fbpx

CEDO desființează instanțele române care au eșuat în judecarea unei cereri pentru prejudicii aduse imaginii

Curtea europeană critică dur modalitatea în care judecătorii români au abordat cauza, cu sublinierea  lipsei de investigare adecvată a mai multor aspecte esențiale ale cauzei.

Prin hotărârea din data de 12.01.2021, în cauza Gheorghe-Florin Popescu împotriva României – 79671/13, Curtea a constatat încălcarea art.10 din Convenție, referitor la libertatea de exprimare.

Cauza se referă la obligarea unui jurnalist- blogger (Florin Popescu – aghiuta.ro) la plata de despăgubiri morale pentru defăimarea unui alt jurnalist, Lucian Bogdănel de la ziarul Desteptarea, fără motive relevante și suficiente.

Fapte:

Reclamantul, jurnalist, a fost obligat să plătească aproximativ 1.100 EUR de despăgubire pentru daune morale cauzate L.B, redactor-șef al unui ziar și producător de televiziune pentru un canal local, prin intermediul mai multor articole postate pe blogul său .

În raționamentul lor, instanțele au considerat că reclamantul l-a acuzat pe LB că este responsabil din punct de vedere moral pentru o crimă-sinucidere fără să aducă nicio dovadă și doar a declarat în sprijinul acuzațiilor sale că LB a refuzat să acopere evenimentul în cauză în ziarul său; au constatat, de asemenea, că a folosit un limbaj vulgar și defăimător.

Legea – Articolul 10: Instanțele naționale și-au bazat analiza în primul rând pe impactul negativ al declarațiilor atacate asupra onoarei, reputației și demnității LB și pe faptul că reclamantul nu a putut să-și dovedească afirmațiile. Cu toate acestea, Curtea a menționat că instanțele au eșuat:

i.să facă distincția între enunțurile de fapt și judecățile de valoare;

ii.să analizeze anumite elemente esențiale, și anume că reclamantul era jurnalist și că libertatea presei îndeplinea un rol fundamental într-o societate democratică;

iii. să constate că cazul a vizat un conflict între dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la protecția reputației, care impune echilibrarea acestor interese;

iv. să investigheze dacă declarațiile reclamantului au vizat un domeniu de interes public și au contribuit la o dezbatere de interes general;

v. să țină seama de măsura în care reclamantul era o persoană cunoscută sau de comportamentul său anterior: nu se stabilise cu exactitate dacă LB era o „persoană publică” care acționa într-un context public în sensul cauzei Curții -legal, având în vedere posibila sa implicare în viața politică sau angajarea sa ca redactor șef și producător de televiziune într-un grup media;

vi. în ceea ce privește conținutul articolelor în litigiu, pentru a constata scopul lor: ei doar concluzionaseră că reclamantul a descris LB într-o lumină negativă care ar putea să-i provoace suferință psihologică, îngrijorare și suferință. În opinia Curții, raționamentul instanțelor naționale a demonstrat o acceptare tacită că respectarea vieții private a depășit respectarea dreptului la libertatea de exprimare în acest caz;

vii. în ceea ce privește stilul articolelor contestate, să investigheze cu suficientă grijă – având în vedere că natura satirică a articolelor fusese principalul argument în apărarea reclamantului – indiferent dacă aceasta a fost sau nu o formă de exagerare sau denaturare a realității, menită în mod natural să provoca și agita și nu neapărat să fie luat în serios;

viii. pentru a evalua măsura în care articolele contestate au fost diseminate, accesibilitatea lor sau chiar întrebarea dacă, în calitate de blogger cunoscut sau utilizator popular al rețelelor sociale, solicitantul s-ar fi putut bucura de o anumită popularitate, astfel încât să crească impactul potențial al declarațiilor sale.

În ceea ce privește severitatea pedepsei impuse, reclamantul a susținut că suma în cauză era de șapte ori mai mare decât salariul minim lunar din România, fără a indica totuși situația sa financiară la momentul respectiv și nici dacă a întâmpinat dificultăți la plata suma în cauză. Instanțele naționale au enumerat doar anumite criterii care urmau să fie aplicate la stabilirea pedepsei, fără a le aplica totuși, și nici nu au luat în considerare consecințele acestei pedepse asupra poziției financiare a reclamantului. În aceste condiții și în absența informațiilor referitoare la executarea deciziei interne, Curtea nu a putut specula cu privire la impactul pedepsei asupra situației reclamantului.

În orice caz, în lumina factorilor de mai sus – și în special a faptului că instanțele naționale nu au echilibrat corect toate interesele concurente, în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența sa, Curtea a considerat că ingerința cu dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu fusese justificată din motive relevante și suficiente.

Concluzie: încălcare (în unanimitate).

Articolul 41: constatarea unei încălcări satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral.

Hotărârea în limba franceză este disponibilă aici.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina