Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Cererea tatălui de înapoiere a copilului din Cluj în Kuweit, respinsă. MOTIVARE dosar de răpire internațională de copii

Cererea tatălui de înapoiere a copilului din Cluj în Kuweit, respinsă. MOTIVARE dosar de răpire internațională de copii

Răpire internațională de copii este obiectul unor dosare civile intens mediatizate în ultima vreme (vezi cazurile Irina Cristescu și Ana Maria Nedelcu). Tribunalul București judecă toate aceste dosare, indiferent unde pe teritoriul țării se află pârâții. Astfel, o mamă din Cluj a avut câștig de cauză într-un astfel de caz, în care soțul din Kuweit a cerut înapoierea copilului.

Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă deoarece Kuweitul nu este stat semnatar al Convenţiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii. Argumentele pe care avocații tatălui le-au invocat pentru a justifica o extindere a sferei de aplicare a acestei Convenţii au fost respinse de către instanţă, care a apreciat că atât timp cât Kuweitul nu este parte semnatară, Convenţia nu se poate aplica. Nu s-a analizat fondul problemei.

Motivarea sentinței civile nr. 171/11.02.2016 a Tribunalului București

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 12.11.2015 sub dosar nr………., reclamantul A.O A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. A și Ministerul Justiției, ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună înapoierea minorului A O.O la reședința obișnuită din Kuweit, Bneid alqar,….., cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Pârâta S A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, a arătat că țara în care se solicită înapoierea minorului, respectiv Kuweit, nu este parte la Convenția Haga 1980 și nu a fost parcursă procedura preliminară prevăzută de această convenție.

Pe fondul cauzei, a arătat în esență că invocă prevederile art. 13 lit. b din Convenție, iar minorul s-a integrat în noul său mediu.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare.

Cu privire la admisibilitatea cererii, a arătat că sunt aplicabile prevederile Convenției Haga 1980 având în vedere art. 12 alin. 4 din Regulamentul 2201/2003, raportat și la prev. art. 17 din Regulament, ca și faptul că Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției de la Haga 1980 nu exclude posibilitatea sesizării directe a instanței, astfel încât nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că nu sunt aplicabile prev. art. 13 lit. b din Convenție.

La termenul din data de 11.02.2016 Tribunalul a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii raportat la faptul dacă țara către care se solicită returnarea minorului, respectiv Kuweitul, este sau nu parte la Convenția de la Haga.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii, conform art. 248 C.p.c., Tribunalul o va admite pentru considerentele care succed.      

În speță, țara către care se solicită returnarea minorului este Kuweit, țară care nu este parte la Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (aspect necontestat).

Reclamantul a susținut aplicabilitatea Convenției de la Haga 1980 în speța de față prin raportare la prev. art. 12 alin. 4 din Regulamentul 2201/2003, susținere care este nefondată.

Sub un prim aspect, Tribunalul constată că nu se poate reține aplicabilitatea în cauză a Regulamentului 2201/2003, având în vedere faptul că țara către care se solicită returnarea nu este parte la Uniunea Europeană.

Or, regulamentele sunt acte juridice de drept derivat obligatoriu al Uniunii Europene, care se aplică direct numai în statele membre ale Uniunii Europene, Kuweit fiind țară terță în care acest regulament nu se aplică.

În subsidiar, Tribunalul reține și faptul că dispozițiile art. 12 alin. 4 din Regulamentul 2201/2003, invocate de reclamant, fac referire la o altă Convenție, respectiv Convenția de la Haga 1996, iar nu la Convenția de la Haga 1980.

În consecință, Tribunalul constată că, în speță, nu se poate reține aplicabilitatea Convenției de la Haga 1980, având în vedere pe de o parte că țara către care se solicită returnarea nu este parte la Convenția Haga 1980, iar pe de altă parte nu sunt aplicabile nici prevederile art.12 alin. 4 din Regulament.

Față de aceste considerente în fapt și în drept, Tribunalul va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea ca inadmisibilă.

Tribunalul va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 454 alin.1 Cod procedură civilă, reducând onorariul de avocat solicitat în valoare totală de 4635,13 lei (fila 213 dosar), având în vedere faptul că prezenta cauză a fost soluționată prin prisma unei excepții și a avut un număr redus de termene de judecată (trei termene), iar avocatul pârâtei s-a prezentat la doar două termene de judecată.”

În 24 februarie, Judecătoria Cluj-Napoca a hotărât un program de vizitare pentru tată și a respins cererea acestuia de a obliga mama să înscrie copilul la cursuri de limba arabă. 

Soluția pe scurt: ”Admite în parte cererea de emitere a ordonantei presedintiale, formulata de reclamantul A.O.A în contradictoriu cu pârâta S.A În consecinta:

Dispune ca, pâna la solutionarea definitiva a actiunii de divort înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca sub nr. …../211/2015, exercitarea autoritatii parintesti cu privire la minorul O.A.O sa fie realizata în comun, de catre ambii parinti.

Stabileste locuinta minorului O.A.O, la locuinta mamei reclamanta S.A, cu titlu provizoriu, pâna la solutionarea definitiva a actiunii de divort înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca sub nr. 19911/211/2015.

Încuviinteaza ca, pâna la solutionarea definitiva a actiunii de divort înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca sub nr. …/211/2015, tatal reclamant sa mentina legaturile personale cu minorul O.A.O, pe baza urmatorului program de vizitare, ce se va derula strict pe teritoriul României:

– lunar, inclusiv în perioada vacantelor scolare, într-un sfârsit de saptamâna convenit de parti, sâmbata de la ora 12:00 pâna la ora 18:00 si duminica, de la ora 12:00 pâna la ora 18:00, cu luarea minorului de la locuinta mamei si aducerea lui inapoi la aceasta locuinta.

Suplimentar, încuviinteaza tatalui reclamant mentinerea legaturilor personale cu minorul:

– în anii pari, cu ocazia sarbatorilor religioase musulmane, timp de 2 zile, în fiecare zi, de la ora 12:00 pâna la ora 18:00, cu luarea minorului de la locuinta mamei si aducerea lui înapoi la aceasta locuinta;

– în anii pari, în primul sfârsit de saptamâna dupa ziua de nastere a minorului, sâmbata de la ora 12:00 pâna la ora 18:00 si duminica, de la ora 12:00 pâna la ora 18:00, cu luarea minorului de la locuinta mamei si aducerea lui inapoi la aceasta locuinta;

Încuviinteaza ca, pâna la solutionarea definitiva a actiunii de divort înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca sub nr. …./211/2015, tatal reclamant sa mentina legaturile personale cu minorul O.A.O, zilnic (cu exceptia zilelor în care este stabilit program de vizitare în favoarea tatalui), prin intermediul mijloacelor de comunicatie electronica, maxim 30 minute si obliga pârâta sa asigure reclamantului posibilitatea acestei comunicari, în functie de programul minorului.

Încuviinteaza ca, pâna la solutionarea definitiva a actiunii de divort înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca sub nr. …./211/2015, tatal reclamant sa primeasca informatii cu privire la starea de sanatate a minorului O.A.O si obliga pârâta sa-i comunice diagnosticul stabilit copilului cu prilejul oricarei vizite efectuata la medic, în termen de 24 ore.

Respinge, ca fiind inadmisibil, petitul vizând obligarea pârâtei sa înscrie minorul la cursuri de limba araba, pâna la solutionarea definitiva a actiunii de divort înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca sub nr. …./211/2015.

În temeiul art. 453 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, compenseaza cheltuielile de judecata solicitate de parti. Executorie.”

Când este răpire internațională de copii

Am întrebat avocatul Flavia Barbur, care a avut mai multe cazuri de acest gen, când e de fapt răpire intenatională de copii, un termen dur, dar folosit recent in cazul unor femei care și-au luat copiii de la tați agresivi? Ce condiții trebuie indeplinite? S-au înmulțit astfel de cazuri pe rolul instanțelor românești?

Flavia BarburRăspunsul avocatului: ”Procedura răpirii internaţionale de copii este, în ciuda denumirii, o procedură civilă care se judecă exclusiv de către Tribunalul Bucureşti. Procedura nu este nouă, dosare de acest gen au existat şi în trecut, însă ele nu au fost foarte mult mediatizate până în prezent. Practic, instanţa verifică dacă sunt îndeplinite mai degrabă nişte condiţii formale, şi anume:

– dacă autoritatea părintească se exercita în statul de unde a fost răpit copilul în comun de către ambii părinţi. Această exercitare poate fi dată de legea statului de acolo sau de o hotărâre judecătorească.

– daca autoritatea părintească era exercitată în comun efectiv de către ambii părinţi, respectiv ambii părinţi se implicau în mod concret în creşterea şi educarea copilului.

– daca deplasarea sau rămânerea copilului pe teritoriul României s-a facut fără acordul celuilalt părinte.

In plus, trebuie să nu existe un risc grav ca înapoierea copilului să-l expună unui pericol fizic sau psihic sau ca în orice alt chip să-l situeze într-o situaţie intolerabilă.

Practic, instanţa, dacă constată că sunt îndeplinite aceste condiţii şi nu există niciun pericol pentru copil, va dispune înapoierea acestuia în statul de origine.

Tribunalul Bucureşti nu analizează fondul relaţiei dintre părinţi şi copii, nu administrează probe şi nici nu decide cu privire la modul de exercitare a autorităţii părinteşti sau cu privire la domiciliul copilului. Este necesar pentru a putea fi judecată o astfel de procedură ca ambele state, respectiv statul de unde a fost adus copilul şi statul unde a ajuns, să fie semnatare ale Convenţiei.

În măsura în care un părinte îl aduce pe copil în România şi rămâne cu el pe teritoriul acestei ţări fără acordul celuilalt părinte, riscă să fie obligat printr-o hotărâre judecătorească să-l înapoieze în statul de origine.

Pentru a evita astfel de situaţii, părintele, venit in tara, poate să formuleze cereri şi acţiuni prin care să solicite fie exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti, fie stabilirea domiciliului copilului în România.

Tribunalul Bucureşti, prin această procedură, deloc nouă, nu face altceva decât să aplice o Convenţie la care România este parte.”

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina