Curtea de Apel Cluj a respins actiunea consilierului judetean Steluta Racolța împotriva raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care era declarată incompatibil. Racolța mai poate face recurs. Solutia pe scurt: ”Respinge cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Racolța Steluța Carmen în contradictoriu cu pârâta A.N.I. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune sub sancţiunea nulităţii la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 10 februarie 2015” ANI a acuzat-o pe Racolța de incompatibilitate căci firma pe care o deține RSC COnsulting a avut …
Citește mai multȘTIRI
O tânără de viitor, reținută de DNA. Mergea la mall pe bani europeni
Vicepreședintele Asociației ”Tineri pentru viitor”, Georgia Deaconu, care a implementat și în Cluj proiectul ”Școala pentru toți”, a fost reținută de DNA pentru mai multe infracțiuni în legătură cu administrarea unor fonduri europene obținute pe diverse programe. Procurorii susțin că tânără mergea la cumpărături prin magazinele din București cu banii europeni. Georgia Ioana Deaconu, vicepreședintele asociației ”Tineri pentru viitor” este acuzată de un pomelnic de infracțiuni: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de …
Citește mai multClujul, județul hoților: 11 furturi în medie pe zi
Statisticile Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj arată că anul trecut au fost peste 4.200 de furturi din locuințe, firme, buzunare, poșete și mașini. Asta înseamnă o medie de peste 11 furturi pe zi. Infracțiunile contra patrimoniului sunt majoritare în bilanțul poliției. În schimb, reprezentanții IPJ se laudă că nu au fost omorâți oameni în răfuieli între grupări criminale rivale Potrivit IPJ Cluj, criminalitatea sesizată în anul 2014 are următoarea distribuţie: 63,17% sunt infracţiuni judiciare (furturi, loviri, omoruri, tâlhării), 9,20% sunt infracţiuni economico-financiare, 27,63% sunt infracţiuni de altă natură (de exemplu la regimul armelor) Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă 59% din totalul infracţiunilor înregistrate …
Citește mai multȘase tineri arestați după perchezițiile de vineri. Piticu, Pici și Coi sunt printre ei
Șase tineri au fost arestați, patru preventiv la IPJ și doi la domiciliu, după perchezițiile ce au vizat o rețea bine pusă la punct de hoți din locuințe și cabane. Trei dintre tineri au poreclele Pici, Piticu și Coi. Aceștia sunt acuzați că au furat diverse obiecte inclusiv din casa unei judecătoare și din cabana lui Sorin Apostu. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Cluj-Napoca a emis mandate de arestare preventivă pe numele a patru tineri acuzați de furturi. Aceștia sunt: Florin Dioszegi zis Pici, Arpad Adam zis Coi, Rareș Eduard Hornet zis Piticu și Mihai Ștefan Zsold. …
Citește mai multCum te execută Primăria Cluj-Napoca din greșeală
Primăria Cluj-Napoca execută silit oameni din greșeală. O dovedește un titlu executoriu emis de Direcția Impozite și Taxe Locale pe numele unui clujean pentru o amendă din 2009. Norocul omului a fost că a păstrat de atunci chitanță că a plătit amenda! Un clujean s-a trezit cu titlu executoriu emis în 3 decembrie 2014 de către Serviciul de Executare Silită Creanțe Bugetul Local pentru suma de 540 de lei. Omul, care nu dorește să i se facă publică identitatea, s-a interesat la primărie și aflat că este vorba de o amendă rutieră din 2009. Șoferul a scotocit prin casă și …
Citește mai multCe au găsit polițiștii la rețeaua de hoți. Aceștia au spart și case de judecători FOTO/VIDEO
Perchezițiile începute dimineață de polițiștii clujeni s-au extins. Polițiștii au găsit la domiciliile celor cercetați și la case de amanet diverse produse electronice, bijuterii și haine, care ar fi fost furate din case și cabane ale unor oameni înstăriți, inslusiv judecători. Un ATV, bijuterii, ceasuri, laptop-uri, televizoare LCD, sisteme home cinema, unelte electrice şi electrocasnice, telefoane mobile, obiecte vestimentare, bani şi produse pirotehnice, au găsit poliţiştii, în urma celor zece percheziţii desfăşurate astăzi. Peste 50 de poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti şi luptători ai structurii de acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au efectuat 10 percheziţii, la …
Citește mai multHacker dat în urmărire, prins după ce s-a dus singur la DIICOT Cluj
Un hacker de 31 de ani, condamnat la închisoare pentru acces fără drept la sistem informatic și operațiuni financiare fără drept, a fost reținut de jandarmul de la intrarea la DIICOT Cluj, unde tânărul s-a dus să se intereseze de un dosar. Tânărul s-a prezentat la sediul DIICOT. Cluj, în jurul orei 10, pe motiv că dorește să afle anumite informații referitoare la un dosar. Jandarmul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Alexandru Vaida Voevod” Cluj, aflat la intarre, i-a solicitat tânărului un act de identitate. Datorită comportamentului suspect al persoanei, jandarmul a procedat și la verificarea acesteia în baza de …
Citește mai multAvocatul Mateuț începe anul cu o victorie: Oprișan achitat la Cluj
Cunoscutul avocat Gheorghiță Mateuț își trece în cont pe anul acesta achitarea baronului de Vrancea, Marian Oprișan, la Judecătoria Cluj-Napoca. Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, a fost achitat pentru utilizarea de credite în alte scopuri și abuz in serviciu. De asemenea, judecătorul a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de uz de fals. Ultima ședință de judecată în acest proces a fost una tensionată. Vedeți detalii aici. Concluziile scrise depuse de profesorul Gheorghiță Mateuț au avut 178 de pagini! Amintim că DNA a făcut plângere la CSM împotriva judecătorului de la Judecătoria Cluj-Napoca care a judecat dosarul. De asemenea, expertele …
Citește mai multPolițiștii caută o rețea de spărgători de locuințe și firme
Poliţiştii clujeni efectuează, în această dimineaţă, 10 percheziţii, pe raza municipiului Cluj-Napoca, la persoane bănuite de furturi din locuinţe, cabane, şi societăţi comerciale. Prejudiciul cauzat este de circa 30.000 de euro. La această oră, peste 50 de poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti şi luptători ai structurii de acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj efectuează zece percheziţii, la persoane fizice şi juridice, pe raza municipiului Cluj-Napoca. Acţiunea vizează persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. Cei suspectaţi ar fi sutras bunuri în valoare de aproximativ 30.000 de euro din mai multe locuinţe, cabane şi sedii …
Citește mai multPercheziții DNA în Cluj, București și Constanța
Procurorii și polițiștii DNA efectuează percheziții în Cluj, București și Constanța într-un dosar de corupție și infracțiuni economice. Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, de serviciu și a unor infracţiuni economice, comise în perioada 2008 – 2014. În cursul zilei de 05 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și în județele Constanța și Cluj, din care …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.