Judecătorul Gabriel Năsui de la secția comercială a Curții de Apel Cluj, fost medic rezident pe chirurgie toracică, a vorbit la Conferința ”Conflict Resolution Day” despre răspunderea medicilor, malpraxis și daunele morale acordate în litigii cu medici.

Judecătorul Adrian Gabriel Năsui, în vârstă de 43 de ani, originar din Maramureș, a fost între anii 1997-2000 medic rezident în specialitatea Chirurgie toracică la Spitalul Județean de Urgență Cluj. Acesta a absolvent Medicina la UMF Cluj în 1996 și Dreptul la Facultatea de Drept Cluj a Universității ”Dimitrie Cantemir” București în 1998. A fost doi ani procuror între 2000-2002, după care a ocupat un post de judecător la Judecătoria Zalău. A trecut apoi pe la Judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul Comercial Cluj, iar acum e la Curtea de Apel Cluj. Gabriel Năsui este și lector la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, unde predă drept procesual civil.

”Răspunderea profesională a personalului medical” a fost titlul prezentării judecătorului Năsui la conferința organizată de Institutul de Mediere Negociere și Arbitraj la Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj. Redăm în continuare o parte din prezentare:

”Mai întâi trebuie să observăm o chestiune inerentă: raportul dintre medici și pacient a evoluat, sau mai corect spus, a involuat. În sensul că dacă în trecut medicul era un tămăduitor, un mic Dumnezeu pentru pacient, era așezat pe un piedestal și era venerat de pacient, astăzi, medicul a coborât de pe acel piedestal. Raportul dintre medic și pacient este unul egal. Ei sunt parteneri într-un contract. Practic medicul în mintea pacientului este un prestator de servicii. Și din această perspectivă a egalizării raportului dintre medic și pacient și a calității de furnizor de servicii a medicului, pacientul se simte îndreptățit să-i impută medicului aspecte referitoare la calitatea actului medical.

Aceasta este o primă premiză. O altă premiză este legată de așteptările pacientului astăzi. În ultimul timp simțim tot mai mult nevoia de a fi indemnizați. Trăim într-o etapă a vulnerabilităților și orice lipsă de confort simțim nevoia de a ne fi reparată. Deci, am evoluat față de acum 20-30 de ani. Exemplific că am văzut că o temă de interes  materia daunelor morale. Astăzi e o mare problemă cea daunelor morale. Acum 25-30 de ani nici nu se punea problema daunelor morale. Daunele morale pe vechea reglementare de dinainte de 1989 erau apreciate ca o fiță burgheză.

Mai e un aspect: medicii sunt obligați să încheie polițe de asigurare pentru malpraxis. De cele mai multe ori ei nu se uită în contractul care e unul de adeziune, e gata tipărit. Ei nu observă dacă daunele morale sunt acoperite prin polița de asigurare, dacă acest risc este transmis asiguratorului. Și în ipoteza în care sunt acoperite, care e cuantumul lor? Dacă tu ești acoperit pentru 20.000 de euro și instanța acordă 200.000 de euro e ca și cum nu ai avea această umbrelă de protecție.

Pe de altă parte,  daunele morale, din nefericire pentru medic, se acordă cu mare larghețe. Daunele materiale, instanța când le acordă se uită exact: cât ai cheltuit pe taxi, medicamente, unguente, etc. În cazul daunelor morale judecătorul nu are niște repere obiective prestabilite sau vreo lege. El trebuie să se adapteze de la caz la caz. Și se uită la particularitățile situației: care a fost ocupația victimei, întinderea prejudiciului etc. Deci reperele lui sunt în raport de cazul dat. Prin urmare, nu există o așteptare dinainte. Sigur că asiguratorii când vin în procese și se apără invocă jurisprudența, cazuri precedente. Și acesta e un reper.

De aceea spun că în cazul daunelor morale, cel vătămat, pacientul nu trebuie să dovedească decât că există un prejudiciu. Întinderea și cunatificarea lui rămâne la latitudinea judecătorului și se trezește doctorul în multe situații. Instanțele, din dorința de a repara un deces sau o vătămare a integrității corporale a pacientului, acordă de multe ori sume în cuantumuri care mie mi se par uneori exagerate.

Tot ce pot să vă spun este că în ultima vreme se pune problema creării unor baze de discuție în sensul că la nivelul de Curți de Apel să se ajungă la un fel de mercurial: ”Domne, la unul care moare îi dăm 100.000, care e numai șchiop îi dăm 70, care nu are un ochi atât.. Se încearcă, în raport de practica care există, să se creeze niște limite: în cazul decesului s-au acordat între 100 și 200, în cazul vătămării între atât și atât. Astfel și medicii vor ști: dacă ajung în instanță, e posibil să mă oblige la 100.000 sau 50.000 în raport de practica națională.

Ultima chestiune pe care vreau să o spun ca și premisă este una foarte importantă: mediatizarea excesivă a unor posibile cauze de malpraxis! Zilnic la știri vedeți medici incompetenți, corupți. Spun asta cu o notă de ironie. Medici neatenți care cauzează din punctul de vedere al pacientului malpraxis. Sigur că acești medici sunt prezentați, alergați prin spitale de reporteri. Există această apetență. Aceste știri nu vor înceta. Mediatizarea malpraxisului va continua.

Plecând de la toate premisele, trebuie să acceptăm că vor exista din ce în ce mai multe litigii de malpraxis. Nu ne putem ascunde de ele. Trebuie să ajungem să conviețuim cumva cu ele. Din perspectiva mea, cea mai simplă manieră de a conviețui cu malpraxisul este aceea de a transmite tu medic toate riscurile inerente practicilor medicale asiguratorului. Dacă e posibil să greșesc, riscurile preia-le tu asiguratorule. Dacă mă voi judeca și instanța va aprecia că am greșit, tu vei plăti.

Trecând la ideea de răspundere, în sistemul nostru de drept se pornește de la ideea de vinovăție și regula este a răspunderii bazate pe vinovăție. Eu cred că lucrurile nu se vor schimba. De regulă avem nevoie de vinovăție, de o conduită culpabilă, iar cu caracter de excepție, răspunderea se poate angaja și în lipsa culpei.  Eu plecasem de la o altă idee: E foarte important nu cine-i vinovat, ci cum repararăm prejudiciul. Că până la urmă pe pacient în n cazuri îl interesează să fie reparat un prejudiciu. Eu cred că mai puțin important e ca medicul acela să fie sancționat. El vrea o sumă de bani, că de aceea face proces. Simte că daunele lui pot fi reparate de această manieră. Și atunci trebuie să plecăm de la ideea de a repara prejudiciul. Cum? Fie printr-un fond mutual ca în Franța, fie prin asigurări de malpraxis, dar care să acopere. Că noi ne cumpărăm o umbrelă mică și găurită. Și când vine ploaia nu avem ce face cu ea.

De maniera aceasta trebuie să gândească medicul conviențuirea cu malpraxisul. Nu-l putem evita! E posibil să se întâmple o dată în viață, e posibil să nu se întâmple, dar dacă se întâmplă, trebuie să existe mecanisme care să nu te omoare ca medic. Ca șoferii care circulă. Voi plăti o primă mai mare că sunt mai periculos în trafic, sunt mai periculos în actul medical. Asta ar trebui să fie consecința. Să plătesc o primă mai mare în raport cu o conduită mai puțin prudentă a mea. Nu trebuie să dăm în cap doctorului! Dacă cumva a greșit. Din multele cazuri de malpraxis care sunt mediatizate și ajung în instanță, în foarte puține se ajunge să fie medicul obligat la daune. Dar și unde se ajunge, 1 – e obligat la sume mari ca daune morale și 2 – acea sentință va deveni precedent și va fi invocată peste tot.

(…)

Cred că mai rău e să ne prefacem că nu există malpraxis. Trebuie să acceptăm că există, cât există! Dacă acceptăm că poate exista malpraxis, pe cei 99 de medici care sunt dați în judecată abuziv îi salvăm și eventual va fi tras la răspundere cel de-al 100-lea. Dacă continuăm să spunem că nu există niciodată malpraxis, aruncăm o anatemă și să învinovățim tot corpul medical. E posibil să existe malpraxis! Oriunde e activitate umană, e loc de greșeală. Nu trebuie să ne ascudem de asta. Din cont, trebuie să ne gândim a mecanismele cele mai bune pentru mine profesionist, că sunt medic, că sunt avocat, orice, căci malpraxisul va veni și în alte profesii. Deci cum fac ca aceste riscuri de care vă spuneam și care sunt inerente în actul medical să fie acoperite? Ce fac când mă dă în judecată cineva? Și dacă se va ajunge să fiu considerat vinovat, cum fac să se acopere prejudiciul?

Sigur că medierea e o idee foarte bună. O idee bună este și o procedură administrativă de stabilire a actelor de malpraxis. Din nefericire, noi ca români avem tendința de a merge până în pânzele albe. Nu avem încă mentalul de a recunoaște o hotărâre, că o dă o instanță, că o dă o comisie de malpraxis. Avem încă în cap ideea că până nu utilizăm toate mijloacele pe care legea ni le pune la dispoziție, nu ne lăsăm. Pe de altă parte, dacă am asculta avocatul sau mediatorul, am vedea că procesul e o sursă de stres, o pierdere de bani: deplasări, avocat, expertize. Dacă sunt un medic de un anumit renume și contează imaginea, ies și cu o pierdere de imagine. Faptul că se va scrie că doctorul X i-a scos un ochi. Soluția este de renegociere cu asiguratorii a riscurilor. Pentru asta, medicul trebuie să plătească mai mult. Eu cred că e mai bine să achite o poliță mai mare, mai ales dacă ești chirurg. Soluția este deci de a acoperi aceste riscuri la un nivel mai mare. Poate că individual nu se poate merge la asigurator, dar o soluție colectivă prin Colegiul Medicilor se poate găsi. ”

Nota Clujust.ro: Judecătorul Gabriel Năsui a fost exclus în 2013 din magistratură de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru că s-a pozat în jacuzzi cu un om de afaceri a cărui companie avusese un dosar la el, dar a atacat în instanță hotărârea CSM și a obținut modificarea ei în sensul revenirii în magistratură și mutarea șase luni la Alba Iulia. 

Comments

comentarii