Acasă » SPECIAL (pagina 9)

SPECIAL

Omul care i-a învățat drept penal pe Kovesi, Morar, Mateuț, Streteanu și multe alte nume mari

Un exemplu pentru toți profesorii din țară: Fostul profesor de drept penal Matei Basarab este sunat sau vizitat de foștii studenți chiar și după 30 de ani de la absolvire. După cum chiar el ne spune, i-au fost studenți doi președinți de Curte Constituțională, doi șefi de guvern și patru procurori generali ai României. Toți marii juriști care au învățat la Cluj îl dau ca exemplu de profesor în interviurile pe care le acordă. Fostul profesor Matei Basarab are acum 86 de ani și trăiește cu soția într-un cămin de bătrâni. Fostul profesor de drept penal Matei Basarab a fost …

Citește mai mult

Profesorul Matei Basarab a împlinit azi 86 de ani. Să-i urăm La mulți ani!

Marele profesor Matei Basarab, de la care au învățat drept penal actual profesori, magistrați, avocați și politicieni celebri, a împlinit astăzi venerabila vârstă de 86 de ani. Fostul profesor Matei Basarab, care a predat timp de 55 de ani, în principal la Facultatea de Drept a UBB Cluj și la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, a ajuns la o vârstă la care nu mai vede și nu mai aude bine. CLUJUST i-a urat La mulți ani și l-a întrebat cum se simte la această vârstă? ”În primul rând, ca orice pensionar, stau, fiindcă nu mai văd bine, nu mai …

Citește mai mult

Astăzi este Ziua Avocatului. Când s-a legiferat avocatura în Transilvania și în România DOCUMENTE

Barourile din întreaga țară celebrează astăzi Ziua Avocatului. Organizarea avocaturii s-a făcut diferit în Transilvania și în România. În 24 iunie 1865 s-a constituit primul Consiliu de disciplină al Baroului de Ilfov, primul din țară. Camera avocaților din Cluj s-a înființat în 1875, deși existau în oraș avocați încă din 1840. Recent a fost lansat volumul ”Avocatura în România – 150 de ani în linia întâi a luptei pentru Drept”, despre care coordonatorul Monica Livescu spune că marchează 150 de ani de la reglementarea primei organizări în corp profesional a avocaţilor din România: Legea pentru constituirea Corpului de Avocaţi nr. 1709 …

Citește mai mult

MOMENT ISTORIC. Profesorul Ion Turcu, la 74 de ani, propune un nou Cod Comercial. Vedeți motivația inedită și cuprinsul!

”Un nou Cod Comercial? De ce nu?”, a fost titlul prezentării profesorului Ion Turcu de la Conferința Națională de Drept Comercial de la Facultatea de Drept a UBB Cluj. Câteva cuvinte și zece slide-uri au fost de ajuns pentru ca profesorul Turcu să spună mai mult decât alții în ore în șir de cuvântare. Profesorul Ion Turcu, care în 1 iunie a împlinit 74 de ani, vorbește greu, astfel că profesorul Radu Cătană a fost ”portavocea” lui, repetând cele spuse mai încet de seniorul dreptului românesc. ”Diferența dintre o gândire constructivă și o gândire demolatoare, voi încerca să v-o ilustrez …

Citește mai mult

Ghinion imens pentru echipa de fotbal a Baroului Cluj la turneul european din Malta

Echipa de fotbal a Baroului Cluj a învins la turneul european din Malta campioana mondială en-titre din Bosfor și s-a împiedicat în sferturi de echipa țării gazdă. Echipa din Cluj a dominat copios tot meciul, dar nu a înscris. Maltezii au învins la loviturile de departajare. Echipa de fotbal a Baroului Cluj, formată majoritar din avocați clujeni, dar și din alte zone, denumită Dacia Felix Cluj, a terminat turneul european din Malta, ce avut loc între 27 și 31 mai, pe locul 5. Meciurile au durat 60 de minute, față de 90 cât este în fotbalul profesionist. În rest, nicio …

Citește mai mult

Organizator al revoltei moților din Beliș împotriva comuniștilor, declarat mort după 64 de ani

Unul dintre organizatorii revoltei anticomuniste din Beliș, din anul 1951, Vasile Roba a fost declarat mort prin sentință judecătorească. Potrivit motivării sentinței, ultima dată a fost văzut în sediul Securității Cluj în august 1951. Acum, fiul lui poate obține daune morale pentru suferințele provocate de dispariția tatălui pe când el era copil. Fiul lui Vasile Roba, Gavrilă, a depus cerere de chemare în judecată în iulie 2014, solicitând în contradictoriu cu Comuna Măguri Răcătău declararea judecătorească a morții tatălui său. Acesta a avut ultimul domiciliu în respectiva comună din Cluj. Potrivit adresei din 21 martie 2014 a Direcției de evidență a …

Citește mai mult

Condamnații din cazul jaf la BT pot ieși în 8 luni, dar au de plătit daune și cheltuieli enorme

Cei doi tineri condamnați în cazul jafului de la Banca Transilvania pot intra în comisia de eliberare condiționată în 8 luni, potrivit avocatului lor. Pe lângă perioada de detenție, cei doi au de plătit suma dispărută din bancă și cheltuieli judiciare enorme. Andrei Hosu și Bogdan Baciu au fost condamnați definitiv săptămâna aceasta la 3 ani de închisoare pentru tâlhărie, după ce anterior primiseră la Curtea de Apel Cluj câte 10 ani de închisoare. De asemenea, din completul de trei judecători de la Înalta Curte, un magistrat a făcut opinie separată, admițând recursul inculpaților. Cei doi au stat în arest …

Citește mai mult

O fostă jurnalistă, devenită avocată, candidează la o funcție în Federația Barourilor din Europa

A fost jurnalistă atât înainte, cât și după Revoluție, iar din 1998 este avocată specializată pe comercial, contencios, civil și drepturile omului. Diana Andrașoni este prima femeie avocat din estul Europei care candidează pentru funcția de secretar general al Federației Barourilor din Europa (FBE). Alegerile vor avea loc la congresul din 14-16 mai de la Bilbao, Spania. Andrașoni a fost mai întâi jurnalist pentru că nu a putut să se înscrie la Drept din cauza comuniștilor. Este nemuțumită de calitatea presei de astăzi și spune că ar fi nevoie de o lege a presei. Spune că experiența de ziarist a …

Citește mai mult

Universitatea Cluj l-a înscris ilegal la Drept și a devenit un mare avocat: ”Mulțumesc în genunchi”

O poveste despre ceea ce poate însemna clubul Universitatea Cluj pentru un om. Și nu vorbim de orice om, ci de unul de calibru, care și-ar fi pierdut ani buni din carieră, după cum chiar el recunoaște, dacă nu ar fi existat ”U” și un om cu suflet și curaj de la acest club. Din cauza unui decret aberant al regimului comunist, Dragoș Cojocaru, acum în vârstă de 80 de ani, nu avea voie să se înscrie la nicio facultate. Știința Cluj l-a transferat ca jucător de fotbal în ’55 și l-a înscris, pe șest, la Facultatea de Drept. A …

Citește mai mult

Finală încrâncenată între cele două echipe ale Baroului Cluj. S-a decis la penalty-uri FOTO/VIDEO

Intrări dure, faulturi, galbene, nervi, ocazii și lovituri de departajare, au fost ingredientele pentru o finală încrâncenată la Cupa Baroului Cluj la fotbal. Avocații, colegi și prieteni înafara terenului, nu s-au menajat deloc în meci. Echipa Baroul Cluj 2 a fost în cele din urmă numărul 1 în turneu, câștigând în fața favoriților conduși de Călin Budișan. Finala mică a fost câștigată de Baroul Brașov în fața avocaților din Baia Mare. La competiție au participat șase ehipe împărțite în două grupe. Meciurile au avut o durată de 40 de minute, iar în teren au fost câte 5 jucători de câmp …

Citește mai mult