fbpx

De ce este nevoie de incriminarea „pornografiei din răzbunare”? Ne explică o avocată

Proiectul privind incriminarea pornografiei din răzbunare (revenge porn) a trecut în octombrie de Senat. De ce este nevoie de incriminarea „pornografiei din răzbunare”? Ne explică Henrietta Frătean, avocat colaborator la SCA Iordăchescu și Asociații, într-un text publicat pe site-ul societății de avocatură.

”Prejudiciile cauzate de această faptă sunt grave, în ciuda tendinței de minimizare a lor. Astfel, persistă atitudinea de blamare a victimei ceea ce demonstrează o lipsă de înțelegere și de conștientizare a efectelor nocive pe care le produce.

În plus, situația este amplificată de faptul că (potrivit unui sondaj din 2014 din SUA) mai mult de jumătate dintre victimele acestei fapte nu au înțeles că experiența prin care au trecut reprezintă o infracțiune.

Pe de altă parte, prin postarea unei fotografii intime a unei persoane aceasta va deveni disponibilă pentru sute de mii, potențial milioane, de utilizatori. De asemenea, cum se întâmplă foarte des, fotografia poate fi transmisă prin e-mail sau prin alte mijloace de comunicare către familia, colegii de serviciu, superiorii și prietenii victimei.

Fapta poate avea consecințe directe asupra securității și integrității fizice ale victimei. Astfel, fapta expune victima unui risc crescut de a fi urmărită fizic și de a fi atacată. Într-un studiu realizat pe 1.244 de persoane, peste 50% din victime au declarat că pozele lor intime online au apărut alături de numele lor complet și profilul de social media; peste 20% dintre victime au declarat că numerele lor de telefon și adreselor lor de e-mail au fost postate alături de fotografiile intime.

Așa cum vom arăta efectele nocive se produc și pe plan profesional. Odată ce numele unor angajați/angajate apar online alături de fotografiile lor intime, angajații/angajatele sunt în mare pericol de a-și pierde locul de muncă. Mass-media internațională a raportat cazuri de profesoare și angajate în agenții guvernamentale din Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie care au fost concediate ca urmare a apariției online a fotografiilor lor intime. În alte cazuri, pentru victime devine foarte greu să-și găsească de lucru, dat fiind că mulți angajatori studiază reputația online a unei persoane înainte de a o chema la un interviu și pentru mulți aceasta este un criteriu determinant.

Angajatorii nu contactează persoanele ale căror imagini intime le-au apărut online pentru a elucida dacă fotografiile au fost postate de ei sau de alte persoane, fără voia lor. Pur și simplu nu-i mai cheamă la interviu, eliminându-i din start din cursa pentru angajare. Angajatorii nu doresc angajați a căror imagine o poate afecta pe a lor. Ori, în astfel de situații, consimțământul victimei a fost obținut de făptuitor doar pentru a deține acele fotografii și nu de a le distribui pentru a fi văzute de public.

Astfel, multe victime ale acestei fapte declară că au agreat să le fie făcute fotografii înfățișându-le nude de către partenerii lor, fie le-au transmis ele înșele astfel de fotografii numai după ce partenerii lor le-au asigurat că vor păstra imaginile strict confidențial.

În mod evident, consimțământul acordat pentru furnizarea fotografiei nu echivalează cu consimțământul distribuirii acesteia în spațiul public.

De ce sunt insuficiente prevederile actuale ale Codului penal?

Codul penal sancționează deja fapta de violare a vieții private și anumite fapte privind libertatea și autonomia persoanei, însă aceste incriminări nu acoperă și faptele de pornografie din răzbunare.

Incriminarea în codul penal a faptei de pornografie din răzbunare este necesară și datorită faptului că astfel, se va reglementa/ stabili consecințele penale care vor fi suportate de persoanele care săvârșesc astfel de fapte.

În cele ce urmează vom detalia actualele prevederi ale Codului penal și vom concluziona de ce aceste prevederi sunt insuficiente pentru sancționarea faptelor de pornografie din răzbunare:

3.1. Infracțiunea de violare a vieții private:

Codul penal, la art. 226, alin. (1), (2) și (5) reglementează următoarele modalități normative ale elementului material al infracțiunii:

a) atingerea adusă, fără drept, vieții private a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere sau dependință ținând de aceasta realizată prin:
(i) fotografiere ;
(ii) captarea de imagini;
(iii) înregistrarea de imagini;
(iiii)ascultarea cu mijloace tehnice și înregistrarea audio.

În ceea ce privește semnificația punctuală a fiecăruia dintre actele de executare, primul și ultimul nu necesită explicații suplimentare. În ceea ce privește captarea de imagini, din sintagma menționată se poate deduce că se dorește să cuprindă acele situații în care, prin intermediul unor mijloace „ supratehnice” – de exemplu, sateliți-se reușește captarea unor imagini de la o distanță foarte mare, distanță care ar fi împiedicat „imortalizarea” persoanei fizice prin aparatură clasică.

În plus, nu interesează scopul în care este comisă activitatea infracțională. Prin urmare, victima trebuie să se afle într-o locuință, încăpere sau dependință ținând de aceasta. Dacă victima se află pe o stradă, într-un parc, pe o plajă, într-o mașină, sau chiar în propria curte împrejmuită, nu se poate vorbi de fapta de violare a vieții private prin mijloacele de mai sus.

Mai mult, atingerea adusă vieții private prin aceste mijloace trebuie să aibă loc fără drept. Dacă fotografierile și înregistrările s-au făcut cu consimțământul persoanei vătămate, chiar la cererea acesteia, sau împreună cu făptuitorul, atunci din nou nu se poate vorbi de vătămarea vieții private în acest mod.

De cele mai multe ori faptele de pornografie din răzbunare sunt comise de foști parteneri ale persoanelor vătămate, care dețin imagini intime ale persoanelor vătămate obținute în această calitate, de partener, în cadrul vieții normale a unui cuplu, surprinse în locuința comună sau transmise acestuia în cadrul unor convorbiri cu posibilități de transmitere de imagini. Prin urmare, în cazul faptei de pornografie din răzbunare, deținerea imaginilor de către făptuitor este, de cele mai multe ori, legală.

b) atingerea adusă, fără drept, vieții private a unei persoane prin ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea unei/unor convorbiri private.

Pentru ca fapta să fie tipică, nu este necesar ca convorbirea privată să aibă loc într-o locuință, poate avea loc și într-un spațiu public, relevant este aspectul său privat.
Incriminarea este irelevantă pentru fapta de pornografie din răzbunare deoarece aceasta din urmă se referă la distribuirea unor imagini.

c) divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor sau imaginilor obținute în formele de mai sus către o altă persoană sau către public.

Cerința este prin urmare ca făptuitorul să fi comis, mai întâi, fapta de violare a vieții private printr-una dintre modalitățile arătate mai sus, iar apoi să distribuie imaginile sau sunetele obținute. Dacă sunetele sau imaginile sunt deținute în mod legal, atunci fapta nu poate fi încadrată ca violare a vieții private în această variantă. Prin urmare, și această variantă este irelevantă pentru fapta de pornografie din răzbunare.

d) plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptei de violare a vieții private în condițiile art. 226 alin. (1) și (2).

Este practic, o incriminare autonomă a tentativei la infracțiunea de violare a vieții private. Este, din nou, irelevantă pentru fapta de pornografie din răzbunare care constă în difuzarea unor imagini intime ale unei persoane.

În niciuna dintre variantele actuale ale incriminării, fapta nu va fi considerată infracțiune dacă:

– făptuitorul a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, imaginile sau convorbirile și acesta justifică un interes legitim,
– persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de făptuitor (prezumție de consimțământ).
Concluzie: în actuala formă, art. 226 din Codul penal nu incriminează fapta distribuirii fără consimțământ a unor imagini deținute în mod legal, dar în privința căror victima avea așteptări rezonabile de confidențialitate și pentru distribuirea cărora nu și-a dat consimțământul.

3.2. Infracțiunea de amenințare (Art. 206 NCP)

Este prevăzută ca o acțiune de intimidare a unei persoane, directă sau indirectă, explicită sau implicită, prin amenințarea realizată prin orice mijloace că, în viitorul apropiat, va fi săvârșită o infracțiune (indiferent de natura sau gravitatea acesteia) sau o faptă prin care se poate produce un prejudiciu material (nu moral), împotriva sa, a soțului său, a unei rude apropiate ori a altei persoane.

Concluzie: or, în cazul faptei de pornografie din răzbunare, făptuitorul nu doar amenință că va distribui imaginile, ci propriu-zis le distribuie.

3.3. Infracțiunea de șantaj (Art. 207 NCP)

Este prevăzută ca o constrângere a unei persoane prin orice mijloace să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a obține un folos patrimonial sau nepatrimonial.

Obiectul juridic este unul complex, complexitate determinată de scopul special urmărit de făptuitor. Acesta dorește să determine victima la o anumită conduită pentru ca acesta să obțină un folos. Prin această incriminare este protejată libertatea persoanei, sub aspectul posibilității de a lua hotărâri și de a se manifesta în mod nestingherit.

Concluzie: fapta de pornografie din răzbunare se diferențiază esențial prin scopul special diferit. Făptuitorul nu pretinde din partea victimei niciun fel de conduită, ci doar acționează în scopul umilirii acesteia, provocării unei suferințe psihice, intimidării sau răzbunării.

3.4. Infracțiunea de hărțuire (Art. 208 NCP)

Are o variantă atenuată care constă în efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane.

Prin urmare, presupune esențialmente comunicarea directă între făptuitor și victimă și este necesar ca efectuarea apelurilor sau a comunicărilor să fie repetată. În ceea ce privește cerința comunicării directe cu victima, o observație care se impune este aceea că în scenariul, de altfel cel mai des întâlnit, în care făptuitorul nu transmite imaginea direct victimei, ci familiei sau colegilor sau superiorilor, fapta nu mai poate fi încadrată ca hărțuire. Cu atât mai puțin se poate face acestă încadrare în cazul în care imaginea este postată pe o pagină publică de web.

Concluzie: o postare unică a numelui, adresei și imaginii cu conținut sexual explicit a unei persoane poate cauza persoanei prejudicii grave, dar nu va putea fi încadrată drept hărțuire. Chiar dacă o postare poate deveni virală, făptuitorul care a postat inițial imaginea poate ocoli răspunderea penală pentru hărțuire prin aceea că nu acesta a redistribuit imaginea.”, scrie avocata Henrietta Frătean.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina