Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, PSD-istul Ioan Oleleu, îi acuză pe foștii președinți ai CJ Cluj, Marius Nicoară și Alin Tișe, că au girat contractarea și derularea unui credit de 55 de milioane de lei, luat de instituție fără rost, potrivit lui Oleleu. De asemenea, lucrările plătite prin credit ar fi fost acordate preferențial unei regii și nu s-ar mai regăsi în ziua de azi, susține vicepreședintele. Acesta spune că nu exclude o plângere penală, după analiza aparatului de specialitate al CJ Cluj. Nicoară și Tișe spun că totul s-a făcut corect și că sunt doar povește ale lui Oleleu.
Vicepreședintele Ioan Oleleu a vorbit, într-o conferință ținută la sediul CJ Cluj, despre creditul luat de instituție în 2005 pentru întreținerea drumurilor județene. ”Ne întrebăm astăzi de ce drumurile din județ arată așa cum arată și nu ne fac cinste? Ce plătim noi inclusiv în 2015. În 2005 s-a luat decizia contractării unui credit în valoare de 55 milioane lei pe zece ani. Numai că este pentru prima dată și unicat la nivel național când se ia un credit pentru întreținere și reparație curentă și nu pentru modernizare. Eu nu am văzut ca la baza tragerii acelui credit să existe o documentație, să existe studii de feabilitate și nici nu am văzut recepțiile. De altfel, se și constată din întrebările pe care ni le pune Curtea de Conturi, nu s-au întocmit documente care să justifice anumite investiții care s-au făcut pe drumurile respective. Pe scurt, în loc să se facă o documentație tehnică, să se aprobe un studiu de fezabilitate în Consiliul Județean, s-a luat o decizie de contractare a creditului pe niște lucrări care efectiv astăzi nu știu dacă se mai regăsesc în teritoriu. Mai mult, în ședința din ianuarie 2005 se decide ca un astfel de credit să se ia și să fie încredințate lucrările RADJ-ului. Ulterior cineva își dă seama de greșeală și se revine cu altă hotărâre de CJ nr 66 dn 2005 în care se decide ca încredințarea să fie făcută prin licitație publică deschisă și nu prin încredințare directă, cum s-a făcut. Rambursarea creditului se face și în 2015, motiv pentru care ridic această problemă”, a declarat Oleleu.
Rambursarea creditului și plata comisionului și a dobânzilor aferente s-a efectuat, până în anul 2015, de către RAADPP Cluj, având ca sursă de finanțare transferurile din bugetul Consiliului Județean Cluj. Suma plătită de Consiliul Judeţean Cluj fiind de 6.111.000 RON în fiecare an, mai puţin în anul 2015 când se vor achita 3.120.548 RON.
”Cineva ca trebui să dea explicații vizavi de modul cum a fost luat, cum a fost utilizat acest credit, pentru că noi, clujenii, încă plătesc acest credit. Din documentația pe care am analizat-o, nu văd niciun drum modernizat din acest credit! Am cerut aparatului de specialitate o poziție pe subiect și în funcție de ce-mi spune voi face demersurile necesare. Se constată și o ineficiență a creditului, având în vedere faptul că lucrările de întreținere și reparații drumuri și poduri pe drumurile județene și comunale, care au făcut obiectul tragerilor în perioada 2005-2009, puteau fi acoperite din bugetul Consiliului Județean Cluj, așa cum s-a și realizat, fără a se apela la un credit bancar, economisându-se comisionul și dobânda aferentă, datorate până în anul 2015, la care se mai adaugă și consecințele angajării lucrărilor fără licitație publică deschisă, cu încălcarea prevederilor legale.”, a declarat Oleleu.
Lucrările au fost efectuate fosta Regie Autonomă a Drumurilor Județene (RADJ), transformată între timp în societatea Drumuri și Poduri Județene SA, la care CJ este unic acționar. ”Dar nu știu cine a stabilit prețuri, tarife. Interesant de văzut dacă au existat alte firme care au subcontractat”, a spus Oleleu. Culmea că director la RADJ era în 2005 Ioan Bota, susținut de PSD.
”În acest context, considerăm că explicații coerente, asupra întregii responsabilități administrative a acestei situații extrem de complicate, cu un iz penal profund, trebuie oferite de foștii președinți ai CJ Cluj, senatorii liberali Alin Tișe și Marius Nicoară, cei doi girând această afacere de la un cap la altul.”, scrie într-un comunicat trimis după conferință de Biroul de presă al PSD Cluj. Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horia Nasra, spune că a preluat comunicatul de la Ioan Oleleu.
CLUJUST.ro i-a contactat pe foștii președinti ai CJ Cluj, Marius Nicoară (2004-2008) și Alin Tișe (2008-20012). ”RADJ era regia CJ exclusiv si nu era prevăzut să se facă licitatie. În legătură cu creditul, a fost strategie abrobată de consiliu. Am legat toate comunele cu drumuri, nu neapărat asfaltate. Lucrările au ridicat gradul de civilizație în județ. Nu puteam face din CJ. Abia ne ajungeau de plombări. Am făcut sute de kilometri. E o poveste a domnului Oleleu. Ce afacere? Nu văd ce afacere cu banul statului pe lucrări executate de firma statului. Nu a fost nici firma mea, nici a lui Tișe”, a spus Marius Nicoară.
”Din câte țin minte era contract cadru cu RADJ. Important e să faci ceva pentru oameni. Sunt convins că în 2005 s-a considerat oportun creditul. De ce nu se repară acum drumurile dacă sunt bani la CJ? Interesant din ce calitate a vorbit domnul Oleleu, căci nu vicepreședintele, ci președintele are atribuții să vorbească despre aceste lucruri și să ceară control”, a comentat Alin Tișe.