond, deoarece probaţiunea care a stat la baza hotărârii a fost administrată în condiţiile în care formulase o cerere de amânare pentru motive medicale la termenul la care au fost audiaţi martorii. Reclamantul a solicitat readministrarea probei cu cei doi martori, în apel, astfel încât să fie în măsură să adreseze întrebări martorilor, cerere fiind respinsă de instanţă.

Hotărârea se fundamentează pe declaraţiile martorilor, în condiţiile în care această probă a fost administrată cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a egalităţii de arme. Conduita judecătorului contravine dispoziţiilor art. 6, parag. 2 C.E.D.O.

La punctul 3 al declaraţiei de recurs se invocă faptul că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a realizat o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 2 lit. a din Directiva 2000/31, art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 677/2001, art. 58 Cod civil, rap. la art. 5 – 6 din Legea nr. 288/2004.Apreciază că instanţa de apel a adăugat la lege, apreciind asupra modului în care este dobândită calitatea de jurnalist.

În aprecierea recurentului corelativ cu probaţiunea cauzei şi principiul capacităţii de folosinţă, pârâţii nu au făcut dovada calităţii de jurnalist, aceştia fiind prestatori de servicii de comerţ electronic şi nu jurnalişti.

La ultimul punct al declaraţiei de recurs, recurentul invocă faptul că instanţa de apel a realizat o greşită interpretare a normelor de drept material, prevăzute de art. 8 şi 10 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art. 30 alin. 8 din Constituţia României şi art. 1349 Cod civil, prin aceea că limbajul utilizat în concret de pârâţi reprezintă invective şi minciuni la adresa lui, că scopul acestora nu este informarea echidistantă a publicului ci jignirea şi umilirea reclamantului.

Prin decizia nr. 1297/19.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a recursului declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 1669/29.11.2017 a Tribunalului Cluj, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Cluj la 27.08.2018 au fost depuse note scrise (f. 89) de către pârâtul B.B. prin care s-a solicitat respingerea ca inadmisibil şi nefondat a recursului formulat de reclamant.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului pârâtul a invocat Decizia nr. 52/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar cu privire la fondul recursului a arătat faptul că instanţa a făcut o aplicare corectă a normelor de drept material cu privire la neîndeplinirea condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii delictuale a pârâtului.

Prin notele scrise depuse la dosar, reclamantul, după ce face o expunere a condiţiilor pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul Legii nr. 303/2004, apreciază că instanţa de recurs încalcă normele esenţiale de procedură dând dovadă de rea credinţă sau lipsă de profesionalism prin nerespectarea art. 156 alin. 6 C. pr. civ. şi art. 172 C. pr. civ..

La 18.01.2019 reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a CJUE, cerere asupra căreia instanţa de recurs s-a pronunţat în şedinţa publică din 03.04.2019 în sensul respingerii ei ca inadmisibilă.

La data de 07.02.2019 reclamantul a depus la dosarul cauzei copii anomizate după decizia civilă nr. 275/A/2017 şi decizia civilă nr. 213/A/2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj în cauze similare, cu scopul de dovedi că pârâtul B.B. nu are calitatea de jurnalist, în sensul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 288/2004.

La data de 29.03.2019 pârâta S.C. E. S.R.L. a depus la dosarul cauzei note de şedinţa prin care şi-au exprimat poziţia faţă de cererea de sesizare a CJUE de către reclamantul A.A., solicitând respingerea cererii de sesizare ca neîntemeiată.

Examinând recursul declarat, Curtea reţine următoarele:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 Cod proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 4 Cod proc. civ., „casarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa a depăşit puterile judecătoreşti”.

S-a susţinut aplicabilitatea acestui text de lege prin prisma faptului că instanţa de apel a realizat o greşită aplicare a art. 2 lit. a din Directiva nr. 2000/31 şi a dispoziţiilor art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 677/2001, cât şi a dispoziţiilor art. 5-6 din Legea nr. 288/2004.

Curtea observă că acest text din art. 488 alin. 1 pct. 4 foloseşte noţiunea de „putere judecătorească”. Motivul de casare are în vedere situaţia în care, prin hotărârea recurată, instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti, intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.

Acest motiv de casare, care este de ordine publică şi nu trebuie interpretat extensiv. El nu mai poate fi invocat dacă instanţa a cărei hotărâre este atacată, fără a impieta asupra atribuţiilor autorităţii legislative sau executive, şi-a atribuit o serie de drepturi procedurale pe care legea nu i le recunoaşte sau a încălcat principiile generale ale altor norme juridice.

Pentru astfel de situaţii, vor fi incidente alte motive de casare în funcţie de situaţia din cauză. Examinarea conceptului de „exces de putere”, derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţei judecătoreşti în domeniul atribuţiilor autorităţii legislative sau executive şi permite determinarea sferei de aplicare a art. 488 pct. 4 Cod proc. civ..

Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti nu se poate identifica cu depăşirea competenţei. Instanţa depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti când: săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face; consfinţeşte cu valoare legală texte abrogate; critică pe legiuitor; aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţie generală; iese din cadrul atribuţiilor sale, prin imixtiunea în domeniile excluse puterii judecătoreşti (de ex. prin imixiunea în atribuţiile Curţii Constituţionale); încalcă principii fundamentale dintre cele consacrate de Constituţie; refuză să judece pe motiv că legea nu prevede; este neclară sau incompletă (denegare de dreptate); încalcă dreptul la un proces echitabil (art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi art. 21 alin. 3 din Constituţia României).

Prin exces de putere se încalcă ordinea constituţională şi interesul public, instanţa judecătorească exercitând funcţiile puterii judecătoreşti peste limitele statornicite de Constituţie.

În cazul încălcării/aplicării greşite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii grave ale hotărârii atacate în privinţa normelor de drept material.

Curtea apreciază că nu constituie motiv de recurs întemeiat, faptul că instanţa a făcut aprecieri cu privire la calitatea de jurnalist a pârâtului şi a condiţiilor de dobândire a acestei calităţi. Prin reţinerile făcute asupra modului în care este dobândită calitatea de jurnalist,
instanţa nu a adăugat la lege pentru a fi incident acest motiv de recurs.

Dreptul la un proces echitabil constituie o exigenţă a Codului de procedură civilă. Conform art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi întrun termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcărilor drepturilor sale cu caracter civil.”

Reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349 Cod civil şi art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Reclamantul a susţinut că la data de 23 ianuarie 2015, publicaţiile pârâte au publicat o serie de texte imorale şi defăimătoare la adresa sa, că informaţiile publicate de către pârâţi reprezintă ficţiuni, că pârâţii nu au acţionat cu bună credinţă tocmai având în vedere că demersurile juridice în acest domeniu sunt de durată, costisitoare şi fără eficacitate juridică.

S-a solicitat să se stabilească, cu titlu preliminar, care dintre pârâţi au acţionat ca prestatori de servicii de comerţ electronic, cu încălcarea drepturilor reclamantului statuate prin lege privind protecţia datelor cu caracter personal, constatarea atingerii aduse reputaţiei, dreptului său la propria imagine şi dreptului la viaţa privată, obligarea pârâţilor la despăgubiri materiale şi morale pentru prejudiciul suferit.

Contrar celor susţinute de reclamant, instanţa de apel a reţinut că dobândirea calităţii de jurnalist nu reclamă efectuarea unor studii în domeniu ci doar redactarea în mod repetat a unor articole de presă care abordează temei de interes public şi comunicarea informaţiei cu bună credinţă, cât şi determinarea bazei factuale care a stat la baza faptelor relatate. Este evident că pârâţii B.B., C.C. şi D.D. au acţionat în calitate de jurnalişti, aceştia fiind semnatarii mai multor articole de presă, că pârâţii persoane juridice, conform actelor depuse la dosar desfăşoară activităţi mass-media, că baza factuală care a stat la baza articolelor provine de la un comunicat al Poliţiei Române, sursă extrem de credibilă, aprecierile fiind făcute în contextul în care în România nu există o lege care să reglementeze statul profesiei de jurnalist şi nici o lege a presei, după cum nu există niciun acord unanim în definirea noţiunii de jurnalist.

Directiva nr. 2000/31/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 şi Legea nr. 677/2001, sunt invocate de reclamant cu referire la motivul de recurs privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, cu referire la cele reţinute în aliniatele precedente.

Curtea apreciază că nu constituie motiv de recurs (depăşirea puterii judecătoreşti) faptul că instanţa a interpretat dobândirea calităţii de jurnalist. Dispoziţiile art. 488 pct. 4 Cod proc. civ. se referă la alt tip de imixtiune a instanţei de judecată şi anume, în sfera activităţii executive sau legislative, ea săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească. În temeiul principiului disponibilităţii procesului civil, hotărârea se pronunţă în raport cu părţile din proces.

Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituţia sau categoria juridică, ori de principiul de drept substanţial pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia sa, iar cum soluţia se pronunţă într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept, ci şi împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speţă.

În prezenta cauză reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe articolele publicate în perioada 29.01.2015 – 30.01.2015. În dosarul soluţionat de Judecătoria Satu Mare, acelaşi reclamant a pretins despăgubiri pentru săvârşirea unei fapte ilicite în intervalul 27 septembrie 2014 – 28 septembrie 2014.

Rezultă aşadar că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat, nefiind îndeplinite cumulativ cele trei condiţii pentru că obiectul celor două dosare este diferit şi împrejurările de fapt în care s-au produs faptele sunt de asemenea diferite.

Puterea de lucru judecat a considerentelor hotărârii judecătoreşti anterioare prezintă următoarele caractere: exclusivitatea (un nou proces între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză nu mai este posibil), incontestabilitatea (hotărârea irevocabilă nu mai poate fi atacată pe calea recursului), executorialitatea (hotărârea este susceptibilă de executare silită) şi obligativitatea (părţile trebuie să se supună efectelor puterii lucrului judecat).

Se admite că acele considerente care explică dispozitivul şi se referă la acesta, făcând corp comun cu el, dobândesc putere de lucru judecat. Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, cererea pentru acordarea despăgubirilor priveşte fapte petrecute în perioada 29 ianuarie 2015 – 30 ianuarie 2015, astfel că şi considerentele deciziei privesc aceste fapte şi explică dispozitivul deciziei, în timp ce sentinţa civilă nr. 3/2017 a Judecătoriei Satu Mare priveşte cu totul alte fapte petrecute în intervalul 27.09.2014 – 28.09.2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. 1 şi 2 Cod proc. civ., „(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.”

Art. 431 C. pr. civ. prevede că „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”
Art. 432 C. pr. civ. prevede că „Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată.”

Puterea de lucru judecat „res iudicata pro veritate habietur” este reglementată ca o excepţie legală absolută şi irefragabilă ca o excepţie de fond peremtorie şi absolută.

Pentru a exista putere de lucru judecat trebuie să existe tripla identitate de părţi, de obiect şi de cauză.

Cât priveşte primul element, părţile, se are în vedere nu prezenţa lor fizică la proces, ci prezenţa juridică, adică participarea la proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant. Există identitate de părţi chiar dacă într-un proces o parte a figurat ca reclamantă şi cealaltă ca pârâtă, iar în al doilea proces aceste calităţi sunt inversate.

În sfera noţiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material (pretenţia concretă), ci dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material.

Prin cel de al treilea element, cauza, se înţelege fundamentul pretenţiei afirmate. Cauza nu se confundă cu dreptul subiectiv, dar nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile. Deşi nu există unanimitate de păreri în ceea ce priveşte definirea fundamentului pretenţiei formulate, pornind de la cuprinsul cererii de chemare în judecată în care trebuie să se arate „motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea”, cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de categoria juridică ori de principiul de drept substanţial pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia sa, iar cum soluţia se pronunţă într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept, ci şi împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speţă.

Casarea unei hotărâri se poate cere, conform art. 488 pct. 6 Cod proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Codul de procedură civilă în art. 425 alin. 1 lit. b C. pr. civ. prevede obligaţia pentru instanţa de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care au format  instanţei convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Nerespectarea acestei dispoziţii ar atrage nulitatea hotărârii, numai că partea interesată ar trebui să dovedească existenţa unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Pentru a evita aceste dificultăţi, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor hotărârii, cât şi existenţa unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia pronunţată prin dispozitiv.

Hotărârea este casabilă dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară; când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora; când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv, când este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Recurentul susţine că acest text este aplicabil în cauză, deoarece decizia din apel nu cuprinde o analiză a susţinerilor lui, ori a probaţiunii administrate în susţinerea cererii şi datorită necercetării fondului cauzei, hotărârea fiind contradictorie, deoarece se întemeiază pe un script nesemnat.

Susţinerile recurentului nu pot fi primite, deoarece instanţa de apel, conform art. 425 Cod proc. civ. a analizat faptul că articolele de presă au avut o bază factuală suficientă reprezentată de comunicatul Poliţiei Române din data de 27.01.2015, că acest comunicat reprezintă un înscris pe suport informatic, potrivit dispoziţiilor art. 282 Cod proc. civ., că această probă se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză Tirizica Gheorhiţă şi Enăchescu Elena şi cu adresa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău din data de 15 septembrie 2015, prin care se arată că la această unitate se află în lucru dosarul penal nr. (…)/2015 sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, jud. Buzău, că în acest dosar se efectuează cercetări împotriva recurentului, în calitate de suspect, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale.

Instanţa de apel a înlăturat susţinerile reclamantului fapt rezultat din menţiunea că, contrar susţinerilor reclamantului, articolele de presă au avut o bază factuală suficientă, că comunicatul Poliţiei Române reprezintă un înscris pe suport informatic potrivit dispoziţiile art. 282 C. pr. civ.

Dreptul la un proces echitabil a devenit din garanţie formală un veritabil drept substanţial.

Susţinerea recurentului că a fost privat de un proces echitabil nu poate fi primită. În sprijinul susţinerii, recurentul a invocat faptul că nu i s-a încuviinţat amânarea cauzei şi audierea martorilor la un nou termen, deoarece la termenul stabilit de instanţă, când martorii au fost prezenţi, nu s-a putut prezenta, fiind bolnav, cât şi faptul că nu i s-a încuviinţat reaudierea lor în faţa instanţei de apel.

La data de 26 noiembrie 2016 (f. 101 dosar fond) recurentul a solicitat amânarea cauzei deoarece nu se poate prezenta la sediul instanţei, fiind suferind de pneumonie. Cererea nu a fost însoţită de acte medicale doveditoare.

Art. 222 Cod proc. civ. prevede că „amânarea judecăţii pentru lipsa de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţilor sau reprezentatului ei”.

Având în vedere că cererea de amânare nu a fost însoţită de acte medicale care să justifice lipsa apelantului, instanţa, în baza acestei prevederi, a respins cererea de amânare a cauzei şi a procedat la audierea martorilor, având în vedere şi faptul că aceştia s-au prezentat  în instanţă venind de la o distanţă de peste 400 km şi că prezentarea lor la un alt termen de judecată va fi imposibilă.

De menţionat că adeverinţa medicală a fost depusă la dosar în data de 21.01.2016 în copie xerox.

Raportat la dispoziţiile art. 322 Cod proc. civ., martorii pot fi din nou întrebaţi numai dacă instanţa găseşte de cuviinţă. Prin urmare, respingerea cererii de reaudiere a martorilor se încadrează în dispoziţiile acestui text de lege, în condiţiile în care instanţa a apreciat că nu se mai impune reaudierea lor, declaraţiile acestora fiind lămuritoare.

Având în vedere aceste dispoziţii, cât şi faptul că reclamantul nu a cerut reaudierea martorilor în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2016, ci a declarat că „nu mai are alte cereri de formulat şi nu mai sunt alte excepţii de soluţionat”, critica privind refuzul instanţei de a reaudia martorii, este nejustificată.

Nu se poate susţine o încălcare a principiului contradictorialităţii şi implicit a art. 6 din C.E.D.O. având în vedere că probele au fost puse în discuţia părţilor, au fost încuviinţate chiar probele cerute de reclamant, iar lipsa reclamantului de la dezbateri îi este imputabilă doar lui, nefiind dovedită cu acte medicale aşa cum cere art. 222 C. pr. civ.. C.E.D.O. a statuat în jurisprudenţa sa că fapta constând în atingeri aduse imaginii şi reputaţiei este justificată prin prisma libertăţii de exprimare, dacă afirmaţiile făcute au o minimă bază factuală.

Jurisprudenţa C.E.D.O. a mai stabilit că libertatea de exprimare va fi mai largă dacă afirmaţiile sunt făcute în presă şi vizează o persoană publică, sens în care se vor reduce şi exigenţele privind existenţa bazei factuale. Libertatea jurnalistică include şi posibilitatea jurnalistului de a recurge la o doză de exagerare sau chiar de provocare, fără a se încălca prin aceasta dispoziţiile art. 10 din C.E.D.O. presei îi este tolerată o doză de exagerare însă jurnaliştii trebuie să îşi îndeplinească obligaţia, de a verifica, în prealabil, în mod rezonabil, susţinerile publicate. Ori, în cauză aşa cum s-a arătat articolele de presă au fost verificate prin comunicatul Poliţiei Române din 27.01.2015 şi Adresa nr. (…)/15.09.2015 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.

Motivele recursului care privesc aprecierea probelor sau cele referitoare la netemeinicia deciziei nu vor mai fi analizate, având în vedere actuala reglementare a art. 488 C. pr. civ. care nu mai permit acest lucru, casarea unei hotărârii putându-se cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1 – 8.

În motivele de recurs expuse de recurent nu se face referire expresă la care dintre acestea se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 5 invocate ca şi temei al recursului alături de cele de la pct. 4, 6, 7 şi 8 C. pr. civ. care au fost analizate de instanţa de recurs

Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul A.A. împotriva deciziei civile nr. 1669 din 29.11.2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. (…), pe care o va menţine.

Urmare respingerii recursului, fiind în culpă procesuală recurentul va fi obligat să plătească intimatului B.B. suma de 1.785 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial (f. 86). (Judecător Ana Ionescu)

Legenda

reclamant

A.A. – Răzvan Nicolae Micul

pârâți

B.B – Alexa Liviu Doru Alin

C.C – Ghișan Nicolae

D. D. – Ametcea Cetin Daniel

SC E SRL – Nord Vest Tv SRL

SC F SA – Adevărul SA prin lichidator

G. G – Tămaș Mihaela

Asociația H Satu Mare – Asociația Informedia Trust

SC I SRL – Best Media House SRL

SC J Sa – SC Opinia SA

SC K SRL – Dinamic Soft SRL

Comments

comentarii

Roxen va interpreta piesa „Amnesia” la Eurovision. Roxen spune că această piesă este una extrem de personală, dar se bucură că juriul a ales această piesă, pentru că are energia necesară.... Citește mai mult
Horoscop 5 martie 2021. Află ce zodie poate primi noi oferte de colaborare și cine trebuie să aibă mai multă grijă de sănătate.... Citește mai mult
Emil Boc este dezamăgit deoarece noul prefect de Cluj face parte din UDMR și nu PNL. Primarul este interesat ca noul prefect să respecte toate simbolurile naționale și spune că nu va accepta nici „cel mai mic derapaj”.... Citește mai mult

Lasă un răspuns