Curtea europeană critică dur modalitatea în care judecătorii români au abordat cauza, cu sublinierea  lipsei de investigare adecvată a mai multor aspecte esențiale ale cauzei.

Prin hotărârea din data de 12.01.2021, în cauza Gheorghe-Florin Popescu împotriva României – 79671/13, Curtea a constatat încălcarea art.10 din Convenție, referitor la libertatea de exprimare.

Cauza se referă la obligarea unui jurnalist- blogger (Florin Popescu – aghiuta.ro) la plata de despăgubiri morale pentru defăimarea unui alt jurnalist, Lucian Bogdănel de la ziarul Desteptarea, fără motive relevante și suficiente.

Fapte:

Reclamantul, jurnalist, a fost obligat să plătească aproximativ 1.100 EUR de despăgubire pentru daune morale cauzate L.B, redactor-șef al unui ziar și producător de televiziune pentru un canal local, prin intermediul mai multor articole postate pe blogul său .

În raționamentul lor, instanțele au considerat că reclamantul l-a acuzat pe LB că este responsabil din punct de vedere moral pentru o crimă-sinucidere fără să aducă nicio dovadă și doar a declarat în sprijinul acuzațiilor sale că LB a refuzat să acopere evenimentul în cauză în ziarul său; au constatat, de asemenea, că a folosit un limbaj vulgar și defăimător.

Legea – Articolul 10: Instanțele naționale și-au bazat analiza în primul rând pe impactul negativ al declarațiilor atacate asupra onoarei, reputației și demnității LB și pe faptul că reclamantul nu a putut să-și dovedească afirmațiile. Cu toate acestea, Curtea a menționat că instanțele au eșuat:

i.să facă distincția între enunțurile de fapt și judecățile de valoare;

ii.să analizeze anumite elemente esențiale, și anume că reclamantul era jurnalist și că libertatea presei îndeplinea un rol fundamental într-o societate democratică;

iii. să constate că cazul a vizat un conflict între dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la protecția reputației, care impune echilibrarea acestor interese;

iv. să investigheze dacă declarațiile reclamantului au vizat un domeniu de interes public și au contribuit la o dezbatere de interes general;

v. să țină seama de măsura în care reclamantul era o persoană cunoscută sau de comportamentul său anterior: nu se stabilise cu exactitate dacă LB era o „persoană publică” care acționa într-un context public în sensul cauzei Curții -legal, având în vedere posibila sa implicare în viața politică sau angajarea sa ca redactor șef și producător de televiziune într-un grup media;

vi. în ceea ce privește conținutul articolelor în litigiu, pentru a constata scopul lor: ei doar concluzionaseră că reclamantul a descris LB într-o lumină negativă care ar putea să-i provoace suferință psihologică, îngrijorare și suferință. În opinia Curții, raționamentul instanțelor naționale a demonstrat o acceptare tacită că respectarea vieții private a depășit respectarea dreptului la libertatea de exprimare în acest caz;

vii. în ceea ce privește stilul articolelor contestate, să investigheze cu suficientă grijă – având în vedere că natura satirică a articolelor fusese principalul argument în apărarea reclamantului – indiferent dacă aceasta a fost sau nu o formă de exagerare sau denaturare a realității, menită în mod natural să provoca și agita și nu neapărat să fie luat în serios;

viii. pentru a evalua măsura în care articolele contestate au fost diseminate, accesibilitatea lor sau chiar întrebarea dacă, în calitate de blogger cunoscut sau utilizator popular al rețelelor sociale, solicitantul s-ar fi putut bucura de o anumită popularitate, astfel încât să crească impactul potențial al declarațiilor sale.

În ceea ce privește severitatea pedepsei impuse, reclamantul a susținut că suma în cauză era de șapte ori mai mare decât salariul minim lunar din România, fără a indica totuși situația sa financiară la momentul respectiv și nici dacă a întâmpinat dificultăți la plata suma în cauză. Instanțele naționale au enumerat doar anumite criterii care urmau să fie aplicate la stabilirea pedepsei, fără a le aplica totuși, și nici nu au luat în considerare consecințele acestei pedepse asupra poziției financiare a reclamantului. În aceste condiții și în absența informațiilor referitoare la executarea deciziei interne, Curtea nu a putut specula cu privire la impactul pedepsei asupra situației reclamantului.

În orice caz, în lumina factorilor de mai sus – și în special a faptului că instanțele naționale nu au echilibrat corect toate interesele concurente, în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența sa, Curtea a considerat că ingerința cu dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu fusese justificată din motive relevante și suficiente.

Concluzie: încălcare (în unanimitate).

Articolul 41: constatarea unei încălcări satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral.

Hotărârea în limba franceză este disponibilă aici.

Comments

comentarii