Volksbank România, preluată de Banca Transilvania, a pierdut definitiv procesul intentat de Protecția Consumatorilor Cluj, care a cerut instanței să constate cracterul abuziv al mai multor clauze din contracte de credite.

Totul a început în 2013 de la o acțiunea de control  desfășurată de Protecția Consumatorilor Cluj la sucursala Volksbank cu privire la convențiile de credite în franci elvețieni, încheiate de catre bancă cu patru familii în 2007. Prin procesul-verbal de constatare nr. 150/2010/12.08.2013, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest – Comisariatul Județean Cluj a constatat că pot fi considerare clauze abuzive următoarele:

”La punctul 5 Comisioane lit (a) din convenții este stabilit Comisionul de risc, care reprezintă 0,1%, 0,15 %, 0,22%, 0,22%, 0,05% si „se aplica la soldul creditului, plătibil lunar in zile de scadența pe toata perioada de derulare a prezentei convenții”

La punctul 3.5 din condiții generale de creditare se menționează „Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadența plații acestuia se stabilesc in condiții speciale”.

Clauzele din secțiunea 8 pct 8.1 lit (c) si lit. (d) din Condițiile generale ale convențiilor au fost apreciate de reclamantă ca abuzive, deoarece stabilesc ca „în cazul apariției unei situații neprevăzute care in opinia băncii, face sa devina improbabil ca împrumutatul sa-si poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției”, respectiv „In cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, in opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”, banca “va avea dreptul pe baza unei notificări transmisa împrumutatului si codebitorului/garantului sa declare soldul creditului scadent anticipat rambursabil imediat, împreuna cu dobânda acumulata si toate celelalte costuri datorate băncii,conform convenției”.

Clauzele de la art. 10 Secțiunea Costuri suplimentare din Condiții generale ale convenției, pct. 10.1 si 10.2 au fost considerate, de asemenea, ca fiind abuzive, deoarece impun in sarcina împrumutatului costuri care in fapt pot apărea in sarcina băncii ca urmare a unor modificări de interpretare ale oricărei legi sau reglementari aplicabile,care nu sunt detaliate in cuprinsul articolului respectiv. La pct. 10.2 se menționează „In oricare din cazurile menționate mai sus, in termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat in scris de catre banca,împrumutatul va plati acesteia sumele suplimentare, astfel incat sa compenseze banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursari.”

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor a mers mai departe și a demarat proces la Secția de contencios administartiv și fiscal de la Tribunalul Cluj cu obiect ”acțiune în constatare” împotriva Volksbank, pe care l-a câștigat, recent, definitiv.

Extrase din motivarea Tribunalului Cluj

”Analizând clauzele considerate de către reclamantă drept abuzive, instanța reține că este vorba despre trei categorii de clauze:

a) Clauzele privitoare la dobândă, cu următorul conținut:

La pct 3, lit a) și c) din convenția de credit  nr.0129122CF/2007, Dobânda:

S-a stabilit rata dobânzii de 5,95% p.a. iar în ceea privește data ajustării dobânzii s-a specificat că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.

b) Clauzele privitoare la taxele și comisioanele percepute de bancă, cu următorul conținut:

La punctul 5 Comisioane lit (a) din convenții,este menționat Comision de risc, care reprezintă 0,1%, 0,15 %, 0,22%, 0,22%, 0,05% „aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zile de scadența pe toata perioada de derulare a prezentei convenții” iar la punctul 3.5 din condiții generale de creditare se menționează „Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadența plații acestuia se stabilesc in condiții speciale”.

Clauzele din secțiunea 8 pct 8.1 lit (c) si lit. (d) din Condițiile generale ale convențiilor și clauzele de la art. 10 Secțiunea Costuri suplimentare din Condiții generale ale convenției, pct. 10.1 si 10.2 au fost considerate, de asemenea, ca fiind abuzive, deoarece impun in sarcina împrumutatului costuri care in fapt pot apărea in sarcina băncii ca urmare a unor modificări de interpretare ale oricărei legi sau reglementari aplicabile,care nu sunt detaliate in cuprinsul articolului respectiv.”

”Cu privire la fondul cauzei:

În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000:

(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

În ceea ce privește clauzele privitoare la dobândă, din analiza modului lor de redactare reiese că acestea au un caracter ambiguu. Pe de o parte, ele vorbesc despre modificarea dobânzii prin luarea în considerare a valorii dobânzii de referință pentru fiecare valută și, pe de altă parte, se referă la faptul că dobânda este variabilă „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară”. Or, referirea făcută la “schimbările semnificative  de pe piața monetară” are un evident caracter abuziv, întrucât nu există nici măcar aparența unor criterii obiective și clare în raport de care să se modifice dobânda. De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale dreptului contractelor, întrucât modificarea dobânzii, ca element esențial al contractului de împrumut nu poate depinde de aprecierea ca semnificativă sau nu a unei situații de fapt (în realitate, de  voința) uneia dintre părți, fără a fi afectată valabilitatea obligației.

În analiza caracterului abuziv al acestor clauze nu trebuie pierdut din vedere caracterul special al contractelor de credit bancar, de natură să îi pună pe consumatori într-o situație extrem de nefavorabilă. Astfel, aceste contracte se încheie cel mai adesea pentru obținerea unor sume mari de bani, sume de care consumatorul are, câteodată, neapărată nevoie (cum sunt și situațiile din speță, pentru achiziționarea unui imobil), și care urmează să fie rambursate de-a lungul unei perioade lungi de timp. Prin urmare, prin încheierea unui asemenea contract consumatorul devine, cel mai adesea,“prizonierul” acestui tip de contract, neavând posibilitatea de a îi pune capăt înainte de termen întrucât nu este în măsură să returneze sumele împrumutate și, prin urmare, fiind nevoit să continue executarea unui asemenea contract pentru perioade foarte lungi. Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte contracte încheiate între profesioniști și consumatori – fie pentru un termen scurt, fie cu posibilitatea consumatorului de a le pune capăt fără a fi expus unor pierderi financiare semnificative – contractele de credit bancar să reprezinte o situație specială, impunându-se ca clauzele cuprinse în acestea să fie analizate cu cea mai mare atenție și ca orice prevedere contractuală care ar putea avea o natură abuzivă să fie sancționată.

În ceea ce privește faptul că consumatorii au avut posibilitatea de a analiza clauzele contractuale și de a renunța la semnarea contractului, instanța reține că posibilitatea de a renunța la semnarea unui contract nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a renunța la semnarea unui contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că clientul ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.

Raportat la poziția de egalitate pe care părțile s-ar fi aflat la semnarea contractului, conform susținerilor pârâtei, instanța reține că este evident că o asemenea poziție nu a existat, câtă vreme banca a avut dreptul să decidă dacă dorește sau nu să încheie contractul și să stabilească unilateral condițiile acestuia, în vreme ce consumatorul a avut doar dreptul de a renunța la semnarea acestuia.

Raportat la clauzele privind comisionul de acordare a creditului, numit “comision de risc” instanța reține că acestea au un caracter abuziv.

Astfel, în primul rând, acest comision de acordare reprezintă plata unui serviciu prestat de către bancă clientului, ca o garanție , fără  a se putea identifica ce fel de riscuri  presupune punerea la dispoziție a creditului de către bancă, creditul fiind, în realitate garantat  cu  ipotecă, în condițiile stipulate de bancă.

De asemenea, faptul că acest comision nu a fost negociat este evident, având în vedere că împrumutații au avut  doar de optat între a semna sau nu contractul de credit  în format standard, cu conținut preformulat.

În aceste condiții se ridică întrebare cu privire la utilitatea și necesitate3a comisionului de risc. Explicația pe care o găsim relevă doar o dorință a băncii, de a mai încasa o sumă consistentă de bani.în această situație prezintă un real interes faptul că, până la finalul rambursării, intervenienții ar urma să plătească o sumă de aproximativ 55.000 CHF (conform graficului de rambursre de la data contractăiri creditului) cu titlu de comision, adică o sumă ce reprezintă peste 33% din cuantumul sumei împrumutate.

Prin prisma clauzelor contractuale 5.a din Codnițiile speciale și 3.5 din Condițiile generale vorbim de o dublă acoperire a riscului nerambursării creditului, care nu face altceva decât să împovăreze intervenienții și să îmbogățească nejustificat banca, care adâncește și mai mult dezechilibrul dintre părți, dintre drepturile și obligațiile acestora.

În ceea ce privește solicitarea intervenientilor de obligare a pârâtei la restituirea sumelor nedatorate  si a dobânzilor, în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, instanța reține că procedura reglementată de art. 12-13 din Legea nr. 193/2000 este o procedură specială de verificare a legalității unui proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale, iar reclamanta, în calitate de organ constatator, nu poate cere repararea prejudiciului cauzat prin fapta contravențională unor terțe persoane. Deși consumatorii sunt parte în prezentul litigiu, aceștia au calitatea de intervenienți accesorii, astfel că nu pot decât să sprijine poziția reclamantei, neavând posibilitatea să obțină un beneficiu direct în urma admiterii cererii de chemare în judecată, însă își păstrează dreptul la o acțiune pe cale separată pentru recuperarea acestor sume.               

Conform art. 11 din Legea nr. 193/2000 organele de control abilitate încheie procese-verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum și articolele din lege încălcate de profesionist, potrivit art. 12 din același act normativ (forma în vigoare la data sesizării instanței) procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul își are domiciliul sau, după caz, sediul, iar potrivit art. 13 alin. (1) instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.

De asemenea, potrivit art. 13 alin. (2) în cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16, iar potrivit acestui text de lege încălcarea interdicției de a stipula în contracte clauze abuzive se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12  alin 1 si 3 si art. 13 al 1 din Legea nr 193/2000, Tribunalul va dispune sesizarea Curții Constituționale  A României cu următorul punct de vedere:

Prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, fiind conforme cu art 15 alin 2 ,art 1 alin 4 ,art 21,art 45 si art 135 alin 2 lit a din Constituția României.

In ceea ce privește pretinsa incălcare a principiului neretroactivitații legii, prevazut de Constitutie, instanța constată că, o lege nu este retroactiva atunci când modifica pentru viitor o stare de drept născuta anterior și nici atunci cand suprima producerea in viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa reglementeze modul de acțiune in timpul urmator intrării ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare. Rezulta ca retroactivitatea legii privește modificarea unei situații pentru trecut iar nu reglementarea diferita a unei situații juridice pentru viitor.

Legea nr. 193/2000, respecta prevederile art. 15 alin. (2) din Constitute, modificările acesteia producând efecte pentru viitor de la data intrării in vigoare. Contractul de credit fiind un contract cu executare succesiva, obligate care cad in sarcina creditorilor opereaza pentru viitor, dispozijiile legale ce le impun fiind de aplicabilitate imediata, adica din momentul intrarii in vigoare a modificarilor aduse Legii nr. 193/2000, ceea ce inseamna ca acestea vizeaza prestațiile viitoare pe care contractanții trebuie sa le execute in temeiul unui contract cu executare succesiva.

Dispozițiile art 12 alin (1) si (3), art 13 alin (1), aplicându-se contractelor in curs de derulare, nu încalcă nici prevederile art. 44 din Constituție, nefiind afectat patrimoniul creditorilor, întrucât nu este diminuat principalul obligației de plata, ci modalitatea in care sunt stabilite pe viitor dobânzile și alte costuri pe care le implica un contract de credit.

Prestațiile viitoare sub forma dobânzilor nu intra în sfera de protecție a dreptului de proprietate, acesta protejând doar acele creanțe – in cazul de fața sub forma sumei împrumutate, dobânzilor sau comisioanelor – care sunt certe, lichide și exigibile.

Instanțele de judecata, împreuna cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sunt singurele competente sa analizeze și să constate neconcordanța dintre legislația interna ce vizeaza transpunerea unei directive și dreptul Uniunii Europene (a se vedea Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010).

In ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin 4 din Constituție, care consacra principiul separatiei si echilibrul puterilor in stat, Tribunalul amintește că procedura instituita prin Legea nr. 193/2000 este una mixta:

Art 13 din lege, prevede pe langa răspunderea civila delictuala si o răspundere contravenționala, de vreme ce fapta ilicita este sanctionata cu amenda contravenționala. Prin aplicarea sancțiunii contraventionale de catre instantă, urmare verificării procesului verbal de constatare întocmit de catre reprezentanții ANPC, aceasta confirma existenta clauzelor abuzive in contractele analizate,stabilind răspunderea contravenientului.

Sancționarea faptelor contrare legii în domeniul clauzelor abuzive din contractele încheiate între consumatori si profesioniști, nu impietează asupra principiului separației puterilor in stat,ci dimpotrivă constituie tocmai expresia aplicării acestui principiu constituțional, care include echilibrul si controlul reciproc al puterilor in stat.

In procedura instituita prin Legea nr.l93/2000, procesul verbal de constatare nu produce consecințe juridice în raport cu profesionistul, iar sancționarea contravenționala se dispune de către instantă si nu de către organul de control. Avand in vedere acest aspect nu se poate vorbi despre încalcarea art 21 din Constituție, sens in care s-a pronunțat Curtea Constituționala in Decizia nr.194/2009,statuand ca ,,actele de control constatatoare ale unor situații de fapt,nu pot forma obiectul unor cereri adresate instantelor,din moment ce acestea nu produc efecte juridice cu privire la persoana controlata”

Art. 135 alin 2 lit a din Constituție prevede ca statul are obligația să asigure libertatea comerțului, dar acest lucru nu echivalează cu lipsa unui cadru normativ adecvat care sa reglementeze exercitarea activităților specifice în condiții care sa asigure funcționarea unei economii de piața viabile în care consumatorii sa fie protejați in fata unor abuzuri ale profesioniștilor aflați pe poziții de forța.

Dispozițiile criticate reprezintă atât o sancțiune la adresa profesioniștilor care înțeleg sa profite de situația unor consumatori aflați pe poziții de inegalitate fata de aceștia, cât si o măsura de protecție a debitorilor, care altfel ar fi puși in situația de a suporta o sarcina pecuniară prea mare.”, se arată în motivarea Tribunalului.

Instanța Tribunalului Cluj a hotărât:

Constata caracterul abuziv al urmatoarelor clauze:

– Punctul 5 comisioane lit a) din contractele cu nr.0102896/2007; 0113237/2007; 0140769/CA/2008; 0160717/CA/2008; 0129112/CE/2007, 0134782/2007;

– Clauzele din sectiunea 8 pct.8.1 lit c) si d) din contractele cu nr.0102896/2007; 0113237/2007; 0140769/CA/2008; 0160717/CA/2008; 0129112/CE/2007, 0134782/2007;

– Clauzele de la art. 10 sectiunea Costuri suplimentare din contractele cu nr.0102896/2007; 0113237/2007; 0140769/CA/2008; 0160717/CA/2008; 0129112/CE/2007, 0134782/2007;

– Clauzele de la art. 3. a) si d) din contractul cu nr 0129112/CE/2007

Obliga pârâta sa încheie acte aditionale prin care sa modifice contractele de credit dupa cum urmeaza:

– sa elimine clauzele abuzive din contractele cu nr.0102896/2007; 0113237/2007; 0140769/CA/2008; 0160717/CA/2008; 0129112/CE/2007, 0134782/2007 (Punctul 5 comisioane lit a) Clauzele din sectiunea 8 pct.8.1 lit. c) si d) Clauzele de la art. 10 sectiunea Costuri suplimentare din contractele)

– sa modifice contractul nr. 0129112/CE/2007 în sensul stabilirii unei dobânzi anuale calculate de 4,25% pe an stabilita prin conventia de credit.

Aplica pârâtei sanctiunea amenzii contraventionale în cuantum de 1.000 de lei.

Respinge cererea intervenientilor de obligare a pârâtelor la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, ca inadmisibila.”

A fost sesizată Curtea Constituțională

”Dispune sesizarea Curtii Constitutionale a României cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 alin 1 si 3 si art. 13 al 1 din Legea nr 193/2000”, se mai arată în sentința Tribunalului Cluj.

Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori

Art. 12. – (1) În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesulverbal întocmit potrivit art. 11.

Art. 13. – (1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.

Banca a depus tardiv apelul

Volksbank a atacat sentința Tribunalului la Curtea de Apel Cluj, care a decis irevocabil: ”Respinge ca tardiv apelul declarat de apelantul SC Volksbank România SA împotriva sentintei civile nr. 1020, pronuntata la data de 23.03.2015 în dosarul nr. 11332/117/2013 al Tribunalului Cluj, pe care o pastreaza în întregime. Decizia este definitivă”

Comments

comentarii