fbpx

Cum s-a pierdut procesul pentru anularea autorizației de construire a ”vaporului” din centrul Clujului

Discuții multe în spațiul public, acum, despre hotelul ce se construiește pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, ce seamănă cu un vapor sau navă spațială, într-o zonă cu clădiri istorice. Iar discuțiile au apărut după ce a postat un clujean pe Facebook fotografii, nu că n-ar fi fost ”vaporul” demult în centrul Clujului. Dar haideți să vedem cum au stat lucrurile când încă nu era ridicat mastodontul și când autorizația de construire era contestată în instanță de proprietarii Palatului Bethlen din zonă. Investitorul Dumitru Ghișe s-a ”blindat” cu trei avocați, iar reprezentanții Primăriei nu s-au prezentat la proces. (Clujust a mai scris despre caz în iulie 2018, când au început săpăturile)

Procesul a fost pierdut de reclamanți, atât la fond, cât și în recurs. Nici măcar nu s-a analizat autorizația de construire, căci investitorul a câștigat pe chestiuni de procedură. Mai exact, reclamanții nu au efectuat procedura prealabil atacării în instanță a autorizației.

Procesul s-a încheiat în 7 martie 2019, când completul de la Curtea de Apel Cluj,  format din judecătorii Radu Rareș Dușa, Antoniu Simon, Liviu Ungur, au pronunțat Decizia civilă Nr. 322/2019, a cărei motivare o redăm mai jos:

Decizia CA Cluj

”Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de reclamanții S.L.L, S.S, P.M.S, W.M, C.M și P.M.G împotriva sentinței civile nr. 761 din data de 12 martie 2018 pronunțată în dosarul nr.5799/117/2017 al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, R.D. și R.R. (socrii lui Dumitru Ghișe – n.red), privind și pe numita Pritax Invest SRL (firma lui Ghișe n.red) având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale Autorizația de construire nr. 1218/05.10.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenții S.L.L, S.S, P.M.S, W.M, C.M și P.M.G, reprezentant convențional avocat  P.O., cu împuternicire avocațială depusă la fila 7 din dosar și pentru intimații R.D. și R.R. se prezintă reprezentanți convenționali, C.S. , cu împuternicire avocațială depusă în ședință publică și avocat G.S-I. (Gidro Stanca – fost decan la Baroului Cluj și șefa INPPA Cluj) cu împuternicire avocațială depusă la fila 32 din dosar și avocat L-M.H cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, pentru numita Pritax Invest SRL , reprezentanți convenționali C.S. ,avocat G.S.I și avocat L.M.H ,toți cu împuternciri avocațiale depuse în ședință publică, lipsind intimații Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la al treilea termen de judecată, stadiul procesual recurs.

Termenul inițial stabilit pentru data de 21 februarie 2019 a fost preschimbat pentru data de 07 martie 20 19.

A fost fixat termen în vederea repunerii pe rol.

La data de 06 martie 2019 intimata Pritax Invest SRL a depus note scrise.

La data de 06.03.2019 recurenții au depus note scrise și planșe foto .

Instanța pune în discuție repunerea cauzei pe rol având în vedere că a fost suspendată în temeiul art. 520 al. 4 Cod pr. civ. până la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii preliminare.

Apărătorii părților litigante solicită repunerea cauzei pe rol.

Instanța luând act de poziția reprezentanților convenționali ai părților dispune repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății.

Curtea ia act că recurenții au depus note scrise prin care se invocă abuzul asupra mediului prin tăierea copacilor iar avocatul acestora precizează că au fost depuse de părți personal și precizează că nu au legătură cu problemele de drept discutate în calea de atac.

Reprezentanții părților litigante nu apreciază necesar a se lăsa cauza la a doua strigare în vederea cercetării acestor note scrise.

Apărătorul recurenților arată că s-a invocat excepția tardivității.

Instanța face precizări în sensul că a fost invocată excepția lipsei de interes a reclamanților și a tardivității introducerii acțiunii în contencios administrativ. Aceste excepții privesc cauza pe fond și ar fi de discutat în măsura în care se admite recursul.

Avocatul recurentului arată că ar exista posibilitatea invocării excepției tardivități cu privire la invocarea excepției tardivității introducerii acțiunii problema fiind când ar trebui aceasta invocată, în acest moment procesual sau în momentul acordării cuvântului pe fondul recursului.

Reprezentanta intimaților, avocat G.S.I specifică faptul că nu s-a pus în discuție excepția tardivității acțiunii ci lipsa de interes în a discuta necesitatea formulării plângerii prealabile.

Curtea dă citire celor două excepții astfel cum au fost formulate și depuse la dosar. Reprezentanta intimaților arată că în acest moment procesual se poate discuta doar cu privire la obligativitatea introducerii plângerii prealabile însă lipsa de interes derivă din tardivitatea înregistrării acțiunii.

Apărătorul intimaților avocat L.MH. afirmă că poate fi discutat caracterul de ordine publică.

La interpelarea instanței, avocatul recurenților afirmă că invocă excepția tardivității procesuale.

Apărătorul intimaților C.S. depune înscrisuri reprezentând dovezi ale cheltuielilor de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 244 C . pr. Civ. instanța declară închisă cercetarea judecătorească iar în condițiile art. 392 C . pr. Civ. deschide dezbaterile judiciare și acordă cuvântul părții prezente cu mențiunea de a se pune concluzii asupra tuturor aspectelor invocate.

Având cuvântul apărătorul recurenților, avocat P.O. solicită admiterea recursului casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare.

Conform excepției tardivității invocate de intimați se poate în țelege faptul că părțile pe care le reprezintă nu ar avea niciun interes să invoce lipsa procedurii prealabile deoarece dacă nu au formulat plângere prealabilă înseamnă că automat de la cunoașterea conținutului actului curge termenul de șase luni pentru introducerea acțiunii iar dacă se calculează a trecut acel termen. Solicită respingerea acestei apărări. Un prim argument este că excepția tardivității trebuie calificată corect prin raportare la dispozițiile art. 7 teza a doua din Legea Contenciosului Administrativ în vigoare la momentu l realizării raportului juridic, în sensul că termenul de șase luni este unul de prescripție. Prin urmare, excepția prescripției pentru a-și produce efectele conform art. 2513 Cod Civil raportat la art. 28 din Legea 554/2004 trebuie invocată prin întâmpinare sau în lipsa întâmpinării până la primul termen de judecată. Susține că acest aspect poate fi verificat în dosarul de fond unde, în cadrul răspunsului la întâmpinare s-a arătat că nu ar trebui procedură prealabilă. La al doilea termen de judecată a fost discutată această chestiune, iar reprezentanții părților litigante nu au invocat prescripția. Totodată, arată că în conformitate cu dispozițiile art. 2513 Cod Civil această excepție poate fi opusă numai în primă instanță. Se putea solicita repunerea în termen și să se invoce la acel termen însă în acest moment procesual nu se mai poate discuta despre o astfel de excepție. În eventualitatea casării și trimiterii spre rejudecare, instanța după casare, opinează apărătorul recurenților va respinge această excepție ca tardiv invocată. Din acest punct de vedere, interesul recurenților în a invoca faptul că procedura prealabilă nu este necesară este unul actual. Afirmă că această problemă ar putea fi discutată numai după o eventuală admitere a recursului și a casării hotărârii primei instanțe.

Cu privire la fondul cererii de recurs arată că sunt de discutat două aspecte. Ambele se circumscriu problematicii dacă este necesară parcurgerea procedurii prealabile în ipoteza în care exista autorizație de construire și au fost începute lucrările de construcție.

O primă discuție trebuie purtată cu privire la aspectul dacă există autoritate de lucru judecat raportat la faptul că într-un litigiu sumar, o cerere de suspendare în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, s-a stabilit că procedura prealabilă nu a fost făcută în termenul de 30 de zile. Consideră că pentru a se stabili dacă există sau nu autoritate de lucru judecat trebuie pornit de la două premise. O primă premisă se referă la faptul că hotărârea la care se face raportarea a fost pronunțată într-o procedură sumară, respectiv o procedură prin care se instituie măsuri provizorii. Prin raportare la art. 28 respectiv art. 1002 al. 2 din Codul de pr. civ. autoritatea de lucru judecat nu ar trebui să existe. Este adevărată însă că chestiunea plângerii prealabile a fost analizată în detaliu. Arată că în acea hotărâre instanța a analizat un singur aspect respectiv dacă s-a făcut sau nu s-a făcut procedură prealabilă în termenul de 30 de zile. Concluzia instanței a fost că nu s-a făcut plângere prealabilă în acest termen dar în cadrul acelei hotărâri nu a fost analizat aspectul dacă procedura prealabilă este și obligatorie sau nu. Problema teoretică care suscită discuții este aceea dacă poate exista autoritate de lucru judecat. Astfel este vorba despre lucrul judecat implicit sau este vorba de faptul că lucrul judecată este doar acela care a fost pus în discuția părților și apoi a fost analizat, dezbătut  și judecat de instanță. Afirmă că nu a fost pusă în discuție această chestiune și nici nu a fost analizată de instanță. Aspectul obligativității parcurgerii procedurii prealabile a fost luat ca subînțeles. Se pune problema dacă aspectele subînțelese se bucură de autoritate de lucru judecat. Consideră că într-o situație similară , poate fi identificată ipoteza în care într-o cauză de suspendare se constată că nu s-a făcut procedură prealabilă  iar întrebarea este dacă în fond se pot invoca motive care ar determina instanța să constate anumite aspecte în contextul în care acestea nu au fost discutate în cauza de suspenda re. Un alt element de dezbătut este acela dacă într-o astfel de procedură sumară și urgentă, însăși urgența procedurii ar putea afecta judecata cu privire la acest aspect. Arată că la instanța de fond au fost pregătiți martori, au fost pregătite argumente pentru discuții asupra momentului afișării panoului însă instanța a respins subit probele și a procedat la deliberare. Consideră că în acest mod instanța a verificat strict textul legal. Conchide că problema autorității de lucru judecat trebuie interpretată strict în sensul să se aprecieze doar asupra statuării instanței de fond că nu s-a formulat procedură prealabilă în termen de 30 de zile. Aspectele conexe, că există sau nu obligativitatea procedurii prealabile să fie în continuare supusă dezbaterilor și deliberării instanței.

A doua problemă ce suscită discuții este obligativitatea introducerii procedurii prealabile într-o situație ca cea circumscrisă acestei spețe. Apreciază că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a tratat această problemă arătând că trebuie apreciat de la caz la caz. Afirmă că în modificările aduse legii problema este tranșată în sensul că nu este necesară efectuarea procedurii prealabile odată ce actul a intrat în circuitul civil. În speță situația se prezintă în sensul că există la dosarul administrativ un anunț de începere a lucrării. Totodată, există constatarea că lucrările au început în mod concret deoarece atunci au început demersurile. Întrucât au început lucrările este evident că pârâtul beneficiar al autorizației fiind o persoană fizică este clar că a în cheiat contracte de antrepriză astfel că în baza autorizației au fost încheiate raporturi juridice civile și din înscrisurile de la dosar rezultă că actul a devenit irevocabil. Devenind actul irevocabil, o eventuală plângere prealabilă devenea inutilă. Întrebarea care intervine este că în contextul în care legea contenciosului administrativ în vigoare la acel moment nu tratează concret această situație procedura prealabilă, oricum inutilă este obligatorie sau nu. Susține că în această problematică practica administrativă este unanimă în sensul că atunci când se efectuează procedură prealabilă răspunsul este că actul a intrat în circuitul civil și nu mai poate fi revocat. Precizează că a depus hotărâri mai vechi pronunțate de Curtea de Apel Cluj în care s-a achiesat la aceeași idee. Susține că nu există o practică judiciară masivă deoarece nefiind prevăzut de lege a r fi fost riscant să nu introducă plângere. Ori de câte ori a apărut această problemă, Curtea de Apel Cluj a statuat că nu este necesară formularea plângerii prealabile pentru că nu se poate impune unui particular pentru accesul la justiție să parcurgă proceduri fără niciun fel de finalitate. Conform art. 1 al. 6 din Legea 554/2004 în momentul în care actul a intrat în circuitul civil autoritatea publică emitentă nu mai are voie să își îndrepte greșeala. Răspunsul este previzibil. Contraargumentul este acela că dacă textul nou impune expres o anumită conduită înseamnă că textul vechi arăta altceva. Susține că această aserțiune nu este adevărată deoarece a se susține că textul vechi prevedea contrariul este similar cu a se susține că toate reglementările din Noul Cod Civil sunt noi și toate reglementările din Vechiul Cod Civil prevedeau contrariul. Reglementările nou introduse au de cele mai multe ori rolul de a corecta aspecte care anterior au fost interpretabile. Ceea ce se solicită este să se aibă în vedere că textele aflate în vigoare la momentul introducerii acțiunii erau interpretabile iar instanța să se pronunțe astfel cum apreciază însă nu să se considere că textul vechi prevede contrariul în sensul că în conformitate cu vechiul text al art. 7 procedura prealabilă ar fi obligatorie și în această situație.

Precizează că în măsura în care se va aprecia că procedura prealabilă nu este obligatorie solicitarea este de admitere a recursului și casarea hotărârii cu consecința trimiterii spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru continuarea judecății.

Având cuvântul reprezentanta intimaților, avocat G. S-I. subliniază că a invocat excepția lipsei de interes, excepție ce poate fi invocată oricând și consideră că se referă la lipsa de interes în a pune în discuție problema plângerii prealabile. Arată că sancțiunea nedepunerii în termen a întâmpinării este decăderea din dreptul de a propune probe și a invoca excepții în afara celor de ordin publică. Consideră că este discutabil din perspectiva contenciosului administrativ aspectul caracterului juridic al prescripției. Susține că nu s-a făcut referire la prescripție ci s-a invocat tardivitatea deoarece există articolul 11 din Legea 554/2004 care prevede la alineatul doi decăderea. Când se vorbește despre decădere se vorbește despre tardivitate. Termenul este de un an. Partea adversă, în cadrul recursului, a afirmat că nu contestă data pe care instanța a stabilit-o ca punct de plecare pentru termenul de la plângerea prealabilă. Susține că acea dată este 04 iulie 2016. Pornindu-se de la data de 04 iulie 2016 termenul se finalizează în data de 04 iulie 2017 iar acțiunea a fost înregistrată în data de 27 iulie 2017, cu 23 de zile după împlinirea termenului. Ca atare excepția tardivității înregistrării acțiunii poate fi formulată oricând, chiar și în calea de atac.

Apărătorul recurenților intervine și indică faptul că în cadrul notelor de ședință a fost invocat termenul de șase luni.

Reprezentanta intimaților arată că dacă s-a invocat tardivitatea înseamnă că este vorba de decădere.

Apărătorul recurenților solicită să se consemneze că avocatul părților adverse s-a referit la decădere.

Curtea indică ultimele trei propoziții din notele scrise.

Reprezentanta intimaților, avocat G.S.I. arată că în notele de ședință s-a înscris că dacă nu este necesară plângerea rezultă că acțiunea este tardiv formulată. Fiind vorba despre o excepție absolută și termenul fiind de decădere poate fi invocată oricând. Este cert că acțiunea a fost formulată la mai mult de un an de la data recunoscută de partea adversă în recurs ca fiind data de la care poate fi calculat termenul.

Precizează că discuția trebuie purtată pe autoritate de lucru judeca t. Ambele proceduri, procedura suspendării actului administrativ și procedura anulării actului au ca și condiție prealabilă formularea unei plângeri prealabile. Indiferent în care din cele două proceduri se pune în discuție plângerea prealabilă există o identitate de părți obiect și cauză pentru că ambele proceduri se întemeiază de principiu pe nelegalitatea actului. De asemenea, în ambele proceduri părțile sunt aceleași și discuția privitor la existența și inexistența procedurii anterioare necesare promovării celor două proceduri este identică în ambele situații. Nu se poate susține că în cazul acțiunii privind suspendarea actului aspectul privitor la obligativitatea plângerii prealabile nu este identică cu condiția solicitată prin înregistrarea acțiunii. Este vorba despre o situație absolut concretă. În continuare subliniază că în opinia sa este vorba despre autoritate de lucru judecat însă instanța a reținut că este vorba de putere de lucru judecat însă efectul juridic este același în ambele situații. Susține că nu s-a pus în discuție o eventuală unire a excepției cu fondul pentru a se putea propune probe cu privire la excepție.

Referitor la obligativitatea sau nu a plângerii prealabile apreciază că este necesar ca această problematică să fie analizată prin a se observa textul și spiritul legii și nu a se rezuma la discuții pur teoretice. Din punctul să de vedere prevederea este de strictă interpretare astfel încât conform textului de lege în vigoare la data introducerii acțiunii nu se poate pune în discuție dacă este sau nu necesară plângerea prealabilă. S-a invocat articolul 43 care face trimitere la 43 care creează o excepție însă aceasta este de strictă interpretare și nu poate fi aplicată prin analogie. Singura situație în care se putea pune în discuție că conform legii nu este obligatorie plângerea prealabilă sunt situațiile legate de mediu sau când actului administrativ este intrat în circuitul civil. Dacă se adoptă teoria prezentată de partea adversă că instanța nu s-ar fi pronunțat în mod implicit și asupra lipsei excepțiilor s-ar ajunge la situația în care s-ar introduce acțiuni nenumărate. Ceea ce susține partea adversă este că instanța care a soluționat cererea de suspendare nestatuând explicit că aceasta este regula nu s-a pronunțat pe excepții. Consideră că această afirmație este ridicolă deoarece judecătorul nu este chemat să statueze că o chestiune este regula și nu se încadrează în nici un caz de excepție. Din moment ce instanța reține că într-o cauză se aplică regula din acea materie juridică înseamnă că implicit a considerat că nu sunt incidente niciun fel de excepții de la această regulă. Mai arată că în conformitate și cu ceea ce a statuat ÎCCJ în dosarul în care a fost sesizată cu dezlegarea unei probleme de drept, situația referitoare la plângerea prealabilă trebuie apreciată de la caz la caz.

Curtea solicită lămuriri în sensul că s-a invocat excepția lipsei de interes a recursului sau lipsa de interes a acțiunii ca urmare a tardivității acțiunii în contencios administrativ.

Reprezentanta intimaților arată că într-un final este vorba și despre o lipsă de interes în promovarea recursului deoarece eventuala admitere a recursului și casarea cu trimitere nu ar folosi în niciun fel părților adverse având în vedere că acțiunea este tardiv introdusă.

Apărătorul intimaților, avocat L.M.H solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Menționează că reglementările Cod ului de procedură c ivil ă în vigoare fac vorbire despre instituția autorității de lucru judecat care de fapt cuprind atât noțiunea de autoritate de lucru judecat clasică cât și puterea de lucru judecat astfel cum o arată prevederile art. 430 și 431 din Codul de pr. civ. Ceea ce este cert este faptul că o problemă juridică ce a fost soluționată de către o instanță nu poate fi pusă în discuția altei instanțe. Or, acest aspect este identificat în prezentul dosar. Pe lângă identitatea de părți precizează că atât art. 14 cât și art. 15 din Legea 554/2004 fac trimiterea la obligativitatea efectuării unei plângeri prealabile. Prin urmare astfel cum a statuat și ÎCCJ este vorba despre analizarea unor condiții de admisibilitate intrinseci a unei astfel de acțiuni, respectiv o condiție de legalitate substanțială a actului supus judecății. Analiza efectuării sau nu a plângerii prealabile este o condiție substanțială a legalității actului care putea fi și a fost analizată de către instanța ce a fost investită cu soluționa rea unei cereri de suspendare. Din acest punct de vedere se vorbește despre o putere a lucrului judecat care interzice unei părți să reitereze aceste discuții care au fost deja statuate și au fost analizate în contradictoriu. Opinează că argumentele propuse de apărătorul părții adverse sunt fanacioase în sensul că discuțiile au avut loc în hotărârea din suspendare cât și în sentința pronunțată pe fond.

În ceea ce privește obligativitatea efectuării plângerii prealabile arată că pe lângă regula prevăzute de art. 5 al. 7 de legea 554/2004 există acea aparentă excepție din art. 43 din Legea 50/1991 care trimite la art. 43 al. 1 însă se referă numai la autorizațiile de construire cărora le este necesar avizul autorității de mediu pentru evaluarea impactului asupra mediului. Acest caz nu se aplică în speța de față.

Un alt aspect este cel cu privire la intrarea în vigoare a unui act administrativ. Argumentele părții adverse sunt în sensul că în momentul în care acest act a fost emis a intrat în circuitul civil și per a contrario nu mai este obligatorie procedura prealabilă. Această aserțiune este una falsă. S-a susținut că s-au efectuat lucrări. Solicită a se observa că anterior emiterii unei autorizații de construire s-a emis o autorizație de desființare lucrări în baza căreia s-au toaletat arbori și au fost făcute proceduri de amenajare fiind începută demolarea construcțiilor preexistente. Prin urmare autorizația de construire a cărui afiș a fost pus în iulie 2017 a început să producă efecte juridice ulterior. Când a început construirea efectivă a fost ulterior momentului în care părțile adverse au formulat plângeri. Pe de altă parte, arată că istoria litigiului este una veche fiind atacate atât Planul Urbanistic Zonal cât și Planul de Detaliu existând și o acțiune de ridicare asupra unei părți din teren. Părțile adverse nu pot invoca faptul că nu au cunoscut în niciun fel existența autorizației de construire. Solicită a se observa faptul că și în speța de față trebuie să se vorbească despre obligativitatea plângerii prealabile și că aceasta privește o condiție de legalitate substanțială a actului prin urmare trebuia să fie adusă în discuție. Din moment ce prima instanță a arătat că termenul a fost depășit este evident că și în rejudecare se va ajunge la aceeași concluzie deoarece sunt aceleași date din punct de vedere temporal. Raportat la prevederile legii Contenciosului Administrativ în vigoare la momentul emiterii actului administrativ consideră că situația nu se încadrează în producerea de efecte juridice care să ducă la exonerarea obligativității introducerii plângerii prealabile. Face trimitere și la dispozițiile art. 1 al. 6 din Legea 554/2004 despre care consideră că nu se aplică în cauză care reglementează modul în care autoritatea, respectiv Prefectul atacă actul administrativ.

Apărătorul intimaților, avocat C.S. arată că prin raportarea la dispozițiile Legii 554/2004 au fost formulate două cereri: una de anulare a actului administrativ și alta de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 și art 15 din Legea 554/2004. Consideră că aceste cereri sunt înrudite prin condiția de admisibilitate, la ambele tipuri de cereri se regăsește condiția de admisibilitate și se mai poate duce discuția asupra caracterului fondat sau nu al cererii. Condiția de admisibilitate comună a ambelor cereri este aceea a îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004  raportat la art. 193. Fundamentul juridic a sistemului juridic este că ceea ce o instanță a hotărât într-o anumită stare de fapt soluționând definitiv cauza, rămâne obligatorie și se impune tuturor participanților din cadrul unui proces. Întrebarea fundamentală este aceea dacă prima instanță a hotărât că cererea este inadmisibilă pentru că lipsește plângerea prealabilă. Opinează în sensul că aceasta este ceea ce a hotărât instanța. Dacă aceeași condiție de admisibilitate, bazată pe aceeași stare de fapt poate să fie tratată diferit în cadrul acțiunii prevăzută de art. 8 atunci se încalcă autoritatea de lucru judecat. Astfel, în opinia sa nu se poate trece peste ceea ce s-a statuat în primul litigiu. În precedentul litigiu instanța a stabilit o stare de fapt care nu s-a schimbat și a atribuit o anumită consecință juridică lipsei plângerii prealabile. A fost soluționată într-un anumit mod excepția inadmisibilității. Acea stare de fapt și consecința juridică a aplicării normelor la starea de fapt nu poate fi distinctă în acest litigiu. Că între cererea de suspendare și cererea de anulare a unui act există diferențe cu privire la modalitatea cercetării judecătorești a aspectelor de fond ce țin de temeinicia cererii deduse judecății este un adevăr însă acest fapt nu schimbă cu nimic datele problemei deoarece condițiile cazului bine justificat și paguba iminentă cerute pentru cererea de suspendare nu interesează în prezenta cauză. Intimații se referă doar la condițiile de admisibilitate a excepției lipsei formulării plângerii prealabile în termenul legal. Niciun text de lege nu îndreptățește a se considera că există o modalitate mai puțin științifică a instanței de a soluționa o astfel de excepție în cadrul cererii de suspendare. Ca atare obligativitatea existenței plângerii prealabile este o chestiune de drept dezlegată și care se opune tuturor participanților la proces în prezentul dosar. Nemulțumirile recurenților cu privire la modul de soluționare a primului litigiu nu pot fi deduse judecății în prezentul litigiu.

Referitor la afirmația recurentului că în primul litigiu s-a analizat dacă există sau nu plângere prealabilă însă aceasta nu trebuia formulată precizează că sunt unele considerente cu privire la faptul că în conformitate cu reglementarea în vigoare la acea dată plângerea era obligatorie. Menționează că există o consecință de ordin practic a unei plângeri prealabile formulată împotriva unui act administrativ intrat în circuitul civil pentru că legea prevede expres posibilitatea autorității publice ca în ipoteza în care actul a intrat în circuitul civil iar autoritatea nu mai poate să îl revoce să facă ea demersurile pentru anularea acelui act. Condițiile ar fi distincte în plan procesual în cazul unei astfel de situații pentru că dacă reclamantul este tocmai emitentul care își dă seama că a făcut o greșeală în cursul emiterii are posibilitatea de a susține erorile comise într-o anumită modalitate iar impactul acțiunii este unul diferit. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 43 arată că aceasta nu schimbă cu nimic puterea de lucru judecat și efectele pozitive deoarece și dispozițiile acestei reglementări, astfel cum a reținut și instanța de fond, prevăd și fac trimitere la necesitatea efectuării plângerii prealabile. Argumentul intimaților este acela că nu există nicio situație și nici temei de drept nou, distinct care să facă posibilă invocarea acestui articole pentru că art. 43 nu este incident în cauză. Ipoteza acestei norme care trimite la aplicarea art. 43 nu este aplicabilă. Nu se poate încerca evitarea incidenței autorității de lucru judecat prin invocarea unor temeiuri de drept care însă nu au nicio legătură cu cauza.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului formulat de recurenții persoane fizice.

În replică apărătorul recurenților arată că în ceea ce privește excepția lipsei de interes a recursului ceea ce se înțelege este că nu ar fi vorba despre termenul de șase luni ci de termenul de un an și că nu este invocată prescripția ci tardivitatea. Afirmă că art. 28 din Legea Contenciosului Administrativ este în vigoare și se completează cu normele Codului Civil. Astfel, Codul Civil conține și reglementări cu privire la decădere. Face trimitere la dispozițiile art. 2550 al. 1 care reglementează invocarea decăderii: decăderea poate fi opusă de partea interesată în condițiile art. 2513 Cod Civil care reglementează normele privitoare la prescripție în sensul că aceasta poate fi opusă numai în primă instanță. Întrebarea care intervine este aceea dacă există cel puțin interes în a se formula apărări cu privire la aspectele menționate dacă prin ipoteză soluția ar fi de admitere a recursului, casării hotărârii și trimiterii spre rejudecare, în condițiile în care decăderea a fost invocată tardiv.

Curtea, în temeiul art. 394 C . proc. Civ. având în vedere actele existente la dosar și poziția părților litigante susținută în ședință publică, declară închise dezbaterile judiciare și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Împotriva sentinței civile nr. 761 din 2018 pronunțată în dosarul nr. 5799/117/2017 al Tribunalului Cluj au declarat recurs reclamanții S.L.L, S.S, P.M.S, W.M, C.M și P.M.G în calitate de intervenient accesoriu , prin care au solicitat casarea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.1 pct. 8 C .pr.civ., reclamanții susțin că soluția instanței este nelegală întrucât se întemeiază pe o aplicare greșită a dispozițiilor privind puterea de lucru judecat. Astfel, hotărârea instanței de suspendare nu trebuie să producă consecințe asupra hotărârii instanței de fond, întrucât instanța de judecată urmează să reanalizeze situația de fapt și de drept aplicabilă, fără să fie limitată la aparența dreptului și fără a fi ținută de soluția instanței de suspendare. Chiar dacă, reclamanții nu contestă puterea de lucru judecat cu privire la împlinirea termenului referitor la plângerea prealabilă, consideră că atât timp cât instanța de suspendare nu a avut în vedere aplicabilitatea dispozițiilor art. 43 din Legea 554/2004, atunci în lipsa unei soluții cu privire la acest aspect, nu poate exista o putere de lucru judecat.

Instanța de fond, analizând dispozițiile art. 43 din Legea nr. 50/1991 prin raportare la dispozițiile art. 7 din Legea nr . 554/2004 a statuat că situația descrisă de alin. (2) al art. 43 nu ar putea constitui o excepție de la caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, mențiunea din finalul textului „ dacă aceasta nu a produs efecte juridice” reprezentând în viziunea instanței cel mult o limitare a soluției la care ar putea ajunge autoritatea emitentă în procedura recursului grațios.

Or, acest lucru înseamnă că potrivit instanței de fond, plângerea prealabilă este obligatorie în orice situație, însă, dacă actul a produs efecte juridice atunci autoritatea emitentă nu ar putea revoca actul. în acest caz, ne întrebam, ce rost ar mai avea recursul grațios/ierarhic dacă actul oricum nu ar putea fi revocat? Interpretarea corectă într-o asemenea ipoteză, este aceea că, în măsura în care un act administrativ (individual) nu mai poate fi revocat pentru că acesta și-a produs efectele juridice, condiționarea acțiunii în anularea actului de efectuarea plângerii prealabile este înlăturată din simplul motiv că procedura prealabilă oricum nu ar avea niciun efect.

În acest fel, îndeplinirea procedurii prealabile nu va fi obligatorie în situațiile în care actul administrativ este irevocabil ori există un text legal care înlătură condiția efectuării plângerii prealabile. în prezenta cauză, contrar celor susținute de instanța de fond, art. 43 instituie o astfel de excepție, tocmai în considerarea caracterului irevocabil al autorizației.

Motivul pentru care autorizația de construire nr. 1218 nu putea fi oricum revocată este că aceasta a fost pusă în executare, la începutul anului 2017 odată cu efectuarea lucrărilor de tăiere a arborilor aferenți terenului situat pe str. Avram Iancu rezidă în faptul că fiind vorba despre un act administrativ individual, chiar nelegal, însă favorabil destinatarului actului, atunci acesta nu poate fi revocat fără a aduce atingere încrederii legitime a beneficiarului actului în situația creată prin efectele actului contestat, și a securității raporturilor juridice.

În apărare au formulat întâmpinare intimații R.D și R.R_ , prin care au solicitat respinger ea recursului promovat în cauză, menținerea sentinței civile recurate , și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

A tât procedura în vederea suspendării actului administrativ, cât și dispozițiile legale cu privire la anularea actului administrativ prevăd în mod expres parcurgerea procedurii prealabile în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, aceasta reprezentând de facto o condiție de admisibilitate atât a cererii de chemare în judecată având ca obiect suspendarea cât și anularea unui act administrativ.

Pe cale de consecință, hotărârea pronunțată de către instanța de judecată în cadrul procesului de suspendare cu privire la o condiție de admisibilitate, comună atât cererii de suspendare cât și celei de anulare, beneficiază de putere de lucru judecat.

R ecurenții că instanța nu a statuat asupra caracterului neobligatoriu al acestei proceduri în situația concretă adusă în fața instanței și nu s-a pronunțat asupra incidenței dispozițiilor art. 432 din Legea nr. 50/1991.

Prima facie art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 instituie o veritabilă condiție de admisibilitate (după cum pe larg s-a ilustrat în cadrul secțiunii anterioare) a acțiunilor formulate de persoanele ce se consideră vătămate într-un drept, care „trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare (…) revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Mai apoi, legea contenciosului administrativ prevede în mod expres care sunt situațiile de excepție raportat la obligativitatea formulării plângerii prealabile în cadrul art. 7 alin.5 .

Rezultă, deci, că ipoteza reglementată de art. 43 din Legea 50/1991 este aceea a emiterii autorizației de construire pentru investițiile prevăzute la art. 43 , alin. (1) din Legea 50/1991.

Concluzia este aceea că dispozițiile art. 43 din Legea nr. 350/2001 nici nu sunt aplicabile în prezenta cauză deoarece investiția subsemnaților nu se încadrează în categoria de investiții pentru care se impune evaluarea efectelor acesteia asupra mediului, așa cum rezultă si din Decizia etapei de încadrare emisă de către Agenția pentru Protecția Mediului Cluj sub nr. 475/28.11.2013 pentru proiectul “Construire imobil cu funcțiunea hotelieră, amenajări exterioare, branșamente conform PUZ, PUD aprobat” .

Pe cale de consecință prevederile Legii 50/1991 nu instituie o derogare de la regula impusă de către art. 7 din Legea 554/2004, ci reprezintă o reiterare a acestora, făcând referire la obligativitatea solicitării de revocare a actului anterior adresării instanței de contencios administrativ de către persoanele interesate, situațiile de excepție fiind prevăzute în mod expres în cuprinsul altor acte normative, după cum s-a arătat în cuprinsul prezentei.

Cu privire la obligativitatea procedurii prealabile sesizării instanței de contencios administrativ, mențiunilor exprese din conținutul art. 1 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, atât în versiunea inițială, cât și după modificare, operează exclusiv în favoarea autorității emitente a actului administrativ, neputând opera o extindere a excepției expres prevăzute doar în cuprinsul art. 1 alin.6 din Legea 554/2004 și cu privire la terți.

Asupra recursului declarat, Curtea de Apel va reține următoarele:

Pritax Invest SRL a invocat excepția lipsei de interes a reclamanților și a tardivității acțiunii în contencios administrativ deoarece chiar dacă nu ar fi avut nevoie de efectuarea unei plângeri prealabile acțiunea ar trebui introdusă în termenul de înregistrare de 6 luni care ar curge de la 17.01.2017 așa încât s-a împlinit la data introducerii acțiunii.

Curtea consideră că excepția lipsei de interes trebuie analizată din perspectiva hotărârii recurate așa încât , din moment ce lipsa procedurii prealabile a constituit motivul de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, critica din recurs poate privi doar soluționarea acestei excepții de către tribunal. Doar în ipoteza casării hotărârii și rejudecării cauzei se pot relua aceste apărări, dar ele nu se pot constitui într-o lipsă de interes a recursului.

În privința motivului de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 8 C .pr.civ., recurentul a invocat aplicarea greșită a art. 430 C .pr.civ., privind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, precum și aplicarea greșită a art. 43 din Legea nr. 50/1991 prin raportare art. 7 și 1 alin. 6 din Legea 554/2004.

Astfel, critica privind puterea de lucru judecat are ca argument faptul că hotărârea pronunțată într-o cerere de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea 554/2004 nu poate fi opusă în privința aspectelor reținute în hotărârea unei acțiuni în anularea actului administrativ întrucât în procedura suspendării se verifică doar aparența de nelegalitate a actului.

Curtea va reține că argumentul este valabil doar în privința cazului bine justificat deoarece, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului sunt cercetate sumar de către instanța chemată să judece cererea de suspendare, în timp ce în acțiunea în anulare este efectuată o cercetare judecătorească și se verifică fiecare motiv de nelegalitate invocat , situație în care se poate ajunge la o concluzie diferită de cea reținută în procedura de suspendare.

Prin urmare , efectuarea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea 554/2004, este o condiție de admisibilitate atât în cererea de suspendare, cât și în cazul acțiunii în anularea actului, iar aspectele statuate în sentința civilă 2267/2017 pot fi opuse în ceea ce privește reținerile privind plângerea prealabilă și în noul dosar.

Referitor la intervenirea art. 43 din Legea nr. 50/1991 , Curtea consideră că aceste prevederi nu sunt aplicabile având în vedere Decizia etapei de încadrare 475/28.11.2013 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Cluj deoarece, investiția nu poate fi considerată ca având un efect asupra mediului.

În cazul în care se introduce acțiunea în anularea autorizației de construire regula este a necesității efectuării procedurii prealabile și doar în condiții de excepție se poate considera că nu ar fi obligatorie.

Articolul 1 alin. 6 din Legea 554/2004 nu este incident, iar în acest caz rațiunea efectuării procedurii prealabile de a se revoca actul administrativ nu se mai regăsește pentru că autoritatea emitentă consideră că actul pe care l-a emis este nelegal, dar nu îl mai poate revoca deoarece actul a intrat în circuitul civil.

Ca atare, intrarea în circuitul civil nu are relevanță în sensul în care ar face ca plângerea prealabilă să nu fie necesară, iar Curtea constată că la momentul formulării acțiunii, de lege lata, plângerea prealabilă era o condiție de admisibilitate.

În consecință Curtea în conf. cu art. 496 C.p.c va respinge recursul ca nefondat nefiind incidente motivele de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 8 Cpc.

În temeiul art. 451- 453 C .pr.civilă, recurenții vor fi obligați la plata sumei de 5000 lei reprezentând cheltuielilor de judecată parțiale în recurs reprezentând onorariu avocațial în favoarea intimaților . Aceste prevederi arată că atunci când onorariul este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei sau munca depusă de avocat instanța poate dispune reducerea acestuia .

În cauza de față nu s-a intrat în soluționarea fondului cauzei și se discută doar incidența unei excepții procesuale iar cauza nu poate fi considerată una complexă. Astfel ,angajarea mai multor avocați de către parți cu interese procesuale identice apare ca o risipă de mijloace care deși este la latitudinea părții nu poate să fie opusă celeilalte parți întrucât apare ca disproporționată. Apreciind în consecință Curtea va stabili că o sumă de 5000 de lei este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor de judecată cu onorar i ul avocațial.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

 

Respinge excepția lipsei de interes a recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanții S__________ L____ L_____ cu domiciliul în C___-N_____, _________________ G_________ nr. 64, _______________, SINTĂMĂRIAN S___ cu domiciliul în C___-N_____, _______________________.8, ________________, P____ M____ S_____ cu domiciliul în C___-N_____, _______________________.8, ________________, W___________ M____ cu domiciliul în C___-N_____, _______________________.8, _______________, C______ M____ cu domiciliul în C___-N_____, _______________________.8, _______________ și P____ M_____-G_______ în calitate de intervenient accesoriu, cu domiciliul în M_________ C___-N_____, ___________________, jud. C___ împotriva sentinței civile nr. 761 din 2018 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului C___ pe care o menține în întregime.

Obligă recurenții să plătească intimatului R_____ D______, cu domiciliul procesual ales la SCA H_____ și Asociații în C___-N_____, _______________________ nr. 48 jud. C___ suma de 5000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs și intimatei P RITAX I NVEST SRL , cu sediul în M_________ C___-N_____, ____________________________, jud. C___, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXXX, cod de înregistrare fiscală RO7489096 suma de 5000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este definitivă și executorie.

Pronunțată în ședință publică din data de 07.03.2019.

Comments

comentarii

Alin Tișe a reacționat dur după ce Szilard Tasnadi a fost numit oficial în funcția de prefect al Clujului și a anunțat că va cere demisia lui Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean.... Citește mai mult
Unii tineri din Cluj-Napoca încalcă restricțiile și nu poartă mască în autobuze. De asemenea, distanțarea fizică este altă măsură care nu le este „cunoscută”.... Citește mai mult
Clujul este al doilea oraș din țară care are cele mai multe contracte de muncă cu salarii de peste 10.000 de lei pe lună. Bucureștiul rămâne fruntaș la această categorie.... Citește mai mult
Procesul de vaccinare din România este unul foarte bun, ajungându-se la aproape la un milion de persoane vaccinate anti-COVID.... Citește mai mult

Lasă un răspuns