”Inalta Curte constata ca dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal in forma in vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a carei natura a fost stabilita prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penala mai favorabila”, se arată în motivarea Deciziei nr. 185/A pronunțată de un complet de apel de la ÎCCJ a dat prima decizie definitivă de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției raspunderii penale, raportat la cele două decizii ale Curții Constituționale. “Desi intrunite elementele de tipicitate ale infractiunii de deturnare de fonduri prevazuta de art. 307 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) …
Citește mai multadmin
RIL admis privind aplicarea unitară a unor dispoziții din Legea insolvenței
Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii (RIL) de la Înalta Curte a pronunțat, astăzi, Decizia nr.19 în dosarul nr.1276/1/2022: ”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 262 alin. (4), prin raportare la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, căile de atac promovate de debitorul societate de asigurare/reasigurare faţă de care a fost deschisă procedura falimentului, împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care au fost soluţionate acţiunile …
Citește mai multRIL admis de Înalta Curte cu privire la prescripţia amenzilor!
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii a decis, astăzi, cu privire la aplicarea unei prevederi din OG 2/2001: Instanţa poate invoca, din oficiu, prescripţia executării sancţiunii contravenţionale. Decizia nr.18 în dosarul nr.1423/1/2022 ”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că: În aplicarea art. 14 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, în litigiile având ca obiect plângere contravenţională, instanţa de judecată poate invoca, din oficiu, prescripţia executării sancţiunii contravenţionale. Obligatorie, …
Citește mai multDe pus în calendar: Zilele Clujului 6-9 octombrie 2022 (A)
Ediția aniversară a Zilelor Clujului – a X-a – va avea loc săptămâna aceasta, 6-9 octombrie 2022. Cu timpul, clujenii au învățat arta de a trăi împreună, iar acest lucru se reflectă atât în programul evenimentului cât și în viața de zi cu zi a comunității. „Mai multe puncte de atracție, mai multă poftă de distracție” este mottoul prin care organizatorii invită publicul la această ediție aniversară. Peste 100 de evenimente în peste 30 de locuri din oraș sunt pregătite să ofere experiențe de neuitat. Broșura cu toate activitățile din cadrul Zilelor Clujului, online aici: . Știm că e greu …
Citește mai multAchitat după ce a fost trimis în judecată pentru conducere cu alcoolemie de peste 2 în sânge. Motivarea
Un bărbat trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul cu o alcoolemie de 2,37 g/l alcool pur în sânge a fost achitat, instanța arătând că ”are serioase dubii”. Șoferului care a intrat în șanț cu mașina i s-a recoltat prima probă biologică după aproximativ o oră și 30 minute, iar în intervalul de timp de la conducere și până la prima probă biologică inculpatul a continuat să consume băuturi alcoolice. ”Era necesară o calculare retroactivă a alcoolemiei pentru a se stabili cu exactitate care fusese valoarea alcoolemiei la momentul la care inculpatul condusese maşina pe drumurile publice.”, se arată în …
Citește mai multJudecătoarea Roxana Dan: ”Da, e vina sistemului că această frumoasă şi nobilă profesie nu mai este dorită”
Judecătoarea Roxana Dan trage un semnal de alarmă după ce s-au înscris puțini candidați pentru Institutul Național al Magistraturii și doar 347 au trecut de prima probă. ”La final o sa avem cu mult noroc între 150-180 de auditori!”, susține magistratul de la Judecătoria Cluj-Napoca. ”Magistratura nu mai este la modă! Eh, am ajuns şi aceste vremuri … În 2011, prima şi singura dată când am trecut prin acest examen/concurs (admitere INM) ne băteam vreo 20 pe un loc (vreo 4000 de înscrisi pe 200 locuri şi scoatem din ecuaţie admiterea direct pe loc unde erau vesnic vreo 800/900 pe …
Citește mai multPrima decizie a ÎCCJ de încetare a procesului penal prin aplicarea deciziilor CCR nr.297/2018 si 358/2022 privind prescripția
Cu o lună înainte să se pronunțe completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte cu privire la aplicarea Deciziilor CCR 297/2018 si 358/2022, un complet de apel de la ÎCCJ a dat prima decizie definitivă de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției raspunderii penale, raportat la cele două decizii ale Curții Constituționale. Inalta Curte de Casatie si Justitie a transat vineri, 30 septembrie 2022, pentru prima data modul de interpretare a Deciziilor CCR nr. 297/2018 si nr. 358/2022 prin care art. 155 alin. 1 din Codul penal, privind interventia prescriptiei penale, a fost …
Citește mai multFostul premier Adrian Năstase a pierdut procesul la CEDO legat de dosarul ”Zambaccian”
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a declarat inadmisibile cererile formulate de Adrian Năstase și soția sa, Dana Năstase, legate de dosarul ”Zambaccian” în care fostul premier a primit în ianuarie 2014 o condamnare la patru ani de închisoare. Potrivit Evz.ro, în această cauză, Adrian Năstase s-a plâns Curții Europene de modul de constituire a completului de judecată şi a pus sub semnul întrebării imparţialitatea judecătorilor. Concluziile CEDO: „Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost constituit în conformitate cu standardele interne a căror aplicare nu a avut consecințe incompatibile cu obiectul și scopul …
Citește mai multUn polițist local a fost reținut după ce s-a descoperit că inventa amenzi
Un poliţist local din localitatea Dumbrăviţa de lângă Timişoara este acuzat că falsifica procese verbale de contravenție. Acesta aplica amenzi pentru fapte inexistente şi le semna în locul celor amendați. Polițistul local Richard Meleşcanu a fost reţinut miercuri pentru 24 de ore şi este cercetat pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, după ce a fost depistat că obişnuia să falsifice amenzi. Iar joi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Agentul întocmea procese verbale de amendă şi le semna în locul celor pe care îi ”amenda”. La un moment dat, aceştia aflau că au …
Citește mai multInstanța refuză să încheie un proces în care MApN a cerut anularea unei autorizații de construire emisă pentru LIDL
Ministerul Apărării Naționale a cerut în contencios anularea unei autorizații de contruire emisă pentru un centrul logistic al lanțului LIDL. Ulterior, părțile au depus o trazacție și au vrut să închidă procesul, dar, surpriză, instanța spune că nu se poate. ”Legalitatea unui act administrativ nu poate fi negociată de persoana vătămată prin acel act şi organul emitent (…) se constată că vătămarea invocată s-a raportat la un interes public”, se arată în încheierea de ședință prin care s-a dispus continuarea procesului. Potrivit Libertatea.ro, Armata ceruse „anularea autorizației de construire și desființarea construcției” unui mare centru logistic al supermarketului german Lidl, …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.