fbpx

Cum s-a făcut de râs BCR la o executare silită. Contestația era tardivă, dar executarea perimată

Cesionarea de creanțe pune în mare încurcătură băncile. După ce firma la care cesionase o creanță BCR a cerut suspendarea executării silite a unor oameni, banca a intervenit și a vrut să scoată la vânzare locuința datornicilor. Aceștia au depus contestație la executare la Judecătoria Cluj-Napoca, care era tardivă cu aproape 3 ani, dar au obținut anularea publicației de vânzare imobiliară deoarece a intervenit perimarea executării silite. Mai exact, creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare.

Încheierea de încuviințare a executării silite se referă la contractul de credit încheiat de doi soți și BCR, dar nu BCR a pus în executare creanța, ci Suport Colect SRL, care este al doilea cesionar.

Avocatul oamenilor a precizat că s-a pus în executare creanța în ciuda specificărilor concrete ale executorului că s-a depus chitanță la dosarul execuțional care arată că a achitat în continuare și achită în continuare, în fiecare lună 255 euro, cum s-a angajat în ultimul angajament de plată.

De asemenea, a arătat că această executare este perimată. ”S-a făcut o cerere de suspendare a acestei executări în decembrie 2014 și o cerere de reluare a executării în octombrie 2015. De asemenea, cererea de reluare a executării a fost formulată de BCR SA, care a susținut că are mandat de la Suport Colect, dar nu a prezentat acest mandat, astfel că solicită să se constate că nu este făcut de către o persoană care avea calitate în dosarul execuțional, nu era creditor și nu putea fi luată în considerare de către executor. În acest caz, apreciază că trecerea termenului de 6 luni decurge din analiza coroborată a termenului din Vechiul Cod de procedură civilă.”, se arată în contestație.

Instanța a constatat perimarea executării și a anulat anunțul de vânzare a apartamentului oamenilor: ”În fapt, s-a început executarea silită împotriva contestatorilor în cadrul dosarului execuțional nr. 2541/2012 al BEJ Manchevici Marin în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 717/20.03.2007.

În drept, conform art. 389 alin. (1) C.proc.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de executare, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.

Aplicând dispozițiile legale aplicabile la starea de fapt reținută, instanța apreciază că a intervenit perimarea executării silite în dosarul execuțional menționat, sancțiune care privește toate actele de executare efectuate, nu doar publicația de vânzare imobiliară/06.10.2015 și toate actele de executare ulterioare efectuate în dosarul execuțional nr. 2541/2012 al BEJ Manchevici Marin, însă față de limitele în care a fost învestită, în respectarea principiului disponibilității, instanța va constata perimată executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr. 2541/2012 al BEJ Manchevici Marin și va anula publicația de vânzare imobiliară/06.10.2015 și toate actele de executare ulterioare efectuate în dosarul execuțional nr. 2541/2012 al BEJ Manchevici Marin întrucât au fost întocmite după intervenirea perimării executării silite. 

Pentru aceste considerente, nu se mai impune analizarea celorlalte motive ale contestației la executare.”, se arată în motivarea sentinței.

Culmea este că, în același timp, a fost admisă și excepția tardivității contestației la executare.

”Instanța reține că potrivit art. 401 C.proc.civ. (1) Contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand:

a) contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare;

b) cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori instiintarea privind infiintarea popririi. Daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;

c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie.

Instanța constată că somația imobiliară, titlul executoriu și procesul verbal care au fost întocmite în dosarul execuțional nr. 2541/2012 al BEJ Manchevici Marin au fost comunicate contestatorilor la adresa de domiciliu la data de 18.12.2012, conform dovezilor de la filele 345-346.

Constatând că de la împlinirea termenului de decădere de 15 zile și data înregistrării acțiunii – 27.10.2015 au trecut aproape 3 ani, instanța va admite excepția tardivității contestației la executare propriu-zisă având ca obiect apărări de fond formulate împotriva titlului executoriu invocată din oficiu.

Ca efect al admiterii excepțiilor de mai sus, nu se mai imune analizarea celorlalte excepții invocate prin cele 2 întâmpinări.

În consecință, instanța rămâne învestită cu contestația la executare având ca obiect actele de executare constând în publicația de vânzare imobiliară/06.10.2015 și toate actele de executare ulterioare efectuate în dosarul execuțional nr. 2541/2012 al BEJ Manchevici Marin, precum și cu excepția perimării executării silite efectuată în dosarul execuțional nr. 2541/2012 ”, se mai arată în motivare.

În concluzie, instanța ”admite cererea având ca obiect contestaţie la executare având ca obiect publicaţia de vânzare imobiliară/06.10.2015 şi toate actele de executare ulterioare efectuate în dosarul execuţional nr. 2541/2012 al BEJ Manchevici Marin, astfel cum a fost modificată, formulată de contestatorii. Respinge cererea având ca obiect contestaţie la executare propriu-zisă având ca obiect apărări de fond, astfel cum a fost modificată, formulată de contestatorii, ca tardivă.”

Un alt aspect ciudat este că BCR a cerut reluarea executării silite, dar, în cadrul judecării contestației la executare, a invocat că nu are calitate.  Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei BCR SA

”Reprezentantul intimatei (BCR – n.red) solicită admiterea excepției calității procesuale pasive, având în vedere că in cadrul executării silite există un cadru bine determinat și intimata nu are nicio calitate în cadrul executării silite, motiv pentru care solicită admiterea excepției. (…)

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a BCR SA, reprezentanta contestatorilor precizează că există încuviințarea executării silite doar cu privire la titlul executoriu al acestei pârâte  și nu a pârâtei Suport Colect și apreciază că are capacitate procesuală de folosință din acest punct de vedere, iar în cadrul executării silite se poate observa că BCR SA a făcut acte în calitate de creditor, invocând un anumit mandat din partea Suport Colect, mandat care nu a fost niciodată depus la dosarul execuțional.”, se arată în considerentele sentinței civile 1166/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Comments

comentarii

Noi trasee pentru mișcare, deschise pe malul Someșului, în cadrul „Promenadei Inimilor”. „De astăzi clujenii se pot bucura de noile trasee deschise pentru mișcare și activitate fizică”, spune primarul Emil Boc.... Citește mai mult
Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul de supervizare a lucrărilor la metrou. „Este un moment important pentru viitorul Clujului”, spune primarul Emil Boc.... Citește mai mult

Lasă un răspuns