Dintre eseurile pe tema rolului judecătorului în societate trimise la Curtea de Apel Cluj, am selectat unul interesant, scris de studenta Maria Cojocaru, anul II la Facultatea de Drept UBB, care a avut un eseu câștigător la concursul pentru vizita la sediul Parlamentului European de la Bruxelles.

Garantul

Dacă de mâine lumea pe care o știm nu o să mai existe și o întreagă populație va fi rasă de pe pământul acesta, prin absurd, dacă vor apărea noi oameni, ei  – de unde o să înceapă?

Este o întrebare abstractă, generică, căreia îi poate fi reproșată o exacerbantă doză de abstractizare, nepermisă chiar pentru o comunicare normală, însă frumusețea ei constă în faptul că oricât și oricum ar fi ea concretizată, astfel încât ghidarea în elaborarea răspunsului să fie diferită, tot acolo s-ar ajunge. De unde o să înceapă construcția societății?De unde o să înceapă clădirea statului? De unde o să înceapă alegerea unei persoane ce o să conducă respectiva comunitate?

Eu cred că ar fi același răspuns: ar trebui să înceapă prin găsirea unui factor de echilibru – un garant al ordinii care va urma să fie construită și consolidată pas cu pas.

Acel garant, în opinia mea, ar reprezenta o persoană care ar veghea ca ordinea să fie respectată, însă, ce fel de ordine? Fiind o adeptă a teoriei normativiste a lui Hans Kelsen consider că statul reprezintă de fapt un sistem de norme juridice, care guvernează o comunitate și ader la opinia conform căreia statul este un simplu concept,  o construcție auxiliară a gândirii juridice.[1]

Nu accidental de-a lungul perioadei antice și celei feudale monarhul îndeplinea funcția de înalt judecător, ducând cu el o grea responsabilitate de păstrare a echilibrului și menținerea în acest mod a dreptății și ordinii sociale. El era cel care în ultima instanță, zicându-și verdictul, putea institui ce era drept sau nedrept, cine merita să fie absolvit de vină și care valori în ciuda oricăror circumstanțe trebuiau să rămână respectate.

Judecătorul, în opinia mea, este oglindirea moralei și eticii. Tehnic vorbind, rolul lui este de a reflecta valorile sociale și normele juridice dintr-o comunitate astfel încât, în lumina acestora, să poată fi văzut nuanțat, în cadrul unui litigiu, drumul care trebuie urmat pentru a se ajunge la dreptate. Drum, care reprezintă metaforic soluția dată în cadrul procesului, adică absolvirea de vină sau pedepsirea proporțională

S-ar putea spune, spre exemplu, că în cadrul acestui proces esențiale sunt legile, iar aplicarea, să presupunem prin absurd, de oricine, ar duce la rezultatul dorit, legile fiind elaborate rațional. Însă ce se întâmplă în ipoteza în care legile sunt drepte și sunt aplicate corect, însă creează un rezultat nedrept? Aici viziunea mecanicistă a procesului juridic nu mai dă niciun rezultat și întocmai ca o mașină fără rațiune, deși aparent totul e bine, nu mai pornește deloc, niciodată, neavând picătura de umanitate care să o guverneze.

Premisa lui Montesquieu conform căreia “Ju­de­cătorii națiunii nu sunt… decât gura care rostește cuvintele legii, niște ființe ne­însuflețite care nu-i pot modela nici for­ța, nici severitatea” reflectă întocmai imaginea mașinii descrise anterior. Acest enunț reprezintă o privire superficială și simplistă asupra rolului pe care  judecătorul îl are și ignoră cu desăvărșire experiența și înțelegerea umană a acestuia în aplicarea dreptului.

Judecătorul nu are doar rolul de a aplica legea, ci de a evalua toate circumstanțele astfel încât utilizarea acelei norme în cadrul unei situații date să facă dreptate și în funcție de context să stabilească echilibru acolo unde nu era, totodată să dând o soluție umană care să corecteze conduita persoanei vinovate, fără să o rănească în exces.

Dreptatea este practic o noțiune abstractă care este concretizată în mare parte de judecător. Acesta reflectă în sentințele sale ce necesită a fi apărat în prim plan stabilind prioritățile. El este cel care înțelege cu adevărat ce este sau nu actual în societatea respectivă, îi înțelege mentalitatea, moravurile și în urma experienței sale poate să deducă și care este cutia Pandorei care nu trebuie deschisă atsfel încât ordinea conservată să rămână stabilă.

Prin urmare, în urma cunoașterii și înțelegerii aprofundate a societății în cadrul căreia elaborează hotărârile, el devine garantul ordinii care a fost instaurată în cadrul acesteia și prin sentințele sale este chemat să apere valorile fundamentale, totodată rămânând deschis să simtă eventualele schimbări de mentalitate.

[1] I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice volumul II, Ed. C. H: Beck, București 2013.

Comments

comentarii