Acasă » STUDENT LA DREPT » Cel mai bun eseu de student de la concursul cu tema ”Rolul judecătorului în societate”
Judecătorul Dana Gîrbovan acordând premiul studentei Simona Anca

Cel mai bun eseu de student de la concursul cu tema ”Rolul judecătorului în societate”

Clujust.ro publică eseul câștigător la categoria studenți de la concursul lansat de Curtea de Apel Cluj cu ocazia Zilei Europene a Justiției. Tema a fost ”Rolul judecătorului în societate”, iar juriul format din trei magistrați a ales pentru locul I eseul de mai jos, semnat de Simona Anca, studentă în anul I la Facultatea de Drept a UBB Cluj.

Rolul judecătorului în societate

Prin însăși etimologia sa, cuvântul a judeca, provenit din latinescul judicare, înseamnă  a discerne, a chibzui, a socoti drept, a-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele și luând în considerare împrejurarile. Judecătorul este, așadar, cel care, prin prisma propriei conștiințe, infuzată cu litera legii, discerne, chibzuiește și socotește drept, pentru a modela societatea în așa fel încât să existe o oridine generală, bazată pe respect reciproc  și egalitate.

În mod evident, judecătorul (și Justiția în sine) este privit, și pe bună dreptate, ca o autoritate a cărei imagine nu a fost pătată de corupția (ca să folosesc un termen cu titlu general) atotprezentă în cadrul puterilor Legislativă și Administrativă, (aducând  în discuție principiul separației puterilor în stat). Prin însuși exercițiul îndatoririlor sale,  acelea de a judeca, el poate fi plasat indiscutabil într-o categorie aparte, despărțită de un zid gros de restul puterilor statale, alături de celelalte instanțe judecătorești.

Privit dintr-o perspectivă obiectivă, rolul judecătorului poate fi rezumat la prevederile Art.124 din Constituția României, care specifică, la primele două alineate: (1) Justiția se înfăptuiește în numele legii și (2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Pornind de la aceste premise și prin raportare la funcția propriu-zisă de judecător, concluzia care se desprinde din litera legii este aceea că un judecător trebuie să-și exercite îndatoririle profesionale în numele legii, într-un mod imparțial, dar în același timp, urmărind interesele celor asupra cărora deciziile sale își vor genera efectele ulterior sentinței. Tocmai de aceea, la alineatul (3) al aceluiași articol din Constituție, se specifică în felul următor: Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Prin urmare, rolurile unui judecător în societate, care se desprind din  însăși legea fundamentală a țării, sunt, în principal, acelea de a stabili sau restabili, după caz, ordinea și liniștea publică, în cadrul unor conflicte, neînțelegeri sau contracte  și prin aceasta, implicit, de a oferi cetățenilor asigurarea că drepturile le sunt respectate, indiferent dacă e vorba de un conflict între particulari sau între aceștia și Stat și indiferent de natura sau importanța conflictului adus în fața Instanței.

Datorită faptului  că legea se aplică tuturor (cel puțin în plan teoretic), judecătorul însuși, conform acesteia, are menirea de a-i urma dispozițiile în favoarea celui sau celor pe care îi judecă la un moment dat, urmărind nu interese proprii, ci interesele care să respecte principiul egalității enunțat în Constituție. De aceea, un alt rol esențial al unui judecător demn de funcția sa este acela de a oferi societății siguranța că dreptatea există și că el însuși va acționa just pentru a înlătura orice fel de încălcare a acestia, cu alte cuvinte, va  tăia răul de la rădăcină.

E de la sine înțeles că judecătorul trebuie să acționeze conform legii, însă  nu toate deciziile luate de acesta pot fi bazate exclusiv pe litera legii. Un judecător este în primul rând OM, la fel cum cei pe care îi judecă și asupra cărora își pronunță sentințele, sunt la rândul lor oameni, prin urmare, puterea pe care o exercită nu trebuie privită ca un joc de șah, unde pionii sunt în mâna jucătorului, în plan concret judecătorul , ci ca o șansă de a șlefui societatea, prin concretizarea  ideei că orice faptă are consecințe și că fiecare este răspunzător de acțiunile sale.

Judecătorul, filosofic vorbind, este farul din mijlocul mării: pe timp de furtună, valurile din jur sunt purtate de vânt în diferite direcții, însă el rămâne neclintit, indiferent de circumstanțe, luminând în jurul său, independent de haosul din jur. Practic vorbind, legea a fost și va fi inevitabil încălcată, de Stat, de persoane fizice sau juridice, de instituții ș.a., însă singurul care va rămâne prompt  va fi judecătorul, pentru că, prin însăși funcția sa, el are datoria să facă dreptate cu scopul de a oferi societății un model demn de urmat.

Rolul său nu se rezumă însă strict la a judeca, ci presupune, printre multe altele, exercitarea puterii exemplului a cărei existență influențează pe cei din jur și care trebuie să fie una de dreptate și integritate și de respectare a unor principii menite să ducă la dezvoltarea ulterioară a  societății, ca întreg, și a persoanei, ca parte individuală. Un exemplu al materializării în concret a importanței rolului de model pentru societate al judecătorului este chiar atitudinea acestuia în cadrul desfășurării unui proces. În acest caz, atitudinea sa cu privire la subiecții pe care îi judecă este la fel de importantă precum felul în care urmează procedurile juridice specifice. Aducând din nou în discuție statutul de OM al judecătorului, e de la sine înțeles că prin această calitate, natura l-a înzestrat pe acesta cu rațiune, oferindu-i totodată și conștiință. Deși între cei doi termeni nu pare să existe o foarte mare diferență, în fond, rațiunea este cea care îi oferă dreptul să analizeze situațiile și să decidă conform legilor, însă conștiința este cea care ancorează judecătorul, ca instanță, de judecătorul, în calitatea sa de om.

O minimă cunoaștere a legislației statului în care un cetățean își are domiciliul îi va oferi acestuia o imagine suficient de clară asupra a ceea ce înseamnă noțiunea de judecător, teoretic vorbind, și funcția în sine, ca aplicare practică. Judecătorul nu va fi, prin urmare, încadrat greșit de către societate în categoria autorităților superioare care , de multe ori, fac abuz de puterea pe care o dețin și, astfel, va putea fi categorisit, sau mai exact, definit ca fiind excat ceea ce este el de fapt: o instanță de judecată care, în temeiul legii, independent de orice influențe exterioare, incoruptibil și just, îți exercită statutul și obligațiile în interesul și spre binele societății, urmărând respectarea egalității și a libertății individuale și colective, după caz.

Ca o completare, menționez că prezentul eseu nu este altceva decât reflectarea propriilor mele concepții, prin urmare mi-am permis să fiu  judecătorul judecătorului, analizând subiectul oferit spre redactare  într-o manieră personală.

Autor: Simona Anca – anul I, Facultatea de Drept UBB Cluj

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina