fbpx

CEDO-Lockdown-ul din martie 2020 nu a însemnat privare de libertate-Cauza Terheș c. României

Reclamantul, care e europarlamentar, a susținut că măsura de detenție aplicată în România în perioada 24 martie – 14 mai 2020 și cu care trebuia să se conformeze, constituie o privare de libertate contrară articolului 5 § 1 e) din Convenție, însă Curtea consideră că gradul restricțiilor impuse libertății de circulație a reclamantului nu este de o intensitate atât de mare încât să permită concluzia că confinarea generală impusă de autorități ar putea să fie considerată a fi o privare de libertate.

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE din 13 aprilie 2021

Cererea nr. 49933/20

Cristian-Vasile TERHEȘ împotriva României

ÎN FAPT

1. Reclamantul, domnul Cristian-Vasile Terheș, este un cetățean român care s-a născut în 1978 și locuiește la Zalău. El a fost reprezentat în fața Curții de către CL Popescu, avocat în București.

Circumstanțele cazului

2. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.

3. Solicitantul, ales în 2019 ca membru al Parlamentului European pe lista Partidului Social Democrat din România, se afla în România la momentul material.

Geneza cazului

4. La 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că lumea se confruntă cu o pandemie cauzată de un nou coronavirus numit SARS-CoV-2 responsabil pentru o boală respiratorie infecțioasă numită COVID-19.

5. La 16 martie 2020, președintele României a adoptat în consecință Decretul nr. 195/2020 de stabilire a stării de urgență în România (a se vedea paragraful 23 de mai jos). Acest decret („Decretul nr. 195/2020”) a stabilit o stare de urgență pe teritoriul național, cu efect imediat și pentru o perioadă de treizeci de zile. În articolul 2, acesta prevedea o limitare a exercitării anumitor drepturi fundamentale, inclusiv libertatea de circulație. Dreptul la libertate și securitate nu se număra printre drepturile supuse acestei limitări.

6. La 21 martie 2020, în virtutea prevederilor relevante ale Ordonanței de urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență („OUG nr.1 / 1999” – paragraful 20 mai jos) și Decretul nr. 195/2020, ministrul de interne a emis Ordonanța militară nr. 2/2020. Conform articolelor 4 și 5 din această ordonanță, ieșirea din casă nu a fost recomandată între orele 6 a.m. și 10 p.m. și interzisă între 10 p.m. și 6 a.m.

7. La 24 martie 2020, încă în temeiul Decretului nr. 195/2020, ministrul de interne a emis Ordinul militar nr. 3/2020 (a se vedea paragraful 29 de mai sus). Această ordonanță a interzis cu efect imediat orice mișcare în afara casei, cu excepția unui anumit număr de cazuri enumerate exhaustiv. Oricine a părăsit locuința a trebuit să poată prezenta un document justificativ pentru a permite autorităților competente să verifice dacă ieșirea a fost justificată printr-un motiv valid. Autoritățile competente pentru a asigura respectarea acestor măsuri au fost poliția și jandarmeria. Violatorii au fost pasibili de o amendă.

8. La 14 aprilie 2020, președintele României a adoptat, după evaluarea situației de sănătate din țară, Decretul nr. 240/2020, prin care a prelungit starea de urgență pentru o perioadă de treizeci de zile – adică, adică până la 14 mai 2020 – și a menținut măsurile luate în temeiul Decretului nr. 195/2020 (a se vedea paragrafele 26 și 27 de mai sus).

9. Starea de urgență s-a încheiat pe 14 mai 2020 la miezul nopții.

Situația reclamantului și acțiunile în justiție prin care a contestat măsura luată de autorități

10. Reclamantul afirmă că a fost afectat de măsura adoptată de autorități (a se vedea punctul 7 de mai sus) în perioada 24 martie 2020 – 14 mai 2020 inclusiv. El precizează că, în această perioadă, nu a fost purtător de SARS – CoV-2, nu a avut simptome ale bolii, nu a fost în contact cu o persoană purtătoare de virus și nu a avut niciun simptom al bolii. către o țară pentru care România impusese măsuri de protecție sanitară.

a) Acțiunea bazată pe articolul 5 § 4 din Convenție

11. La 7 mai 2020, reclamantul a introdus o acțiune în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție în fața Curții Județene București („Curtea Județeană”). Crezând că a făcut obiectul unei „rețineri administrative”, a cerut instanței județene să dispună eliberarea imediată și să spună că are dreptul să-și părăsească locuința indiferent de motivul ieșirii sale, fără a fi nevoie să prezinte un document justificativ și fără a risca o penalizare. El a cerut ca cazul să fie judecat de urgență și ca hotărârea pronunțată să fie executorie.

12. Prima audiere a fost stabilită pentru 12 iunie 2020.

13. La 10 iunie, reclamantul a solicitat instanței județene să constate că acțiunea sa a devenit lipsită de scop ca urmare a încetării măsurii de închidere (a se vedea punctul 9 de mai sus).

14. Conform celor mai recente informații furnizate de reclamant la 11 noiembrie 2020, la acea dată, cazul era încă în curs de soluționare în fața instanței județene.

b) Acțiunea în anulare a textelor normative

15. La 8 și 25 mai 2020, reclamantul a formulat o contestație fără acuzație împotriva Decretelor nr. 195/2020 și 240/2020, împotriva decretelor prin care Parlamentul aprobase aceste decrete (a se vedea punctele 25-28 de mai jos) și împotriva „ Ordonanța militară nr. 3/2020 (a se vedea paragraful 29 de mai jos). Argumentând că aceste texte i-au încălcat dreptul la libertate și securitate, el a implorat autoritățile din care emană să le revoce. Aceste recursuri amabile au fost respinse, pe motiv că în temeiul articolului 5 § 1 din Legea nr. 554/2004 privind litigiile administrative („Legea nr. 554/2004” – paragraful 19 de mai jos) textele în cauză nu ar putea face obiectul unei contestație administrativă.

16. La 5 octombrie 2020, reclamantul a introdus o acțiune în anularea parțială a textelor normative menționate la punctul 15 de mai sus la Camera pentru afaceri civile și contencios administrativ a Curții de Apel Cluj-Napoca. El a susținut că interdicția de a părăsi casa sa echivala cu o privare de libertate administrativă și extrajudiciară, care a încălcat articolul 5 al Convenției.

17. Conform celor mai recente informații furnizate de reclamant la 11 noiembrie 2020, la acea dată procedurile în cauză erau încă în curs de soluționare în fața instanțelor naționale.

3.Note comunicate de România în scopul aplicării scutirii prevăzute la articolul 15 din convenție

18. La 17 martie 2020, Reprezentanța permanentă a României la Consiliul Europei a informat secretarul general al Consiliului Europei („secretarul general”) că România intenționează să aplice derogarea prevăzută la articolul 15 din convenție. O copie a Decretului nr. 195/2020 a fost atașată la această notificare. Ulterior, prin note scrise, autoritățile române l-au informat în mod regulat pe secretarul general cu privire la diferitele măsuri adoptate până la sfârșitul stării de urgență la 14 mai 2020 la miezul nopții (a se vedea paragraful 9 de mai sus).

B. Legislația și practica internă relevante

1. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ

19. Conform articolului 5 § 1 din Legea nr. 554/2004 privind litigiile administrative, în contextul unui litigiu administrativ, nici actele administrative ale autorităților publice referitoare la relațiile lor cu Parlamentul, nici documentele oficiale nu pot fi contestate.

2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență

20.Conform articolului 3 din Ordonanța de urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență („OUG nr. 1/1999”), l Starea de urgență este un regim juridic special în cadrul care se aplică pe întreg teritoriul național sau în anumite unități administrativ teritoriale, în cazul unui pericol grav actual sau iminent care amenință securitatea națională sau funcționarea democrației constituționale de măsuri excepționale de natură politică sau economică sau de ordine publică. Acesta poate fi stabilit și menținut numai în măsura cerută de situațiile care îl determină și în conformitate cu obligațiile României în temeiul dreptului internațional (articolul 3 § 1 din OUG nr. 1/1999). În starea de urgență,exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale poate fi restricționată. Cu toate acestea, chiar și în timpul stării de urgență, restricțiile privind dreptul la viață, tortura și maltratarea și condamnarea pentru infracțiuni care nu sunt prevăzute ca atare în temeiul legislației naționale sunt interzise sau internaționale și limitarea accesului liber la justiție (articolul 3 index 2 și articolul 4 din OUG nr. 1/1999).OUG nr. 1/1999).OUG nr. 1/1999).

21. Conform articolului 9 din OUG nr 1/1999, autoritățile publice și persoanele fizice au obligația de a respecta și aplica toate măsurile prevăzute de OUG nr 1/1999, de normele legate de acte sau de ordinele militare adoptate pentru a asigura implementarea măsurilor necesare impuse în contextul stării de urgență. Potrivit articolului 28 din aceeași ordonanță, nerespectarea prevederilor articolului 9 constituie o contravenție, pedepsită în cazul persoanelor fizice cu amendă de la 2.000 la 20.000 lei românești (RON).

22. Prin decizia nr. 152/2020 din 6 mai 2020, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională articolul 28 din OUG nr. 1/1999, pe motiv că sancțiunea impusă nu era prevăzută pentru fapte clar definite de lege. Ca urmare a acestei decizii, aplicarea articolului 28 din OUG nr. 1/1999 a fost suspendată în perioada 13 mai – 27 iunie 2020 și articolul a fost abrogat începând cu 28 iunie 2020.

3. Decretul nr. 195/2020 de stabilire a stării de urgență în România

23. Decretul nr. 195/2020 de stabilire a stării de urgență în România („Decretul nr. 195/2020”), adoptat în temeiul articolului 3 din OUG nr. 1/1999 în conformitate cu Constituția României, a fost publicat în Jurnalul Oficial din 16 martie 2020. În acest caz, părțile relevante ale acestui decret au următorul cuprins:

„Având în vedere evoluția situației epidemice internaționale în ceea ce privește răspândirea în peste 150 de țări a coronavirusului SARS-CoV-2, care a infectat aproximativ 160.000 de persoane și a provocat peste 5.800 de decese, precum și declarația prin care Organizația Mondială a Sănătății a declarat, la 11 martie 2020, că epidemia a devenit o „pandemie”;

Ținând cont, pe de o parte, de experiența țărilor grav afectate de răspândirea virusului și, pe de altă parte, de măsuri – acțiuni de sănătate publică, limitarea sau întreruperea activităților socio-economice neesențiale și, mai presus de toate, restricționarea exercitarea anumitor drepturi și libertăți fundamentale – care au avut un impact pozitiv prin limitarea acestei răspândiri și fără de care celelalte acțiuni întreprinse nu ar fi avut efectul dorit;

În cadrul măsurilor adoptate de statele europene, în principal de statele vecine, dar și de cele cu comunități mari de cetățeni români, printre care douăsprezece state au adoptat măsuri speciale care declară situații excepționale cu scopul de a preveni transmiterea comunitară a infecției;

Având în vedere evoluția situației epidemice pe teritoriul României și evaluarea riscului pentru sănătatea publică în viitorul imediat, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2;

Având în vedere că, cu excepția cazului în care se iau urgent măsuri de natură excepțională în domeniile social și economic pentru a limita infecția cu coronavirusul SARS-CoV-2 în cadrul populației, el exercită dreptul la viață, în principal, și dreptul sănătatea, ca alternativă, va fi grav compromisă;

Subliniind necesitatea stabilirii unei stări de urgență pentru a reduce efectele negative asupra economiei măsurilor adoptate la nivel național și internațional pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2;

Considerând că elementele menționate anterior caracterizează un context excepțional imprevizibil, care privește interesul public general și care constituie o situație extraordinară, solicitând măsuri excepționale;

Având în vedere că limitarea exercitării anumitor drepturi nu trebuie să le afecteze pe fond, ci să răspundă la un obiectiv legitim, necesar într-o societate democratică și proporțional cu scopul urmărit;

(…),

Președintele României declară:

articolul 1

Starea de urgență se stabilește pe întreg teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.

Articolul 2

Pentru a preveni răspândirea epidemiei COVID-19 și pentru a gestiona consecințele evoluției situației epidemice, exercitarea drepturilor enumerate mai jos este limitată pe durata stării de urgență, proporțional cu gradul de îndeplinire a criteriile stabilite la articolul 4 alineatul (4):

a) libertatea de mișcare;

b) dreptul la viață intimă, familială și privată;

c) inviolabilitatea locuinței;

d) dreptul la educație;

e) libertatea de întrunire;

f) dreptul la proprietate privată;

g) dreptul la grevă;

h) libertatea economică.

(…)

Articolul 4

(1) În scopurile menționate la articolul 2, se aplică măsuri imediate de urgență, în mod progresiv, (…).

(2) Măsurile de urgență imediată aplicabile progresiv prevăzute în secțiunile 1-7 din anexa 2 pot fi luate de ministrul de interne sau de adjunctul său legitim, cu acordul primului ministru, prin ordonanță militară.

(…)

(4) Măsurile de urgență imediate aplicabile progresiv vor fi luate în conformitate cu alineatele (2) și (3), conform evaluării făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, de comun acord cu prim-ministrul, pe baza următoarelor criterii:

a) intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;

b) frecvența cu care apar focare într-o anumită zonă geografică;

c) numărul bolnavilor critici în raport cu capacitatea sistemului de sănătate;

d) capacitatea și continuitatea serviciilor sociale și publice;

e) capacitatea autorităților publice de a pune în aplicare și de a pune în aplicare ordinea publică și măsurile de securitate;

f) măsuri adoptate de alte țări cu impact asupra populației sau situației economice a României;

g) capacitatea de a aplica măsuri de carantină;

h) apariția altor situații de urgență. ”

24.În partea sa relevantă din prezenta cauză, articolul 42 § 1 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 prevede următoarele:

„În timpul stării de urgență, procedurile de proces continuă pentru cazurile de urgență extremă (…)”

25. Prin Decretul nr. 3 din 19 martie 2020, Parlamentul a aprobat Decretul nr. 195/2020.

4.Decretul nr. 240/2020 de extindere a stării de urgență în România

25. Decretul nr. 240/2020 de extindere a stării de urgență în România („Decretul nr. 240/2020”), publicat în Jurnalul Oficial din 14 aprilie 2020, a prelungit starea de urgență pentru o perioadă de treizeci de zile, care înseamnă până la 14 mai 2020. Preambulul acestui decret prevedea în special următoarele:

„Pe măsură ce numărul persoanelor infectate cu coronavirusul SARS – CoV – 2 și numărul de decese cauzate de acest virus în întreaga lume cresc în mod dramatic, fără semne clare ale unei posibile încetiniri a ritmului pandemiei sau a stagnării, numărul de cazuri, în ciuda restricțiilor fără precedent adoptate de state din întreaga lume;

Având în vedere că, după stabilirea prin Decretul nr. 195/2020 a stării de urgență pe teritoriul României, atât numărul pacienților înregistrați, cât și numărul deceselor cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2 au continuat să crească;

(…)

Având în vedere faptul că contextul excepțional care a condus la stabilirea stării de urgență continuă și că interesul public general impune prelungirea acestei stări de urgență, măsurile deja adoptate și adoptarea de noi măsuri care să permită autorităților publice să intervină în mod eficient și cu mijloacele adecvate, în scopul gestionării crizelor (…) ”

26.Decretul nr. 240/2020 prevedea limitări ale drepturilor fundamentale similare cu cele prevăzute în Decretul nr. 195/2020 (a se vedea paragraful 23 de mai sus). Articolul 7 menține aplicarea măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare a Decretului nr. 195/2020.

27. Prin Decretul nr. 4/2020 din 16 aprilie 2020, Parlamentul a aprobat Decretul nr. 240/2020.

5. Ordonanța militară nr. 3/2020

28. Ordonanța militară nr. 3/2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii epidemiei COVID-19, adoptată în aplicarea dispozițiilor relevante ale OUG nr. 1/1999 și a articolului 4 §§ 2 și 4 din Decretul nr. 195 / 2020, a fost publicat în Jurnalul Oficial din 24 martie 2020. În articolele sale relevante din acest caz, a furnizat următoarele:

articolul 1

„Nimeni nu se poate deplasa în afara casei, cu excepția cazului în care călătoria este justificată de unul dintre următoarele motive:

a) motiv profesional, în special deplasarea între domiciliul și locul sau locurile de exercitare a activității profesionale;

b) achiziționarea de produse de bază pentru oameni și animale de companie / animale domestice, precum și produse necesare exercitării activității profesionale;

c) consultație medicală care nu poate fi amânată sau efectuată de la distanță;

d) motive imperative, cum ar fi îngrijirea sau însoțirea unui copil, asistența pentru o persoană în vârstă, bolnavă sau cu dizabilități sau moartea unui membru al familiei;

e) excursii scurte, aproape de casă, pentru activități fizice individuale (cu excepția oricărei activități sportive în echipă) și pentru nevoile animalelor de companie;

f) donarea de sânge într-un centru de transfuzie de sânge;

g) deplasările efectuate în scopuri umanitare sau voluntare;

h) activități agricole;

i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea produselor agroalimentare. ”

Articolul 4

„(1) Pentru a justifica motivul deplasării lor:

(…)

b) persoanele fizice autorizate (…) depun o declarație completată întocmită sub propria răspundere.

(2) Pentru a justifica motivul călătoriei în alte situații decât cele prevăzute la alineatul (1), persoanele în cauză depun o declarație completată, întocmită sub propria răspundere.

(…) ”

Articolul 14

„(1) Următoarele sunt împuternicite să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) poliția română, jandarmeria română și poliția locală pentru măsurile prevăzute la articolele 1-4;

(…)

(2) Oricine încalcă măsurile prevăzute la articolele 1-5 (…) suportă răspundere disciplinară, civilă, contravențională sau penală în temeiul dispozițiilor articolului 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, în modificările și completările sale. versiune.

(…) ”

C. Observații de deschidere ale directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății la 11 martie 2020

30. La 11 martie 2020, în cadrul ședinței de presă despre COVID-19, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat următoarele:

„În ultimele două săptămâni, numărul cazurilor de COVID-19 în afara Chinei a crescut de 13 ori și numărul țărilor afectate s-a triplat.

În prezent există peste 118.000 de cazuri în 114 țări și 4.291 de decese.

Mii de oameni sunt spitalizați între viață și moarte.

În zilele și săptămânile viitoare, se așteaptă ca numărul cazurilor, deceselor și țărilor afectate să crească în continuare.

OMS evaluează acest focar 24 de ore pe zi și suntem profund îngrijorați atât de răspândirea și gravitatea cazurilor, al căror nivel este alarmant, cât și de inadecvarea măsurilor luate, care este la fel.

Prin urmare, am considerat că COVID-19 ar putea fi clasificat ca o pandemie.

(…)

OMS a utilizat toate mijloacele de reacție la dispoziția sa de când am fost informați despre primele cazuri.

Și zi de zi, am chemat țările să ia măsuri agresive de urgență.

Am tras alarma puternic și clar.

(…)

Nu îl putem repeta suficient de tare, nici suficient de clar, nici suficient de des: toate țările pot schimba în continuare cursul acestei pandemii.

Dacă țările detectează, detectează, tratează, izolează, urmăresc cazuri și își mobilizează populațiile pentru răspuns, cele cu un număr mic de cazuri le pot împiedica să devină grupuri de cazuri și că aceste grupuri de cazuri duc la transmiterea comunității.

(…)

Toate țările trebuie să găsească echilibrul corect între protejarea sănătății, limitarea perturbărilor economice și sociale și respectarea drepturilor omului.

Misiunea OMS este o misiune de sănătate publică. Dar lucrăm cu mulți parteneri din toate sectoarele pentru a atenua consecințele sociale și economice ale acestei pandemii.

Aceasta nu este doar o criză de sănătate publică, ci o criză care va afecta toate sectoarele – deci toate sectoarele și toți indivizii trebuie să facă parte din luptă.

De la început, am spus că țările trebuie să adopte o abordare a întregului guvern și a întregii societăți, construită în jurul unei strategii cuprinzătoare pentru a preveni infecțiile, a salva vieți și a limita impactul bolii.

(…) ”

PLÂNGERE

31. Reclamantul a susținut că măsura de detenție aplicată în România în perioada 24 martie – 14 mai 2020 și cu care trebuia să se conformeze, constituie o privare de libertate contrară articolului 5 § 1 e) din Convenție.

ÎN DREPT

32. Reclamantul se plânge că închiderea la care a fost supus timp de 52 de zile constituie o privare de libertate de natură administrativă, extrajudiciară și neindividualizată, impusă în scopul prevenirii transmiterii unei boli contagioase. În susținerea tezei sale, el afirmă că i s-a interzis să părăsească locuința, cu excepția cazului în care existau motive excepționale, că controlul respectării acestei interdicții a fost asigurat de forțele de poliție și că acestea ar putea să-i impună. respectă interdicția.

El se bazează pe articolul 5 § 1 litera (e) din Convenție, care este formulat după cum urmează în părțile relevante pentru prezenta cauză:

„1. Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertate, cu excepția cazurilor următoare și conform căilor legale:

(…)

e) în cazul reținerii legale a unei persoane susceptibile să răspândească o boală contagioasă, a unei persoane nebune, a unui alcoolic, a unui dependent de droguri sau a unui vagabond;

(…) ”

33. Reclamanta susține, de asemenea, că măsura atacată nu avea un temei juridic clar și previzibil și că nu era necesară într-o societate democratică.

34. El afirmă în mod expres în cererea sa că aceasta conține o singură plângere, și anume cea formulată în temeiul articolului 5 § 1 litera (e) din Convenție. El precizează că nu dorește în această etapă să depună la Curte o plângere privind încălcarea articolului 5 § 4 din convenție, întrucât intenționează să aștepte în acest sens rezultatul procedurilor interne. El susține, totuși, că, din cauza dispozițiilor legale aplicabile, niciun act juridic referitor la starea de urgență nu ar putea fi revizuit sau suspendat de către o instanță în perioada în cauză și că, prin urmare, nu a avut niciun recurs. a dreptului său la libertate și securitate. Prin urmare, consideră că perioada de șase luni prevăzută înArticolul 35 § 1 al Convenției a început să se aplice la sfârșitul măsurii atacate, la 14 mai 2020 la miezul nopții (a se vedea paragraful 9 de mai sus).

35. Având în vedere că, în cadrul sistemului convenției, este chemat să joace un rol subsidiar în raport cu sistemele naționale de protecție a drepturilor omului (a se vedea, de exemplu, A. și alții împotriva Regatului Unit[ GC], nr.3455 / 05, § 154, CEDO 2009), Curtea reiterează că trebuie să examineze problema competenței sale în fiecare etapă a procedurii ( Tănase împotriva Moldovei)[GC], nr.7 / 08, § 131, CEDO 2010). În consecință, ținând seama de modul în care reclamantul și-a formulat plângerea, consideră că trebuie să stabilească mai întâi dacă articolul 5 § 1 din Convenție este aplicabil în prezenta cauză. Mai precis, trebuie să stabilească dacă măsura generală de izolare impusă de autoritățile române pe întreg teritoriul național, măsură la care reclamantul susține că a trebuit să se supună, constituie o privare de libertate de natură să solicite cererea în l speciile articolului 5 § 1 din Convenție.

A. Principii generale

36. Principiile bine stabilite aplicabile în acest domeniu, în ceea ce privește distincția dintre privarea de libertate și restricția libertății de circulație, sunt prezentate în cazurile Austin și alții v. Regatul Unit([GC], nr. 39692/09 și alții 2, § 57 și 59, CEDO 2012) și De Tommaso c. Italia([GC], nr. 433395/09, § 80-81, 23 februarie 2017). În special, pentru a determina dacă o persoană este „privată de libertate” în sensul articolului 5 al Convenției, este necesar să se pornească de la situația sa concretă și să se ia în considerare un set de criterii precum sexul, durata, efectele și modalitățile de executare a măsurii în cauză, ale căror efecte trebuie examinate într-un mod „acumulat și combinat” ( De Tommaso, citată mai sus, § 80). În plus, contextul în care are loc măsura este un factor important, deoarece este comun în societățile moderne să apară situații în care publicul poate fi chemat să suporte restricții privind libertatea de circulație sau libertatea de circulație. a binelui comun ( De Tommaso , citat mai sus, § 81).

37. Curtea reiterează faptul că, deși Convenția este un instrument viu, nu poate, totuși, pentru a răspunde necesităților, condițiilor, punctelor de vedere sau standardelor actuale, să derive din ele drepturi care nu au fost incluse în ea la început sau să creeze „ excepții ”sau„ justificări ”care nu sunt recunoscute în mod expres în acest document (a se vedea, mutatis mutandisAustin și alții, citată mai sus, § 53, și referințele citate aici).

B. Aplicarea acestor principii în cazul de față

38. În cazul de față, Curtea constată de la bun început că reclamantul nu a invocat articolul 2 din Protocolul nr. dreptul la libertatea de circulație, dar o privare a dreptului la libertate. Dacă a existat o privare de libertate într-un caz dat depinde de faptele specifice ale cazului.

39. Cu titlu preliminar, Curtea observă că măsura contestată de reclamant se încadrează într-un anumit context. În acest sens, Curtea constată că măsura în cauză a fost impusă în contextul stării de urgență stabilită în România la 16 martie 2020 (a se vedea paragraful 5 de mai sus) din motive de sănătate. Starea de urgență, conform legislației române, este un regim juridic special care permite luarea unui set de măsuri excepționale care derogă de la ordinea constituțională stabilită. Prin urmare, intervine în caz de pericol iminent sau continuu, pentru o perioadă determinată, și permite statului să ia măsuri cu efectul de a restricționa exercitarea anumitor libertăți fundamentale (a se vedea paragraful 20 de mai sus). În opinia Curții, nu există nicio îndoială că pandemia COVID-19 poate avea efecte foarte grave nu numai asupra sănătății, ci și asupra societății, asupra economiei, asupra funcționării statului și asupra vieții în general și că, prin urmare, situația trebuie calificată ca un „context excepțional imprevizibil” (a se vedea în acest sens preambulul Decretului nr. 195/2020, reprodus la punctul 23 de mai sus).

40. Curtea observă apoi că măsura atacată în prezenta cauză a fost impusă cu scopul de a izola și de a limita întreaga populație, din cauza condițiilor de sănătate pe care autoritățile naționale competente le-au considerat grave și urgente. După cum sa subliniat în preambulul Decretului nr. 195/2020, președintele României a decis să stabilească o stare de urgență după consultarea organelor competente și datorită unui context excepțional și imprevizibil datorat evoluției situației. -CoV-2 coronavirus se răspândea în întreaga lume și Organizația Mondială a Sănătății a declarat că este o pandemie (a se vedea paragrafele 23 și 30 de mai sus). Decretul a specificat, de asemenea, că, în cazul în care autoritățile nu au luatmăsuri excepționale urgente pentru a limita răspândirea virusului în populație, inacțiunea lor ar avea un impact foarte grav, în principal asupra dreptului la viață și subsidiar asupra dreptului la sănătate (a se vedea paragraful 23 de mai sus). Astfel, statul român a implementat treptat măsuri de urgență, inclusiv de izolare, pentru a atenua impactul economic și social al epidemiei și pentru a proteja dreptul la viață. Statul român a implementat treptat măsuri de urgență, inclusiv izolare.Statul român a implementat treptat măsuri de urgență, inclusiv de izolare.

41. Pentru a stabili dacă măsura contestată de reclamant constituie o privare de libertate, Curtea trebuie să analizeze situația concretă a reclamantului în lumina criteriilor enunțate în jurisprudența sa (a se vedea punctul 36 de mai sus). În acest sens, observă că măsura contestată de reclamant este de cincizeci și două de zile, și anume între 24 martie și 14 mai 2020 (a se vedea punctele 7 și 9 de mai sus). Cu toate acestea, trebuie să ia în considerare și tipul, efectele și modalitățile de executare a acestei măsuri, în lumina contextului în care a avut loc.

42. În ceea ce privește tipul și modul de executare a măsurii atacate, Curtea a observat că reclamantul nu a făcut obiectul unei măsuri preventive individuale. Aceasta a fost o măsură generală impusă tuturor de textele legislative adoptate de diferitele autorități române (a se vedea paragrafele 23, 26 și 29 de mai sus). Ca urmare a aplicării acestei măsuri, reclamantul a fost obligat să rămână la domiciliul său, cu excepția cazului în care a ieșit din unul din motivele expres indicate în lege, cu un certificat de deplasare (a se vedea paragraful 29 de mai sus).

43. Prin urmare, Curtea constată că reclamantul era liber să-și părăsească locuința din diferite motive și că putea merge apoi în locuri diferite, la momentul zilei când era necesar (a se vedea punctul 29 de mai sus). El nu a fost supus supravegherii individuale de către autorități. El nu a pretins că a fost forțat să locuiască într-un loc înghesuit și nu a fost în stare să stabilească contacte sociale (a se vedea, mutatis mutandisDe Tommaso, citat mai sus, §§ 85 și 89; pentru comparație a se vedea, mutatis mutandis , Guzzardi c. Italia, 6 noiembrie 1980, § 95, seria A nr. 39, unde reclamantul a fost plasat în arest la domiciliu într-o anumită municipalitate sub supraveghere specială și unde Curtea a concluzionat că exista o lipsă de libertate din cauza dimensiunii reduse a zonei, supravegherea permanentă exercitată asupra persoanei în cauză și imposibilitatea aproape completă pentru aceasta de a stabili contacte sociale). Prin urmare, având în vedere gradul său de intensitate, măsura atacată nu poate fi asimilată unei măsuri de arest la domiciliu (în ceea ce privește calificarea privării de libertate, în sensul articolului 5 din Convenție, a unei măsuri de arest la domiciliu, a se vedea, printre alții, Buzadji împotriva Republicii Moldova [GC], nr. 23755/07, § 104, 5 iulie 2016).

44. Curtea acordă, de asemenea, importanță faptului că reclamantul nu a explicat în mod concret ce efecte a avut această măsură asupra stării sale. El nu a pretins că a fost afectat de vreunul dintre motivele plecării prevăzute de lege și că, ca urmare, a trebuit să rămână în mod constant închis în casa sa pe durata stării de urgență. Mai general, el nu a prezentat niciun element concret pentru a descrie modul în care a experimentat efectiv închiderea.

45. Având în vedere elementele expuse mai sus, Curtea consideră că gradul restricțiilor impuse libertății de circulație a reclamantului nu este de o intensitate atât de mare încât să permită confinarea generală impusă de autorități să fie considerată a fi o privare de libertate. Prin urmare, consideră că reclamantul nu poate fi considerat privat de libertate în sensul articolului 5 § 1 al Convenției. În consecință, consideră că nu este necesar să se examineze dacă măsura atacată a fost justificată în temeiul articolului 5 § 1 litera (e).

46. În sfârșit, Curtea constată că România a intenționat să aplice derogarea prevăzută la articolul 15 din convenție la obligațiile care decurg din articolul 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție care garantează libera circulație (paragrafele 18 și 23 de mai jos de mai sus), un drept pe care reclamantul nu l-a invocat în fața Curții. În orice caz, având în vedere că articolul 5 § 1 al Convenției nu se aplică în cazul de față, nu este, de asemenea, necesar să se examineze validitatea scutirii depuse de România la Consiliul Europei (a se vedea paragraful 18 de mai sus; a se vedea, mutatis mutandisA. și alții împotriva Regatului Unit[GC], nr. 3455/05, § 161, CEDO 2009).

47. Rezultă că cererea este incompatibilă ratione materiaecu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și că trebuie respinsă, în aplicarea articolului 35 § 4.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA UNANIM

Declară inadmisibilă plângerea.

Redactată în limba franceză și comunicată în scris pe 20 mai 2021.

Comments

comentarii

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, joi, că săptămâna viitoare va avea loc semnarea contractului de execuție privind modernizarea Parcului Feroviarilor. „Un proiect extraordinar de important”, spune edilul.... Citește mai mult
Târgul de la Negreni care trebuia să aibă loc în perioada 7-10 octombrie a fost anulat. Deși rata de incidență COVID-19 este 0 în acest moment, rata de vaccinare este una scăzută, fapt care a dus la anularea evenimentului.... Citește mai mult
O femeie nevăzătoare din Cluj-Napoca a fost victima gropilor slab semnalizate din Cluj-Napoca și s-a ales cu o fractură de gleznă.... Citește mai mult
CFR Cluj a fost învinsă cu 1-0 de Jablonec, în primul meci disputat în grupele Conference League.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!