fbpx

CJUE s-a pronunțat în favoarea transportatorilor de marfă

CJUE a stabilit azi că nu pot fi incluse în taxele percepute vehiculelor grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri costurile legate de activitatea poliției rutiere.

Reclamanții din litigiul principal au operat până la 31 august 2015, sub forma juridică a unei societăți civile de drept polonez („Spółka cywilna”), o societate de transport rutier cu sediul în Polonia care efectuează transporturi în special în Germania. În acest cadru, reclamanții din litigiul principal au plătit Republicii Federale Germania cu titlu de taxe de trecere pentru utilizarea autostrăzilor federale germane pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 18 iulie 2011, o sumă în cuantum total de 12 420,53 euro.

Apreciind că această sumă era excesivă, reclamanții din litigiul principal au introdus, în numele societății civile, o acțiune având ca obiect rambursarea sumei achitate la Verwaltungsgericht Köln (Tribunalul Administrativ din Köln, Germania). Întrucât acesta din urmă le‑a respins acțiunea, reclamanții din litigiul principal au declarat apel în fața instanței de trimitere, susținând în esență că calculul costurilor taxelor de trecere aplicate în speță este excesiv și contravine dreptului Uniunii.

Pentru a fi în măsură să soluționeze această problemă, instanța de trimitere consideră că este necesar să se examineze în prealabil dacă articolul 7 alineatul (9) și articolul 7a alineatele (1) și (2) din Directiva 1999/62 modificată au efect direct și dacă aceste dispoziții au fost transpuse în mod corect în dreptul german.

În această privință, instanța menționată amintește, în primul rând, că, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Rieser Internationale Transporte, Curtea a statuat că versiunea inițială a articolului 7 alineatul (9) din Directiva 1999/62 nu putea fi invocată de particulari împotriva unei autorități a statului în cazul netranspunerii sau al transpunerii incomplete a acestei directive. Potrivit Curții, dispoziția menționată nu poate fi considerată necondiționată și suficient de precisă pentru a fi invocată de particulari împotriva unei autorități a statului.

Totuși, în urma modificărilor efectuate de legiuitorul Uniunii, instanța de trimitere consideră că articolul 7 alineatul (9) din Directiva 1999/62 modificată ar avea efect direct. Această instanță subliniază că directiva de modificare a adus precizări normative care ar putea fi considerate „necondiționate și suficient de precise”. Instanța de trimitere arată de asemenea că articolul 7 alineatul (9) din Directiva 1999/62 modificată conține, în opinia sa, o interdicție de depășire a costurilor în temeiul căreia sunt interzise nivelurile excesive ale taxei de trecere care nu sunt justificate de costurile infrastructurii.

În al doilea rând, instanța de trimitere ridică în esență problema dacă costurile cu poliția rutieră, care au fost luate în considerare la stabilirea nivelului taxelor de trecere în discuție în cauza principală, intră sub incidența noțiunii de „costuri de operare”, în sensul articolului 7 alineatul (9) din Directiva 1999/62 modificată. În opinia sa, activitățile poliției nu ar servi la asigurarea funcționării infrastructurii, ci mai degrabă la asigurarea faptului că utilizatorii drumurilor respectă regulile de circulație și la examinarea consecințelor eventualelor încălcări ale acestora din urmă. Pe de altă parte, deși arată că nivelurile taxei de trecere stabilite în dreptul german ar avea la bază erori de calcul, în special în ceea ce privește calculul rentabilității capitalului investit în achiziționarea terenurilor pe care au fost construite autostrăzile, instanța de trimitere ridică problema dacă se poate constata o încălcare a articolului 7 alineatul (9) din Directiva 1999/62 modificată în cazul unei depășiri scăzute a costurilor infrastructurii.

În al treilea și ultimul rând, instanța de trimitere arată că dreptul național permite ca un nivel excesiv al taxei de trecere să poată fi corectat ex post în cadrul unei proceduri jurisdicționale. Referindu‑se la punctul 138 din Hotărârea Comisia/Austria, aceasta ridică totuși problema dacă o asemenea reglementare națională este conformă cu dreptul Uniunii. În această privință, instanța de trimitere ridică de asemenea problema dacă trebuie să se ia în considerare în totalitate costurile efective și veniturile efective din prelevarea taxei de trecere pentru a calcula costurile ex post după expirarea perioadei de calcul.

În aceste condiții, Oberverwaltungsgericht für das Land Nordrhein‑Westfalen (Tribunalul Administrativ Superior al Landului Renania de Nord‑Westfalia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Un particular supus taxei de trecere poate invoca în fața instanțelor naționale respectarea dispozițiilor referitoare la calcularea taxei de trecere în conformitate cu articolul 7 alineatul (9) și cu articolul 7a alineatele (1) și (2) din [Directiva 1999/62 modificată], [fără a aduce atingere normelor prevăzute de directiva menționată la articolul 7a alineatul (3) coroborat cu anexa III], în cazul în care statul membru, în stabilirea legală a taxelor de trecere, nu a respectat pe deplin aceste dispoziții sau le‑a pus în aplicare în mod eronat în sarcina persoanei supuse taxei de trecere?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

a)      pot fi considerate costuri de operare a rețelei rutiere în sensul articolului 7 alineatul (9) a doua teză din [Directiva 1999/62 modificată] și costurile cu poliția rutieră?

b)      depășirea costurilor infrastructurii care sunt eligibile pentru a fi [luate în considerare] prin taxele de trecere medii ponderate cu o valoare de

i)      până la 3,8 %, în special atunci când sunt [luate în considerare] costuri care nu sunt, prin natura lor, eligibile pentru a fi [luate în considerare],

ii)      până la 6 %

determină o încălcare a interdicției privind depășirea costurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (9) din [Directiva 1999/62 modificată], cu rezultatul că dreptul național nu este, prin urmare, aplicabil?

3)      În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare litera b):

a)      [Hotărârea Comisia/Austria (punctul 138)] trebuie interpretată în sensul că o depășire semnificativă a costurilor nu mai poate fi compensată printr‑un calcul al costurilor ex post, depus în cadrul unei proceduri jurisdicționale, prin care ar urma să se demonstreze că, în concluzie, taxa de trecere stabilită nu depășește de fapt costurile eligibile pentru a fi [luate în considerare]?

b)      în cazul unui răspuns negativ la a treia întrebare litera a):

În efectuarea calculului ex post după expirarea perioadei de calcul, trebuie să se ia în considerare în totalitate costurile efective și veniturile efective din prelevarea taxei de trecere, iar nu ipotezele cu privire la acest subiect din calculul previzionat inițial?”

Prin hotărârea de astăzi, 28 octombrie 2020, în Cauza C-321/19, Curtea constată, mai întâi, că directiva impune statelor membre care introduc sau mențin taxe de trecere asupra rețelei rutiere transeuropene o obligație precisă și necondiționată de a determina nivelul acestor taxe de trecere ținând seama doar de costurile infrastructurii, și anume costurile de construcție, de operare, de întreținere și de dezvoltare a rețelei rutiere respective. În consecință, un particular poate invoca în mod direct în fața instanțelor naționale această obligație împotriva unui stat membru atunci când acesta nu a respectat-o sau a transpus-o incorect.

În continuare, în ceea ce privește aspectul dacă costurile legate de poliția rutieră se încadrează în noțiunea de costuri de operare și, pe acest temei, pot fi cuprinse în calculul taxelor de trecere, Curtea arată că această noțiune se raportează la costurile care decurg din exploatarea infrastructurii respective. Or, activitățile de poliție intră în responsabilitatea statului care acționează în exercitarea prerogativelor sale de putere publică, iar nu ca operator al infrastructurii rutiere. În consecință, costurile legate de poliția rutieră nu pot fi considerate ca fiind costuri de operare, prevăzute de directivă.

În ceea ce privește împrejurarea că, în speță, luarea în considerare a costurilor legate de poliția rutieră ar determina numai o depășire relativ scăzută, de ordinul a 3,8 % sau a 6 % din costurile infrastructurii, Curtea statuează că directiva se opune oricărei depășiri a costurilor infrastructurii care ar rezulta, printre altele, din luarea în considerare a unor costuri neeligibile.

În sfârșit, Curtea a respins cererea Germaniei privind limitarea în timp a efectelor acestei hotărâri.

Hotărârea poate fi accesată aici în limbile germană sau franceză.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns