Un bulgar și soția sa, notar, au primit daune morale de 10.000 euro, respectiv 4.000 euro deoarece CEDO a interpretat că filmarea realizată de poliție la reținerea bărbatului în biroul soției lui și transmisă presei încalcă articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului. Tencho Nikolov Popovi a fost reținut de polițiști în 1 aprilie 2010, în timp ce se afla în biroul notarial al soției lui, Antonia Vasileva Popova. El a fost culcat la pământ de ”mascați” și încătușat. Popovi a fost acuzat că împreună cu vărul său, judecător la Tribunalul din Sofia, ar fi încercat să intervină pe lângă …
Citește mai multadmin
Primar al unei comune din Cluj, ales în termenul de încercare al unei condamnări cu suspendare
Primarul unei comune din Cluj a fost ales în funcție în timp ce se află în termenul de încercare al unei condamnări de 3 ani închisoare cu suspendare. Candidatura a fost posibilă deoarece pe durata suspendării executării pedepsei, a fost suspendată și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, cum este cel de a fi ales în funcții publice. În termenul de încercare, primarul are anumite obligații, cum ar fi să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă! Evenimentul Zilei a publicat în premieră informația că primarul din Cojocna, Teodor Bucur, proaspăt ales pe listele PNȚCD, este același Teodor Bucur, …
Citește mai multHotărâre CJUE: Timbrul de mediu, incompatibil cu articolul 110 din TFUE
După taxa de primă înmatriculare, taxa de poluare și taxa pe emisii poluante, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) dă lovitura de grație Statului Român, declarând și timbrul de mediu incompatibil cu art. 110 TFUE (Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) într-o cauză cu Administrația Finanțelor Publice Cluj. Reclamantul Vasile Budișan este reprezentat de avocata Cristina Neamț. HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua) 9 iunie 2016 „Trimitere preliminară – Impozite interne – Articolul 110 TFUE – Taxă aplicată de un stat membru autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări sau a primei transcrieri a dreptului de proprietate – Neutralitate fiscală între autovehiculele rulate provenite din alte state …
Citește mai multPercheziții DNA la arhitectul care a proiectat ”monstrul” urbanistic din Gruia
Procurorii DNA au percheziționat biroul arhitectului șef din Primăria Baia Mare, Mircea Dinculescu, pe care l-au dus la audieri. Acesta este proiectantul mai multor blocuri între case din Cluj-Napoca, cel mai elocvent fiind ”monstrul” de pe strada Romulus Vuia, cartiertul Gruia. Procurorii DNA au sigilat de dimineață biroul arhitectului șef din Baia Mare, Mircea Dinculescu, au ridicat documente și l-au dus la audieri pe cel vizat de anchetă. Sursele Clujust.ro spun că pe numele arhitectului exista un mandat de aducere. Potrivit unui comunicat al DNA, ”procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări într-o cauză …
Citește mai multDeputatul de Cluj Steluța Cătăniciu s-a turat împotriva șefei ÎCCJ și a DNA
Deputatul de Cluj, Steluța Cătăniciu (ALDE), de profesie avocat, a lansat, prin intermediul unui comunicat, critici dure la adresa președintelui ÎCCJ, Livia Stanciu, ca urmare a declarației acesteia despre alegerea primarilor anchetați penal, dar și la adresa DNA, despre care spune că face anchete ”cu o puternică conotație politică”. ”În aceste zile, în spațiul public din România au apărut o serie de comentarii cu privire la faptul că rezultatele alegerilor locale au invalidat lupta împotriva corupţiei, pentru că mulţi candidaţi au câştigat deşi erau vizaţi de instituţiile de forţă. Din punctul meu de vedere, ce s-a întâmplat după votul de …
Citește mai multJurisprudența cazurilor de abuz în serviciu trimise în judecată de DNA. Plus practică CCR
La solicitarea Curţii Constituţionale a României privind jurisprudența Direcției Naționale Anticorupție și a instanțelor judecătorești, din perioada 2006 – 2016 (cauze relevante), referitoare la abuzul în serviciu, DNA a transmis un răspuns care conţine analiza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosare ale DNA şi aspecte de practică a Curţii Constituţionale referitor la excepţiile invocate pe marginea sintagmelor din conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu. I. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost supuse, de-a lungul timpului, în mod repetat, controlului de constituţionalitate cu privire la noţiunile de: – vătămare a drepturilor sau intereselor legitime – îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu – folosul …
Citește mai multUn fost subofițer SRI a pierdut, pe fond, procesul cu Poliția de Frontieră și DNA
Un fost subofițer SRI din Cluj a pierdut, pe fond, la Tribunalul Cluj, procesul de contencios administrativ contra Poliția de Frontieră și DNA. Fostul subofițer SRI, Anca Albu, condamnată prin acord de recunoaștere la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare pentru divulgarea de informații către fostul președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, se judecă în contencios cu Poliția de Frontieră și cu DNA pe motiv că nu a fost lăsată să iasă din țară în noiembrie 2014, anul în care a fost anchetată penal de DNA și a semnat acordul de recunoaștere. Albu a cerut despăgubiri materiale de 2.534 …
Citește mai multMedicul Ioan Dobrescu, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită
Medicul chirurg Ioan Dobrescu de la Spitalul de Copii din Cluj a fost condamnat de către Tribunalu Cluj la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită. Solutia pe scurt: ”Constata ca potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/06.05.2014 pronuntata de Curtea Constitutionala a României, legea penala mai favorabila aplicabila în prezenta cauza este Codul Penal de la 1969. Respinge cererea de schimbare a încadrarii juridice formulata de inculpat prin aparator ales. Condamna pe inculpatul Dobrescu Ioan la pedeapsa de: – 3 ani închisoare pentru comiterea infractiunii de luare de mita prev. de art.254 alin. …
Citește mai multModificări importante în Regulamentul privind examenul de primire în profesia de avocat
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a adoptat o hotărâre de modificare a Regulamentului privind origanziarea examenului de primire în profesia de avocat. Astfel, nu se mai admit adeverințe provizorii pentru dovedirea promovării examenului de licență, nu se mai scrie ”nu cunosc” la subiectele la care candidatul nu știe răspunsul, iar candidatul admis care nu se înscrie în baroul în termen de 2 ani este decăzut din dreptul de a solicita înscrierea în barou. HOTĂRÂREA Nr. 96/04.06.2016 privind modificarea și completarea Regulamentului – cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Naţional pentru …
Citește mai multCinci tineri reținuți de DIICOT Cluj pentru trafic de cannabis și etnobotanice
Procurorii DIICOT Cluj i-au reținut pe cinci tineri, unii studenți în primul an, pentru trafic de cannabis și substanțe care produc efecrte psihoactive, așa numitele ”etnobotanice”. UPDATE: Cei cinci tineri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Aceștia au vârste între 20 şi 25 de ani, fiind originari din judeţele Cluj şi Maramureş, Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Alexandru Lăcătuş, Marius Andrei Pop, Mihai Rotar, Răzvan Ionuţ Verșan şi Ionuț Cosmin Tomoiagă pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic de …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.