Caz inedit. Un bărbat din Vaslui împotriva căruia soția a cerut ordin de protecție a spus în sala de judecată că este de acord cu emiterea ordinului și că urmează să divorțeze căci nu acceptă ca reclamanta să lase copiii acasă, să iasă la discotecă și să posteze pe TikTok.
Reclamanta a susținut că este ameninţată de către pârât cu violenţe fizice şi cu moartea de fiecare dată când iese din casă sau cu prietenii. A precizat că la data de 17 mai, fiind la un prieten, pârâtul a ameninţat-o că o va omorî dacă o vede pe afară, spunând că nu îl interesează de puşcărie, motiv pentru care, de frică, a mers la Poliţie. Reclamanta a arătat în instanță că are o înregistrare care surprinde conversaţia telefonică dintre aceasta şi pârât, în care pârâtul o ameninţă cu moartea şi violenţe fizice.
În hotărârea judecătorească se arată cum a decurs ședința de judecată: ”Interpelat fiind de către instanţă, pârâtul arată că este adevărat ce susţine reclamanta, dar învederează că este nemulţumit de faptul că reclamanta merge la discotecă şi lasă copiii în casă singuri cu mama sa şi că pleacă din casă la ora 4 dimineaţa, fiind enervat de aceste comportamente. Arată că de 6 luni de zile nu mai locuiesc împreună şi că a fost sunat de către reclamantă de mai multe ori. Învederează că este de acord cu emiterea ordinului de protecţie şi că urmează să şi divorţeze, nu este de acord ca reclamanta, la cei 40 de ani, să meargă la discotecă şi să posteze pe TikTok.
Avocat A. face precizarea că nu se mai susţine capătul de cerere privind evacuarea pârâtului având în vedere că, astfel cum a precizat şi victima, părţile nu aveau un domiciliu comun, rămânând doar celelalte solicitări, pentru care pârâtul oricum şi-a exprimat acordul.
Instanţa declară cercetarea judecătorească terminată şi acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciază că cererea este întemeiată şi sunt respectate dispoziţiile legii, motiv pentru care solicită admiterea acesteia şi emiterea ordinului de protecţie în cauză.
Pentru reclamantă, avocat B. arată că, având în vedere că pârâtul şi-a exprimat acordul în ceea ce priveşte emiterea ordinului de protecţie, singura soluţie care se impune este aceea de încuviinţare a cererii şi emiterea ordinului pe o perioadă maximă de 6 luni de zile. Ca urmare a interogatoriului, precizează că este mai mult decât evident comportamentul violent pe care îl manifestă pârâtul, iar orice altă discuţie este inutilă prin prisma probatoriului care a fost administrat, cu atât mai mult cu cât pârâtul şi-a dat acordul şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea 217/2003.
Pentru pârât, avocat A. arată că, având în vedere poziţia pârâtului din prezenta cauză, soluţia ce se impune în cauză este în mod cert de admitere a ordinului de protecţie, dar face precizarea că, raportat la probatoriul administrat în cauză, apreciază că soluţia ar fi cu totul alta”
Instanța a admis cererea, motivând astfel: ”Cu privire la prezenta cauză dedusă judecăţii, instanţa apreciază că instituirea unui ordin de protecţie este de strictă necesitate, întrucât sunt suficiente indicii că în lipsa acestei protecţii viaţa, integritatea fizică şi psihică a victimei ar fi pusă în pericol şi, prin urmare, instanţa va dispune admiterea cererii de instituire a unui ordin de protecţie formulată de reclamanta …. în contradictoriu cu pârâtul ….
În ceea ce priveşte perioadă pentru care se emite ordinul e protecţie, instanţa consideră că o perioadă de 6 luni este suficientă pentru ca părţile să reflecteze asupra celor întâmplate.
Va emite prezentul ordin de protecţie a reclamantei pentru o perioadă de 6 luni, în sensul:
– obligării pârâtului la păstrarea unei distanţe de minim 50m faţă de reclamantă, cu excepţia situaţiilor în care se impune, potrivit legii, prezenţa concomitentă a ambelor părţi în faţa unor instanţe de judecată, a unor organe de urmărire penală sau a altor instituţii şi autorităţi publice;
– obligării pârâtului la păstrarea unei distanţe de minim 50m faţă de locuinţa reclamantei din ….”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


