fbpx

Decizia ÎCCJ care explică la ce se referă ”substanţe psihoactive” din articolul care incriminează conducerea sub influența lor

Decizia completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la noțiunea de ”substanțe psihoactive” din cuprinul articolului din Codul penal care incriminează conducerea unui vehicul sub influența lor a fost publicată în Monitorul Oficial. Practic, ÎCCJ a stabilit că repsectiva sintagmă cuprinde toate drogurile, atât din Legea 194/2011, cât și din Legea 143/2000.

Decizia ÎCCJ nr. 48/2021 din 9 iunie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 698 din 14 iulie 2021. Prin această hotărâre prealabilă, se stabileşte că “Folosirea sintagmei “substanţe psihoactive” din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) din Codul penal include, pe lângă categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, şi substanţele prevăzute în conţinutul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare”.

Expunerea succintă a cauzei în care Curtea de Apel Ploiești a sesizat ÎCCJ:

”La data de 11.03.2021, învestită fiind cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi de inculpatul A. împotriva Încheierii penale din data de 27 octombrie 2020 şi a Sentinţei penale nr. 390 din 8 decembrie 2020 pronunţate de Judecătoria Târgovişte – Secţia penală, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a supus dezbaterii părţilor posibilitatea de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală pentru pronunţarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept, respectiv: “Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» în conţinutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noţiunii de substanţe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.”
Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 390 din 8 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în Dosarul nr. 5.989/315/2020, a fost condamnat inculpatul A.: la pedeapsa de 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal; la pedeapsa de 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prevăzută de art. 334 alin. (2) din Codul penal; la pedeapsa de 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal; la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe psihoactive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) şi (2) din Codul penal.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele aplicate pentru faptele judecate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 8 luni de închisoare (pedeapsa cea mai mare – 1 an de închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din suma celorlalte pedepse aplicate – 8 luni).

S-a dedus reţinerea de 24 de ore din data de 9.02.2020, ora 12,30, la data de 10.02.2020, ora 12,30.

În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a menţinut măsura controlului judiciar al inculpatului, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile, considerând necesară măsura preventivă până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 250 lei reprezintă cheltuieli stabilite prin rechizitoriu.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgovişte a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

La data de 9.02.2020, în jurul orei 22,00, inculpatul a condus autoturismul marca Mercedes, cu seria şasiu WDB2030161A216475, nefiind înmatriculat, având montate plăcuţe cu număr de înmatriculare provizoriu fals, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat şi o alcoolemie de 1,71 g/l alcool pur în sânge (conform raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei A12/6022/2020), dar şi a unor substanţe psihoactive (prezentând THC-tetra hidro carabinol OOH 0,007 mg/ml în sânge), pe DJ711 E de la domiciliul său din judeţul Dâmboviţa până la discoteca de pe raza localităţii Corneşti, judeţul Dâmboviţa, unde a stat până la ora 1,50, iar la întoarcere, pe acelaşi traseu, a fost depistat de organele de poliţie.”

Dispoziţiile legale relevante:

Art. 336 din Codul penal – Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
“(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.”

Art. 2 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată

“În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) substitut – orice substanţă sau asociere de substanţe de origine naturală ori sintetică, în orice stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă ori părţi ale acestora al căror regim juridic nu este reglementat prin alte dispoziţii legale, care are capacitatea de a produce efecte psihoactive şi care, indiferent de conţinut, denumire, mod de administrare, de prezentare sau de publicitate este ori poate fi folosit în locul unei substanţe sau preparat stupefiant ori cu efecte psihotrope sau în locul unei plante ori substanţe aflate sub control naţional sau pentru aceleaşi scopuri; (…)
e) efecte psihoactive – unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică; (…).”

Art. 2 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare

“Pentru aplicarea prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează: (…)
c) substanţă psihotropă – termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971;
d) substanţă stupefiantă – termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia unică din 1961 a Naţiunilor Unite asupra substanţelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972;
d^1) plante şi substanţe aflate sub control naţional – termen desemnând plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele la prezenta lege prin procedura naţională prevăzută la art. 8 alin. (3); (…).”

Art. 1 lit. b) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
“În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: (…)
b) droguri – plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I – III.”

Extras din Decizia ÎCCJ

”Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă în cursul judecăţii un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizării admisibilităţii sesizării, se impune verificarea îndeplinirii cumulative a următoarelor cerinţe:
1) să existe o cauză în curs de judecată, iar instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea ei în ultimă instanţă;
2) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;
3) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cu privire la prima condiţie, se constată că aceasta este îndeplinită în cauză, solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparţinând unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, şi anume Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe rolul căreia se află înregistrat dosarul în curs de soluţionare, având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi de inculpatul A. împotriva Încheierii penale din data de 27 octombrie 2020 şi a Sentinţei penale nr. 390 din 8 decembrie 2020 pronunţate de Judecătoria Târgovişte – Secţia penală.

De asemenea se constată ca fiind îndeplinită şi cerinţa ce vizează caracterul de noutate şi de actualitate al problemei de drept invocate în cauză, din relaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din verificările efectuate la nivelul instanţei supreme rezultând că nu au fost pronunţate anterior hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept supusă analizei.

Totodată, în speţă este îndeplinită condiţia referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei, atât în ce priveşte relaţia de dependenţă între problema de drept invocată şi soluţiile pe care instanţa de trimitere le poate dispune asupra fondului apelului şi mersul în continuare al procesului, criteriu respectat în cauză, aşa cum se va arăta în continuare, precum şi din perspectiva existenţei unei veritabile chestiuni de drept care necesită o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în accepţiunea conferită acestui criteriu de jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, cu privire la primul criteriu în raport cu care se examinează îndeplinirea condiţiei referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei, este de menţionat că acesta este îndeplinit, esenţial fiind ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală au fost identificate Decizia nr. 21 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 4 noiembrie 2016, şi Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, hotărâri la care însăşi instanţa de trimitere a făcut referire în cuprinsul sesizării formulate în cauză.

Pe de altă parte, este evident că răspunsul la problema de drept evocată de instanţa de trimitere influenţează în mod hotărâtor soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză, instanţa de apel urmând să stabilească, în mod definitiv, raportat la ceea ce s-a judecat în prima instanţă şi motivele de apel invocate.

Cât priveşte cel ce-al doilea criteriu, examinat din perspectiva existenţei unei veritabile probleme de drept care necesită intervenţia instanţei supreme în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine că problema de drept invocată de instanţa de trimitere reprezintă o reală chestiune de drept, întrucât, pentru a face aplicarea art. 336 alin. (2) din Codul penal şi pentru a stabili elementele de tipicitate ale infracţiunii, instanţa de judecată trebuie să examineze legislaţia specială în materie şi să apeleze la definiţia din legile speciale.

De asemenea, deşi sintagma “substanţe psihoactive” este clară, accesibilă, totuşi ea necesită a fi lămurită sub aspectul întinderii şi al limitelor acesteia, prin coroborarea mai multor texte de lege, a deciziilor instanţei de contencios constituţional şi a practicii judiciare în materie, respectiv: Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care defineşte în cuprinsul art. 241 substanţele psihoactive ca “(…) substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii”; art. 2 lit. a) şi e) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată; art. 2 lit. c), d) şi d^1) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare; art. 1 lit. b) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată; Decizia nr. 138 din 14 martie 2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017); Decizia nr. 101 din 28 februarie 2019 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019), precum şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte:

– Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961:
Art. 1 Definiţii
“(…) Termenul stupefiant înseamnă toate substanţele din tabelele I şi II, fie că sunt naturale sau sintetice.”
– Convenţia contra traficului ilicit de substanţe psihotrope din 20 decembrie 1988, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992:
Art. 1 Definiţii
“(…) q) Termenul stupefiant desemnează orice substanţă fie că este de origine naturală sau de sinteză, care figurează în tabelul I sau tabelul II al Convenţiei din 1961 şi Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată.
r) Expresia substanţa psihotropă desemnează orice substanţă de origine naturală sau de sinteză sau orice produs din tabelele I, II, III sau IV ale Convenţiei din 1971 cu privire la substanţele psihotrope.”

– Directiva (UE) 2017/2.103 a Parlamentului European şi a Consiliului din 15.11.2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului Uniunii Europene pentru a include noi substanţe psihoactive în definiţia termenului “drog”, aplicabilă începând cu 23 noiembrie 2018
Directiva (UE) 2017/2.103 introduce noi substanţe psihoactive în categoria drogurilor şi o procedură pentru includerea de noi substanţe psihoactive în definiţia acestora. Comisia Europeană are competenţa de a adopta acte delegate pentru a adăuga noi substanţe psihoactive în lista din anexă. Aceasta va înlocui mecanismul de stabilire a noilor substanţe psihoactive prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2.101 a Consiliului, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului. Pct. 6 din preambulul directivei: “6. Prezenta directivă ar trebui să stabilească elementele esenţiale ale definiţiei termenului «drog», precum şi procedura şi criteriile pentru includerea de noi substanţe psihoactive în definiţia respectivă. În plus, pentru a include în definiţia termenului «drog» substanţe psihoactive care fac deja obiectul măsurilor de control prevăzute în decizii ale Consiliului adoptate în conformitate cu Acţiunea comună 97/396/JAI şi cu Decizia 2005/387/JAI, ar trebui să se adauge la Decizia-cadru 2004/757/JAI o anexă care să conţină o listă a substanţelor psihoactive respective.”

– Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Crimă (United Nations Office on Drugs and Crime – U.N.O.D.C.) foloseşte doar termenul “new psychoactive substances (NPS)” – substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP), care sunt definite ca “substanţe de abuz, într-o formă pură sau un preparat, care nu sunt controlate de către Convenţia unică privind stupefiantele din 1961 sau de către Convenţia privind substanţele psihotrope din 1971, dar care pot constitui o ameninţare la adresa sănătăţii publice”.
Faţă de cele expuse, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, apreciem că se impune analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.

Cu privire la fondul sesizării

Problema de drept trebuie abordată prin perspectiva legislaţiei în materie, dar şi a jurisprudenţei instanţei supreme şi a instanţei de contencios constituţional.

Dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal sancţionează doar persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, prioritar, că sintagma “substanţe psihoactive” este definită prin art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în cuprinsul căruia se arată că: “Prin substanţe psihoactive se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii.” Aceste substanţe sunt cele prevăzute în anexele la Legea nr. 339/2005, care cuprind, în primul rând, substanţele denumite în mod “tradiţional” droguri (adică substanţe stupefiante sau psihotrope) prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte (art. 3 din Legea nr. 339/2005) şi care se regăsesc şi în Legea nr. 143/2000 (art. 1) iar, în al doilea rând, plantele şi substanţele aflate sub control naţional – termen desemnând plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele legii [art. 2 lit. d^1) şi art. 8 din Legea nr. 339/2005]. În această a doua categorie intră şi substanţele la care se referă Legea nr. 194/2011, dar numai în măsura în care se stabileşte caracterul lor de substitut, conform procedurii stabilite (în acest caz, conform art. 9 din Legea nr. 194/2011, tot Ministerul Sănătăţii face demersurile necesare pentru ca substanţa respectivă să fie trecută atât în anexele de la Legea nr. 339/2005, cât şi în cele de la Legea nr. 143/2000).
Regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope este reglementat prin Legea nr. 339/2005, art. 2 lit. c) şi d) din lege definind aceste substanţe.

Art. 1 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, prevede că legea stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare. Printre actele normative la care se face trimitere se regăseşte şi Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. De asemenea, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri defineşte, la art. 1 lit. b), drogurile ca fiind plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I – III din aceeaşi lege, şi prevede la lit. c) şi d) ale aceluiaşi art. 1 că drogurile de mare risc sunt cele înscrise în tabelele nr. I şi II, iar drogurile de risc sunt cele înscrise în tabelul nr. III.

Prin urmare, dintr-o primă perspectivă, se observă că folosirea sintagmei “substanţe psihoactive” în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011.

Aceeaşi concluzie se impune şi dintr-o altă abordare a problemei, prin metodele istorică şi teleologică, care conduc la aceeaşi concluzie. Astfel, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri folosea o terminologie şi o clasificare a substanţelor interzise în acord cu convenţiile internaţionale la care România era parte la vremea aceea (şi este în continuare).

În considerarea riscurilor pe care consumul de substanţe psihoactive le poate avea asupra sănătăţii publice, substanţele stupefiante şi psihotrope au făcut obiectul convenţiilor adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite la care România a aderat, respectiv Convenţia unică asupra substanţelor stupefiante din 1961, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1971 asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi, respectiv, Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, termenii şi expresiile regăsite în aceste instrumente juridice fiind preluate şi în legislaţia internă.

În mod corelativ, art. 87 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, corespondentul art. 336 alin. (2) din Codul penal, se referea la conducerea unui autovehicul (sau tramvai) “sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora”. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol 87: “Substanţele sau produsele stupefiante, precum şi medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice, iar lista acestora se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.” Substanţele respective, stabilite la acea vreme de Ministerul Sănătăţii Publice, erau, fireşte, aceleaşi cu cele din tabelele prevăzute în Legea nr. 143/2000. Cu alte cuvinte, consumul de droguri (de risc sau de mare risc) atrăgea incidenţa infracţiunii rutiere.

În timp, la nivel internaţional s-a conştientizat faptul că doar interzicerea drogurilor “clasice” a devenit insuficientă, având în vedere că, periodic, traficanţii introduc în “piaţă” o mare varietate de substanţe având efecte similare şi care, la rândul lor, afectează sănătatea populaţiei. În acest sens, la nivelul Consiliului Uniunii Europene a fost adoptată Decizia 2005/387/JAI a Consiliului din 10 mai 2005 privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive. Scopul declarat al deciziei era în esenţă acela de a “permite ca măsurile aplicabile în statele membre pentru controlul stupefiantelor şi al substanţelor psihotrope să fie aplicate şi noilor substanţe psihoactive” (art. 1). Conform art. 3 lit. a) din decizie: “substanţă psihoactivă nouă înseamnă un nou stupefiant sau un nou drog psihotrop în formă pură sau în preparat”. Din această definiţie, ca şi din celelalte definiţii de la art. 3, rezultă foarte clar că în noţiunea de substanţă psihoactivă sunt incluse şi drogurile “clasice” (stupefiantele şi substanţele psihotrope)*1). Proiectul noului Cod penal, adoptat în anul 2009, a ţinut cont de dinamica fenomenului şi a adaptat terminologia în acord cu decizia amintită, astfel încât a folosit denumirea de substanţe psihoactive cu acelaşi sens, care include drogurile clasice, dar lasă deschisă şi posibilitatea includerii de noi substanţe. Folosirea sintagmei în cauză la art. 336 alin. (2) din Codul penal nu a avut deci intenţia de a restrânge sfera art. 87 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, pe care îl înlocuia, ci de a lărgi această sferă, în concordanţă cu normele europene. Alegerea legiuitorului din 2009 a fost una corectă şi vizionară, deoarece scopul şi definiţiile deciziei menţionate au fost preluate prin Directiva (UE) 2017/2.103 a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanţe psihoactive în definiţia termenului “drog” şi de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului*2). Rezumând, în concordanţă cu reglementările europene, scopul folosirii sintagmei substanţe psihoactive în Codul penal este acela de a permite ca textele în care este folosită această sintagmă să poată fi aplicate nu numai în raport cu drogurile clasice, ci şi în raport cu noi substanţe, care au aceleaşi efecte sau efecte similare. Toate aceste substanţe se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii.
————
*1) https:eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A32005D0387
*2) https:eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX%3A32017L2103

În aceeaşi ordine de idei, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că:

“14. În timp ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, avea în vedere – în norma de incriminare cuprinsă în art. 87 alin. (2) – persoana «care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora», potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal, criticate în cauza de faţă, subiectul activ al infracţiunii este persoana care se află «sub influenţa unor substanţe psihoactive». (…)

15. Curtea reţine că diferenţa de terminologie faţă de reglementarea cuprinsă în art. 87 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată – constând în utilizarea sintagmei «substanţe psihoactive» – se justifică prin necesitatea folosirii unor termeni adecvaţi pentru delimitarea sferei de aplicare a normei de incriminare prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, în concordanţă cu legislaţia specială în materie de droguri, precursori şi de alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. (…)

18. Revenind la dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal, Curtea constată că incriminarea faptei de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive este determinată de efectul nociv al substanţelor respective, ţinând cont de faptul că, aşa cum se arată în doctrină, acestea produc tulburări în atitudinea şi comportamentul conducătorului auto, generând, implicit, o diminuare a capacităţii de a manevra vehiculul pe drumurile publice în condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii la trafic. În acest sens, art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, republicată, stabileşte că prin «efecte psihoactive» se înţelege unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică. Or, având în vedere natura relaţiilor sociale ocrotite, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, relaţii sociale a căror existenţă normală este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor sub influenţa substanţelor psihoactive.

19. Aşadar, situaţia premisă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive constă în preexistenţa unor stări, situaţii, condiţii în care se află subiectul activ şi în existenţa unor norme juridice care reglementează poziţia psihică şi fizică a unei persoane care conduce un vehicul pe drumurile publice. (…)

22. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu poate reţine criticile formulate de instanţa de judecată, autoare a excepţiei, care susţine, pe de o parte, că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece nu poate fi determinat cu exactitate înţelesul sintagmei «sub influenţa unor substanţe psihoactive», astfel că destinatarii legii nu pot să îşi dea seama dacă acţiunile lor intră sau nu sub incidenţa normei de incriminare, iar, pe de altă parte, că, în lipsa prevederii în norma de incriminare a unei concentraţii minime de substanţe psihoactive în sânge sau în urină, concentraţie în funcţie de care să se poată aprecia dacă o persoană se află sau nu sub influenţa unor astfel de substanţe – similar ipotezei de la alin. (1) al art. 336 din Codul penal -, instanţa de judecată este pusă în dificultate cu privire la individualizarea pedepsei şi a executării acesteia.” – Curtea Constituţională a României, Decizia nr. 138/2017. A se vedea, în acelaşi sens, şi Curtea Constituţională a României, Decizia nr. 101/2019.
În concluzie, noţiunea de substanţe psihoactive, definită clar şi previzibil prin art. 241 din Legea nr. 187/2012, nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011, ci sfera noţiunii de substanţe psihoactive cuprinde şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 şi nr. 339/2005, în această categorie fiind incluse atât substanţele stupefiante, cât şi cele psihotrope.

În practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că prin “substanţe psihoactive” se înţelege totalitatea substanţelor care pot produce efecte psihoactive, adică modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi comportamentale ori crearea unei stări de dependenţă fizică sau psihică.

Termenul “substanţe psihoactive” desemnează o sferă largă de substanţe susceptibile să producă astfel de consecinţe, în această categorie fiind incluse atât substanţele stupefiante şi psihotrope, astfel cum sunt expres definite de art. 2 lit. c), d) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cât şi celelalte substanţe cu efecte psihoactive, indiferent dacă ele fac parte din categoria celor aflate sub control naţional, în sensul art. 2 lit. d^1) din Legea nr. 339/2005, sau a celor supuse cadrului legal prevăzut de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

Proprietăţile substanţelor sau amestecurilor de substanţe din categoriile sus-menţionate şi efectele nocive ale consumului lor asupra sistemului nervos central, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice ori ale comportamentului consumatorului, reprezintă elemente cu caracter obiectiv, fundamentate din punct de vedere medical şi acceptate unanim la nivel internaţional şi naţional.
Regimul juridic al substanţelor şi amestecurilor psihotrope şi stupefiante, precum şi al celorlalte substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive este supus astfel, în prezent, unor reglementări restrictive, operaţiunile cu substanţe din prima categorie fiind în principiu interzise, cu excepţia cazurilor în care ele prezintă interes în medicină (în condiţiile prevăzute de Legea nr. 339/2005), iar cele cu substanţe din categoria ultimă fiind supuse unor condiţii stricte de autorizare şi desfăşurare, prevăzute expres de Legea nr. 194/2011.

În contextul normativ astfel configurat, se poate concluziona că legiuitorul a prezumat că, odată consumată, orice substanţă cu efect psihoactiv afectează sistemul nervos central într-o măsură incompatibilă cu desfăşurarea în siguranţă a unor activităţi care prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătatea persoanelor, cum este, printre altele, şi cazul conducerii unui vehicul pe drumurile publice.

Consumul de substanţe stupefiante, psihotrope sau de alte substanţe psihoactive produce întotdeauna modificări fizice, psihice şi comportamentale de diverse grade, dar semnificative, în considerarea cărora operaţiunile având ca obiect astfel de substanţe sunt total sau preponderent restricţionate.
Din această perspectivă s-a reţinut că o persoană se află sub influenţa substanţelor psihoactive, în sensul dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal, ori de câte ori în organismul său au fost introduse – prin ingerare, injectare, inhalare, fumat sau prin orice alt mod – substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fiind irelevantă, sub acest aspect, cantitatea de substanţă consumată sau depistată în probele biologice ale făptuitorului, ulterior săvârşirii acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii analizate.

În mod asemănător, persoana care a consumat astfel de substanţe se află sub influenţa lor, chiar şi atunci când modificările aduse funcţiilor sale cognitive sau comportamentului nu sunt vizibile sau uşor identificabile.

Aceasta deoarece raţiunea incriminării este aceea a protejării siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, activitate a cărei normală derulare este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor de către persoane aflate sub influenţa unor substanţe interzise de lege, cum sunt cele din categoria substanţelor psihoactive. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, Decizia nr. 365/RC/2020.

De asemenea este firesc ca substanţele la care se face referire în conţinutul art. 336 alin. (2) din Codul penal să nu fie doar cele avute în vedere de Legea nr. 194/2011, deoarece aceasta, în denumirea sa, arată că sunt şi alte astfel de substanţe, descrise în alte legi.

Totodată, aşa cum subliniază şi instanţa de contencios constituţional, drogurile, inclusiv cele de risc, au în mod evident efecte psihoactive.
Prin utilizarea sintagmei legiuitorul a dorit ca în categoria de “substanţe psihoactive” să poată fi inclusă orice substanţă care produce “stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică”.

Un element în plus în sprijinul acestei concluzii reiese inclusiv din faptul că aceeaşi sintagmă este folosită de legiuitor şi în alte contexte în cuprinsul Codului penal, spre exemplu la art. 77 lit. f), unde reglementează ca circumstanţă agravantă “săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracţiunii”.

Faţă de cele ce precedă, se impune admiterea sesizării formulate de către Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 5.989/315/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept:

“Folosirea sintagmei “substanţe psihoactive” în conţinutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noţiunii de substanţe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.”

Comments

comentarii

Iluminatul public din Florești va fi alcătuit din becuri LED, anunță primarul Bogdan Pivariu. Peste 300 de noi becuri urmează să fie montate.... Citește mai mult
O femeie de 80 de ani din județul Maramureș a fost găsită sâmbătă dimineața moartă în gospodăria sa. Un vecin de 85 de ani este bănuit că ar fi lovit-o pe aceasta cu toporul în cap, pe fondul băuturii.... Citește mai mult
Deputatul USR-PLUS Viorel Băltărețu atrage atenția asupra faptului că există întârzieri ale Companiei de Apă Arieș la montarea conductelor de apă. Aceste decalaje ar putea duce la „bani din buzunarul cetățenilor aruncați pe apa sâmbetei”, spune Băltărețu.... Citește mai mult
Profesorul Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică susține că pe români îi așteaptă o iarnă lungă cu multe restricții din cauza pandemiei de Covid-19.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!