admin

Putem avea într-un contract de vânzare-cumpărare plata în criptomonede?

Un avocat de la SCA Chiriță și Asociații a răspuns la întrebarea de mai sus într-un articol de specialitate în care arătat ce contract se încheie dacă se ”vinde” o locuință pe Bitcoini. ”Regula este că bunurile, fie ele corprorale sau incorporale, sunt în circuitul civil, afară de excepţiile prevăzute expres de lege. În dreptul român pozitiv nu există reglementată o interdicţie cu privire la operaţiunile ce pot fi realizate cu criptomonede. Pe cale de consecinţă, pot fi obiect al prestaţiei în actele juridice conform art. 12 şi art. 553 alin. (4) C. civ. Cu toate acestea, vom trece în revistă câteva nuanţe juridice …

Citește mai mult

Grefierii amenință cu proteste: ”avem capacitatea necesară să blocăm sistemul judiciar”

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial anunță că grefierii vor protesta în caz că Guvernul vrea să crească vârsta de pensionare. SNGJ DICASTERIAL critică postarea prim-ministrului Nicolae Ciucă în legătură cu creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, inclusiv pentru personalul auxiliar din instanţele judecătoreşti. ”Are loc o scădere naturală, prin deces de la an la an, a numărului de grefieri beneficiari ai pensiei de serviciu respectiv cu 57 persoane în anul 2022 față de anul 2021 și cu 59 persoane față de anul 2020, iar creșterea vârstei de pensionare va echivala cu condamnarea grefierilor la moarte sigură la …

Citește mai mult

Industria jocurilor de noroc online, grad de colectare de peste 99% la bugetul de stat

Veniturile rezultate din jocuri de noroc sunt impozitate cu reținere la sursă, ceea ce face ca gradul de colectare să fie de peste 99%. Asta deoarece operatorii licențiați de Oficiul Național de Jocuri de Noroc sunt cei care trebuie să direcționeze către bugetul de stat taxele aferente, în timp ce misiunea jucătorilor este mult mai ușoară. Înainte de această modificare, taxele erau următoarele: În urmă cu câțiva ani, persoanele care aveau venituri din jocuri de noroc trebuiau să completeze Declarația 200 și să achite sumele aferente către buget. Lucrurile s-au schimbat însă, iar impozitul aferent veniturilor din jocuri de noroc …

Citește mai mult

Tot mai mulți români se întorc la “rădăcini” cu ajutorul călduroaselor sobe pe lemne!

Dacă locuiești la casă și efortul financiar pentru achiziționarea unui șemineu pe lemne premium este mai mare decât ți-l poți permite momentan sau poate, pur și simplu, nu ai nevoie de o variantă atât de puternică din punct de vedere al randamentului caloric, nevoile tale de încălzire pot fi acoperite de o soluție care, chiar dacă este mai puțin costisitoare și nu atât de complexă, nu va face rabat de la calitate superioară, design încântător și eficiență termică desăvârșită. Așadar, profesioniștii de la PEFOC au răspunsul potrivit dorințelor tale, propunându-ți ca alternativă, una dintre modelele speciale de sobe ce reușesc …

Citește mai mult

Pârât care dorește emiterea ordinului de protecție: ”Nu sunt de acord ca reclamanta, la cei 40 de ani, să meargă la discotecă şi să posteze pe TikTok”

Caz inedit. Un bărbat din Vaslui împotriva căruia soția a cerut ordin de protecție a spus în sala de judecată că este de acord cu emiterea ordinului și că urmează să divorțeze căci nu acceptă ca reclamanta să lase copiii acasă, să iasă la discotecă și să posteze pe TikTok. Reclamanta a susținut că este ameninţată de către pârât cu violenţe fizice şi cu moartea de fiecare dată când iese din casă sau cu prietenii. A precizat că la data de 17 mai, fiind la un prieten, pârâtul a ameninţat-o că o va omorî dacă o vede pe afară, spunând …

Citește mai mult

Cum a câștigat un șofer anularea procesului verbal prin care rămânea fără permis 3 luni pentru viteză

Un șofer sancționat în Cluj pentru că a depășit cu mai mult de 50km/h viteză maximă admisă pe un sector de drum a câștigat în instanță anularea procesului verbal prin care rămânea fără permis 90 de zile și plătea o amendă piperată. Motivul anulării a fost că în înregistrarea video mai apar trei autovehicule pe lângă cel condus de șoferul sancționat și nu se poate spune cu certitudine că viteza din procesul verbal îi aparține. Starea de fapt: ”La data de 03.12.2022, orele 10:28, în timp ce conducea autoturismului marca Toyota cu număr de înmatriculare ## ## ### pe DN1C …

Citește mai mult

HP privind contestația în anulare în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală  a soluţionat, în ședința de astăzi, o sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în ce privește contestația în anulare în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal. A fost pronunţată următoarea soluție: Decizia nr. 43 în dosarul nr. 914/1/2023; ”Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. 500/39/2022, respectiv Curtea de Apel Cluj, Secţia penală și de minori în dosarul nr. 547/33/2022, …

Citește mai mult

Avocatul Vlad Hosu, fiul lui Dan Hosu: ”familia a fost la mormântul fostului inculpat ca să îi spună că a învins”

Avocatul Vlad Hosu, fiul fostului politist Dan Hosu, care a fost achitat post mortem, anunta ca va scrie despre batalia dusa in ultimii 7 ani. ”Nenikikamen Legenda spune ca Filipide, un mesager atenian, a alergat de la câmpul de lupta de la Marathon pana la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor. De îndată ce a ajuns, a spus atât: Nenikikamen (am invins). Apoi, imediat a căzut și a murit. Vineri, 26.05.2023, Curtea de Apel București a spus ca tatal meu, Dan Hosu, este nevinovat. Sâmbătă, 27.05.2023, familia a fost la mormântul fostului inculpat ca sa ii spună ca a …

Citește mai mult

RIL admis: Dispozitivul care bruiază sistemul de închidere centralizată este considerat cheie mincinoasă

Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii (RIL) de la Înalta Curte a stabilit că furtul săvârșit prin folosirea unui dispozitiv care bruiază închiderea centralizată la autovehicule este considerat furt prin folosirea unei ”chei mincinoase”, element circumstanțial de agravare în Codul penal. 𝐃𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐚 𝐧𝐫. 𝟕 din 29 mai: ”Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 208 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) teza finală din Codul penal stabileşte că: Fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat …

Citește mai mult

Un avocat s-a făcut de râs în instanță după ce a citat sentinței false găsite de un coleg cu ChatGPT

Doi avocați care lucrează în cadrul aceleiași case de avocatură din New York au de dat explicații în instanță după ce unul a citat sentinței false ”documentate” de colegului lui cu ajutorul inteligenței artificiale ChatGPT. Avocatul care a folosit instrumentul și care are 30 de ani vechime în profesie a transmis instanței că „nu știa că conținutul acestuia ar putea fi fals”. ”Incidentul” juridic a avut loc într-un proces în care un bărbat a dat în judecată o companie aeriană pentru o presupusă vătămare corporală. Avocații lui au înaintat  o listă cu mai multe cauze anterioare similare în încercarea de …

Citește mai mult