Avocata Ioana Trană din cadrul SCA Budușan și Asociații a prezentat și comentat statistica cu privire la violența în familie din raportul pe 2016 al Ministerului Publc. Cu toată că ministerul atrage atenţia asupra numărului mare de infracţiuni grave comise între membrii familiei, avocata specializată pe drepturile omului spune că ”Cifrele reale ale violenței ar trebui să poarte cel puțin o cifră în plus” și că ”sănătatea unei societăți stă în capacitatea ei de a denunța la timp abuzul, înaninte de cronicizare.” ”Ministerul Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României) a făcut public raportul său …
Citește mai multTag Archives: copii
Un îndrăgit medic pediatru merge în Justiție pentru a demonstra că a fost concediat pe nedrept
Medicul pediatru Simona Tătar, îndrăgită de toți părinții ai căror copii i-a tratat, este nevoită să se adreseze Justiției pentru a demonstra că a fost concediată pe nedrept de la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și pentru a fi repusă în funcția de medic cu jumătate de normă. Medicul Simona Tătar (foto) a fost concediată prin decizia managerului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, Cornel Aldea, pe motiv că nu mai este asistent universitar la UMF și că ar avea nevoie de avizul UMF pentru a lucra la spital! A fost invocat Ordinul 869/2015 al Ministrului Sănătății, despre care …
Citește mai multUniCredit Bank, amendată de CJPC Cluj pentru că a luat cu japca alocația pentru copii
UniCredit Bank a fost amendată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj pentru că a debitat, din iunie 2016, sumele provenite din alocația pentru copii ale unui clujean care a luat credit de la această bancă. Mai mult, creditul a fost ”externalizat” către Kruk din iulie 2013. Clujeanul Cosmin Beldean a observat în toamnă că-i dispar din cont până și alocațiile pentru copii și s-a plâns la CJPC Cluj. ”SC Unicredit si-a insusit suma de 3150 ron nejustificat, suma ce reprezinta alocatia de stat pentru cresterea copilului aferenta perioadei 16.12.2011- prezent .Precizez ca aceasta suma de bani in coantum …
Citește mai multTârg într-o rețea de trafic de minori: Copil de 5 ani pentru cerșit contra unui cal furat
Ancheta penală în cazul unei rețele de trafic de minori ce acționa în Cluj și Bistrița scoate la iveală ”mizeria” celor patru inculpați care exploatau minori de 3 și 5 ani, pe care îi trimiteau la cerșit. Doi dintre ei și-au dat copilul celorlalți doi ”în contul calului furat de aceştia anterior”, după care le-au făcut plângere penală pentru că nu au mai fost mulțumiți cu cât primeau din banii făcuți de minor pe străzi. Inculpații Florentin Lingurar, Petrică Lingurar, Viorel Costel Moldovan și Laura Lingurar au fost arestați preventiv, la propunerea procurorilor DIICOT Cluj, pentru că în vara acestui …
Citește mai multCererea tatălui de înapoiere a copilului din Cluj în Kuweit, respinsă. MOTIVARE dosar de răpire internațională de copii
Răpire internațională de copii este obiectul unor dosare civile intens mediatizate în ultima vreme (vezi cazurile Irina Cristescu și Ana Maria Nedelcu). Tribunalul București judecă toate aceste dosare, indiferent unde pe teritoriul țării se află pârâții. Astfel, o mamă din Cluj a avut câștig de cauză într-un astfel de caz, în care soțul din Kuweit a cerut înapoierea copilului. Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă deoarece Kuweitul nu este stat semnatar al Convenţiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii. Argumentele pe care avocații tatălui le-au invocat pentru a justifica o extindere a sferei …
Citește mai multZiua Europeană a Justiției Civile, sărbătorită la Cluj cu elevi și studenți FOTO
Ziua Europeană a Justiției Civile, sărbătorită în 23 octombrie, a început la Curtea de Apel Cluj cu vizita unor elevi de clasa a IV-a, a continuat cu premierea unor studenți de la Drept și s-a încheiat cu o introducere în tainele Justiție pentru liceeni. Judecătoarea Dana Gîrbovan de la Secția Civilă a Curții de Apel Cluj, care este și purtător de cuvânt al instanței, și avocata Alina Pușcă au fost responsabile cu educația juridică pentru cei mici. Aceștia au primit explicații cu privire la Zeița Justiției, care este legată la ochi și ține în mâini o balanță și o sabie. …
Citește mai multNu plătește pensia alimentară pentru 6 copii, dar se laudă cu teancuri de bani și mașini scumpe
Tatăl a șase copii și-a părăsit familia acum 13 ani, când cel mai mic copil încă nu se născuse, și nu a mai revenit. Pe deasupra, a plătit cu țârâita sau deloc pensia alimentară, care și așa a fost stabilită la o sumă derizorie de 45, ulterior 62,5 lei de copil pe lună. În schimb, bărbatul se pozează cu teancuri de euro și mașini scumpe. Fosta soție caută un avocat care să o ajute pro bono să obțină banii restanți pentru a-și hrăni copiii și a-i trimite la școală. Ana Dzitac, în vârstă de 45 de ani, și copiii ei …
Citește mai multÎnceputurile lui Don în România: ”Exportul” de copii și încercarea unei privatizări pe șest
Milionarul american Don Lothrop, fondatorul fundației Romania One, era în anii 2005-2006 președintele unei alte fundații care ajuta americani să adopte copii din România sub sloganul: ”Faceţi cunoştinţă unui copil cu Iisus Hristos!”. În 2006, Lothrop prin fondul New Vista Partners a vrut să privatizeze fabrica de încălțăminte Clujana, fără nicio licitație, directorul fabricii fiind rudă cu prietenul ș.i partenerul de afaceri al americanului în Cluj, fostul deputat Vasile Suciu. Americanul îndrăgostit de Ardeal, Don Lothrop, invitat de două ori la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din Cluj, îl are ca partener pe Steven Schelhammer în …
Citește mai multProcuror despre metoda accidentul: ”pleacă de la activitatea ineficientă a ANP”
Procurorul care a obținut arestarea preventivă a celor doi tineri care au înșelat bătrâni din Cluj prin metoda ”accidentul” și au fugit de poliție susține în cererea de arestare că ”metoda folosită de inculpaţi pleacă de la activitatea ineficientă a ANP-ului”, în condițiile în care cei doi sunt ”săgețile” unui deținut din penitenciar, rămas neidentificat, care a și dat majoritatea telefoanelor ce anunțau presupusul accident. Doi tineri cu vârste de 21 și 26 de ani au pus pe jar poliția clujeană la sfârșitul lunii iulie, când au fugit de echipajele de poliție din cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca până pe un …
Citește mai multA început rejudecarea medicului Dobrescu, achitat inițial. Acuzația s-a schimbat în luare de mită
Medicul Ioan Dobrescu de la Spitalul de Copii Cluj este rejudecat la Tribunalul Cluj pentru că ar fi luat bani de la bunica unei fetițe. Curtea de Apel a dispus rejudecarea în decembrie 2014, când a anulat sentința de achitare de la Judecătorie. De asemenea, acuzația s-a schimbat din primire de foloase necuvenite în luare de mită, pentru care limitele de pedeapsă sunt mai mari. Tribunalul Cluj a început, astăzi, rejudecare medicului Ioan Dobrescu de la Spitalul de Copii Cluj, prins în flagrant în 2012, după ce a primit bani marcați de la bunica unei fetițe pe care trebuia să …
Citește mai mult