Printre criticile de neconstituționalitate s-a invocat și că este neclar ce fel de consultanță specializată oferă Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO) în domeniul drepturilor omului, iar, pe de altă parte, dacă aceasta este gratuită sau nu și ce anume implică consultanța oferită. Consultanța specializată în domeniul drepturilor omului reprezintă o formă de consultanță juridică ce intră în contradicție atât cu Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. În ziua de 22 octombrie 2020, Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării, a admis, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat …
Citește mai multeditor
CCR – a decis că Legea pentru modificarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea și funcționarea Academiei Oamenilor de Știință din România este neconstituțională
CCR a admis la data de 22 octombrie 2020 obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că este neconstituțională Legea pentru modificarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea și funcționarea Academiei Oamenilor de Știință din România. Art. II din legea dedusă controlului de constituționalitate prevede: „Art. II. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 35 din Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020, cu modificările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2020, finanțarea cheltuielilor Academiei Oamenilor de Știință din România se asigură din subvenții acordate de la bugetul de stat. (2) Ministerul Finanțelor Publice …
Citește mai multProiect pentru modificarea Legii cadastrului și publicității imobiliare și a Legii fondului funciar
Propunerile vizează prevederile care, în prezent, îngreunează realizarea planului cadastral și înregistrarea gratuită pentru cetățeni, în cartea funciară, a tuturor imobilelor din România. Senatul a adoptat data de 14.10.2020, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, precum şi pentru modificarea art.121 din Legea fondului funciar 18/1991, acesta fiind prezentat ieri Biroului Permanent al Camerei Deputatilor. La propunerea legislativă se pot depune amendamente până la data de 27.10.2020. În expunerea de motive se menționează că este necesară trecerea ANCPI din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Totodată, se propune obligarea …
Citește mai multPapa Francisc susține parteneriatele civile între persoane de același sex
Papa: „Dacă o persoană este gay și îl caută pe Dumnezeu și are bunăvoință, cine sunt eu? s-o judec? ” Vaticanul a trăit miercuri cea mai recentă bombă mediatică. La câteva zile după ce l-a primit pe președintele guvernului spaniol, Pedro Sánchez, festivalul de film de la Roma a premiat ieri noul documentar Francesco , care trece în revistă chipul cel mai uman al Pontifului și în care Papa Francisc asigură că susține parteneriatele civile între persoane de același sex. „Sunt copii ai lui Dumnezeu, au dreptul la o familie . Nimeni nu poate fi aruncat din familie și nici să i se facă viața imposibilă din această …
Citește mai multÎncep înscrierile la “Granturi pentru capital de lucru”
IMM-urile au la dispoziție 6 zile pentru completarea formularului de înscriere. Mâine la ora 10:00 încep înscrierile în cadrul măsurii 2 “Granturi pentru capital de lucru” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19. Prin măsură se finanțează în ordinea depunerii cererii de finanțare: IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro; IMM-urile cu cifra …
Citește mai multMotivarea dezlegării de drept referitoare la termenul de convocare a adunării generale a asociaților SRL-urilor
Termenul de 10 zile curge de la data primirii convocatorului prin scrisoare recomandată și nu de la expediere. Prin decizia nr. 55/2020 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 969 din 21 octombrie 2020, ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că: În interpretarea dispozițiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de 10 zile începe să curgă de la data la care convocarea adunării …
Citește mai multLege trimisă la promulgare referitoare la introducerea testului de proporționalitate pentru profesii, inclusiv profesiile liberale
Testul de proporționalitate se aplică cerințelor care restricționează accesul liber la profesiile reglementate existente sau la noile profesii, precum și a celor care restricționează exercitarea acestora. Conform primului articol din legea adoptată, legea reglementează efectuarea unui test de proporționalitate, anterior introducerii unor noi reglementări profesionale sau, după caz, înainte de modificarea sau completarea celor existente care restricționează accesul liber la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, garantând un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, în vederea asigurării bunei funcționări a pieței interne. Testul de proporționalitate se aplică cerințelor care restricționează accesul liber la profesiile reglementate existente sau la noile profesii, precum …
Citește mai multProiect legislativ-Avocații vor putea desfășura activităţi şi funcţii didactice și în învăţământul preuniversitar
Avocații vor putea preda cursuri în toate formele de învățământ, nu doar în cele de învățământ superior așa cum este acum. Proiect legislativ pentru modificarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, pentru modificarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995, pentru modificarea Legii nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și pentru modificarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești. Forma inițiatorilor: Articolul I — Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 440 din 24 mai 2018, cu modificările şi completări ufterioare, se modifică după cum …
Citește mai multDe la o postare pe facebook, la 13 ani de închisoare
Curtea de Apel Ploiești a agravat pedeapsa tânărului trimis în judecată ca urmare a postării pe facebook a imaginilor în care, acesta îi spărgea pahare în cap iubitei sale minore pe care o înjura și care prezenta urme de agresiune pe toată fața. Dacă inițial tânărul de 22 de ani a primit o pedeapsă de 9 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare la Judecătoria Ploiești, Curtea de Apel Ploiești a apreciat pedeapsa prea mica și a mai adăugat niște ani de închisoare la pedeapsa judecătoriei. Robert Gabriel Berechet a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de lovire sau alte …
Citește mai multMasca obligatorie în spații deschise și alte măsuri care intră în vigoare de la miezul nopții
Măsurile care au fost luate în cursul zilei de ieri și care vor intra în vigoare începând cu ora 00:00 a zilei de 22 octombrie 2020. Conform Comunicatului de presă al Instituției Prefectului, conținutul celor trei hotărâri ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, privind noi măsuri pentru limitarea și prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2 în județul Cluj, este următorul: Având în vedere datele Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj, conform cărora rata incidenței cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile la 1000 de locuitori, este de 2.52/1000 locuitori la nivelul județului și constatând că în unitățile administrativ teritoriale: municipiul …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.