fbpx

CA Timișoara, aliata procurorilor împotriva judecătoarei Adriana Stoicescu. Precedent periculos pentru judecătorii vocali la adresa procurorilor

Instanța a respins ca lipsită de interes acțiunea Adrianei Stoicescu împotriva hotărârii prin care Secția pentru procurori a CSM a constatat că judecătoarea ar fi adus atingere independenței procurorilor prin postările pe facebook.

Hotărârea curții de apel nu este definitivă, Adriana Stoicescu a formulat recurs, recurs care se va judeca de către ICCJ.

Analizând chestiunea dacă reclamanta, care are calitatea de judecător, justifică un interes, un folos practic de a solicita anularea unei hotărâri prin care a fost admisă cererea de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public, instanța reține că Adriana Stoicescu, fiind un terț în raport cu hotărârile conteste în cauză, în ipoteza în care s-ar admite acțiunea și s-ar dispune anularea actelor administrative atacate, aceasta nu ar obține niciun folos practic sau beneficiu și că în cazul care reclamanta apreciază că prin conținutul considerentelor hotărârii atacate se aduce atingere bunei sale reputații, aceasta are posibilitatea de a sesiza instanța civilă competentă în vederea reparării prejudiciului pretins produs.

Redăm din considerentele hotărârii CA Timișoara:

Ce s-a solicitat curții

,,Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării dispozițiilor Hotărârii nr.424/05.05.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru Procurori, și respectiv anularea hotărârii din 3 septembrie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost soluționată plângerea administrativă prealabilă promovată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 424/05.05.2020.

Arată că, critică hotărârea secției pentru procurori, în esență, pentru următoarele patru motive, respectiv că fost dată de o autoritate publică necompetentă, petenta Stoicescu Adriana este judecător, în timp ce actul a fost emis de Secția pentru procurori, cea ce pune un semn de întrebare, inclusiv independența judecătorilor și a puterii judecătorească, încalcă autoritatea lucrului decis această hotărâre a Secției pentru procurori întrucât printr-o hotărâre anterioare de plen, cu privire la același fapte s-a stabilit exact contrariul, respectiv că nu s-a adus atingere nici independenței justiției și nici independenței magistraților, respectiv corpului de procurori prin declarațiile pe care doamna Stoicescu le-a făcut în spațiul public. Mai mult decât atât, actul atacat încalcă dreptul la apărare pentru că petenta Stoicescu nu a fost audiată înaintea Secției pentru procurori, înainte de emiterea actului administrativ atacat, contract procedurii și uzanțelor și în condițiile în care înainte de emiterea inițialului act administrativ de către plenul CSM-ului prin care consiliul în ansamblul său a analizat același fapte și a ajuns la concluzia că nu s-a adus atingere nici independenței și nici independenței profesionale ale procurorilor, aceeași petentă a fost audiată și și-a putut face apărările. De asemenea, mai critică acest act și sub aspectul împrejurării că, încalcă în mod vădit libertatea de exprimare a petentei.

Cu privire la acest aspect, din punctul său de vedere actul sancționator, un este un act care rămâne la dosarul profesional al petentei, astfel că, măsura dispusă aduce atingere imaginei profesionale a unui magistrat judecător care la data procedurii faptelor era președintele Tribunalului Timiș, respectiv, îndeplinea o funcție de conducere în ierarhia magistraturii. Mai mult decât atât, un al doilea aspect relevat, din punctul său de vedere, emițând hotărârea criticată, Secția pentru procurori a încălcat, în mod vădit, principiul proporționalității, așa cum ar trebuie el decriptat și raportat la dispozițiile art.10 din CEDO și la prevederile Constituția României, dar și la Statutul magistratului, pentru toate acestea, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.

Cu privire la excepția lipsei de interes, solicită a fi respins, întrucât nu poate fi invocată această lipsă de interes câtă vreme conținutul actului atacat, aduce atingere independenței magistratului.

Cu privire la excepția inadmisibilității, apreciază că este un act administrativ, a fost soluționată petiția administrativă potrivit Legii nr. 554/2004, petenta a formulat mai întâi o plângere administrativă prealabilă, în condițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, iar, soluționarea plângerii prealabilă se face tot printr-un act administrativ, neexistând un alt mijloc juridic de exprimare a autorității sesizate cu o astfel de plângere, motiv pentru care solicită respingerea excepției inadmisibilității.

C U R T E A,

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 23.09.2020 sub nr.(…), reclamanta Stoicescu Adriana, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii cu nr. 424/05,05.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru Procurori și a Hotărârii din 03.09.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru Procurori, prin care a fost soluționată plângerea administrativă prealabilă promovată împotriva Hotărârii cu nr. 424/05.05.2020.

În motivarea acțiunii se arată că, prin Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru Procurori, s-a stabilit, la nivelul considerentelor, că, prin afirmațiile făcute și postate pe contul personal de Facebook, la data de 24.08.2019, petenta ar fi încălcat justul echilibru între exercițiul dreptului la liberă exprimare, cu limitările specifice, și protecția intereselor sociale ale drepturilor individuale, fapt de natură să producă un impact negativ asupra independenței, prestigiului și credibilității procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Concret, adoptând Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele:

a) că urmează să recalifice cererea de apărare a reputației profesionale formulată de Asociația „Inițiativa pentru Justiție”, reprezentată de domnii procurori S.M.L. și B.-C.P., în cerere de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public;

b) că principiile independenței și imparțialității procurorilor sunt consfințite de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 3 alin. (1) din legea cu nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea cu nr. 328/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare;

c) că, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din legea cu nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției;

d) că principiile mai sus reproduse sunt consfințite și în documente cu caracter internațional, precum „Principiile fundamentale referitoare la independența magistratului”, adoptate la Milano, în anul 1985, confirmate de Adunarea generală a O.N.U., dar și Avizul cu nr. 13/2018 privind independența, responsabilitatea și etica procurorilor;

e) că, în speță, sunt incidente și dispozițiile art. 30 din Constituția României, precum și cele ale art. 10 alin. (1) și (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la libertatea de exprimare;

f) că, în exercitarea libertății de exprimare, Judecătorii vor trebui să se comporte într-o astfel de manieră care să le păstreze demnitatea funcției și imparțialitatea șl independența sistemului judiciar,

g) că, de asemenea, prin Avizul cu nr. 806/2015 – Raport cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor, Comisia de la Veneția a stabilit coordonatele libertății de exprimare a unui judecător, inclusiv pentru ipoteza în care această libertate este exercitată în legătură cu o dezbatere politică ori cu o eventuală criză democratică sau cu o inversare a ordinii constituționale;

h) că, raportat la cele mai sus menționate, titularul libertății de exprimare este obligat să exercite această libertate astfel încât să păstreze „un just echilibru între dreptul fundamental al unei persoane la respectarea libertății de exprimare și interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcția publică să se conformeze scopurilor enunțate în textele menționate în precedent, sens în care expunerile făcute de judecători chiar și pe facebook, considerat ca fiind un spațiu public, trebuie să se încadreze în standardele impuse prin actele normative care reglementează regulile de conduită, magistratul fiind ținut să nu pericliteze, prin conduita sa profesională și morală, percepția publicului asupra activității procurorilor, actor decisivi în înfăptuirea justiției penale și nu numai”;

i) că, în exercițiul libertății de exprimare, magistratul este „obligat, în toate cazurile, să mențină echilibrul între sistemul său de valori, convingerile sale proprii și necesitatea de a le împărtăși altora, pe de-o parte și integritatea, obligația de rezervă și discreția indisolubile calității de magistrat, pe de altă parte, astfel încât, în materia respectării dreptului la libertatea de exprimare și a identificării limitelor acestuia” să păstreze un echilibru;

j) că activitatea judecătorilor și a procurorilor pe platformele de socializare este supusă unor rigori specifice, iar virtutea echilibrului este standardul etic după care judecătorii și procurorii trebuie să se ghideze în spațiul on-line;

k) că, potrivit „îndrumarului de bune practici privind activitatea judecătorilor și procurorilor în spațiul social media/platformele on-line” aprobat prin Hotărârea cu nr. 272/10.12.2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit „că nu doar prin sentințe, rechizitorii sau ordonanțe, judecătorii și procurorii au un impact mai mic sau mai mare asupra întregii societăți, ci orice manifestare, on-line sau off-line, poate influența concepția generală a societății despre funcția pe care o îndeplinește sau despre funcția pe care o îndeplinesc cei la care se referă comentariul;

l) că, prin urmare, „modul în care opinia publică percepe realitatea justiției este influențat de modul în care judecătorii, procurorii și instituțiile publice din sistemul de justiție o reflectă și pe rețelele sociale, știut fiind faptul că acestea reprezintă o importantă sursă de informare pentru mass-media și pentru cetățeni”;

m) că „nu se poate interzice judecătorilor și procurorilor să folosească social media în viața lor privată, atunci când utilizarea se referă la chestiuni private sau la alte aspecte sociale sau profesionale, în limita codului deontologic, o astfel de utilizare intrând sub incidența dreptului la libertatea de exprimare”, însă „importanța rolului jucat de către judecători și procurori presupune, în mod necesar, limite ale conținutului”;

n) că „judecătorii și procurorii trebuie să fie conștienți că mesajele de pe rețelele de socializare pot influența percepția societății asupra sistemului judiciar și a magistraturii“;

o) că magistrații „trebuie să țină seama de faptul că mesajele publicate pe rețelele de socializare sunt și rămân publice, chiar dacă sunt supuse unor parametri de confidențialitate”, astfel că ei „trebuie să analizeze în orice moment pericolele potențiale atunci când utilizează rețelele sociale sau platformele de comunicare socială“;

p) că „se recomandă magistraților, printre altele, să respecte obligația de rezervă atunci când își exercită libertatea de exprimare pe social media; să nu inițieze sau să se implice în dezbateri pe rețelele de socializare, în care sunt folosite injuriile, atacurile la persoană, precum și orice altă formă directă sau indirectă de manifestare de natură să aducă atingere demnității persoanei, limbajului folosit de judecători și procurori trebuie să fie respectuos și să invite la dialog, să nu antagonizeze părțile implicate într-o dezbatere”;

r) că „se recomandă ca judecătorii și procurorii să fie foarte precauți cu privire la manifestarea indignării pentru a evita polarizarea și radicalizarea alimentată de social media, iar mesajele postate de către judecători și procurori să fie explicite, clare și argumentate, evitându-se aluziile“;

s) că postarea subsemnatei, efectuată pe contul propriu de Facebook, la data de 24.08.2019, „a fost făcută într-un context politico-social care suscita, la momentul respectiv, atenția atât a opiniei publice în general, cât și a mediului juridic în particular, respectiv acela care, în luna august 2019, Guvernul României a anunțat că propunerea pentru funcția de ministru al justiției este doamna judecător G.D. C., generând totodată opinii pro și contra acestei numiri”;

ș) că apreciază „că limita libertății de exprimare a fost în mod cert depășită prin afirmația „Pseudo justiția lor (…) a pseudo procurorilor, cei care au pus bazele republicii lor, în care inculpatul spune ce lapte a supt de la mamă doar să își scape soția însărcinată de un moc viol, așa cum discret i s-a sugerat că s-ar putea întâmpla dacă nu declară ce trebuie” și că această afirmație „sugerează ideea săvârșirii de către procurori a unor abuzuri prin modul în care aceștia înțeleg să-și desfășoare activitatea“;

t) că, „dincolo de calitatea limbajului folosit”, se reține „că toate aceste afirmații (mai sus reproduse) au avut drept efect dezinformarea opiniei publice cu privire la activitatea Ministerului Public, cu un impact profund negativ asupra justițiabililor, de natură a le afecta încrederea în actul de urmărire penală și de a amplifica nemulțumirile care, de altfel, sunt inerente în procedura judiciară”;

ț) că aceleași afirmații mai sus citate „au dobândit un grad și mai mare de veridicitate, dacă se are în vedere calitatea de judecător (cu funcție de conducere) a celui ce le-a formulat, inducându-se opiniei publice ideea că procurorii dispun luarea unor măsuri altfel decât cu respectarea principiilor care guvernează desfășurarea procesului penal, creând astfel în mod artificial un dubiu serios cu privire la independența acestora”;

u) că prin expresiile folosite, petenta și-ar fi „exprimat virulent opinia negativă, pe social media, cu privire Ia probitatea profesională și morală a colegilor săi, într-o manieră deloc echilibrată”;

v) că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, „chiar și în cazul în care o declarație constituie o judecată de valoare, trebuie să existe un temei factual suficient pentru a o justifica, în caz contrar, fiind considerată excesivă;

w) că postarea subsemnatei ar „conține acuzații privind o conduită nelegală și necorespunzătoare procurorilor în desfășurarea urmăririi penale” și că „chiar dacă s-ar admite că au existat anumite acțiuni imputabile unor procurori având ca obiect modalitatea de efectuare a urmăririi penale”, procedurile legale având ca obiect aceste acțiuni „nu au fost finalizate prin sentințe definitive”, iar „prezentarea unei conduite individuale ca fiind una general valabilă în rândul procurorilor este nejustificată și depășește cadrul permis unei judecăți de valoare”;

x) că petenta ar fi afirmat că „procurorii care și-au exprimat dezacordul cu privire la înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție sunt „securiști”, sugerându-se, astfel, că prin poziția publică exprimată față de această Secție, „aceștia se comportă similar membrilor serviciilor secrete comuniste, afirmație ofensatoare și lipsită de eleganță, termenul în sine fiind de natură a genera o emoție colectivă negativă în mentalul colectiv românesc”;

y ) că „acuzațiile privind pretinsele abuzuri și afinitatea procurorilor cu fostul serviciu secret comunist sunt grave și susceptibile să afecteze exercitarea atribuțiilor acestora”;

z) că, chiar dacă standardul criticii este mai ridicat la discursul public având ca obiect un magistrat, nu este înlăturată necesitatea unui temei factual suficient în ceea ce privește declarațiile care îi prejudiciază independența, chiar și atunci când astfel de declarații sunt considerate judecăți de valoare și nu declarații factuale”;

a1) că, prin „afirmațiile grave ale doamnei judecător Stoicescu Adriana a fost încălcat justul echilibru între exercițiul dreptului la liberă exprimare, cu limitările specifice, și protecția intereselor sociale ale drepturilor individuale”, și că „acest fapt este de natură să producă un impact negativ asupra independenței, prestigiului și credibilității procurorilor din cadrul Ministerului Public”;

b1) că, în sfârșit, raportat la cele mai sus reținute, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii „constată că mesajul postat pe rețeaua de socializare, cât și comentariile aduse pe marginea acestuia nu se circumscriu unei activități de informare a publicului desfășurată în limite normale, fiind identificate elemente de natură a aduce atingere independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public”.

Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică și nelegală, raportat la cel puțin următoarele împrejurări:

a) a fost dată de o autoritate publică necompetentă;

b) încalcă autoritatea lucrului decis;

c) încalcă principiul auditur alteram pars;

d) încalcă libertatea de exprimare a subsemnatei.

a) Hotărârea cu nr, 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică și nelegală, întrucât a fost data de o autoritate publica necompetentă, respectiv de Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii:

Așa cum rezultă din chiar conținutul Hotărârii cu nr. 424/05 mai 2020, mai sus individualizată (pag. 10/11, ultimul paragraf), acest act administrativ a fost dat în baza art. 40 alin. (2) lit. q) cu referire la art. 30 alin. (1) teza a II-a din Legea cu nr. 317/2004.

Art. 40 alin. (2) lit. q) din Legea cu nr. 317/2004 are următorul conținut: „Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (…) îndeplinește orice alte atribuții prin lege sau regulament”.

La rândul său, art. 30 alin. (1) din aceeași Lege cu nr. 317/2004 adaugă următoarele: „Secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligația corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesionala sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independența sau imparțialitatea judecătorilor, respectiv imparțialitatea sau independența procurorilor în dispunerea soluțiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii apăra reputația profesionala a judecătorilor și procurorilor. Sesizările privind apărarea independenței autorității judecătorești în ansamblul său se soluționează la cerere sau din oficiu de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii”.

Din economia dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă cu evidență faptul că legiuitorul a intenționat să distingă între două situații care nu se pot confunda:

a) prima situație se referă la ipoteza în care se impune apărarea procurorilor și a judecătorilor, în strânsă legătură cu activitatea profesională pe care aceștia o desfășoară în cauze concrete, respectiv în legătură cu soluțiile pe care magistrații urmează să le dea în dosarele concrete, pe care le instrumentează, în acest caz, competența ratione personae de a apăra independența și imparțialitatea judecătorilor și a procurorilor revine fiecărei Secții în parte a Consiliului Superior al Magistraturii, prin raportare la calitatea de judecător sau de procuror a celui care pretinde că, într-un fel sau altul, i-a fost afectată independența și imparțialitatea, în soluționarea unui anumit dosar determinat;

b) a doua situație se referă la ipoteza în care se impune apărarea independenței autorității judecătorești, în ansamblul său, fără referire concretă la un anumit dosar aflat în faza judecății sau în urmărire penală; în acest caz, competența ratione materiae de a apăra independența și imparțialitatea autorității judecătorești în ansamblu revine Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, rămânând fără relevanță dacă această independență în ansamblu a autorității judecătorești a fost eventual atinsă în persoana unor judecători sau a unor procurori neindividualizați.

Din conținutul actelor care au stat la baza emiterii Hotărârii cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, se poate lesne observa faptul că declarațiile petentei, postate pe pagina personală de Facebook, la data de 24.08.2019, nu au privit activitatea unui anumit procuror, respectiv activitatea unui coleg magistrat direct individualizat și nici nu au vizat modul de soluționare al unui anumit dosar aflat în faza de urmărire penală, dosar individualizat printr-un anumit număr. Astfel stând lucrurile, este evident faptul că Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu avea competența de a se pronunța asupra unor împrejurări ori fapte în privința cărora, în cel mai rău caz, s-ar fi putut reține că sunt de natură a aduce atingere independenței autorității judecătorești, în ansamblu său și nu independenței ori imparțialității unui anumit procuror. Făcând afirmațiile ce i-au fost imputate, petenta nu s-a referit la un anumit procuror și nici la un anumit dosar de urmărire penală, motiv pentru care nu se găsește în ipoteza de lucru menționată sub punctul a) de mai sus și, în consecință, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu avea competența de a emite Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020.

În susținerea punctului de vedere al petentei stă și Hotărârea cu nr. 70/09 aprilie 2020 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care – analizate fiind aceleași fapte, reținute și în cuprinsul Hotărârii cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior ăl Magistraturii – a fost respinsă cererea formulată de același petent, Asociația „Inițiativa pentru Justiție”, reprezentată de domnii procurori L.S.M. și P.B. – C., privind apărarea independenței autorității judecătorești, în ansamblul său. Cu ocazia emiterii Hotărârii cu nr. 70/09 aprilie 2020, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că este competent să soluționeze cererea mai înainte individualizată, ceea ce implica și împrejurarea calificării acestei cereri că fiind una de apărare a independenței autorității judecătorești, în ansamblul său și nu o cerere de apărare a independenței și imparțialității unui anumit procuror, așa cum a stabilit ulterior secția pentru Procurori a aceluiași Consiliu Superior al Magistraturii, încălcând și autoritatea lucrului anterior decis.

b) Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică și nelegală, întrucât încalcă autoritatea lucrului decis:

Așa cum s-a arătat, prin Hotărârea cu nr. 70/09 aprilie 2020, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aceleași fapte reținute și în cuprinsul Hotărârii cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Prin anterioara Hotărâre cu nr. 70/09 aprilie 2020 a Plenului Consiliului, a fost respinsă cererea aceluiași petent, Asociația „Inițiativa pentru Justiție”, reprezentată de domnii procurori L.S.M. și P.B. – C., cerere având ca obiect apărarea independenței autorității judecătorești, în ansamblul său. Cu această ocazie, s-a reținut faptul că exercitarea de către petentă a libertății de exprimare nu aduce atingere independenței sistemului judiciar și că aceasta a prezervat un just echilibru între exercițiul acestei libertăți și obligațiile de rezervă și reținere care incumbau petentei, în calitate de judecător.

În pofida celor de mai sus, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a emis Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020, prin care – trecând peste precedenta Hotărâre a Plenului Consiliului, pe calea căreia, practic, petenta fusese exonerată de răspundere pentru eventuale atingeri aduse independenței în ansamblu a autorității judiciare – a reținut că ar fi adus atingere independenței tuturor procurorilor din cadrul Ministerului Public, ceea ce este același lucru cu a reține că petenta a atins independența întregului corp profesional al acestor magistrați și, implicit, independența sistemului judiciar în ansamblu.

Procedând în maniera mai sus arătată, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încălcat, în ceea ce o privește pe subsemnată, principiul autorității lucrului decis, ce decurge din prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ unilateral cu caracter individual, reprezentat de Hotărârea cu nr. 70/09 aprilie 2020 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prezumție care din relativă a devenit absolută, imediat ce termenele în care mai sus arătata Hotărâre a Plenului Consiliului ar fi putut fi atacată, pe cale administrativă și sau judecătorească, în plus, până la data emiterii Hotărârii cu nr. 424/05 mai 2020, precum și până la data înregistrării prezentei plângeri, Hotărârea cu nr. 70/09 aprilie 2020 a Plenului Consiliului nu a fost desființată, fiind definitiv câștigată ordinii juridice obiective, de unde rezultă și ideea că acestei din urmă Hotărâri i-a fost atașată o prezumție absolută de legalitate, ce nu mai poate fi răsturnată prin subsecventa Hotărâre a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dată sub nr. 424/05 mai 2020, decât numai în condiții de compromitere a stabilității raporturilor juridice anterior definitiv statornicite și a așteptărilor legitime pe care, în mod rezonabil, petenta le poate nutri în privința soluției cu caracter definitiv, dată de Plenul Consiliului, în privința unor fapte ale subsemnatei, pe care, în mod nelegitim, Secția pentru Procurori ale aceluiași Consiliu a înțeles să le reevalueze și să le confere o diferită semnificație juridică.

În plus, asupra acelorași fapte descrise în cuprinsul Hotărârii cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a pronunțat și Direcția de inspecție pentru judecători, în Lucrarea cu nr. 19- 4106/22 noiembrie 2019, prin Rezoluția cu nr. 4014/A/22.11.2019, act administrativ care, la rândul său, se bucură de o prezumție de legalitate (ca orice alt act administrativ unilateral) și din care decurge o autoritate a unui lucru deja decis.

c) Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică și nelegală, întrucât încalcă principiul auditul alteram pars:

Edictând Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a nesocotit principiul auditur alteram pars, în condițiile în care:

(i) nu a citat-o pe reclamanta în fața Secției pentru Procurori, cu ocazia dezbaterilor care au avut loc, cu privire la faptele reproșate, încălcând o regulă fundamentală de procesuabilitate;

(ii) nefiind citată în fața Secției pentru Procurori a Consiliului, petenta nu și-a putut face apărări, în privința faptelor ce i-au fost reproșate;

(iii) procedând în maniera mai sus punctată, practic, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a desfășurat o procedură ocultă, în relația cu petenta, deși respectiva procedură, ca și soluția ce urma să fie dată, la soluționarea ei, o privea – direct și nemijlocit“ pe subsemnata;

(iv) în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit în mod categoric faptul că regulile și principiile aferente unui proces echitabil, subsumate rigorilor statornicite prin art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, sunt aplicabile și unei proceduri administrative, daca respectiva procedura implica drepturile și libertățile unei persoane ori se soldează cu constatarea unei situații în care respectiva persoană a fost implicata ori cu luarea unei masuri la adresa respectivei persoane;

(vii) relevante în privința celor mai sus arătate sunt, printre altele, și deciziile date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în următoarele cauze: Le Compte V.Leeven /a Belgia (23 iunie 1981), F. c/a Austria (26 aprilie 1996), Gradinger c/a Austria (23 octombrie 1995), Miaille c/a Franța (26 septembrie 1996), Imbroscia c/a Elveția (23 noiembrie 1993) sau Helle c/a Finlanda (19 decembrie 1997);

(viii) mai mult decât atât, literatura juridică reputată – Frédéric Sudre, Drept european și internațional al drepturilor omului, Polirom, București, 2006, pp. 251-256 – a observat cu pertinență faptul că rigorile derivate din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului sunt aplicabile și în procedurile administrative care implică elemente de jurisdicționalizare (ceea ce este cazul, în speța privitoare la subsemnată), respectiv în mai toate acele forme de contencios administrativ pre-judiciar, care implică, după caz, elemente de contencios disciplinar sau etic.

Rigorile procedurii asumate de Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii ar fi trebuit să implice citarea și, respectiv, audierea petentei, în privința faptelor reproșate de autorul sesizării, în condițiile în care, prin Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020, această Secție:

(i) a recalificat cererea petentului Asociația „Inițiativa pentru Justiție” dintr-o cerere de apărare a reputației profesionale a magistraților, într-o cerere de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public;

(ii) a ignorat anterioara Hotărâre, dată de Plenul Consiliului, sub nr. 70/09 aprilie 2020, în conținutul căreia au fost analizate aceleași fapte avute în vedere de plen cu ocazia emiterii inițialei/anterioarei Hotărâri;

(iii) a luat față de subsemnată o măsură concretă – care are semnificația Juridică a încălcării de către subsemnată, a legii, în cel mai larg sens al acestei noțiuni – respectiv a constatat că subsemnata, prin postarea pe pagina personală de Facebook, din data de 24.08.2019, ar fi adus atingere independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public.

d) Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică și nelegală, întrucât încalcă libertatea de exprimare a subsemnatei: împrejurarea de mai sus rezultă cu prisosință din cele reținute de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu ocazia motivării Hotărârii date sub nr. 70/09 aprilie 2020. Concret, cu acest prilej, Plenul Consiliului a reținut următoarele:

(i) că „independența și imparțialitatea judecătorilor și procurorilor trebuie să fie considerate ca o garanție a libertății, a respectării drepturilor omului și a egalității tuturor cetățenilor”;

(ii) că postarea petentei „a fost făcută într-un context politico-social care suscita ia momentul respectiv atenția atât a opiniei publice în general, cât și a mediului juridic în particular, respectiv acela în care, în luna august 2019, Guvernul României a anunțat că propunerea pentru funcția de ministru al justiției este doamna judecător G.D.C., generând totodată opinii pro și contra acestei numiri”;

(iii) că, în speța asupra căreia Plenul Consiliului a fost chemat să se pronunțe, este incident art. 30 din Constituția României și, de asemenea art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

(iv) că, în lumina textelor pozitive mai sus menționate, „libertatea de exprimare „este un drept fundamental, ce are un rol special în orice societate democratică, putând fi catalogată chiar ca una dintre garanțiile acesteia, o condiție primordială a progresului, ea aplicându-se nu numai informațiilor sau ideilor primite în mod favorabil sau considerate inofensive, ci și celor care șochează sau neliniștesc o persoană sau o parte a populației, în baza pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere, fără de care o societate democratică nu poate exista” (Decizia dată în Cauzele Handyside c/a Marea Britanie și Jersild c/a Danemarca);

(v) că art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește faptul că exercițiul libertății de exprimare „comportă îndatoriri și responsabilități” și poate fi supus „unor formalități, condiții și restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege”, dacă și în măsura în care „constituie măsuri necesare într-o societate democratică”;

(vi) că „membrii sistemului judiciar, ca și ceilalți cetățeni, au dreptul la liberă exprimare” și că, în exercițiul acestui drept, judecătorii trebuie „să se comporte într-o (…) manieră care să le păstreze demnitatea funcției”, „imparțialitatea și independența sistemului judiciar”;

(vii) că în speța care o privește pe subsemnată sunt incidente cele reținute de Comisia de ia Veneția/ în Avizul cu nr. 806/2015/ cuprinzând Raportul cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor (Veneția/19-20 iunie 2015);

(viii) că, în exercitarea libertății de exprimare/ judecătorul trebuie să conserve proporționalitatea între exercițiul libertății de exprimare și obligația de rezervă sau de moderație/ ce incumbă oricărui magistrat judecător, cu observația că, în cazul judecătorilor, „teama de sancțiuni poate avea un efect descurajator pentru judecători în a-și exprima punctele de vedere cu privire la alte instituții publice sau politici publice. Acest efect descurajator se manifestă în detrimentul societății în ansamblul său”;

(ix) că, raportat la cele mai sus notate, magistratul este „ținut să nu pericliteze, prin conduita sa profesională și morală, imaginea sa publică și, în consecință, prestigiul public al instituției”;

(x) că „obligația de rezervă și discreție” impusă magistraților judecători „nu poate împiedica magistratul de a avea o viață socială normală, aspect ce implică, fără urmă de îndoială, și libertatea de opinie, cu atât mai mult atunci când sunt dezbătute chestiuni de interes public care vizează activitatea sistemului judiciar”;

(xi) că „modul concret în care își expune ideile un magistrat este determinat și de aspecte de ordin subiectiv, legate de temperamentul și personalitatea sa, de talentul său oratoric, de nivelul de cultură, al său sau al celor cărora se adresează, acesta fiind însă obligat, în toate cazurile, să mențină echilibrul între sistemul său de valori, convingerile sale proprii și necesitatea de a le împărtăși altora, pe de-o parte, și integritatea, obligația de rezervă și discreția indisolubile calității de magistrat, pe de altă parte, astfel încât, în materia respectării dreptului la libertatea de exprimare și a identificării limitelor acestuia, problema cea mai delicată o constituie stabilirea măsurii echilibrului care trebuie păstrat între exercițiul dreptului la liberă exprimare, cu limitările specifice, și protecția intereselor sociale ale drepturilor individuale”;

(xii) că, potrivit celor apreciate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin afirmațiile petentei, „nu a fost încălcat justul echilibru”, afirmațiile petentei „reprezentând în fapt un text satiric, în care s-au forțat limitele limbajului comun, dar care în mod evident se încadrează în specia literară a pamfletului, prima parte a articolului exemplificând modul anormal în care unii politicieni si-ar dori să funcționeze anumite instituții, fără a reprezenta afirmații certe cu privire la o stare existentă în realitate”;

(xiii) că, într-adevăr, „în cea de-a doua parte a articolului sunt prezentate anumite comportamente existente în rândul magistraților, unele cunoscute în spațiul public, fără a se face referire la persoane, evenimente, acțiuni sau fapte concrete, ci într-o abordare subiectivă, acidă și ironică a evenimentelor petrecute în spațiul public în contextul propunerii de numire a doamnei Judecător G.C. în funcția de ministru al justiției”;

(xiv) că articolul postat de subsemnată, pe pagina proprie de Facebook, la data de 24.08.2019, „nu a avut aptitudinea de a afecta încrederea publică în activitatea înfăptuită de judecători și în independența sistemului de justiție, în ansamblul său”;

(xv) că, în consecință, postarea petentei și comentariul la această postare „nu sunt de natură să producă un impact negativ asupra sistemului judiciar și să aducă atingere independenței, prestigiului și credibilității autorității judecătorești”.

Față de cele mai sus reținute, Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică și nelegală, cel puțin raportat la cel puțin două împrejurări:

a) această Secție a recalificat cererea de apărare a reputației profesionale într-o cerere de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public, fără ca, în privința acestei recalificări, să ceară un punct de vedere al petentei și, desigur, fără a cere un punct de vedere al petentei, în calitate de autor al faptelor pretins săvârșite; procedând astfel, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut și a compromis principiul disponibilității, care guvernează și o procedură administrativă marcată de elemente de Jurisdicționalitate, edictând un act administrativ de soluționare a unei cereri în afara obiectului cu care această Secție a sesizată; totodată, aceeași secție pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încălcat, în privința subsemnatei, și principiul asigurării dreptului la apărare, întrucât subsemnata nu a fost întrebată de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat pe această cale, care anume îi este punctul de vedere cu privire la recalificarea cererii inițiale a petentei Asociația „Inițiativa pentru Justiție”;

b) această Secție a recalificat, respectiv a reapreciat faptele reproșate petentei, într-o manieră care este ilegitimă din cel puțin două puncte de vedere:

1. pe de-o parte, ignorând calificarea pe care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat-o acelorași fapte, prin Hotărârea cu nr. 70/09 aprilie 2020 și încălcând astfel autoritatea lucrului decis;

2. pe de altă parte, într-un mod care atrage competența Plenului Consiliului, având în vedere faptul că, așa cum a arătat și mai sus, asupra independenței sistemului judiciar în ansamblul său, se poate pronunța numai Plenul Consiliului, nu și vreuna din cele două Secții ale aceluiași Consiliu, acestea din urmă putând da curs numai acelor cereri care au ca obiect solicitarea de apărare a reputației profesionale a unui anumit procuror sau a unui anumit judecător, ceea ce nu a fost cazul în privința afirmațiilor reproșate petentei; de altfel, prin Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că faptele reproșate petentei au adus atingere independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public, ceea ce echivalează cu o stabili că aceste fapte au adus atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său, respectiv în privința componentei reprezentate de procurorii Ministerului Public.

III. în stabilirea netemeiniciei și a nelegalității Hotărârii cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, se mai impun a fi reținute și următoarele două împrejurări:

a) aceleași fapte reproșate petentei sunt interpretate diferit, mai întâi de Plenul Consiliului și, mai apoi, de Secția pentru Procurori a aceluiași Consiliu Superior al Magistraturii, ca și cum procurorii din mai înainte arătata Secție nu ar fi, în egală măsură, și membri ai Plenului;

b) așa cum se poate observa chiar și din cele reținute de Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, chiar dacă petentei nu i se pot reproșa fapte de natură a compromite independența și imparțialitatea unui anumit procuror, în ultimul paragraf al paginii 9/11 din cuprinsul Hotărârii cu nr. 424/05 mai 2020, Secția pentru Procurori a Consiliului se referă la proceduri legale care nu au fost finalizate prin sentințe definitive, în contextul în care afirmațiile făcute de petentă și reproșate de Secația pentru Procurori a Consiliului nu fac directă și nemijlocită referire la vreun anumit procuror (identificat sau identificabil) ori la vreun anumit dosar de urmărire penală (cu un anumit număr);

c) mai sus arătata Hotărâre încalcă dispozițiile art. 65 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii din 3 decembrie 2018, text care, în cazul de față, se aplică prin analogie, și care ar fi obligat Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii să acționeze numai în baza unei sesizări, pe care însă nu a primit-o niciodată; pentru că cererea aparținând petentei Asociația „Inițiativa pentru Justiție” a fost adresată Consiliului Superior al Magistraturii – deci Plenului – și nu Secției pentru Procurori a aceluiași Consiliu.

1. Interesul în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată este determinat de cel puțin următoarele împrejurări:

a) Hotărârea Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dată cu nr. 424/05 mai 2020 aduce atingere imaginii profesionale a petentei, în contextul în care subsemnata este judecător de drepturi și libertăți, care, prin natura profesiei, interacționează cu procurorii și, mai mult, ocupă funcția de Președintelui Tribunalului Timiș;

b) odată definitivată, Hotărârea Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să fie depusă la dosarul profesional al petentei, în condițiile stabilite de art. 65 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii din 3 decembrie 2018, text care, potrivit art. 72 din același Regulament, se aplică și în privința mai sus arătatei Hotărâri, respectiv a petentei.

Potrivit art. 65 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii din 3 decembrie 2018, „hotărârea Secției pentru judecători poate fi atacata la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun”. Or, acest drept comun este reprezentat de Legea cu nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, act normativ al căruia art. 7 alin. (3) o obligă pe subsemnata la formularea unei plângeri administrative prealabile.

Mai învederează, faptul că Hotărârea cu nr. 424/05 mai 2020 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost comunicata subsemnatei, aflând de existența ei în perioada 15-19.06.2020. În termen de 30 de zile de la data la care petenta a aflat de existența acestei Hotărâri, am formulat o plângere administrativă prealabilă, în condițiile art. 7 alin. (3) fraza I și a II-a din Legea cu nr. 554/2004, texte potrivit cărora „Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului”.

Plângerea prealabilă a fost respinsă de către Secția pentru Procurori a C.S.M. la data de 03.09.2020, ca fiind lipsită de interes, petentei nefiindu-i comunicat vreun înscris care să ateste această situație. Despre soluționarea plângerii subsemnata a luat la cunoștință prin intermediul Ordinii de zi soluționate și afișate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

În probațiune: înscrisuri; dosarul administrativ care a stat la baza adoptării celor două hotărâri astăzi atacate, a cărei copie conformă cu originalul solicităm să fie depusă de către autoritățile pârâte.

În drept, se invocă dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea cu nr. 554/2004; art.65 alin. (5) din Regulamentul din 03.12.2018 de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii; dispozițiile legale și regulamentare invocate în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată; jurisprudența învederată.

Acțiunea este legal timbrată, cu 100 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 16 din OUG 80/2013.

Întâmpinarea CSM-ului

Pârâtul, Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat întâmpinare, solicitând în principal, respingerea acțiunii ca lipsită de interes, iar pe fondul cererii, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. De asemenea, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a răspunsului formulat de subscrisul la plângerea prealabil.

În motivare, se arată că prin hotărârea atacată, Secția pentru procurori a constatat că afirmațiile reclamantei, postate pe o rețea de socializare, au adus atingere independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Reclamanta a susținut în esență că hotărârea atacată e dată de o autoritate publică necompetentă și că încalcă autoritatea lucrului decis, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 70/09.04.2020 fiind respinsă exact aceeași cerere, formulată de Asociația „Inițiativa pentru Justiție”.

De asemenea, se mai arata că hotărârea atacată încalcă principiul „auditor alteram pars”, reclamanta nefiind citată să poată face apărări cu privire la criticile asociației. Nu în ultimul rând, doamna judecător relevă că i-a fost încălcată libertatea de exprimare. Criticile mai privesc încălcarea dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018, în sensul că Secția pentru procurori nu a fost sesizată cu vreo cerere având ca obiect apărarea independenței procurorilor.

Cu privire la excepția lipsei de interes:

În principal, urmează a se aprecia dacă reclamanta, care are calitatea de judecător, justifică un interes, un folos practic de a solicita anularea unei hotărâri prin care a fost admisă cererea de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, persoanele care au interes să atace hotărâri privind apărarea reputației și independenței magistraților, emise în temeiul prevederilor art. 30 din Legea nr. 317/2004, cu modificările ulterioare, sunt doar judecătorii sau procurorii care au formulat cereri privind apărarea reputației profesionale sau a independenței, nicidecum persoanele ale căror afirmații sau fapte au condus la aprecierile Consiliului Superior al Magistraturii, în raport de cererile formulate.

Prin Decizia nr. 859/2018, atașată prezentei întâmpinări, având ca obiect contestația formulată de un ziarist împotriva unei hotărâri prin care a fost analizată afectarea reputației profesionale și a independenței unui magistrat procuror, printr-un articol scris de contestator, instanța supremă a decis că astfel de hotărâri produc efecte numai în raport cu magistrații a căror reputație profesională este verificată, legea neprevăzând participarea în procedură a altor persoane. Ca urmare, hotărârea nu le este opozabilă terților, constituind pentru aceștia un simplu fapt juridic, astfel că demersul judiciar al ziaristului a fost respins ca lipsit de interes.

De asemenea, Înalta Curte a arătat că „în măsura în care contestatorul apreciază că prin conținutul considerentelor hotărârii atacate se aduce atingere bunei sale reputații, acesta are posibilitatea de a sesiza instanța civilă competentă în vederea reparării prejudiciului produs, fără ca instanța sesizată să fie ținută de conținutul hotărârii de apărare a reputației – astfel cum s-a arătat mai sus, pentru contestator, aceasta are valoarea unui fapt juridic și, ca urmare, poate fi făcută dovada contrară.”

De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 4715/11.10.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.(…) în care se confirmă aceeași practică, se arată următoarele:

„Titularul unei acțiuni în contencios administrativ justifică demersul său judiciar prin necesitatea de a solicita intervenția instanței judecătorești competente în scopul ocrotirii unui drept al său ori a unui interes legitim, a cărui vătămare s-a produs prin actul administrativ ce se solicită a fi anulat.

Întrucât în această materie sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, contestatorul este obligat să invoce și să dovedească existența unui interes legitim privat, care este definit ca „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea unui drept subiectiv, viitor și previzibil, prefigurat”.

Totodată, din perspectiva dispozițiilor art.32 alin.(2) lit.d) coroborat cu art.33 teza I Cod procedură civilă, interesul trebuie să determinat, legitim, personal, născut și actual.

În speță nu sunt aplicabile prevederile art.2 alin.(l) lit.o) din Legea nr.554/2004 și nici cele ale art.33 teza a II-a Cod procedură civilă, deoarece contestatorul nu invocă un drept subiectiv ce reprezintă „orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ” și niciun drept subiectiv amenințat sau preîntâmpinarea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara (ce ține tot de invocarea unui drept subiectiv).

Contestatorul consideră că interesul său este reprezentat de faptul că în hotărârea contestată s-a reținut că prin conduita sa a fost afectată independența profesională a unui magistrat, iar conduita respectivă constituie criteriu de evaluare a performanțelor profesionale pentru procurorii care ocupă funcții de conducere, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1 pct. 4 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor aprobat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 676/2007, cu modificările și completările ulterioare.

A susținut contestatorul că este probabil ca descrierea comportamentului său în hotărârea contestată să constituie motiv a i se reține deficiențe manageriale cu mai multe consecințe subsecvente.

De asemenea, a mai arătat că interesul în formularea contestației este dat și de faptul că, în calitatea sa de șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul PICCJ, va trebui să țină cont de cele sancționate prin hotărârea Plenului CSM, nemaiputându-și exercita atributele de coordonare.

Or, Înalta Curte reține că aspectele reținute prin hotărârea atacată nu produc consecințe juridice față de contestatorul (…), hotărârea producând efecte numai în raport cu magistratul a cărui reputație profesională este verificată.

Prin urmare, fiind un terț în raport cu această hotărâre, în ipoteza în care s-ar admite contestația și s-ar dispune anularea actului administrativ reprezentat de hotărârea CSM nr. 1040/2018, nu s-ar obține niciun folos practic de către contestator.

Deși contestatorul susține interesul său în contestarea hotărârii menționate prin invocarea unor eventuale consecințe ce ar putea decurge din faptele reținute în considerentele hotărârii, acesta nu arată în concret care anume drept subiectiv prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ i-a fost afectat prin actul administrativ contestat. Argumentele prezentate de către contestator constituie mai degrabă aprecieri personale, de ordin subiectiv, vizând o pretinsă vătămare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există sesizări în ceea ce îl privește, referitoare la faptele care fac obiectul hotărârii atacate.

Orice demers injustiție trebuie să fie grefat pe un interes actual al titularului cererii de chemare în judecată. Cu alte cuvinte, cel care inițiază cererea de chemare în judecată trebuie să justifice că, urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, ar avea un beneficiu.

În doctrină s-a statuat că interesul este actual în situația în care, dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta unui prejudiciu. Un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare.

Este adevărat că art. 33 teza a II-a Cod procedură civilă prevede că „chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”, însă această situație nu este îndeplinită în cauză, neexistând o dovadă a vătămării contestatorului în drepturile sale.”

Prin urmare, în raport de cele în precedent inserate, având în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că reclamanta nu justifică un interes în formularea prezentei acțiuni, soluționarea acesteia neavând prin ea însăși vreo consecință cu privire la drepturile și cariera reclamantei.

În concluzie, în principal, solicită admiterea excepției lipsei de interes, cu consecința respingerii acțiunii ca lipsită de interes.

Cu privire la fondul cauzei:

Hotărârea Secției pentru procurori nr. 424/2020 a fost emisă cu respectarea procedurii prevăzută de lege, dreptul de apreciere al secției fiind exercitat în limitele competențelor prevăzute de lege, fără afectarea drepturilor fundamentale ale reclamantei.

Cu alte cuvinte, în speță nu se poate constata un exces de putere din partea pârâtului, criticile reclamantei neputând fi reținute.

În fapt, la data de 09.09.2019, la Consiliul Superior al Magistraturii au fost înregistrate două cereri ale Asociației „Inițiativa pentru Justiție” : una privind apărarea independenței autorității judecătorești în ansamblul său, înregistrată sub nr. (…)09.09.2019 adresată Plenului și una privind apărarea reputației profesionale a procurorilor înregistrată sub nr. (…)/09.09.2019 și adresată Secției pentru procurori. Ambele cereri au același cuprins, cererile fiind formulate în raport de afirmațiile doamnei judecător Stoicescu Adriana – președinte al Tribunalului Timiș – cuprinse în textul postat de aceasta la data de 24 august 2019, ora 10:21, pe contul personal de facebook și în cuprinsul unui comentariu la propria postare.

Cererea privind apărarea independenței autorității judecătorești în ansamblul său, înregistrată sub nr. (…)/09.09.2019 a fost soluționată (respinsă) prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 70/09.04.2020. Plenul a apreciat că afirmațiile inserate în postarea doamnei judecător Stoicescu Adriana nu sunt de natură să producă un impact negativ asupra sistemului judiciar și să aducă atingere independenței, prestigiului și credibilității autorității judecătorești.

Cererea privind apărarea reputației profesionale a procurorilor înregistrată sub nr. (…)/09.09.2019 a fost soluționată (recalificată în cerere privind apărarea independenței procurorilor și admisă) prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 424/05.05.2020 care face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

Cele două hotărâri sunt acte administrative emise în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, în considerentele hotărârii atacate fiind stipulat același temei legal.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004, cu modificările ulterioare, „Secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligația corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independența sau imparțialitatea judecătorilor, respectiv imparțialitatea sau independența procurorilor în dispunerea soluțiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor și procurorilor. Sesizările privind apărarea independenței autorității judecătorești în ansamblul său se soluționează la cerere sau din oficiu de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.”

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate reiese că secțiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputația profesională și independența judecătorilor, respectiv a procurorilor, iar Plenul are competența să aprecieze cu privire la apărarea independenței autorității judecătorești în ansamblul său.

Așa cum s-a arătat anterior, prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/(…)/09.09.2019, Asociația “Inițiativa pentru Justiție” a solicitat apărarea reputației profesionale a procurorilor, în raport de afirmațiile doamnei judecător Stoicescu Adriana – președinte al Tribunalului Timiș – cuprinse în textul postat de aceasta la data de 24 august 2019, ora 10:21, pe contul personal de facebook și în cuprinsul unui comentariu la propria postare, afirmații cu privire la care asociația a apreciat că a fost adusă atingere reputației profesionale a tuturor procurorilor, prin aceea că procurorii au fost prezentați ca fiind în slujba unor politicieni corupți și a unor infractori sponsori.

Afirmațiile doamnei judecător Soicescu Adriana, ce au determinat sesizarea Inspecției Judiciare, în vederea efectuării verificărilor legale, pentru a se stabili existența posibilei afectări a reputației profesionale sau independenței procurorilor, sunt redate în cuprinsul hotărârii atacate, acestea fiind următoarele:

„Atacurile imunde la adresa D.C. dovedesc micimea incredibilă a unei societăți ruptă complet de normalitate și moralitate.

Politicienii corupți în tovărășie cu interlopii sponsori nu își pot imagina o justiție altfel decât cea pe care aproape au reușit să și-o creeze.

Pseudo justiția lor.

A pseudo polițiștilor, agramați si burtoși, plătiți regește să anunțe când vine potera cu vreo enervantă percheziție domiciliară.

A pseudo procurorilor, cei care au pus bazele republicii lor, în care inculpatul spune ce lapte a supt de la mamă doar să își scape soția însărcinată de un mic viol, așa cum discret i s-a sugerat că s-ar putea întâmpla dacă nu declară ce trebuie.

A pseudo judecătorilor care scriu minute la dictare, așteptând înfrigurați concediul într-o țară exotică, pentru a sta liniștiți în jacuzzi cu prietenul tocmai salvat…

Asta s-a dorit. Parțial au reușit, câtă vreme pare ca avem magistrați care folosesc codul penal doar sub piciorul mesei, pentru a nu tulbura șprițurile care îi așteaptă, numai bune si răcoritoare după o zi obositoare ….

Parțial au reușit, câtă vreme avem fotografii de busturi bine lucrate si recitaluri de manele…Parțial au reușit, câtă vreme avem procurori care nu au întocmit în viața lor un rechizitoriu, dar țin lecții de drept constituțional.

Parțial au reușit, câtă vreme avem juzi care țin discursuri politice, declarând apoi că inspecția judiciară trebuie tratată cu sictir și o discretă flegmă…

Oamenii simpli nu vor, însă, pseudo justiția infractorilor.

Vor să știe că cei în fața cărora vin cu respect și speranță cunosc legea și o aplică cu bună credință. Vor să știe că cei care greșesc plătesc.

Vor să se simtă apărați si respectați în propria țară. Politicienii avizi de putere si corupți, cei în așteptarea puterii si flămânzi, rubedeniile si prietenii lor nu vor asta.

Vor o justiție a lor, aservită politic și care să răspundă doar ordinelor.

Minciunile ordinare, dezinformarea si lațurile aruncate în capul magistraților onești sunt singurele lor arme împotriva justiției normale.

Pentru ei si pentru magistrații pe care îi protejează, inspecția judiciară si secția de investigare a magistraților sunt cele mai mari rele care pot exista în justiție pentru că sunt singurele instituții care pot opri reinstaurarea republicii pseudo procurorilor, domnia autosuficienței, a lipsei de profesionalism, a lipsei de responsabilitate.

Iar un ministru integru si profesionist echivalează cu un dezastru.

Vestea proastă e că D.G. nu e singură.

Chiar dacă nu îi vedeți, are alături de ea magistrații care cred cu tărie în vocația lor.

Care nu fac compromisuri.

Și care nu vor permite să vă folosiți de ei pentru a vă atinge scopurile murdare.”

Și

“Sunt niște mizerii incredibile aruncate în spațiu public numai din cauza secției speciale pe care nu o vor securiștii. Asta e speța, pe scurt”.

Având în vedere că reputația reprezintă părerea publică favorabilă sau defavorabilă referitoare la o anumită persoană și reținând că situația descrisă mai sus reprezintă, în fapt, o critică referitoare la modalitatea în care afirmațiile vizate pot crea o presiune psihică asupra procurorilor și suspiciuni în rândul opiniei publice raportat la activitatea acestora, Secția pentru procurori a recalificat cererea de apărare a reputației profesionale formulate de Asociația „Inițiativa pentru Justiție” reprezentată de domnii procurori S.M.L.și B.-C.P. în cerere de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Secția a reținut că principiile independenței și imparțialității procurorilor sunt consfințite de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției.

Referiri privind aceste principii se regăsesc și în reglementările internaționale, după cum urmează:

– Principiile fundamentale referitoare la independența magistratului, adoptate la Milano în anul 1985 și confirmate de Adunarea Generală a O., în care se precizează la art. 1 că „independența magistraturii trebuie garantată de către stat și enunțată în Constituție sau alta lege națională, iar toate instituțiile guvernamentale sau altele trebuie să o respecte”, iar la art. 2 se menționează că „sistemul juridic va decide în problemele care îi sunt înaintate, imparțial, pe baza faptelor și în conformitate cu legea, fără vreo restricție, influență incorectă, sugestie, presiune, amenințare sau interferență, directă sau indirectă, din orice parte sau pentru orice motiv“;

– Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) în avizul nr. 13/2018 privind independența, responsabilitatea și etica procurorilor arată că prin ’’independență” se înțelege faptul că procurorii nu sunt supuși vreunei ingerințe ilegale în exercitarea atribuțiilor lor de a asigura respectarea și aplicarea legii și a statului de drept și că, în acest context, nu sunt supuși niciunei presiuni politice sau oricărei alte influențe ilegale. în același act, se mai precizează că independența se aplică atât serviciului public de urmărire penală/ministerului public în ansamblul său, cât și procurorilor luați individual.

în art. 30 din Constituția României se prevede că „libertatea de exprimare a gândurilor, o opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete, prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, iar art. 10 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei Iară amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere”.

Prin urmare, libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 al Convenției, este un drept fundamental, ce are un rol special în orice societate democratică, putând fi catalogată chiar ca una dintre garanțiile acesteia, o condiție primordială a progresului, ea aplicându-se nu numai informațiilor sau ideilor primite în mod favorabil sau considerate inofensive, ci si celor care șochează sau neliniștesc o persoana sau o parte a populației, în baza pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere, fără de care o societate democratică nu poate exista. (Cauza Handyside contra Marii Britanii; Cauza Jersild contra Danemarcei).

Potrivit art. 10 alin. (2) din Convenție, exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică.

Membrii sistemului judiciar, ca și ceilalți cetățeni, au dreptul la libertate de expresie, credință, asociere și adunare. în exercitarea acestor drepturi, judecătorii vor trebui să se comporte într-o astfel de manieră care să le păstreze demnitatea funcției și imparțialitatea și independența sistemului judiciar.

Referitor la libertatea de exprimare a magistraților, Comisia de la Veneția a stabilit următoarele repere: ”în evaluarea proporționalității unei ingerințe în libertatea de exprimarea unui judecător, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ia în calcul toate circumstanțele cauzei, inclusiv funcția îndeplinită, conținutul declarației, contextul său, natura și gravitatea sancțiunilor aplicate. […] în ceea ce privește participarea judecătorilor la dezbaterea politică, situația politică internă în care are loc această dezbatere este, de asemenea, un element important care trebuie luat în considerare pentru a preciza limitele libertății de exprimare. Astfel, contextul istoric, politic și juridic al dezbaterii – fie că dezbaterea poartă sau nu asupra unei chestiuni de interes general, fie că declarațiile contestate au fost făcute sau nu într-o campanie electorală – este deosebit de important. O criză democratică sau o inversare a ordinii constituționale trebuie, desigur, să fie considerată decisivă în contextul concret al unui caz și esențială pentru determinarea domeniului de aplicare al libertăților fundamentale ale judecătorilor.” (A se vedea CDL- AD(2015)018, Avizul nr.806/2015 – Raport cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor, Veneția, 19-20 iunie 2015, paragrafele 83 – 84)

Prin urmare, trebuie să existe un just echilibru între dreptul fundamental al unei persoane la respectarea libertății de exprimare și interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcția publică să se conformeze scopurilor enunțate în textele menționate în precedent, sens în care expunerile făcute de judecători chiar si pe Facebook, considerat ca fiind un spațiu public, trebuie să se încadreze în standardele impuse prin actele normative care reglementează regulile de conduită, magistratul fiind ținut să nu pericliteze, prin conduita sa profesională și morală, percepția publicului asupra activității procurorilor, actori decisivi în înfăptuirea justiției penale și nu numai.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că modul concret în care își expune ideile un magistrat este determinat și de aspecte de ordin subiectiv, legate de temperamentul și personalitatea sa, de talentul său oratoric, de nivelul de cultură, al său sau al celor cărora se adresează, acesta fiind însă obligat, în toate cazurile, să mențină echilibrul între sistemul său de valori, convingerile sale proprii și necesitatea de a le împărtăși altora, pe de o parte, si integritatea, obligația de rezervă și discreția indisolubile calității de magistrat, pe de altă parte, astfel încât, în materia respectării dreptului la libertatea de exprimare si a identificării limitelor acestuia, problema cea mai delicată o constituie stabilirea măsurii echilibrului care trebuie păstrat între exercițiul dreptului la liberă exprimare, cu limitările specifice, și protecția intereselor sociale ale drepturilor individuale.

Secția pentru procurori a reținut în mod corect că activitatea judecătorilor și procurorilor pe platformele de socializare este supusă unor rigori specifice. Virtutea echilibrului este standardul etic după care judecătorii și procurorii trebuie să se ghideze în spațiul online. Această virtute surprinde identitatea profesională fixată de valorile imparțialității și obiectivității.

Potrivit „îndrumarului de bune practici privind activitatea judecătorilor și procurorilor în spațiul social media/platformele on-line” aprobat prin Hotărârea nr. 272/10.12.2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, realitatea lumii justiției este receptată de opinia publică în funcție de modalitatea de reflectare a acesteia în media online, pentru că, în general, publicul nu are acces direct la evenimentele care formează lumea justiției. în acest sens, este important de conștientizat că nu doar prin sentințe, rechizitorii sau ordonanțe, judecătorii și procurorii au un impact mai mic sau mare asupra întregii societăți, ci orice manifestare, online sau offline, poate influența concepția generală a societății despre funcția pe care o îndeplinesc sau despre funcția pe care o îndeplinesc cei la care se referă comentariul. Așadar, modul în care opinia publică percepe realitatea justiției este influențat de modul în care judecătorii, procurorii și instituțiile publice din sistemul de justiție o reflectă și pe rețelele sociale, știut fiind că acestea reprezintă o importantă sursă de informare pentru mas s-media și pentru cetățeni. Nu se poate interzice judecătorilor și procurorilor să folosească social media în viața lor privată, atunci când utilizarea se referă la chestiuni private sau alte aspecte sociale sau profesionale, în limitele codului deontologic, o astfel de utilizare intrând sub incidența dreptului la libertatea de exprimare. Cu toate acestea, importanța rolului jucat de către judecători și procurori presupune, în mod necesar, limite ale conținutului.

Judecătorii și procurorii trebuie să fie conștienți că mesajele de pe rețelele de socializare pot influența percepția societății asupra sistemului judiciar și a magistraturii. Aceștia trebuie să țină seama de faptul că mesajele publicate pe rețelele de socializare sunt și rămân publice, chiar dacă sunt supuse unor parametri de confidențialitate. Prin urmare, aceștia trebuie să analizeze în orice moment pericolele potențiale atunci când utilizează rețelele sociale sau platformele de comunicare socială.

Se recomandă magistraților, printre altele, să respecte obligația de rezervă atunci când își exercită libertatea de exprimare pe social media; să nu inițieze sau să se implice în dezbateri pe rețelele de socializare în care sunt folosite injuriile, atacurile la persoană, precum și orice altă formă directă sau indirectă de manifestare de natură să aducă atingere demnității persoanei, limbajul folosit de judecători și procurori trebuie să fie respectuos și să invite la dialog, nu să antagonizeze părțile implicate într-o dezbatere.

Totodată, se recomandă ca judecătorii și procurorii să fie foarte precauți cu privire la manifestarea indignării pentru a evita polarizarea și radicalizarea alimentată de social media, iar mesajele postate de către judecători și procurori să fie explicite, clare, și argumentate, evitându-se aluziile.

Secția pentru procurori a constatat că postarea doamnei judecător Stoicescu Adriana, efectuată în data de 24.08.2019 pe contul personal de Facebook, redată mai sus, care a fost preluată, ulterior, așa cum s-a arătat, de către mai multe site-uri de presă online, a fost făcută într-un context politico-social care suscita, la momentul respectiv, atenția atât a opiniei publice în general, cât și a mediului juridic în particular, respectiv acela în care, în luna august 2019, Guvernul României a anunțat că propunerea pentru funcția de ministru al justiției este doamna judecător G.D.C., generând totodată opinii pro și contra acestei numiri.

Secția pentru procurori a apreciat în mod corect că limita libertății de exprimare a fost în mod cert depășită prin afirmația „Pseudo justiția lor. (…) A pseudo procurorilor, cei care au pus bazele republicii lor, în care inculpatul spune ce lapte a supt de la mamă doar să își scape soția însărcinată de un mic viol, așa cum discret i s-a sugerat că s-ar putea întâmpla dacă nu declară ce trebuie’’, prin care se sugerează ideea săvârșirii de către procurori a unor abuzuri prin modul în care aceștia înțeleg să-și desfășoare activitatea.

Dincolo de calitatea limbajului folosit, Secția pentru procurori a reținut că toate aceste afirmații au avut drept efect dezinformarea opiniei publice cu privire la activitatea Ministerului Public, cu un impact profund negativ asupra justițiabililor, de natură a le afecta încrederea în actul de urmărire penală și de a amplifica nemulțumirile care, de altfel, sunt inerente în procedura judiciară.

Secția pentru procurori a mai reținut că afirmațiile sus-menționate au dobândit un grad și mai mare de veridicitate, dacă se are în vedere calitatea de judecător (cu funcție de conducere) a celui ce le-a formulat, inducându-se opiniei publice ideea că procurorii dispun luarea unor măsuri altfel decât cu respectarea principiilor care guvernează desfășurarea procesului penal, creând astfel în mod artificial un dubiu serios cu privire la independența acestora. Prin expresiile folosite, doamna judecător și-a exprimat virulent opinia negativă, pe social media, cu privire la probitatea profesională și morală a colegilor săi, într-o manieră deloc echilibrată.

Așa cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO, trebuie făcută distincția dintre declarațiile factuale și judecățile de valoare; cu toate acestea, chiar și în cazul în care o declarație constituie o judecată de valoare, trebuie să existe un temei factual suficient pentru a o justifica, în caz contrar fiind considerată excesivă.

Or, postarea în cauză conține acuzații privind o conduită nelegală și necorespunzătoare procurorilor în desfășurarea urmăririi penale și, chiar dacă s-ar admite că au existat anumite acțiuni imputabile unor procurori având ca obiect modalitatea de efectuare a urmăririi penale, Secția a constatat că, pe de-o parte, procedurile legale nu au fost finalizate prin sentințe definitive, iar, pe de altă parte, prezentarea unei conduite individuale, ca fiind una general valabilă în rândul procurorilor este nejustificată și depășește cadrul permis unei judecăți de valoare.

S-a mai afirmat și că acei procurori care și-au exprimat dezacordul cu privire la înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție sunt „securiști”, sugerându-se, astfel, că prin poziția publică exprimată față de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, aceștia se comportă similar membrilor serviciilor secrete comuniste, afirmație ofensatoare și lipsită de eleganță, termenul în sine fiind de natură a genera o emoție colectivă negativă în mentalul colectiv românesc.

Secția a mai considerat că acuzațiile privind pretinsele abuzuri și afinitatea procurorilor cu fostul serviciu secret comunist sunt grave și susceptibile să afecteze exercitarea atribuțiilor acestora. Chiar dacă standardul criticii este mai ridicat la discursul public având ca obiect un magistrat, nu este înlăturată necesitatea unui temei factual suficient în ceea ce privește declarațiile care îi prejudiciază independența, chiar și atunci când astfel de declarații sunt considerate judecăți de valoare și nu declarații factuale.

Prin urmare, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că prin afirmațiile grave ale doamnei judecător Stoicescu Adriana a fost încălcat justul echilibru între exercițiul dreptului la liberă exprimare, cu limitările specifice, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale, și acest fapt este de natură să producă un impact negativ asupra independenței, prestigiului și credibilității procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Raportat la cele reținute, Secția a concluzionat că mesajul postat pe rețeaua de socializare, cât și comentariile aduse pe marginea acestuia nu se circumscriu unei activități de informare a publicului desfășurată în limite normale, fiind identificate elemente de natură a aduce atingere independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Se observă că dreptul de apreciere al Secției pentru procurori cu privire la efectele afirmațiilor reclamantei a fost exercitat fără exces de putere, în limitele competențelor și fără să fi fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale acesteia, criticile formulate neputând duce la concluzia că prin emiterea hotărârii atacate a fost încălcat dreptul la liberă exprimare al doamnei judecător.

Soluționarea cererilor privind apărarea reputației profesionale și independenței procurorilor se realizează în cadrul unei proceduri de natură administrativă, în cadrul căreia nu sunt aplicabile principiile contradictorialității și dreptul la apărare. Prin urmare, nu pot fi reținute nici criticile referitoare la încălcarea principiului „auditur alteram pars”.

De asemenea, nu se poate reține nici critica potrivit căreia nu a existat o sesizare a Secției pentru procurori întrucât Asociația „Inițiativa pentru justiție” a formulat două cereri, înregistrate separat, una adresată Plenului și una adresată Secției pentru procurori, cu temeiuri diferite, după cum s-a arătat anterior.

Potrivit dispozițiilor art. 65 alin (3) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018, invocat de reclamantă, „Constatarea încălcării normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor poate fi făcută numai dacă secția a fost sesizată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii acesteia.” Se poate observa că aceste dispoziții legale invocate în susținerea acestei critici nu pot fi reținute întrucât nu au nicio legătură cu obiectul hotărârii atacate.

În aceeași ordine de idei, nu se poate reține nici susținerea referitoare la faptul că a fost încălcată „autoritatea lucrului decis” prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 70/2020, pentru că au existat două cereri, formulate în baza a două temeiuri diferite. Oricum, nu se poate considera că în procedura administrativă există „autoritatea lucrului decis” a unui act administrativ, ci eventual prezumția de legalitate a acestuia, care poate fi răsturnată pentru motive de nelegalitate existente la momentul emiterii actului.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea răspunsului dat de Consiliu la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, apreciem că, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, precum și la definiția actului administrativ, acesta este inadmisibil câtă vreme răspunsul dat la plângerea prealabilă nu este un act administrativ.

În consecință, solicită în principal admiterea excepției lipsei de interes, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta Stoicescu Adriana, ca lipsită de interes, iar pe fondul cererii, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. De asemenea, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a răspunsului formulat de pârât la plângerea prealabilă.

În drept, se invocă dispozițiile art.205-208 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

În fapt, la instituția pârâtă CSM s-au înregistrat la data de 09.09.2019 două cereri formulate de către Asociația „Inițiativa pentru Justiție”, astfel: o cerere adresată Plenului CSM de apărare a independenței autorității judecătorești în ansamblul său – înregistrată sub nr. (…)/09.09.2019 și o cerere adresată Secției pentru procurori din cadrul CSM, de apărare a reputației profesionale a procurorilor – înregistrată sub nr. (…)/09.09.2019.

De reținut, că ambele cereri formulate de către Asociația „Inițiativa pentru Justiție” au un conținut identic, cererile vizând afirmațiile reclamantei Stoicescu Adriana – președinte al Tribunalului Timiș la acea vreme – cuprinse în textul postat de aceasta la data de 24 august 2019, ora 10:21, pe contul personal de facebook și în cuprinsul unui comentariu la propria postare.

Cererea de apărare a independenței autorității judecătorești în ansamblul său, înregistrată sub nr. (…)/09.09.2019 a fost soluționată prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 70/09.04.2020 în sensul respingerii acesteia, apreciindu-se că afirmațiile inserate în postarea reclamantei nu sunt de natură să producă un impact negativ asupra sistemului judiciar și să aducă atingere independenței, prestigiului și credibilității autorității judecătorești în ansamblu.

Cererea de apărare a reputației profesionale a procurorilor înregistrată sub nr. (…)/09.09.2019 a fost soluționată prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 424/05.05.2020 (filele 23-33), astfel: recalifică cererea de apărare a reputației profesionale în cerere privind apărarea independenței procurorilor și admite cererile de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public formulate de Asociația „Inițiativa pentru Justiție” reprezentată de domnii procurori S.M.L.și B.C.P.

Uzând de procedura reglementată de art. 7 din Legea 554/2004, reclamanta s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori, cu o plângere administrativă prealabilă, care a fost soluționată prin Hotărârea din 03.09.2020, în senul respingerii plângerii ca lipsită de interes (fila 52).

Pe fondul rezultatului negativ, reclamanta Stoicescu Adriana s-a adresat instanței de contencios administrativ, în condițiile art. 8 din Legea 554/2004, solicitând prin prezenta acțiune, anularea Hotărârii cu nr. 424/05,05.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru Procurori și a hotărârii din 03.09.2020 prin care a fost soluționată plângerea administrativă prealabilă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de anulare a răspunsului la plângerea prealabilă, invocată prin întâmpinare de către pârâtul CSM, asupra instanța se va pronunța cu prioritate conf. art. 248 c. pr. civ., se observă faptul că prin Hotărârea din 03.09.2020 emisă de CSM – Secția pentru procurori a fost respinsă plângerea reclamantei ca lipsită de interes (fila 52).

Contrar susținerilor pârâtului CSM, solicitarea reclamantei de anulare a hotărârii din 03.09.2020, este în principiu admisibilă, neexistând vreo cauză de neprimire a cererii sub acest aspect, întrucât hotărârea de soluționare a plângerii prealabile se impune a fi analizată în strânsă legătură cu actul atacat în principal – constând în hotărârea nr. 424 din 05.05.2020, cele două acte având aceeași valoare juridică – de acte administrative.

În cauză nu se poate susține nici lipsa calității de act administrativ a hotărârii de soluționare a plângerii prealabile, în condițiile în care aceasta se adoptă într-un cadru reglementat de lege (art. 7 din Legea 554/2004), procedura plângerii prealabile având aptitudinea să conducă fie la revocarea (în tot /parte) fie la menținerea actului contestat.

Astfel, atâta timp cât hotărârea din 03.09.2020 a fost adoptată de Secția pentru procurori din cadrul CSM, în urma analizării plângerii prealabile a reclamantei, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea 317/2004 privind CSM, având ca și consecință respingerea cererii reclamantei de revocare a actului contestat, instanța apreciază că cererea de anulare formulată împreună cu cererea de anulare a hotărârii nr. 424 din 05.05.2020 este admisibilă, excepția nefiind dată în cauză.

Referitor la excepția lipsei de interes – invocată prin întâmpinare, Curtea arată că, potrivit reglementării generale cuprinse în art. 33 c.pr.civilă, titularul unei cereri (de chemare în judecată, de intervenție, etc.), inclusiv cu ocazia formulării unei căi de atac, trebuie să justifice în persoana sa un interes în a promova o astfel de cerere (act de procedură), interes care constă în folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare respective, interes care trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Totodată, privită în mod special, în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Conform art. 8 alin. 11 din aceeași lege, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Tribunalul reține, că interesul legitim privat constă, potrivit art. 2 alin.1 lit. p din Legea 554/2004 în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Potrivit doctrinei de specialitate, prin interes se înțelege folosul practic urmărit de reclamant, care poate fi unul material (ex. obținerea unui bun , a unei sume de bani, etc.), sau moral – în cazul în care se urmărește obținerea unei satisfacții de ordin nepatrimonial (ex. obținerea unui ordin de protecție, punere sub interdicție a unui bolnav, etc.).

Interesul moral nu se confundă nici cu prejudiciul moral și nici cu compensarea materială a prejudiciului moral.

În speță, raportat la obiectul acțiunii – de anulare a unei hotărâri de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public -, Curtea reține, că potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (ex. Decizia nr. 4715/11.10.2019, pronunțată în dos. (…), Decizia nr. 859/2018, etc.), persoanele care au interes să atace hotărâri privind apărarea reputației și independenței magistraților, sunt doar judecătorii sau procurorii care au formulat cereri privind apărarea reputației profesionale sau a independenței, nicidecum terțele persoane (ex. jurnaliști, politicieni, etc.) ale căror afirmații sau fapte au condus la adoptarea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, explicația fiind aceea că aceste hotărâri produc efecte numai în privința magistraților a căror reputație profesională / independență este verificată, legea neprevăzând participarea în procedura de verificare a altor persoane.

Ori în aceste condiții, hotărârea adoptată de Consiliului Superior al Magistraturii (prin Plen sau Secțiile corespunzătoare) nu este opozabilă terților, constituind pentru aceștia un simplu fapt juridic.

Dealtfel, aceste hotărâri se comunică doar magistraților care formulează cererile de apărare a independenței / reputației și Inspecției Judiciare – aspect valabil și în cazul de față, fiind elocvente dispozițiile art. 3 din hotărârea contestată în cauză – nr. 424 din 05.05.2020 adoptată de Secția pentru procurori din cadrul CSM.

Instanța nu poate primi susținerile reclamantei (punctul IV din cererea de chemare în judecată) – cum că Hotărârea nr. 424/05 mai 2020 aduce atingere imaginii sale profesionale, în contextul în care aceasta este judecător de drepturi și libertăți, care, prin natura profesiei, interacționează cu procurorii și ocupă funcția de Președintelui Tribunalului Timiș – întrucât, după cum s-a reținut mai sus, interesul moral nu se confundă nici cu prejudiciul moral și nici cu compensarea materială a prejudiciului moral, iar în cazul care reclamanta apreciază că prin conținutul considerentelor hotărârii atacate se aduce atingere bunei sale reputații, aceasta are posibilitatea de a sesiza instanța civilă competentă în vederea reparării prejudiciului pretins produs.

Referitor la apărările formulate de reclamantă – cum că odată definitivată, Hotărârea Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să fie depusă la dosarul profesional al petentei, în condițiile stabilite de art. 65 alin. (7) coroborat cu art. 72 din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM – instanța constată, că acestea sunt neîntemeiate, în condițiile în care art. 65 și 72 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii – aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1.073 din 3 decembrie 2018, reglementează procedura de soluționare a sesizărilor privind încălcarea de către judecători / procurori a normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor înregistrate la CSM, iar hotărârile adoptate se depun , într-adevăr la dosarul profesional al magistratului verificat în cauză.

Însă, în speța de față, nu este vorba de vreo sesizare privind încălcarea de către judecători / procurori a normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, întrucât după cum s-a reținut și mai sus, la CSM s-au înregistrat la data de 09.09.2019 două cereri formulate de către Asociația „Inițiativa pentru Justiție”, astfel: cererea nr.(…)/09.09.2019 adresată Plenului CSM de apărare a independenței autorității judecătorești în ansamblul său și cererea nr.(…)/09.09.2019 adresată Secției pentru procurori din cadrul CSM, de apărare a reputației profesionale a procurorilor.

Ori, reclamanta nu a identificat nici un temei legal care să impună / permită depunerea la dosarul profesional a acesteia a hotărârilor adoptate în urma finalizării acestor proceduri, aceste hotărâri producând efecte doar în raport cu magistrații a căror reputație / independență profesională a fost verificată – în speță a procurorilor din cadrul Ministerului Public.

În aceste condiții, fiind un terț în raport cu hotărârile conteste în cauză, în ipoteza în care s-ar admite acțiunea și s-ar dispune anularea actelor administrative atacate, reclamanta nu ar obține niciun folos practic, vreun beneficiu.

Ce a decis instanța

Astfel fiind, în temeiul art. 33, 248 c. pr. civ., art. 18 din Legea 554/2004, instanța urmează să admită excepția lipsei de interes, cu consecința respingerii ca lipsită de interes a acțiunii formulate, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns