fbpx

CA Cluj s-a pronunțat favorabil consumatorilor în litigiul pe clauze abuzive, după Hotărârea CJUE din iulie 2020

Curtea de Apel Cluj a soluționat apelul în dosarul în care a sesizat CJUE (cauza C‑81/19) cu întrebări preliminare legate de caracterul abuziv al clauzelor din contractul de împrumut, dând satisfacție reclamanților și respingând apelul băncii pârâte.

Soluția Curții de Apel Cluj și întrebările preliminare adresate CJUE sunt reproduse la finalul articolului după prezentarea fragmentelor relevante din hotărârea primei instanțe.

Ce s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată:

,,- constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la secțiunea 4 „Plați” din Condițiile generale si la art. 6 din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr. (…)/18.10.2008 încheiata de reclamanți cu VOLKSBANK ROMÂNIA S.A.;

–  stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb valutar pentru efectuarea plaților in temeiul Convenției xxxxxxx/18.10.2008 la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea si plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea in lei a francului elvețian de la data încheierii contractului,respectiv 2,4481 RON/CHF pe întreaga perioada de valabilitate a acestuia, urmând ca pârâta să le restituie sumele plătite în plus;

– constatarea nulității absolute a clauzei prevăzuta la art. 1, pct. 3, lit. f) din Actul adițional nr. 2 la Convenția de credit nr.(…)/18.10.2008 privind„Valoarea totala plătibilă de către Împrumutat” ca fiind 89.680,16 CHF, suma calculata in mod eronat, urmând ca adaptarea contractului sa se facă in funcție de eliminarea clauzelor constatate ca fiind abuzive;

– obligarea pârâtei  la restituirea sumelor încasate in temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, cu dobânda legală aferentă.

– constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 5 lit. a), b), c) din Contractul de credit nr. (…)/18.10.2008 Condiții Speciale, cu referire la co misionul de rambursare anticipata si comisionul de gestiune.

–  acordarea cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.”

Redăm din motivarea hotărârii Tribunalului Specializat Cluj:

,,În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 31.03.2006 au încheiat cu S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. convenția de credit nr. (…)/31.03.2006 prin care au împrumutat de la aceasta suma de 90.000 RON cu o durata a creditului de 192 de luni de la data încheierii convenției cu o rata a dobânzii curente 7,75%p.a. și DAE (dobânda anuala efectiva) 8,42% p.a.

Relațiile contractuale s-au derulat în conformitate cu înțelegerea, aceștia plătind lunar o rată fixă de 825,46 lei, în raport cu veniturile pe care le realizau și cu gradul de îndatorare admisibil de legislația domeniului.Pentru garantarea creditului au încheiat contract de ipoteca asupra apartamentului în care locuiau.

În cursul anului 2008 creditoarea le-a sugerat să transforme creditul din lei în franci elvețieni întrucât dobânda este mult mai mică și mai puteau obține suplimentar o sumă, deși aceștia nu aveau nevoie la momentul respectiv. Întotdeauna s-au supus cerințelor Băncii, fiind de bună-credință, considerând că aveau un adevărat partener, semnând toate contractele de adeziune pe care le-a solicitat.

Astfel, au încheiat convenția de credit nr. (…)/15.10.2008 în valoare de 65.000 franci elvețieni (CHF) cu o rată a dobânzii curente de 3,99% p.a. și cu DAE 7,02% p.a. pentru o perioada de 192 de luni de la data încheierii convenției. Convenție cu numeroase comisioane: comision de risc 0,22%, comision de analiza dosar, comision de rambursare în avans, comision de administrare garanții, comision de confirmare informații, etc.

La data încheierii convenției de credit valoarea francului elvețian era de 2,4481 RON, iar veniturile acestora erau: S.C.= 2.800 RON, S.I.= 3.600 RON.

Pe parcursul derulării convenției veniturile au fost in scădere ușoară până în mai 2011, iar cursul de schimb valutar le-a creat spaime, însă a devenit dramatică după ce a suferit infarct miocardic reclamantul S.I., situație care a generat dificultăți majore de plată.

S-a arătat că reclamanții nu aveau nevoie de creditul suplimentar din 2008 față de cel luat 2006. Diferența cu care au fost creditați a rămas în contul acestora din care s-au operat plățile în timpul cât a fost în spital și în imposibilitate de a mai achita rata lunară.

Creditul în RON a fost lichidat prin conversia acestuia din RON în CHF la valoarea de 2,41 RON/CHF la data de 17.10.2008, astfel cum a decis banca în condițiile în care mai aveau de restituit 62.000 lei, iar diferența a rămas în contul deschis la creditoare și a servit pentru plata ratelor. Conform art. 1 din Condițiile speciale ale convenției, destinația creditului in CHF a fost „refinanțarea unui credit acordat de S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. în baza convenției de credit nr. (…)/31.03.2006, în valoare de 90.000 lei acoperire cheltuieli personale curente”.

La secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile Generale ale convenției nu au înțeles care este nivelul dobânzii si cum se calculează întrucât se folosește o terminologie greu de înțeles.

Ceea ce s-a contestat în prezenta acțiune este secțiunea a IV-a „Plați” din condițiile generale ale convenției: „4.1. Orice plată efectuată în baza Convenției se va face în moneda creditului cu excepția cazurilor menționate expres in condițiile speciale și/sau prezentele Condiții Generale. Plățile vor fi efectuate conform scadențarului (listei plății lor pentru rambursarea creditului, a dobânzii și altor costuri) ce constituie anexa la prezentul contract. 4.2. în cazul in care creditul este acordat într-o altă monedă decât moneda națională, împrumutatul, fiecare codebitor și fiecare Garant declară că recunoaște și accepta în mod expres faptul ca, în situația în care, pe parcursul duratei creditului, cursul de schimb pentru moneda creditului fluctuează în sens crescător cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia de la data semnării prezentei Convenții în vederea evitării continuării/majorării expunerii la Riscul Valutar : Banca are dreptul dar nu și obligația ca în mod unilateral:

(a) Să convertească în RON Creditul acordat împrumutatului în baza  prezentei Convenții, utilizând în acest scop cursul de schimb EUR/RON, respectiv CHF/RON, practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, valoarea creditului urmând a fi reprezentata de la acel moment, de valoarea in RON rezultata în urma realizării conversiei și pe cale de consecință.

(b) Să aplice începând de la data efectuării conversiei, rata dobânzii curente practicată de Bancă și toate celelalte condiții valabile pentru același produs de creditare/produsul de creditare similar, în RON aflat în oferta Băncii la data efectuării conversiei.

(c) Să calculeze dobânda curenta în condițiile prevăzute la punctele 3.1 din prezentele Condiții Generale, precum și oricare si toate costurile (dobânzi, convenții prin comisioane, etc.) și sumele datorate de împrumutat în baza prezentei raportare la valoarea Creditului denominat în RON.

4.3.  Pe parcursul duratei Creditului, împrumutatul va putea solicita Băncii, în limitele precizate în cuprinsul Condițiilor Speciale și în modalitatea descrisă la art. 7.1. lit. g), aprobarea in vederea conversiei monedei creditului (astfel cum este aceasta precizată în cuprinsul pct. 1 lit. c) din Condițiile Speciale – denumită în continuare „ Moneda Inițială”) într-o alta moneda (RON, CHF, EUR – denumită în continuare „Noua Monedă”). Banca va analiza solicitările primite, de la caz la caz și în funcție de posibilitățile de refinanțare în piața monedei în care împrumutatul a solicitat conversia Creditului. În situația în care Banca va decide aprobarea solicitării împrumutatului:

Părțile vor proceda la un act adițional la prezenta Convenție prin care:

(a) Să consemneze faptul că de la data semnării acestuia Valoarea Creditului va fi reprezentata de valoarea în Noua Moneda, rezultata în urma realizării conversiei. Aceeași posibilitate de a converti Moneda Creditului și-a rezervat-o pct. 2, lit. d): „Dreptul de a converti Moneda Creditului in Noua Moneda”.

Mecanismul contractual de reducere a riscului valutar prevăzut în contractul de credit la pct. 4.2. Condiții Generale în moneda CHF rezervat doar băncii încalcă dreptul comun al obligațiilor, fiind o clauza abuzivă întrucât nu prevede aceeași posibilitate de reducere a riscului și pentru împrumutați, aspect care ține de dreptul special al reprimării clauzelor abuzive.

Potrivit art. 6 din Condițiile Speciale ale Convenției, rambursarea se face conform Secțiunii 4) din Condițiile Generale.

La data de 29.10.2010, la solicitarea Băncii a semnat Actul adițional nr. 1 la Convenția de credit nr. (…)/15.10.2008 prin care s-a modificat dobânda anuala efectiva la 6,3% p.a. reprezentând costul total al creditului pentru împrumutat, cu creșterea ratei dobânzii penalizatoare si introducerea comisionului de administrare credit de 0,22% pe luna aplicat la soldul creditului, datorat si plătibil lunar pe toata durata creditului și s-a eliminat comisionul de rambursare anticipată.

În aceeași zi Banca s-a răzgândit și le-a solicitat reclamanților să semneze Actul adițional nr. 2 din 29.10.2010 la Convenția de credit nr. (…)/15.10.2008 prin care modifica dobânda curenta la 3,77% p.a. și stabilește ca valoarea totala plătibilă de către împrumutat este de 89.680,16 CHF. Se emite un nou grafi c de rambursare.

Astfel că după 2 ani de zile soldul creditului în loc să scadă, creștea. În realitate creditul reclamanților în RON a fost transformat în CHF cu majorarea comisioanelor și dobânzilor.

În anul 2011, realizând dezastrul financiar în care au fost atrași, pe fondul frământărilor pentru asigurarea fondurilor de restituire a creditului, S.I.a suferit un infarct miocardic, aspect dovedit prin scrisoarea medicala din 09.06.2011. În condițiile acestei afecțiuni severe a inimii, S.C. a asigurat îngrijirea necesara și a fost nevoită să renunțe la sarcinile de serviciu, întrucât era mai importanta viața soțului acesteia, rămânând astfel fără venituri. Ulterior, a încercat pe diverse căi să obțină o diminuare a obligațiilor financiare întrucât rata crescuse foarte mult și veniturile erau din ce in ce mai mici. În anul 2015 a inițiat o notificare de solicitări scrise, de aceasta dată pentru eliminarea comisionului de risc și conversia creditului în RON cu negocierea dobânzii la un nivel rezonabil, însă Banca nu a răspuns solicitărilor acestora. Au încercat soluționarea alternativa a litigiului și Banca le-a sugerat o prelungire a duratei contractului pe 250 de luni, situație în care nu li se ușura cu nimic viata.

În urma demersurilor reclamanților a fost eliminat comisionul de risc însă nici după acest moment situația acestora nu a devenit mai ușoara întrucât valoarea CHH creștea.

S-a solicitat  să se constate nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 1, pct. 3, lit. f) privind „Valoarea totala plătibilă de către împrumutat” ca fiind 8,9.680,16 CHF.

Tot prin Actul adițional nr. 2 la Convenție s-a introdus la art. 2 lit.a) comisionul de rambursare anticipata in valoare de 1%, respectiv de 0,5% in funcție de perioada de timp scursa si scadenta finala. S-a modificat comisionul de administrare credit la 0,02%.

S-a mai precizat că la momentul încheierii convenției din 2008 Bancaa deja solicitat deschiderea a 3 conturi, unul in CHF, unul in EUR si un cont in RON, conturi pentru plata ratelor în funcție de dispozițiile pe care le dădea creditoarea, reclamanții nu au înțeles niciodată cum funcționa acest mecanism și nu au văzut niciodată un franc elvețian, au depus întotdeauna lei și au tras creditul, de asemenea, în lei.

La momentul închiderii contului în RON, Banca le-a spus că valoarea unui CHF este de 2,41 RON. Nu s-a prevăzut in contract obligația corelativa a băncii de a accepta conversia creditului la cererea lor, a debitorilor, deși a stipulat in favoarea sa posibilitatea de a proceda la conversie dacă interesele sale financiare ar fi lezate. Introducerea clauzei de conversie în favoarea băncii fără reglementarea unei posibilități și în favoarea reclamanților, a debitorilor, creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei-credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit.

La data de 31.10.2013 au achitat în avans 9.565 CHF și s-a emis un nou grafic, reclamanții încercând să obțină o soluție convenabilă pentru a putea face față obligațiilor însă nu au primit înțelegere din partea VOLKSBANK și mai târziu nici din partea Băncii Transilvania. Epuizându-se fondurile obținute din creditul din 2008, în prezent reclamanții sunt susținuți de familia extinsă pentru a putea plăti ratele astfel încât să nu rămână fără locuință. S-a arătat că la data refinanțării din 15.08.2008  cursul valutar era de 1 CHF =  2,4481 RON, însă reclamanților le-au considerat valoarea 1 CHF = 2,41 RON, curs la care a făcut transferul i n contul de debit în lei.

S-a solicitat instanței  să se constate nulitatea absolută a clauzelor din Convenția de credit nr.(…)/15.10.2008 modificat prin Actele adiționale nr. 1 si 2, să constate ca in fapt, prin Convenția de credit nr. (…)/15.10.2008 a avut loc o conversie a creditului din lei acordat de S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. reclamanților în baza Convenției de credit nr. (…)/31.03.2006 prin care au imprumutat suma de 90.000 RON cu o durata de 192 de luni (16 ani) pentru care au constituit ipoteca asupra apartamentului in care locuiesc, apreciind ca valoarea acestuia acoperă minimum 133% din valoarea creditului acordat, cu o dobânda DAE de 8,42% pe an.

Conversia creditului din RON în CHF s-a făcut la solicitarea S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., astfel cum se prevede în contractul încheiat sub nr. (…)/16.10.2008 -“Condiții Speciale ale Convenției – art. 1 lit. a)” Refinanțarea unui credit acordat de S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., în baza Convenției de credit nr. (…)/31.03.2006, în valoar e de 90.000 RON. Durata creditului 192 de luni. DAE= 7,02%. Rata dobânzii curente 3,99% per an.

Banca și-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara.

S-a solicitat să se constate nulitatea următoarelor clauze prevăzute la: Art. 5, lit. c) – Comision de rambursare în avans de 2% – dacă rambursarea se face în primii cinci ani de derulare a Convenției de credit, de 1% dacă rambursarea se efectuează după primii 5 ani de derulare a convenției de credit. Ulterior prin Actul adițional nr. 2 s-a schimbat formula de calcul a dobânzii si a scăzut comisionul de administrare de la 0,22% pe luna la 0,02% lunar, însă ceea ce s-a câștigat în actul adițional nr. 1, au pierdut prin actul adițional nr.2 fără să le aducă niciun fel de ușurare a situației.

Reclamanții nu aveau nici un interes special pentru a solicita un credit în franci elvețieni de vreme ce nu realizau venituri în aceasta monedă și nu cunoșteau nimic despre aceasta moneda astfel încât decizia de a transforma creditul din lei în franci elvețieni prin refinanțare le-a fost indusă de către banca S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. care i-a invitat la sediul sucursalei și le-a prezentat documentele ce trebuiau semnate pentru a beneficia de o dobânda mai redusă decât cea stabilită la data contractării creditului în RON, care era de 9,5%.

Reclamanții nu au tras creditul în franci elvețieni, ci au fost determinați prin promisiuni avantajoase să semneze documentele de refinanțare a creditului în lei și să plătească creditul la valoarea francului elvețian.

Prin refinantare, Banca a urmărit să convertească în franci elvețieni creditul pe care îl acordase în lei, conștientă de riscurile potențiale, a urmărit să obțină beneficii din valorizarea CHF. Banca i-a consiliat să accepte un nou contract în franci pentru a beneficia de o dobândă mai mică și de a obține fonduri suplimentare, deși așa cum se poate observa din istoricul conturilor, reclamanții  nu au utilizat suma creditată în plus la contractarea din 2008, deși obligația de consiliere și avertizare impunea îndatorirea băncii de a atrage atenția consumatorului cu care dorea să contracteze asupra pericolelor și riscurilor unei operațiuni determinate, S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A.  nu si-a îndeplinit aceste obligații de informare și consiliere, dimpotrivă, le-a prezentat propunerea prin prisma dobânzii scăzute și a stabilității francului elvețian, deși în piața, analiștilor profesioniști ai finanțelor existau informații contrare, la care reclamanții nu au avut acces.

Sancțiunea care intervine fiind nulitatea clauzelor vizând restituirea creditului în moneda CHF la cursul de schimb valutar de la data achitării fiecărei rate: sancțiune care implica reechilibrarea contractului prin plata ratelor la valoarea: francului elvețian de la data contractării 18.10.2008 întrucât noi nu am primit moneda in CHF ci în RON.

Practicile comerciale înșelătoare au fost utilizate din plin pentru a îi determina să contracteze în CHF, acestea fiind sancționate de Legea nr. 363/2007, la fel cum a statuat și CJUE in cauza C-453/10 Perenicova.

Leul s-a devalorizat în raport de CHF cu peste 100% în numai 3 ani. Restituirea ratelor în moneda CHF deși nu se oferise aceasta monedă, fiind doar scriptic utilizată, a condus la creșterea cererii de CHF și valorizarea acesteia. Criza ce amenința Europa odată instalata in Statele Unite prin falimentul celor 3 bănci în 2007, a determinat bancherii să utilizeze o moneda de refugiu în perioada de criza, transferând riscul asupra clienților.

Reclamanților nu li s-a acordat creditul în CHF, dar prin refinanțare s-a ajuns la restituire în CHF. Nu au primit nicio suma în CHF, diferența dintre suma cu care s-a închis contul de creditare in RON, a rămas în contul în EUR din care făceau transformarea în CHF și achitau lunar ratele.

Banca a avut reprezentarea deplină a riscului suportat de către reclamanții  împrumutații la momentul ofertei de contractare în franci elvețieni. Francul elvețian se afla la pragul minim istoric înregistrat, se prefigura criza bancara generala de falimentele băncilor din 2007 – 2008 despre care au aflat abia in 2014, însă  profesioniștii finanțelor aveau cu siguranța aceste informații.

Pârâta nu și-a respectat obligațiile de informare, consiliere, avertizare anterior transformării creditului din RON in CHF, creându-se un dezechilibru semnificativ părtilor, ceea ce constituie o încălcare art. 4, alin.(l) din Legea nr. 193/2000.

Clauzele contractului nu sunt accesibile decât unor persoane cu cunoștințe de specialitate.

Prevederile referitoare la suportarea riscului valutar din art. l 4 – Condiții Generale, arata ca Banca s-a asigurat împotriva pierderilor financiare datorate cursului valutar însă nu a procedat la o reciprocitate atunci când ratele au devenit excesive și greu de suportat. Obligația de informare este prevăzută în reglementările specifice creditelor destinate persoanelor fizice art. 6 din Legea nr. 289/2004, art. 8 din Legea nr. 190/1999, Regulamentul BNR nr. 3/2007 care impuneau obligația Băncii de a informa fiecare client în parte despre posibilitatea majorării obligațiilor, a sumelor pe care le vor datora, determinate de materializarea riscului valutar, ori comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzu t in contract, Directiva 2008/48/CE, OG nr.21/1992, Legea nr. 296/2004, Legea nr. 284/2004 se aplica creditelor de consum.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 aveau calitatea de consumator, iar pârâta pe acela de profesionist, comerciant, iar contractul cu actele adiționale reprezintă contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător fără a da posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze, reclamanții  fiind pe o poziție de inferioritate față de furnizorul de servicii bancare atât în ceea ce privește puterea de negociere cât și nivelul de informare, situație de inegalitate ce a condus la dezechilibrul contractual semnificativ. Buna-credință presupunea să se respecte un echilibru al contraprestațiilor. Reaua-credință a intervenit atunci când, profitând de absența unei negocieri, rupe echilibrul contractual urmărind protejarea propriilor interese simultan cu dezinteresul fata de drepturile consumatorului.

Considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE privind natura abuziva a clauzelor este pe deplin aplicabil. În caz de dubii asupra interpretării unor clauze contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului potrivit art. 77 din Legea nr. 296/2004 Codul consumului.

Conversia la cursul istoric, de la data acordării creditului poate fi o reechilibrare a contractului adoptat la noua realitate.

Creșterea excesiva a CHF este o situație de impreviziune, iar banca a refuzat să adapteze contractul.

Prin Decizia Curții Constituționale a României (CCR) nr. 623/2016, Curtea a pus în lumina un mecanism juridic pentru toți cei împrumutați: impreviziunea, și posibilitatea instanțelor de a dispune reechilibrarea unui contract in care o parte a ajuns sa se ruineze in timp ce cealaltă parte realizează profit pe ruina sa.

Impreviziunea se aplica tuturor tipurilor de contracte care presupun prestații eșalonate in timp, așadar tuturor tipurilor de contracte de credit.

În esența, impreviziunea intervine atunci când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional si exterior ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil la data încheierii contractului, în privința amplorii si efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasa executarea obligațiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate, în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune.

“În acest sens, Curtea reține că sub imperiul Codului civil din 1864 atât doctrina, cât și practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional si exterior voinței pârtilor ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului. Aceasta instituție și-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc, încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial” a mai precizat instanța constituțională.”

În materia contractelor se prezumă că exista un dezechilibru contractual între consumator (împrumutatul) și profesionist (creditorul) ceea ce înseamnă ca reclamanților li se aplica prezumțiile legale, sarcina probei contrare revenind pârâtei.

Au solicitat reclamanții instanței reechilibrarea contractului de credit încheiat cu S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. prin înghețarea cursului valutar al contractului, în franci elvețieni și restituirea creditului în lei la cursul de schimb de la data încheierii contractului, cu obligarea paratei la restituirea sum elor încasate în plus, peste cursul valutar de la data încheierii contractului.

Au  încercat  reclamanții o soluție negociată cu banca utilizând procedura alternativă de soluționare a litigiilor, însă s-au lovit de refuzul categoric al acesteia, creditoarea pârâta nefiind dispusă să accepte realitatea expusă, iar instanța de judecată este singura soluție.

Una dintre cele mai importante modificări aduse prin Directiva 0541/2013 a Parlamentului European se refera la posibilitatea consumatorilor și obligația băncilor la cererea consumatorilor de a face conversia creditului din moneda străină în moneda națională sau în oricare alta, la alegerea împrumutatului.

Dacă în trecut conversia era oferită de către bancă cu titlu de beneficiu, acum, prin noua modificare, acest lucru apare ca o obligație directă și fără posibilitatea de modificare. Acum prin Directiva 0541/2013, băncile sunt obligate sa accepte fără alte penalități conversia, așa cum arata si art. 23 alin.(l) lit. a) din Directiva menționata.

Faptul că împrejurarea ce reprezintă materializarea riscului se produce abia la un moment ulterior si se exprimă prin crearea unui dezechilibru între prestații, nu înseamnă ca dezechilibrul semnificativ între drepturile si obligațiile părților nu exista încă de la m omentul încheierii contractului.

Rezulta din situația de fapt că banca avea posibilitatea de a face uz de variațiile de pe piața valutara, ceea ce reprezintă un context riscant pentru consumator.

Recomandarea CERS din 2011 si Regulamentul 17/2012 al BNR care, ambele obligau băncile cu credite în valută acordate debitorilor care nu își obțin veniturile în acea valută, să îi avertizeze asupra riscului și să îi invite la o conversie pentru a reduce riscul de neplată.

Reclamanții, deși nu erau acoperiți natural față de riscul valutar, au fost atrași în mod deliberat în capcana creditarii în franci elvețieni.

Banca nu numai că nu a emis avertismente cu privire la fluctuațiile monetare și nu au făcut conversie decât selectiv după explozia cursului CHF când era mult prea târziu, iar reclamanților li s-a refuzat conversia.

Dispozițiile Art. 3 si 4 din Directiva 93/13/CEE sunt deplin aplicabile în cauza de față.

Caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar rezultă din împrejurarea că a existat o creștere a cursului de schimb CHF/LEU la valori procentuale excesiv de mari, între 80 – 90 % în raport de cursul existent la acordare, producându-se astfel un dezechilibru contractual ca urmare a clauzei de risc valutar, la care se adaugă dobânzile și comisioanele excesive.

S-a mai solicitat să se constate de către Tribunal faptul că francul elvețian este o monedă că nu are o circulație efectivă pe piața românească, nu este utilizată în tranzacțiile civile sau comerciale, în numerar sau prin virament bancar, fiind de notorietate că la momentul încheierii contractului, în anul 2008, precum și în prezent, pe piața monetară internă plățile se fac în RON sau in EURO, francul elvețian fiind o monedă de refugiu folosită de marii investitori pentru a-și conserva capitalurile, aceasta datorită stabilității sale, însă criza economică demarată la finele anului 2007 a cauzat o creștere fără precedent a achizițiilor de monedă elvețiană, astfel încât valoarea CHF a crescut succesiv și la niveluri extrem de ridicate, încât nici Banca Centrală a Elveției nu a putut stopa fenomenul.

Tocmai datorită gradului ridicat de stabilitate a francului elvețian care presupunea ca fiind exclusă o devalorizare a acestei monede a fost inițiată oferta băncii pârâte de acordarea creditelor în CHF, precum și acceptarea creditului în franci elvețieni de către reclamanți.

În concluzie, se constată că obiectul real și efectiv al contractului de credit a fost acordarea unei sume de bani în moneda națională RON echivalentă însă sumei în CHF la cursul de schimb de la acea dată, întrucât pentru a rambursaa în RON reclamanții au trebuit să vândă băncii pârâte suma în franci elvețieni și să cumpere de la aceasta moneda națională, iar pentru restituirea ratelor lunare mecanismul de plată a fost în sens invers, respectiv reclamanții au cumpărat cu moneda națională RON moneda străină CHF de la bncaa pârâtă, pentru a putea achita rata în contul pentru operațiuni în CHF.

Creșterea accelerată a valorii francului elvețian în raport cu moneda națională, precum și cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar din lei în franci elvețieni, și din franci elvețieni în lei, lipsa francilor elvețieni de la casele de schimb valutar o perioadă îndelungată de timp, diferențele dintre cursul practicat de bnca ași casele de schimb valutar, respectiv cursul stabilit de BNR, diferențele dintre cursul de vânzare și cel de cumpărare au condus la majorarea continuă a costului contractelor, producând un dezechilibru major al prestațiilor reciproce ale părților, în detrimentul împrumutaților, cu efectul obținerii unor foloase de către banca împrumutătoare, fără contraprestație din partea acesteia.

În conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr. 193/2000, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă daca prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale creează în detrimentul consumatorului contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților contractante, art.2 din Legea nr. 193/2000 prevăzând că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă ea a fost stabilită rară a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei cum este cazul contractelor standard preformulate, sau condițiile generale de vânzare, practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv:

Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a directivei Consiliului European nr.93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, reglementându-se în favoarea acestora o protecție mai mare decât minimul oferit de Directivă, în condițiile în care extinderea limitelor directivelor relative la protecția consumatorilor este permisă expres de dreptul comunitar.

Astfel, în cauza C-484/08 Caja de Ahorros Y Mote de Piedad de Madrid prin Hotărârea din 03.06.2010 CEJ consfințește dreptul statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilor decât minimul prevăzut de Directivă și permite instanțelor naționale constatarea caracterului abuziv și în cazul clauzelor privind definirea obiectului principal al contractului și caracterul adecvat al prețului sau remunerației, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, chiar dacă acces e clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

În cauza Salvat Editores S A v Jose M. Sanchez Alcon Prades, G 241/98 Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzele abuzive ale unui contract, această putere încadrându-se în contextul general al protecției speciale pe care Directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care făcând parte din ordinea publică economică depășește interesele specifice ale unor părți.

Cu alte cuvinte, există un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, este abuzivă o clauză care nu a fost negociată individual, care este contrară bunei credințe și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Clauza de efectuare a plăților în moneda creditului cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutat nu a fost negociată direct cu reclamanții având în vedere caracterul prestabilit și impus consumatorilor al contractului de credit, consumatorii exprimându-și adeziunea la contractul tipizat, fără a avea posibilitatea de a influența natura clauzelor și din acest punct de vedere a existat o poziție de inegalitate a părților în vederea asigurării angajării în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractul de credit, banca având o poziție dominantă în raport cu consumatorul și implicit cu privire ia îndatorarea și suportarea riscurilor reprezentate de volatilitatea cursului valutar.

Omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care era previzibil pentru experții financiari dat fiind faptul că CHF-ul este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului valoarea ei era la un minim istoric și în consecință creșterea valorii față de moneda națională apărea inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere sancționată în dreptul european și național, întrucât determină angajarea din punct de vedere juridic a consumatorilor, plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate, consumatorul fiind pus în imposibilitate de a cunoaște și anticipa mărimea obligațiilor sale.

Banca a stipulat în contractul încheiat cu reclamanții, obligația acestora de a suporta exclusiv diferențele de schimb valutar, fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, astfel că în situația dublării valorii francului elvețian în raport cu moneda națională convențiile de credit încheiate între părți dobândesc un ‘caracter aleatoriu, ceea ce conduce la încălcarea criteriului echivalenței prestațiilor. Clauza de risc valutar prevăzută exclusiv în sarcina consumatorilor denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului și în același timp prin conferirea în favoarea băncii a unui avantaj economic vădit disproporțional, aceasta obținând un câștig injust în detrimentul consumatorilor, contrar principiilor echității și bunei credințe, care trebuie să guverneze relațiile contractuale.

În acest sens, CJUE s-a pronunțat în cauza C-26/13 Kasler vs Ungaria, referitoare la Directiva 93/13/CEE și mai precis la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contacte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă. Astfel, s-a stabilit că art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat într-o monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care îl caracterizează; o astfel de clauză în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti în cadrul ratelor împrumutului sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare al monedei străine ni. poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat, în cal țațe de contrapartidă a unei prestații efectuată de împrumutător s nu poată face obiele ui unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul art.4 alin.2 din Directiva 9 3/13.

Acest articol din Directiva trebuie interpretat în sensul ca în ceea ce privește o clauză contractuală, cerința potrivit căreia aceasta trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuie înțeleasă ca impunând nu numai redactarea inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, adică ea să fie inteligibilă din punct de vedere juridic și consumatorul să poată aprecia consecințele econo mice negative la care se expune prin încheierea contractului.

Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzute de; Directiva 93/13 nu poate fi redusă astfel numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, întrucât consumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de bancă și astfel transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv.

În lumina acestor considerente, s-a solicitat să se aprecieze că în speță, nici anterior și nici în momentul încheierii contractului de credit, între părți, nu avut loc o negociere a clauzei de risc valutar, iar în condițiile în care pe parcursul derulării contractului reclamanții au achitat suplimentar pârâtei sume apreciabile de bani, decurgând din variația cursului de schimb CHF/RON, calculate atât asuprea debitului principal cât și a dobânzii lunare, există un dezechilibru semnificativ între, drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, neexistând o contraprestație a băncii pentru sumele încasate în plus.

După cum a statuat CJUE în aceeași cauză C26 Kasler vs Ungaria paragraful 85 art.6 alin. l din Directiva 93/13, trebuie interpretat în sensul că în situația în care un contract nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.

Pe de altă parte contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul civil cu privire la obligații, el neavând un caracter aleatoriu ci un contract comutativ caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților la momentul încheierii contractului este determinată sau determinabilă, și astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, fiind exclusă expunerea uneia dintre părți ia riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig.

Stipularea unei clauze de risc valutar cu consecința strămutării în întregime asupra împrumutaților a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispozițiilor legale întrucât această hipervalorizare constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert, raportat la puterea de înțelegere a consumatorilor care, neavând cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar nu au posibilitatea să anticipeze o creștere accelerată a cursului de schimb și în consecință să își asume în cunoștință de cauza, riscul valutar.

Conform art.75 și at.76 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumatorului, contractele de credit trebuie să conțină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce și pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate, art.77 prevăzând că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, ele vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui, prin organizare de control a activității de creditare, obligație prevăzută tocmai pentru a exclude asumarea riscului operațiunii de creditare, de către consumatori, iar o măsură în acest sens o constituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsură ce corespunde cerințelor echității și bunei credințe.

Conform disp.art.966-970 Cod civil, în vigoare la momentul încheierii contractului între părți, părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe parcursul executării acestuia, neputându-se înlătura sau limita această obligație, consecința fiind că distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșteri valorii CHF față de moneda națională apare ca o soluție justă și echitabilă.

Aceasta este statuarea Curții Constituționale a României conform deciziilor pe care le atașam si ale căror considerente sunt obligatorii pentru instanț ele romane.

Având în vedere că schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă, iar reclamanții nu au avut cunoștințele de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului față de francul elvețian se poate considera ca revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voință al părților întrucât hipervalorizarea CHF deturnează contractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate schimbând natura acestora, astfel că executarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinței părților de la momentul încheierii contractului.

În consecință, s-a solicitat să se dispună înghețarea cursului de valutar CHF/L__ pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contratului, urmând ca pârâtele să restituie reclamanților sumele plătite în plus de către aceștia.

În cauza C-143/13 Bogdan Matei, Ioana Ofelia Matei pronunțată în februarie 2015 s-a reținut ca exista posibilitatea instanței naționale de a analiza noțiunea de obiect al contractului si admisibilității acțiunii întemeiata pe Legea nr.13/2000, considerând că îi revine instanței sarcina sa verifice calificarea clauzelor contractuale având in vedere natura economiei generale si stipulațiile contractuale vizate, precum si contextul juridic și factual în care s e înscriu acestea.

În aceeași cauza s-a reținut ca art. 4, alin.(2) din Directiva 93/1 J/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca termenii „obiectul [principal al] contractului” si „caracterul adecvat al prețului sau remunerație, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora pe de alta parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează in contracte de credit încheiate, între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele in discuție in litigiul! principal, care, pe de o parte, permit, in anumite condiții creditorului sa modifici; in mod unilateral rata dobânzii si pe de alta parte prevăd un „comision de risc” perceput de acesta.

S-a solicitat să se rețină existenta unui dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de părți, riscul valutar fiind suportat de către consumator, consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale despre care nu a avut posibilitate reală să ia la cunoștință la data semnării datorita existentei următoarelor condiții:

–   banca a obligat consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala să ia cunoștința la data semnării contractului,

– omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari,

– imposibilitatea reala a clientului de a negocia conținutul acestei clauze, fiind constrâns prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia așa cum a fost prestabilit,

– obținerea de către bancă a unui câștig injust contra principiului echității și bunei-credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiil e contractuale;

Art.3 alin.(l) din Regulamentul 4/2005 privind regimul valutar – prețul mărfurilor si al serviciilor in monedă naționala pentru a soluționa denominarea plaților in moneda naționala;

– Banca a inserat în favoarea sa clauza de conversie din CHF în RON sau altă monedă convenabilă, fără a accepta același tratament juridic și pentru reclamanții, debitorii.

Sfera măsurilor de protecție a consumatorilor include și dreptul la conversia creditului în valuta în situația în care intervin împrejurări care au un impact negativ asupra capacității consumatorului de a-și executa obligațiile cum sunt: efectuarea conversiei la cursul de schimb al Băncii Naționale a României valabil la data încheierii contractului și obligarea la restituirea sumelor excedentar încasate in raport cu formula de calcul decisa de instanța.

Conversia nu presupune schimbarea monedei creditului Banca a eliberat lei și nu franci elvețieni, astfel încât rambursarea creditului în moneda în care consumatorul trebuie să-și execute obligația de restituire, respectiv în RON se încadrează în masurile de echilibrare a contractului. Creditul a fost tras în RON.

Materializarea riscului valutar prin depășirea limitelor de variație a cursului, previzibile la momentul încheierii contractului a condus la pierderea consumatorului, ceea ce reclama înlăturarea consecințelor negative a efectelor riscului valutar.

Dreptul consumului a creat instrumente de protecție specifice contractelor de credit, iar principiul nominalism ului monetar nu este aplicabil in dreptul consumului.

Totodată, s-a menționat că deprecierea cursului RON/CHF survenită la scurt timp după încheierea contractului de credit afectează în mod substanțial obligația reclamanților, s-a solicitat să fie calificată ca fiind excesivă astfel cum a fost decis în literatura de specialitate și în jurisprudența conturată la nivel național.

Efectul cumulat al aprecierii continue a CHF in raport cu RON, evoluțiile cursului de schimb anunțate de BNR in intervalul 2006 – 2015, 2014 – 2015 si 2015 – 2016 care cuprind efectele fluctuațiilor de curs produse anterior datei de 15 ianuarie 2015 si după aceasta data s-a repercutat negativ in patrimoniul împrumutaților in CHF.

În intervalul de referința 2006 – 2015 a avut loc o creștere a CHF cu 105% față de RON, în intervalul 2014 – 2014 cu 14% cu puncte de accelerare a deprecierii.

Acești parametri de evoluție a cursurilor de schimb dintre moneda naționala si principalele valute in care au fost acordate credite consumatorilor pe piața bancară din România definesc contextul in care a fost consacrat noul drept al consumatorului la conversia creditului în valuta, atât in varianta rezultata in urma transpunerii Directivei 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor cât și în cea creată de mișcarea consumeristă internă.

Anterior acestei intervenții normative, BNR avansa cu titlu exemplificativ mai multe soluții pentru înlăturarea efectelor devalorizării leului în raport cu francul elvețian: conversia creditului in lei la cursul zilei cu acordarea de către creditor a unui discount (ceea ce echivala cu o conversie la un curs mai redus decât cel curent), reducerea temporara a ratelor dobânzii pentru a compensa efectul aprecierii francului sau implementarea a unei scheme de rescadențare a creditului cu acordarea unor compensații din partea statului.

Caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, dezechilibrul dintre un client mediu informat si profesioniștii din banci si câștigul injust obținut de banca s-au numărat printre argumentele in baza cărora Tribunalele din țară au dispus înghețarea cursului leu – franc elvețian și plata ratelor în lei.

Cererile reclamanților vizează constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar si eliminarea acesteia din contractul de credit, înghețarea cursului de schimb CHF – RON la nivelul din momentul semnării contractului, pentru toata durata de derulare a acestuia, denominarea plăților în moneda naționala si restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei constatate abuzive cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Reținând ca instanța poate modifica clauzele contractuale abuzive, s-a solicitat să se aibă în vedere că în stabilirea situației de fapt, așa cum rezulta din probele administrate și în aplicarea prevederilor art. 977 din Codul civil de la 1864 să se statueze că în prezenta speța obiectul contractului de credit a fost o sumă de bani în moneda națională RON, iar nu în valuta CHF. În ipoteza în care instanța apreciază aplicarea nominalismului monetar s-a solicitat să se observe că sunt îndeplinite condițiile acestuia.

Sunt incidente in cauza prevederile art. 1578 Cod civil de la 1864 care consacra principiile nominalismului monetar în cazul contractelor de împrumut conform căruia obligația ce rezulta dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași suma numerica arătata in contract, întâmplându-se o sporire sau o aderare a prețului monedelor înainte de a sosi epoca plații debitorul trebuie să restituie suma numerica împrumutată.

Având în vedere că în anul contractării creditului 2008 reclamanții au primit efectiv creditul în moneda RON la cursul de schimb negociat cu banca de 2,41 CHF/RON, aceștia trebuiau să restituie aceeași suma de bani în moneda naționala RON în echivalent CHF dar la același curs de schimb exist ent în luna octombrie 2008 pentru a fi respectat principiul nominalismului monetar.

Instanțele naționale române au dat dovada în ultimul timp de interpretarea legislației în conformitate cu jurisprudența și legislația europeana  și au admis acțiunile cum este cea din speța. În prezenta cauza se solicită să se aplice principiile, jurisprudența și legislația europeana care sunt obligatorii instanțele naționale, iar în temeiul art. 1541 Cod civil instanța are posibitatea reducă prestațiile reclamanților finan ciare excesive.

Având în vedere considerentele susmenționate, s-a solicitat admiterea cererii de chemare în judecata cu toate capetele de cerere formulate.

Cu privire la timbraj, orice tip de acțiune având ca obiect timbrează, fiind scutite de la plata t axelor in conformitate cu art. 29, alin din O.U.G. nr. 80/2013.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și următoarele, art. 973 și următoarele, art. 998 1391 si următoarele, art. 1744 Cod civil; Legea nr. 193/2000; art. 3, pct. 2 Directiva nr. 93/13; art. 712, alin.(2), C.proc.civ.; art.169 din Țr1), Ut f) 999, art. art.4 din tratatul de Funcționare a Uniunii Europene; O.G. 21/1992 republicata in 28.03.2007 si ulterior modificata; Codul consumului adoptat prin Legea nr. 296/2004 si Legea nr.190/1999; art. 1541 Cod civil.; Legea nr. 289/2004; Legea nr. 190/1999; Regulamentul BNR nr. 3/2007; Directiva 2008/48/CE; OG nr.21/1992; Legea nr. 296/2004; Legea nr. 284/2004; Decizia Curții Constituționale a României (CCR) nr. 623/2016; cauza C-26/13 Kasler vs Ungaria; C-70/10 Krajsky Sud vs. Presove

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 31.03.2006 s-a încheiat între Volksbank Romania S.A. în calitate de bancă și reclamanții Ș.I.și Ș.C., în calitate de împrumutați, convenția de credit nr.xxxxxxx, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 90.000 RON, pe o perioadă de 192 de luni, cu o rată a dobânzii de 7,75% p.a. și D__ de 8,42%. Ulterior, între părți s-a încheiat convenția de credit nr.xxxxxxx din 15.10.2008 prin care banca Volskbank Romania S.A. acorda împrumutaților Ș.I.și Ș.C.un credit în sumă de 65.000 CHF având ca destinație refinanțarea creditului acordat de Volksbank Romania S.A. în baza convenției de credit nr.(…)/31.03.2006, în valoare de 90.000 lei. Contractul de credit în CHF s-a încheiat pentru 192 de luni, cu o rată a dobânzii curente de 3,99% p.a. și DAE de 7,02%. La acest contract, părțile au încheiat Actul adițional nr.1/29.10.2010, prin care s-a convenit ca rata dobânzii să fie variabilă conform formulei de calcul: Libor la 3 luni+ marja de 3,39 puncte procentuale pe an, iar valoarea totală plătibilă de către împrumutați de 100.602,09 CHF. De asemenea, părțile au încheiat și Actul adițional nr.2/29.10.2010 la convenția de credit nr.(…)/15.10.2008 prin care s-a stabilit rata dobânzii curente la 3,49 % dobândă fixă pentru 86 de luni și dobândă variabilă după 86 de luni conform formulei de calcul: libor la 3 luni plus marja de 3,14 p.p., fiind stabilită conform art. 1.3.f) valoarea totală plătibilă la suma de 89.680,16 CHF, care reprezintă suma dintre valoarea totală a creditului și costul total pentru împrumutat, calculată la data intrării în vigoare a actului adițional.

Conform convenției de credit nr.(…)/15.10.2008 prin art.5 din condițiile speciale s-au stabilit următoarele comisioane: a) comision de risc: 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției; b) comision de analiză a dosarului de credit: 60CHF, plătit integral în data de 10.10.2008; c) comision de rambursare în avans:2% calculat la valoarea sumei rambursate în avans, plătibil integral la data efectuării rambursării, dacă rambursarea se efectuează în primii cinci ani de derulare a convenției de credit; 1% calculat la valoarea sumei rambursate în avans, plătibil integral la data efectuării rambursării, dacă rambursarea se efectuează după primii cinci ani de derulare a convenției de credit.

Conform art. 6 din condițiile speciale ale convenției, împrumutații se obligau în solidar și indivizibil să ramburseze creditul, conform graficului de rambursare, lunar, în anuități în valoare de 460,43 CHF, scadente în data de 30 a fiecărei luni; rambursarea urmând a se face conform secțiunii 4 din condițiile generale, iar valoarea anuității modificându-se corespunzător modificării dobânzii, rambursării în avans și/sau modificării scadenței finale. Corelativ, secțiunea 4 „Plăți” din condițiile generale ale convenției prevedea următoarele: 4.1. Orice plată efectuată în baza convenției se va face în moneda creditului, cu excepția cazurilor menționate expres în condițiile speciale și/sau în prezentele condiții generale. Plățile vor fi efectuate conform „scadențarului”(listei plăților pentru rambursarea creditului, a dobânzii și altor costuri)-ce constituie anexa la prezentul contract. 4.2. În cazul în care creditul este acordat într-o altă monedă decât moneda națională, împrumutatul, fiecare codebitor și fiecare garant declară că recunoaște și acceptă în mod expres faptul că, în situația în care, pe parcursul duratei creditului, cursul de schimb pentru moneda creditului fluctuează, în sens crescător, cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia de la data semnării prezentei convenții, în vederea evitării continuării/majorării expunerii la riscul valutar: I. Bancaa are dreptul, dar nu și obligația ca, în mod unilateral: a) să convertească în RON creditul acordat împrumutatului în baza prezentei convenții, utilizând în acest scop cursul de schimb EUR/RON, respectiv CHF/RON, practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, valoarea creditului urmând a fi reprezentată, de la acel moment, de valoarea în RON rezultată în urma conversiei, și pe cale de consecință: b) să aplice, începând de la data efectuării conversiei, rata dobânzii curente practicată de Bancă și toate celelalte condiții valabile pentru același produs de creditare/produsul de creditare similar, în RON, aflat în oferta băncii la data efectuării conversiei; c) să calculeze dobânda curentă, în condițiile prevăzute la pct.3.1. din prezentele condiții generale, precum și oricare și toate costurile (dobânzi, comisioane etc) și sumele datorate de împrumutat în baza prezentei convenții, prin raportare la valoarea creditului denominat în RON; II. Împrumutatul, fiecare codebitor și fiecare garant, se angajează în mod irevocabil ca: a) de la data indicată în notificarea primită din partea băncii, conform art.7.2 lit.c), să efectueze în RON orice rambursare/plata a oricăreia și tuturor sumelor datorate Băncii în baza prezentei convenții; b) să suporte oricare și toate eventualele costuri generate de și/sau în legătură cu realizarea conversiei, astfel cum vor fi acestea valabile și aplicabile la data efectuării conversiei; c) să semneze, să execute și/sau să pună la dispoziția Băncii oricare și toate documentele solicitate de Bancă și care ar putea fi eventual necesare pentru realizarea/consemnarea conversiei monedei creditului. 4.3. Pe parcursul duratei creditului, împrumutatul va putea solicita Băncii, în limitele precizate în cuprinsul condițiilor speciale și în modalitatea descrisă la art. 7.1. lit.g ) aprobarea în vederea conversiei monedei creditului (astfel cum este aceasta precizată în cuprinsul pct.1. lit.c din condițiile speciale- denumită în continuare „moneda inițială”) într-o altă monedă (RON, CHF, EUR- denumită în continuare „Noua moneda”). Bncaa va analiza solicitările primite, de la caz la caz și în funcție de posibilitățile de refinanțare în piață a monedei în care împrumutatul a solicitat conversia creditului. În situația în care bnca va decide aprobarea solicitării împrumutului: I. Părțile vor proceda la încheierea unui act adițional la prezenta convenție, prin care: a) să consemneze faptul că la data semnării acestuia, valoarea creditului va fi reprezentată de valoarea în noua monedă, rezultată în urma realizării conversiei; b) să stabilească noua rată a dobânzii curente precum și noile condiții aplicabile creditului, ce vor fi reprezentate de rata dobânzii curente practicată de bancă și de toate celelalte condiții valabile pentru același produs de creditare/produsul de creditare similar oferit de bancă, la data efectuării conversiei, în noua monedă; II. Împrumutatul va suporta oricare și toate eventualele costuri generate de și/sau în legătură cu realizarea conversiei, astfel cu  vor fi acestea valabile și aplicabile la data efectuării conversiei. Prin semnarea prezentei convenții, fiecare codebitor și fiecare garant, recunoaște și declară în mod expres și necondiționat că a luat la cunoștință de dreptul împrumutatului de a solicita conversia monedei creditului și va accepta fără rezerve oricare și toate efectele/consecințele realizării dreptului împrumutatului.” În art..4.4 se instituie autorizarea băncii de a debita automat la scadență contul curent corespunzător monedei creditului. În art. 4.5 se prevede mandatul acordat băncii de a face schimbul valutar în numele și pentru împrumutat, utilizând cotații proprii, în scopul stingerii obligațiilor de plată scadente, putând debita cu suma corespunzătoare orice cont al împrumutatului de disponibilități sau de depozit. Art. 4.6 stabilește modalitatea de plată atunci când scadența cade într-o zi nelucrătoare bancară, iar art. 4.7 instituie ordinea imputației plăților efectuate cu privire la credit și costurile sale.

În contextul derulării convenției de credit mai sus menționată, reclamanții Ș.I.și Ș.C. au sesizat instanța la data de 23.03.2017, în contradictoriu cu pârâta Banca Transilvania S.A. pentru a se constata caracterul abuziv  și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art.5 lit. a, b și c din condițiile speciale, ale art. 6 din condițiile speciale și ale secțiunii 4 „plăți” din condițiile generale și pe cale de consecință, să fie stabilizat cursul de schimb valutar CHF-RON la valoarea de la data încheierii contractului, cu restituirea sumelor achitate în plus, plus restituirea sumelor încasate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, cu dobânda legală aferentă. De asemenea, s-a solicitat a se constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 1 pct.3 lit.f ) din Actul adițional nr.2 la convenția de credit, privind valoarea totală plătibilă de către împrumutat, urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor invocate. În subsidiar, reclamanții au solicitat instanței să fie obligată pârâta să efectueze conversia în lei a creditului acordat începând cu data de 06.01.2009, când cursul CHF a depășit cu mai mult de 10% valoarea acestuia la data semnării contractului.

De cealaltă parte, pârâta a invocat faptul că dispozițiile Legii nr.193/2000 nu se aplică, nefiind incidente prevederile art. 4 alin.1 din acest act normativ, fiind aplicabilă excluderea prevăzută de art. 3 din lege și principiul de drept privind forța obligatorie a contractelor dintre părți, iar în subsidiar a apreciat că nu sunt abuzive clauzele contractuale incriminate, fiind aplicabil și principiul nominalismului monetar.

Preliminar efectuării analizei în drept a cauzei, tribunalul reține faptul că pârâta Banca Transilvania S.A. și-a justificat calitatea procesuală pasivă în condițiile în care a intervenit fuziunea prin absorbție a instituției bancare Volksbank Romania S.A. de către Banca Transilvania S.A.  prin verificarea legalității acesteia în 25.11.2015, astfel că potrivit art. 235 alin.1 din Codul civil drepturile și obligațiile persoanei absorbite (Volskbank Romania) s-au transferat în patrimoniul persoanei juridice ce a absorbit-o (Banca Transilvania).

Totodată, instanța mai reține faptul că prin încheierea de ședință din data de 16.06.2017 s-a admis excepția nelegalei timbrări a cererii privind stabilizarea cursului de schimb valutar întemeiat pe teoria impreviziunii. Având în vedere caracterul interlocutoriu al acestei încheieri, instanța nu va analiza cererea din punctul de vedere al teoriei impreviziunii, urmând ca analiza să vizeze exclusiv existența clauzelor abuzive și efectul acestora asupra contractului părților.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți (profesioniști) și consumatori, tribunalul reține că raportul juridic dintre părți este încheiat între un profesionist, banca pârâtă care a acționat în cadrul activității sale comerciale, și un consumator, reclamanții care au acționat în scopuri din afara activității lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Nu există vreun indiciu că creditul ar fi fost acordat reclamanților în scopuri profesioniste, astfel ca aceștia să nu beneficieze de dispozițiile acestui act normativ. Analizând clauzele criticate conform Legii nr.193/2000, instanța va avea în vedere dispozițiile care erau în vigoare la momentul încheierii atât a contractului inițial, cât și a actelor adiționale, sens în care a reținut că era în vigoare art. 4 cu completarea sa produsă prin Legea nr.363/2007, respectiv alin.6, astfel că pentru a se stabili dacă o clauză contractuală este abuzivă vor fi avute în vedere următoarele: clauza să nu fie negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauza să fie contrară bunei credințe (art. 4 alin.1) și clauza să nu facă parte din obiectul principal al contractului sau să nu se asocieze cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil (art. 4 alin.6).

În privința negocierii clauzelor contractuale privind comisioanele , este de observat că pârâta a fost cea care a făcut oferta contractuală, iar reclamanții au acceptat-o întrucât era mai avantajoasă raportat la rata lunară. După cum a recunoscut reclamantul Ș.I.la interogatoriu, rata în contractul de credit în RON era de 684 lei, iar în contractul în CHF era sub pragul de 600 lei. Din cuprinsul dosarului de credit depus de către pârâtă nu reiese că aceasta a pus la dispoziția împrumutaților oferta de contract anterior semnării acestuia, pentru a da posibilitatea împrumutaților de a verifica și negocia toate costurile contractuale, inclusiv comisioanele. Astfel, reclamanții au putut lua la cunoștință de comisioane doar la data semnării contractului de credit, ceea ce nu echivalează cu o reală posibilitate de a negocia contractul. Deși Legea nr.289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice (abrogată prin OUG nr.50/2010) nu era aplicabilă contractului părților (art.3 alin.1 lit.k din acea lege) și astfel pârâta nu era supusă în mod strict obligațiilor stabilite de art. 6 din respectivul act normativ privind obligațiile creditorului înainte de încheierea contractului de credit, este de observat că Legea nr.296/2004 privind Codul consumului, stabilea în art. 57 teza a II a faptul că în cazul serviciilor financiare operatorii economici sunt obligați să ofere consumatorilor informații complete, corecte și precise asupra drepturilor și obligațiilor care le revin. Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta nu a depus vreun înscris anterior încheierii contractului din care să reiasă că într-adevăr s-au purtat negocieri între părți, că pârâta a pus la dispoziția reclamanților contractul anterior semnării acestuia pentru a fi studiat și a-și expune opinia cu privire la acesta. Prin urmare, chiar dacă dispozițiile legale permit utilizarea contractelor de adeziune, acest aspect nu scutește pârâta să dovedească că au fost negociate clauzele contractuale în parte, dovadă pe care pârâta nu a efectuat-o în speță. Deci, în nici un caz nu se poate vorbi de posibilitatea reclamanților de a încerca măcar să negocieze clauzele contractului privind comisioanele, nemaivorbind de o reală posibilitate de negociere a clauzelor contractuale în speță.

În privința comisionului de risc prevăzut de art. 5 lit.a din condițiile speciale ale contractului, a susținut pârâta că s-au respectat întrutotul dispozițiile legale, acest cost fiind introdus cu bună credință de către bancă și neproducând un dezechilibru în defavoarea consumatorului.

Privitor la noțiunile de excepție care nu ar putea face obiectul analizei conform art. 4 alin.6 din Legea nr.193/2000, preliminar este de reținut că aceste excepții trebuie privite ca de strictă interpretare. În acest sens, a arătat și CJUE în jurisprudența sa: Kasler, C-26/13, prg 42, Matei, C143/13, prg 49, astfel „întrucât articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă”.

Astfel, în noțiunea de obiect principal al unui contract de împrumut bancar, vor  împrumutului și dobânda contractuală aferentă, acestea fiind prestații esențiale ale contractului. În ceea ce privește comisioanele, acestea nu ar putea fi considerate ca fiind obiect principal al contractului, decât în măsura în care contractul părților prevede că acestea au caracter esențial pentru părți, pe de o parte, fiind posibil a între serviciu și preț, teza a doua din art. 4 alin.6, pe de altă parte, caz în care ar putea fi analizate numai în măsura în care nu sunt exprimate clauzele într-un limbaj clar și inteligibil.

În acest sens, s-a pronunțat și CJUE în cauza C-143/13 din 26.02.2015 „ Matei v. Volskbank S.A.” care a arătat la pct. 54 că „ clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul art. 4 alin.2 din Directiva 93/13, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii menționate de obiect principal al contractului. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut vizat, precum și contextul juridic factual în care se înscrie acesta, dacă respectiva clauză constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziția sa de împrumutător 

În ceea ce privește analiza admisibilității aprecierii caracterului abuziv al comisionului de risc, în aceeași cauză C143/13 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în mod cert faptul că în privința comisionului de risc, clauzele care prevăd un asemenea comision nu fac parte din cele două categorii de excluderi prevăzute la articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 (pct. 64 al acestei hotărâri), fiind așadar admisibilă analiza caracterului abuziv al acestor comisioane de risc.

Se impune a se menționa  că prin condițiile generale nu a fost definit comisionul de risc, ca urmare nu ne aflăm în prezenta unei clauze exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, condiție esențială pentru a se activa interdicția art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13. Apoi, tribunalul reține că acest comision de risc a fost prevăzut „pentru punerea la dispoziție a creditului” (art.3.5 din condițiile generale ale convenției), fiind plătibil lunar, pe toată perioada creditului și la soldul acestuia, fiind în fapt o dobândă contractuală, întrucât dobânda reprezintă „câștigul” pentru un împrumut. După cum s-a reținut, această clauză nu a fost negociată și nu este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil pentru ca un consumator avizat să înțeleagă scopul acestui comision în condițiile în care exista stabilită dobânda. Pe de altă parte, contractul nu explică în mod transparent mecanismul de funcționare al acestui comision, astfel că un consumator neavizat ar înțelege că reprezintă în fapt o dobândă pentru că i s-a acordat un împrumut. Mai mult, cuantumul său este disproporționat față de lipsa vreunui serviciu din partea băncii și crește în  mod artificial cuantumul dobânzii, fiind inserat cu rea credință de către profesionist. Nu există nicio motivație contractuală agreată de către reclamanți în vreun fel conștient, pentru a se trage concluzia că această clauză a fost acceptată de către împrumutați. Faptul că numai consumatorul este obligat să suporte riscul contractual nu este în acord cu principiul bunei credințe care guvernează executarea unui contract conform art. 970 alin.1 Cod civil din 1864, iar vădita rea credință a profesionistului se deduce și din faptul că unui consumator bun platnic nu i se va restitui acest comision de risc la data încetării contractului în urma restituirii integrale a creditului. Pe de altă parte, trebuie subliniat că un contract de credit ca specie a contractului de împrumut de consumație nu este un contract aleatoriu care să presupună un eveniment viitor și incert pentru ca una dintre părți să aibă obligația de a conferi o asigurare celuilalt contractant.

În concluzie, clauza privind comisionul de risc este abuzivă și prin faptul că creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților și dezechilibrul este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.

În privința comisionului de analiză a dosarului de credit, prevăzut de art. 5 lit. b din condițiile speciale ale convenției, tribunalul reține că deși s-a solicitat constatarea caracterului abuziv de către reclamanți, aceștia nu au arătat motivele care ar putea conduce la o astfel de concluzie. Trecând peste acest aspect, în continuare, tribunalul reține că fiind indicat acest comision ca și cost al analizei dosarului de credit la valoarea de 60 CHF, acesta fiind prevăzut de art. 4 alin.6 teza a II a din Legea nr.193/2000, respectiv în noțiunea raport serviciu-preț, astfel că este exclus din dreptul instanței de a-l analiza, în contextul în care pentru serviciul de a verifica dosarul de credit s-a pretins un preț de 60 CHF, limbajul fiind cât se poate de clar și inteligibil.

În concluzie, clauza privind comisionul de analiză a dosarului de credit conform celor prevăzute de art. 4 alin.6 din Legea nr.193/2000 și ca atare nu are caracter abuziv din perspectiva acestui act normativ.

În privința comisionului de rambursare în avans, prevăzut de art. 5 lit.c din condițiile speciale ale convenției, s-a susținut de către pârâtă că reprezintă compensația sa urmare a rambursării în avans a creditului, banca urmând a pierde dobânda previzionată pentru perioada de timp prevăzută inițial. În acest context a invocat că un astfel de comision este legal perceput, fiind prevăzut și de Directiva nr.2008/48/CE sau OUG nr.50/2010, acte normative care, deși din punct de vedere temporal nu sunt aplicabile convenției, instituie totuși o bază legală pentru un astfel de comision.

Deși este real faptul că un comision de rambursare în avans nu era prevăzut la momentul încheierii contractului de acte normative în vigoare la acea dată, este de observat că actele normative la care face referire pârâta prevăd un astfel de comision de rambursare doar pentru situația creditelor cu dobândă fixă. Legiuitorul a apreciat că numai într-o atare situație creditorul poate solicita o compensație a pierderii sale pentru reducerea termenului, întrucât se poate realiza raportul dintre câștig și pierdere. Un astfel de comision nu este permis în contractele de credit cu dobândă variabilă, întrucât un astfel de contract este supus unor variabile care nu sunt la îndemâna vreunei dintre părți și ca atare nu se justifică o compensare a creditorului în condițiile în care este posibil ca acesta să nu sufere nicio pierdere față de predicțiile sale inițiale. Ca atare, clauza din speță trebuie analizată din perspectiva prevederilor art. 4 din Legea nr.193/2000, context în care tribunalul a observat că nu a fost negociată de părți, nu face parte din obiectul principal al contractului, nu reprezintă contravaloarea unui serviciu, creează un dezechilibru în defavoarea consumatorului corelat cu faptul că acesta are obligația de a achita o dobândă variabilă  și este inserată cu rea credință de către pârâtă, numai în beneficiul său, cu instituirea unor procente semnificative.

În concluzie, clauza privind comisionul de rambursare în avans este abuzivă și prin faptul că creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților și dezechilibrul este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.

Ca și consecință a constatării existenței unor clauze abuzive, tribunalul urmează să stabilească efectele juridice, pentru a pune în practică îndrumările CJUE, care în jurisprudența sa a arătat că „ instanța națională trebuie să stabilească toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din constatarea caracterului abuziv al clauzei în discuție pentru a se asigura că respectiva clauză nu creează obligații pentru consumator ”- prg 27 din C-472/11, Banif Plus Bank ZRT. Cu toate acestea, CJUE a arătat că „articolul 6 alineatul 1 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conținutul acestei clauze” – prg 77 din Kasler C-26/13, iar deși ar trebui să se ia în considerare totalitatea normelor dreptului național care ar trebui interpretate în măsura posibilului, în lumina textului, precum și a finalității directivei aplicabile în materie, în vederea identificării unei soluții conforme cu obiectivul urmărit de aceasta (prg 64), acest principiu al interpretării are anumite limite. După cum a arătat CJUE în prg 65 al Cauzei Kasler, „obligația instanței de a se referi la conținutul unei directive atunci când interpretează și aplică normele relevante ale dreptului intern este limitată de principiile generale ale dreptului și o asemenea obligație nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dreptului național ”.

Acestea fiind arătate, tribunalul reține că art. 6 din Legea nr.193/2000 prevede că clauzele abuzive „nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”.

Cu alte cuvinte, constatarea unei clauze ca abuzive reprezintă constatarea ineficacității sale, consecința firească fiind constatarea nulității absolute a acesteia. În acest sens, un argument de text se regăsește în dispozițiile art. 12 alin. 4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (după modificarea adusă prin Legea nr.76/2012) care prevede că dispozițiile alin. (1)-(3) (referitoare la sesizarea tribunalului pentru modificarea clauzelor abuzive, la cerere urmând a fi anexat procesul verbal prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum și articolele din lege încălcate de profesionist încheiat de organele de control abilitate) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.

Chiar și fără aceste dispoziții legale, tribunalul reține că rațiunea pentru care a fost introdusă Legea nr.193/2000 în legislația națională ca efect al transpunerii Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii , constă în necesitatea protejării categoriei vulnerabile a consumatorilor în piața de consum.

În acest sens, este de menționat că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a subliniat acest aspect în mai multe hotărâri de speță, ca de exemplu în cauza C-76/10 Pohotovost s.r.o., la pct. 50 Curtea a  menționat „ dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din această directivă trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică .”

Prin urmare, concluzia constă în aceea că odată constatată abuzivă o clauză consecința următoare este constatarea nulității absolute a acesteia, normele de drept încălcate fiind de ordine publică.

În ceea ce privește comisionul de risc și comisionul de rambursare anticipată, tribunalul reține că una dintre consecințele nulității absolute este repunerea părților în situația anterioară. Totodată, având în vedere că instanța va obliga pârâta să restituie sumele percepute nelegal în baza clauzelor apreciate a fi abuzive, dată fiind conduita sa ilicită și punerea sa de drept în întârziere conform art. 43 C.civil și dobânda legală aferentă calculată conform OG nr.9/2000 sau OG nr.13/2011, asupra sumelor de restituit, începând cu data plății fiecăreia și până la data restituirii lor integrale. Trebuie precizat că deși reclamantul a recunoscut că a existat o anumită compensare cu privire la comisionul de risc, pârâta nu a adus niciun fel de clarificări privitoare la suma întreagă a comisionului de risc care a fost perceput și în ce modalitate s-a compensat cu datoria reclamanților.

În ceea ce privește modalitatea de rambursare a creditului, prevăzut de art. 6 din condițiile speciale și secțiunea 4 din condițiile generale ale convenției, au arătat reclamanții că pârâta i-a indus în eroare cu privire la beneficiile contractului în franci elvețieni, că pârâta cunoștea faptul că va crește considerabil cursul de schimb valutar în contextul financiar național și internațional, astfel că se impune stabilizarea cursului de schimb la valoarea sa de la data încheierii contractului. Au arătat reclamanții că între părți există un dezechilibru contractual evident în defavoarea consumatorilor, banca încălcându-și obligația de a informa corect și complet consumatorii cu privire la riscul valutar la care se supun. De cealaltă parte, pârâta a invocat principiul nominalismului monetar și faptul că reclamanții și-au asumat riscul împrejurării aprecierii CHF, dar și faptul că deși aveau posibilitatea de a uza de conversia creditului în monedă națională, în mod culpabil sau cu rea credință nu au folosit acest drept conferit de contract.

Analizând susținerile părților raportat la probele administrate în cauză, tribunalul reține contrar opiniei reclamanților că actul juridic supus analizei în acest dosar este un contract de credit în valută distinct de un contract de credit în monedă națională. Acest fapt reiese nu doar din obiectul său menționat expres în acesta, în mod cert distinct de cel al contractului anterior, ci și din faptul că pentru executarea acestui contract, pârâta a deschis cont în CHF pe numele reclamanților la data semnării acestuia. Nu are relevanță în privința stabilirii obiectului contractului, faptul că reclamanții au făcut numai plăți în lei pentru restituirea creditului. Nicăieri în cuprinsul contractului nu se prevede obligația împrumutaților de a face plata ratelor în lei și nu există nicio clauză în contract care să oblige împrumutații să efectueze schimbul valutar de către pârâtă pentru a plăti ratele (cu excepția situației în care împrumutații mandatează banca ca la scadență să preia sumele acestora din conturile deschise la sediul său, aceasta fiind o situație aplicabilă punctual, de excepție). Ca atare, reclamanții erau liberi să procure moneda CHF de la orice instituție financiară care acționa pe piața de capital și astfel să plătească direct ratele în CHF. Faptul că reclamanții au preferat să lase o parte a creditului în conturile deschise de către bancă, conturi din care aceasta era mandatată să efectueze plata ratelor, inclusiv conversia la cursul său de schimb, conform prevederilor contractuale, nu semnifică faptul că părțile ar fi încheiat în fapt un contract în monedă națională. Un astfel de contract este diferit și de cel care a făcut obiectul cauzei Kasler, întrucât în acea speță consumatorii primiseră un credit în monedă națională, și doar plățile se raportau la un curs de schimb agreat de bancă.

Pornind de la premisa că în speță există încheiat un contract de credit în monedă străină, tribunalul reține că art. 6 din condițiile speciale și secțiunea 4 din condițiile generale, privind modalitatea de rambursare a creditului în moneda în care s-a acordat, reprezintă clauze care al contractului. În acest sens, s-a pronunțat și CJUE în cauza C-186/16 A. ș.a. prin răspunsul privind modalitatea de interpretare a art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE „ noțiunea „ obiectul principal al contractului, în sensul acestei dispoziții, include o clauză contractuală, precum cea în discuție în litigiul principal, inserată într-un contract de împrumut încheiat în monedă străină, care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale și potrivit căreia împrumutul trebuie restituit în aceeași monedă străină în care a fost contractat, având în vedere că această clauză stabilește o prestație esențială care caracterizează acest contract. În consecință, această clauză nu poate fi considerată ca fiind abuzivă, în măsura în care este exprimată în mod clar și inteligibil ”.

După cum pârâta a recunoscut expres, clauzele inserate în cadrul Secțiunii 4 „Plăți” din condițiile generale, la care face trimitere art. 6 din condițiile speciale ale convenției, nu au fost negociate de părți, această modalitate de plată fiind inserată în mod unilateral de către bancă. Chiar dacă pârâta a indicat faptul că aceste clauze ar transpune principiul nominalismului monetar prevăzut de art.1578 din Codul civil din 1864, acest aspect nu le-ar putea exclude din sfera de analiză a Legii nr.193/2000 în virtutea art. 3 alin.2 potrivit căruia „ Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi.”. În această privință, după cum a arătat CJUE din C-186/16, pct. 27, art.1 alineatul 2 din Directiva 93/13 instituie o excludere din domeniul de aplicare al acesteia, care vizează clauzele care reflectă acte cu putere de lege sau normele administrative obligatorii ; și că revine instanței naționale sarcina să verifice dacă această clauză reflectă prevederile din dreptul național care se aplică independent de alegerea lor sau pe cele care sunt de natură supletivă și, prin urmare, aplicabile ope legis , cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părți în această privință (pct. 29 din C-186/16). Deci, în acord cu îndrumările statuate de CJUE, instanța trebuie să verifice dacă principiul nominalismului monetar transpus în clauzele de restituire a creditului reflectă acte sau norme obligatorii ale dreptului național în sensul art. 1 alin.2 din Directiva 93/13 transpus în art. 3 alin.2 din Legea nr.193/2000.

Potrivit art. 1578 din Codul civil din 1864, „obligația ce rezultă din împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății”. Iar conform art. 1584 din Codul civil „împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași cantitate și calitate, și la timpul stipulat”. Aceste dispoziții legale consacră ceea ce în doctrină s-a numit a fi principiul nominalismului monetar.  Conform precizărilor Curții Constituționale din Decizia nr.62/07.02.2017, textul legal are caracter supletiv, astfel că părțile pot deroga de la acest principiu, iar în cazul în care contractul nu cuprinde clauze derogatorii, devine incidentă norma de drept comun în această materie, respectiv art. 1578 din Codul civil din 1864 (pct. 37 din decizie). Potrivit CCR din această decizie, „clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează  să se realizeze în moneda în care a fost contractat creditul, chiar și în condițiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională, reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar, niciun act normativ neinterzicând acordarea și rambursarea creditelor în monedă străină.”(parțial pct.38 din decizie). Tribunalul reține că această interpretare a Curții Constituționale nu este contrară interpretării CJUE în C-186/16 privind modalitatea de aplicare a unor principii de drept național, aceste interpretări revenind autorităților statului membru, ci dimpotrivă se observă că inclusiv CCR a ajuns la concluzia similară CJUE,  anterior pronunțării CJUE, că clauzele referitoare la restituirea creditului în aceeași monedă în care a fost acordat reglementează obligația esențială a împrumutului, ținând de obiectul principal al contractului (pct. 40 din decizie).

În acord cu opinia CCR că principiul nominalismului monetar este prevăzut de norme de drept supletive, de la care părțile pot deroga, norme care prevăzute în Codul civil au caracter general, tribunalul reține că au caracter special, de natură a sublinia ideea de normă supletivă prevederile art. 41 din Codul comercial potrivit căruia „ când moneda arătată într-un contract nu are curs legal sau comercial în țară și când cursul ei nu a fost determinat de însăși părțile, plata va putea fi făcută în moneda țării, după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadenței și la locul plății; iar când în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, după cursul pieței celei mai apropiate, afară numai dacă contractul poartă clauza „efectiv” sau o altă asemenea ”. Cu alte cuvinte, dacă părțile au în contract o plată în monedă străină al cărui curs nu este determinat de părți, plata se poate face în moneda țării, la cursul de schimb de la scadență. Prin art. 41 din Codul comercial se acordă debitorului posibilitatea de a satisface obligația contractată într-o monedă care nu are curs legal sau comercial în țară sau al cărui curs nu a fost determinat  de părți, fie prin plata efectivă în moneda stipulată, fie în moneda țării la cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadenței și la locul plății. Se observă că legiuitorul a oferit soluții cu privire la modul de calcul al monedei străine, părțile putând stabili una dintre aceste soluții.

Constatând că pârâta a instituit  prin art. 6 din condițiile speciale și art. 4.1. din cadrul secțiunii 4 „Plăți” din condițiile generale cu titlu de regulă a restituirii moneda în care s-a acordat creditul, instanța va verifica dacă aceste clauze, care fac parte din obiectul principal, sunt menționate într-un limbaj clar și inteligibil.  După cum s-a arătat CJUE în C-26/13 A. Kasler, „ o clauză contractuală redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta îl ceea ce îl privește ”. –pct. 77.

Art.4.1. din condițiile generale prevede că „orice plată efectuată în baza convenției se va face în moneda creditului, cu excepția cazurilor menționate expres în condițiile speciale și/sau în prezentele condiții generale. Plățile vor fi efectuate conform „scadențarului”(…)- ce constituie anexa la prezentul contract.” Citind această clauză, tribunalul observă că este o clauză exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, reieșind faptul că restituirea împrumutului se face în moneda creditului, conform scadențarului. Tribunalul reține că nu poate acorda alte valențe acestei clauze decât ceea ce reiese simplu din aceasta- restituirea creditului se va face în moneda creditului contractat. O astfel de expunere este inteligibilă unui consumator mediu informat și avizat, acesta putând să aibă reprezentarea faptului că odată ce primește un împrumut în monedă străină îl va restitui creditorului în aceeași monedă, dacă există o astfel de clauză în contract.

Analizând mai departe aceste clauze, în special art. 6 din condițiile speciale și art.4.1. din condițiile generale, tribunalul reține că dincolo de existența negocierii acestei clauze, a cărei dovadă nu s-a făcut, trebuie verificat și dacă la data încheierii contractului de credit pârâta a furnizat informații suficiente reclamanților astfel încât puteau să cunoască posibilitatea aprecierii sau deprecierii monedei străine și de a evalua consecințele economice, potențial semnificative, asupra obligațiilor lor financiare. Totodată, instanța are obligația de a verifica raportat la toate împrejurările încheierii contractului, dacă profesionistul putea avea cunoștință la momentul respectiv de aceste împrejurări de natură să conducă la existența unui dezechilibru care să influențeze executarea ulterioară a contractului. În acest sens au fost îndrumările CJUE în C-186/16, A. ș.a.

Din datele speței, tribunalul a reținut că reclamantul Ș.I., cel care a participat în mod activ la încheierea contractului, a recunoscut că încheierea contractului de credit în CHF era mai avantajoasă decât cea a contractului în RON avut anterior, rata lunară fiind semnificativ mai mică (sub 600 lei, în contextul în care anterior era peste 680 lei). Deși reclamanții au susținut că pârâta ca instituție financiară avea cunoștință că va crește cursul de schimb valutar în detrimentul împrumutaților, tribunalul a constatat că susținerile au doar un caracter general, nefăcându-se vreo dovadă concretă, în speță, că pârâta cunoștea faptul că va crește cursul CHF într-o asemenea măsură.

După cum reiese din Raportul asupra stabilității financiare întocmit în 2008 de către BNR (publicat pe site-ul www.bnr.ro ), deși economia mondială parcurgea o etapă marcată de tensiuni sporite, cu repercusiuni asupra lichidităților, turbulențe care puteau afecta stabilitatea financiară din România, indirect, pe canalul economiei reale și al lichidității bancare, până la acea dată, repercusiunile situației externe s-au manifestat limitat, sub forma creșterii costului finanțării externe. S-a constatat de către BNR că la nivelul anului 2007 cererea de creditare a crescut și a fost influențată de menținerea la un nivel înalt a creșterii economice, precum și a perspectivelor legate de aceasta, creșterea veniturilor populației și existența în continuare a unor anticipații pozitive referitoare la nivelul acestora, scăderea nivelurilor dobânzilor percepute de bănci la o  produse de creditare, pe fondul adâncirii competiției pe piața bancară românească, aprecierea monedei naționale în primele 6 luni ale anului 2007, evoluție care a încurajat angajarea de credite în valută.

În raportul asupra stabilității financiare din 2009 întocmit de BNR, cu privire la cursul de schimb valutar s-au arătat următoarele „În anul 2009, moneda națională s-a depreciat față de euro cu 2,9 la sută în termeni reali (decembrie/decembrie), însă cursul de schimb a evoluat inegal pe parcursul anului. Astfel, în prima parte a trimestrului I, trendul ascendent manifestat începând cu septembrie 2008 s-a accentuat, pe fondul înrăutățirii evoluțiilor din economiile emergente, al deteriorării severe a percepției investitorilor financiari asupra perspectivelor acestora, dar și al incertitudinilor privind posibilitatea corectării ordonate a dezechilibrelor macroeconomice. Traiectoria cursului de schimb s-a inversat spre finele lunii martie, în condițiile finalizării negocierilor dintre autoritățile române și delegația UE-FMI-IFI cu privire la încheierea unui acord stand-by și ale ameliorării percepției investitorilor pe plan global. Același context a permis chiar accentuarea tendinței de apreciere a monedei naționale în raport cu euro în perioada aprilie-mai, ușoara depreciere determinată în luna iunie de semnalele negative referitoare la evoluția economiilor europene fiind urmată de o relativă stabilitate până în luna august. O nouă înrăutățire a percepției investitorilor asupra riscului asociat regiunii, dar și tensionarea mediului politic intern, cu impact asupra derulării acordului stand-by, au indus reapariția presiunilor în sensul deprecierii în luna septembrie și accentuarea acestora în luna octombrie. Ulterior, traiectoria cursului de schimb a fost influențată pozitiv de: (i) publicarea unor date privind dinamica activității economice în trimestrul III (PIB, producție industrială), mai favorabile decât se anticipase; (ii) îmbunătățirea de către Comisia Europeană a proiecțiilor referitoare la economia României pentru 2010 și 2011; (iii) reafirmarea de către băncile străine a angajamentului de menținere a capitalizării adecvate și a expunerii pe piața locală; precum și de (iv) validarea noului guvern pe 23 decembrie 2009, care a permis reactivarea aranjamentului multilateral de finanțare, suspendat temporar în perioada octombrie-decembrie 2009.” S-a mai arătat că „La finele anului 2009, din totalul creditelor acordate persoanelor fizice, raportate la CRB , 60,4 la sută erau denominate în euro, 24 la sută în lei, 15 la sută în franci elvețieni și doar 0,4 la sută în dolari SUA, structuri asemănătoare celei de la sfârșitul anului 2008.”-pag 59.

În egală măsură, dacă se verifică media cursului anual al CHF pe 2004-2008, se observă că acesta a fluctuat între valori de 2,2576 (august 2005), 2,6618 (în august 2004), 1,8915 (iulie 2007), 2,5444 (decembrie 2008) (www.cursbnr.eu/istoric-curs-valutar-bnr), și se poate observa că francul elvețian a suferit fluctuații moderate. Apoi, este de notorietate că în anul 2011 s-a produs ancorarea francului elvețian la euro, plafonul de schimb admis fiind de 1,2, iar în 2015 s-a renunțat la acest prag, ceea ce a produs variațiile mari de curs valutar.

Nu se poate susține că de aceste variații semnificative ale cursului de schimb valutar ale francului elvețian pârâta putea avea cunoștință la momentul încheierii contractului de credit în 15.10.2008, aceasta nefiind un factor decizional cu privire la curs și fiind la fel de influențată de politica monetară a BNR sau a Băncii Naționale a Elveției.  Tribunalul consideră că din datele acestui dosar, nu reiese că pârâta avea suficiente informații pentru a le oferi reclamanților cu privire la riscul valutar la care se expun de natură a dezechilibra în viitor executarea contractului și nu reiese din probele administrate în cauză reaua-credință a băncii cu privire la inserarea unei clauze care stabilește că restituirea creditului se face în moneda creditului.

Nici invocarea faptului că față de antecesoarea pârâtei s-a emis Decizia CNA nr.386/2008 nu este în măsură să conducă la concluzia că pârâta ar fi folosit publicitatea înșelătoare, în sensul prevederilor Legii nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementării cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, pentru a reieși că banca putea cunoaște că va crește semnificativ cursul de schimb. Prin acea decizie, CNA a pus în vedere antecesoarei pârâtei să privire la informațiile corecte și precise pe care le-a acordat publicului printr-un spot publicitar în care nu se preciza decât dobânda, fără a se preciza DAE. Or, în speță, reclamanții nu au pretins că au luat în considerare acest spot publicitar pentru a le forma convingerea de încheiere a contractului în CHF, pe de o parte, iar aceștia au prezentat flyere din cuprinsul cărora reiese informația DAE, pe de altă parte (fila 1 vol II).

Mai mult, tribunalul constată că sancțiunea care intervine pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind modalitatea de restituire a creditului în moneda străină nu este „stabilizarea cursului CHF-RON la data încheierii contractului”, o astfel de soluție nefiind prevăzută nici de art. 6 din Legea nr.193/2000 și nici de dispozițiile legale amintite, art. 1587 din Codul civil și art. 41 din Codul comercial. Prin ipotetica declarare a nulității unei astfel de clauze, soluția legală într-o atare situație nu ar putea fi decât cea instituită de legiuitor prin norma de drept cu caracter special din art. 41 din Codul comercial, respectiv plata în moneda țării, după cursul de schimb la vedere la ziua scadenței și locul plății. O astfel de soluție este conformă inclusiv cu recomandările expuse de Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. 60 din 28 februarie 2014 , care a fost transpusă în legislația națională prin OUG nr.52/2016.

Așadar, față de modalitatea de învestire a instanței cu privire la stabilizarea cursului, raportat la argumentele arătate anterior, tribunalul va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv al art. 6 din condițiile speciale ale contractului și cererea privind stabilizarea cursului de schimb valutar CHF/RON la valoarea de la data semnării convenției.

În ceea ce privește cererea de conversie a creditului în lei la cursul CHF mai mare cu 10% decât cel de la data încheierii contractului, tribunalul a constatat că în secțiunea 4 „Plăți” din condițiile generale este prevăzut în art. 4.2-4.3 „dreptul, dar nu și obligația” băncii să convertească în RON creditul acordat împrumutatului, utilizând în acest scop cursul de schimb CHF/RON, practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, dar și posibilitatea împrumutatului de a solicita aprobarea în vederea conversiei monedei creditului într-o altă monedă (RON; CHF, EUR), banca  urmând a decide aprobarea solicitării împrumutatului în funcție de posibilitățile de refinanțare în piață a monedei. Această conversie se putea solicita dacă pe parcursul duratei convenției cursul de schimb pentru moneda creditului fluctuează, în sens crescător, cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia de la data semnării convenției, în vederea evitării continuării/majorării expunerii la riscul valutar.

Din cuprinsul acestor clauze, reiese faptul că numai banca are dreptul să convertească creditul din CHF în RON, urmând a aproba cererea împrumutatului numai dacă apreciază și în funcție de „posibilitățile de refinanțare în piață a monedei”. Se observă că aceste clauze în modalitatea în care stabilesc numai în favoarea băncii acest drept și condiționează aprobarea cererii împrumutatului de dorința băncii prezintă un caracter abuziv, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000. Chiar dacă acest mecanism de schimbare a obiectului contractului face parte din obiectul principal al contractului, instanța reține că acesta nu este clar și inteligibil exprimat pentru un consumator informat și atent avizat, întrucât acesta nu poate cunoaște în ce condiții poate stabili banca că sunt întrunite posibilitățile de refinanțare a monedei în piață pentru a aproba cererea împrumutatului. De asemenea, o atare clauză nici nu a fost negociată fiind inclusă în mod unilateral de către bancă în condițiile generale contractuale, este contrară bunei credințe, întrucât lasă numai la latitudinea băncii aplicarea acestor clauze și produc și un dezechilibru în defavoarea consumatorului, întrucât decizia aparține numai băncii raportat la factori necunoscuți împrumutatului.

Întrucât tribunalul va reține că sintagma „dreptul, dar nu și obligația” din cuprinsul art. 4.2. I parțial din secțiunea 4 „Plăți” din condițiile generale are caracter abuziv, tribunalul va constata nulitatea absolută a acesteia și va dispune înlăturarea sa. Întrucât reclamanții au solicitat din 19.01.2015 (fila 94 vol I), apoi în 08.02.2016, conversia din CHF în RON, atât băncii Volksbank Romania, cât și Băncii Transilvania, fără a ajunge părțile la un consens (a se vedea răspunsul nr. xxxxxx/05.02.2015- filele 96-98  sau răspunsul nr.6061/14.04.2016- filele 125-126 vol I), în condițiile în care este real faptul că s-a îndeplinit condiția premisă prevăzută de art. 4.2 din condițiile generale, respectiv creșterea cursului de schimb cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia de la data semnării convenției, iar împrumutații și-au exprimat anterior dorința de a se face această conversie, fără ca pârâta să dea curs cererii lor, deși reclamanții cu bună credință au apelat la negocierea contractului și a condițiilor sale de executare, tribunalul reține că este incidentă clauza art. 4.3 din contract, urmând a obliga pârâta să convertească creditul acordat reclamanților din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON mai mare cu 10% față de valoarea acestuia la data semnării convenției, cu aplicarea prevederilor Secțiunii 4 „Plăți” din condițiile generale ale convenției.

În ceea ce privește clauzele cuprinse la 4.4-4.7 din secțiunea 4 „Plăți” din condițiile generale, tribunalul a constatat că reclamanții nu au arătat motive explicite cu privire la caracterul abuziv al acestor clauze, iar tribunalul nu a reținut incidența criteriilor prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000 pentru a se reține caracterul abuziv al acestora. Aceste clauze conțin un mandat acordat băncii de a debita conturile curente ale debitorilor la scadență din moneda creditului și de a face schimbul valutar, la scadență, dacă este cazul atunci când împrumutatul nu are suficiente sume în contul cu moneda creditului, precum și imputația plăților efectuate asupra capitalului și accesoriilor. Aceste clauze sunt și în beneficiul împrumutaților, fără a fi vreo obligație a acestora de a permite băncii ca plata să se facă în această modalitate, iar imputația plății transpune norma legală privind imputația plății la cererea creditorului.

În privința art. 1 pct.3 lit.f din Actul adițional nr.2 din 29.10.2010 privind valoarea totală plătibilă de 89.680,16 CHF, întrucât instanța va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de rambursare anticipată, cu repunerea părților în situația anterioară, se impune a se stabili că această soluție va avea efect asupra cuantumului sumei, în măsura în care aceste comisioane sunt cuprinse în aceasta, urmând a se constata cu titlu de nulitate derivată caracterul abuziv al acestei clauze în aceste limite.

În concluzie, pentru toate considerentele mai sus arătate, în baza art. 4 din Legea nr.193/2000, art. 1578 Cod civil, art. 1584 Cod civil, instanța va admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții Ș.I.și Ș.C. în contradictoriu cu pârâta S.C. Banca Transilvania S.A. conform dispozitivului.

Împotriva hotărârii au declarat apel atât reclamanții cât și banca.

Soluția Curții de Apel Cluj

În cursul lunii februarie 2021 Curtea de Apel Cluj a pronunțat următoarea soluție:

,,Admitere apel

Solutia pe scurt: Admite apelul declarat de apelanţii Ş.I., S.C., împotriva sentinţei civile nr.210/2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj la data de 9.02.2018 în dosar numărul 196/1285/2017 al Tribunalului Specializat Cluj pe care o schimbă în parte în sensul că:

Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei stipulate în art. 5 lit.b din convenţia de credit nr.0166712/15.10.2008 încheiată de S.C. V.R.S.A. şi reclamanţi privind „comisionul de acordare”.

Constată caracterul abuziv al comisionului de risc redefinit comision de administrare prin actele adiţionale subsecvente.

Obliga pârâta S.C. B.T. S.A., în calitate de continuator de personalitate juridică a S.C. V.R. S.A., să restituie reclamanţilor sumele încasate în baza clauzelor contractuale abuzive, respectiv comisionul de acordare şi comisionul de administrare, sume la care se va adăuga dobânda legală datorată pentru întârzierea în executarea obligaţiilor scadente/dobânda legală penalizatoare prevăzută de OG 9/2000 ,respectiv OG 13/2011, începând cu data fiecărei plăţi şi până la data restituirii efective a debitului principal.

Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor stipulate în secţiunea 4 „Plăţi” din condiţiile generale ale convenţiei la punctele 4.2. I /II ;4.3 I/II.

Dispune anularea parțială a convenţiei de credit nr.0166712/15.10.2008 încheiată de S.C. V.R. S.A. şi reclamanţi, efectele produse între părți, anterior datei de 6.01.2009, fiind menținute.

Dispune și anularea actelor adiţionale subsecvente: actul adiţional nr.1/29.10.2010 și actul adiţional nr.2/29.10.2010.

Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul că obligă reclamanţii să restituie capitalul împrumutat in moneda CHF, neachitat la 6.01.2009, convertit în lei la cursul din data de 6.01.2009, dată la care CHF s-a apreciat față de Ron, raportat la cotația de la data încheierii contractului, cu mai mult de 10%, fără ca banca să pună în aplicare clauza de la art. 4.2.

Obligă reclamanţii la plata dobânzii legale remuneratorii calculată asupra capitalului împrumutat în CHF convertit în lei la cursul din data de 6.01.2009, când CHF s-a apreciat față de Ron, raportat la cotația de la data încheierii contractului, cu mai mult de 10%,dobândă calculată până la data plăţii/compensării debitului principal.

Ratele achitate de reclamanţi după data de 6.01.2009 cu titlu de capital/dobândă/alte costuri/comisioane/inclusiv cele percepute în baza clauzelor abuzive, convertite în lei, la cursul de la data plăţii, vor fi restituite de intimata S.C. B.T. S.A fiind adiţionate cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de OG 9/2000,respectiv OG 13/2011, începând cu data fiecărei plăţi şi până la data restituirii/compensării, trebuind deduse din sumele ce trebuie restituite de consumatori.

Păstrează restul dispozițiilor primei instanțe, care nu sunt contrare statuărilor instanței de apel.

Respinge apelul declarat de S.C. B.T. S.A împotriva împotriva sentinţei civile nr.210/2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar numărul 196/1285/2017 al Tribunalului Specializat Cluj.

Obliga intimata să plătească reclamanţilor suma de 6764,55 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se va depune la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în sedinţa publică din 11.02.2021.

Document: Hotarâre  66/2021  11.02.2021”

Sesizarea CJUE

La data de 27 decembrie 2018, Curtea de Apel Cluj a dispus sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare.

Curtea de Apel Cluj a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)  Articolul l [alineatul] 2 din Directiva [93/13] trebuie interpretat în sensul în care nu se opune ca o clauză contractuală care preia o normă supletivă de la care părțile puteau deroga, dar în concret nu au derogat pentru că nu a existat nicio negociere asupra ei, așa cum este în cazul concret analizat clauza care impune restituirea creditului în aceeași monedă străină în care creditul a fost acordat, să fie analizată din perspectiva caracterului abuziv?

2)      În contextul în care, la acordarea creditului în monedă străină, consumatorului nu i‑au fost prezentate calcule/predicții cu privire la impactul economic pe care o eventuală fluctuație a cursului de schimb îl va avea cu privire la obligațiile totale de plată din contract, se poate susține cu temei că o astfel de clauză, de preluare în întregime a riscului valutar de către consumator (în temeiul principiului nominalismului), este clară și inteligibilă și că profesionistul/banca și‑a îndeplinit cu bună‑credință obligația de informare a cocontractantului său, în condițiile în care gradul maxim de îndatorare al consumatorilor impus de către Banca Națională a României a fost calculat prin raportare la cursul de schimb de la data acordării creditului?

3)      Directiva 93/13 și jurisprudența dezvoltată în baza ei, precum și principiul efectivității se opun ca, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze privind suportarea riscului valutar, contractul să continue nemodificat? Care ar fi modificarea posibilă pentru înlăturarea clauzei abuzive și respectarea principiului efectivității?”

La data de 9 iulie 2020, CJUE s-a pronunțat în cauza C‑81/19, astfel:

,,Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

 Cu privire la a doua și la a treia întrebare

Din moment ce instanța de trimitere consideră că clauza contractuală în discuție în litigiul principal reflectă o dispoziție națională calificată drept supletivă, reiese din considerațiile care precedă că ea nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 în temeiul articolului 1 alineatul (2) din aceasta. În consecință, nu este necesar să se răspundă la a doua și la a treia întrebare.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive.”

Comments

comentarii

În perioada de pandemie, totul a fost mai atipic. Această regulă s-a aplicat și începutului acestei primăveri. Profesorii și elevii din Cluj au avut și ei o zi de 1 martie diferită din cauza pandemiei de COVID-19.... Citește mai mult
Tasnádi Szilárd a fost numit oficial în funcția de prefect al județului Cluj. Ce își propune să facă în timpul mandatului său la Prefectură?... Citește mai mult
O clujeancă în vârstă de 40 de ani a fost transportată de urgență la spital după ce a căzut de pe un bloc, pe strada Alexandru Vlahuță din Cluj-Napoca.... Citește mai mult
Alin Tișe a reacționat dur după ce Szilard Tasnadi a fost numit oficial în funcția de prefect al Clujului și a anunțat că va cere demisia lui Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean.... Citește mai mult

Lasă un răspuns