Acasă » SPECIAL » Cum vede Justiția o elevă de 11 ani. ”Banca și casa”, eseul câștigător la categoria justițiabili

Cum vede Justiția o elevă de 11 ani. ”Banca și casa”, eseul câștigător la categoria justițiabili

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au avut o surpriză imensă la categoria justițiabili de la concursul pe tema ”Rolul judecătorului în societate”. Pentru că nu au pus o limită de vârstă, s-au trezit cu un eseu intitulat ”Banca și casa”, semnat de o elevă de 11 ani, care, culmea, a fost desemnat câștigător. Juriul format din judecătoarele Dana Gîrbovan, Ioana Tripon și Claudia Ilieș a rămas profund impresionat de povestea fetiței.

”Este câștigătorul premiului I la concursul de eseuri dedicat celor care nu sunt studenți la Drept. A fost o surpriză foarte plăcută, pentru că am zis că anul acesta nu de adresăm școlilor, să mergem pe categoria adulți, dar nu am pus limită de vârstă și iată ce supriză am avut. Nu m-am gândit că scriu eseuri copiii la 11 ani. Astfel îți dai seama cât de mult poate să influențeze viața unui om o hotărâre pe care tu o dai”, a spus judecătorul Dana Gîrbovan.

Banca si casa, de Ingrid Adriana Corobana (elevă la Școala nr. 52 din București)

Copilaria mea a fost minunata. Totul era frumos: ma jucam cu prietenele, citeam carti, pictam…. dar toate acesta pana la sapte ani….. Mergeam cu mama spre casa. Ii povesteam cat de frumos a fost la scoala si ca am luat un FB la testul de la mate! Am ajuns acasa. Pe usa era un avertisment pe care scria ca banca ne va lua casa. Pentru o clipa mi s-a oprit inima in loc. Nu intelegeam de ce banca ar face un lucru asa rau. Pana la urma eram o fetita de sapte ani, nu un adult… deci nu putea, intelege. Doamna de la banca mereu se purta frumos cu mine. Imi dadea acadele! Era imposibil sa imi ia casa! Credeam ca visez…

Cand am intrat pe usa casei am inceput sa plang. „Voi ajunge pe strada! Nu voi mai avea unde sa stau!” spuneam asta in continuu si nu ma mai opream din plans. Nu stiam ce sa fac. Parintii mei au venit in camera. Au spus ca au vorbit cu avocatul familiei si ca va veni in cateva minute. Nu stiam ce e un avocat, dar daca ne putea ajuta, atunci era perfect.

In cateva minute cineva a sunat la sonerie. Mama deschise usa. Era un domn chel cu o tigara in mana dreapta si cu o geanta plina cu documente…. ma intrebam de ce avea nevoie de atat de multe acte… Avocatul a intrat in casa. S-a uitat pe avertismentul lipit pe usa si a spus:

– Este o situatie grava. In joc este casa dvs. Trebuie sa actionam  rapid. Vom deschide un proces. (Nu stiam ce e un proces. Nici nu am inteles din ce motiv a folosit termenul de „joc”. Un joc este ceva distractiv, pierderea casutei mele nu era un joc!)

Peste o luna in care parintii mei (si cu mine, bineinteles) ne-am intalnit cu avocatul, a venit „ziua cea mare” (ziua procesului). M-am urcat in masina. Dupa un drum de vreo zece minute, am ajuns in fata unei cladiri necunoscute. Tata mi-a spus ca sa numeste „tribunal”. Am intrat in „tribunal” unde ne astepta avocatul (cu tigara in mama, ca de fiecare data!). Am ramas cu bunica pe hol si am jucat X si 0 (da, a venit si bunica).

Dupa multe partide de X si 0 cu bunica (toate castigate de mine, normal!) parintii mei si avocatul au iesit din camera. Au spus ca au vorbit cu judecatorul si ca totul se va rezolva (daca vom castiga procesul). Cel putin aveam o sansa!

Din acel moment a inceput o perioada a vietii mele plina de acte…tata a plecat in Olanda sa lucreze  la o companie din Haga (da, banca voia inapoi  mult mai multi bani)…anul urmator a primit o oferta de munca din Norvegia la Oslo, dupa un an s-a mutat intr-un orasel de langa Londra, la Cisco iar dupa doua-trei luni a inceput sa lucreze iar in Norvegia, la Stavanger dar s-a mutat dupa putin timp la Luxemburg….

Intr-un final, judecatorul ne-a salvat (au trecut 5 ani de cand a inceput „perioada plina de acte si tristete a vietii mele”). Ajunsesem intr-un punct din care judecatorul trebuia sa spuna cine va castiga… din acest motiv consider ca ne-a salvat, pentru ca a scris pe o hartie si apoi pe internet ca noi am castigat!

Multumesc Domnule Judecator. Sau poate era o Doamna? Cand o sa fiu mare ma voi face si eu Judecator, ca sa aduc dreptate la copii. Pana atunci voi scrie pe blog si voi invata bine.

Ingrid Adriana Corobana

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina