CCR apără avocații și constată că Legea pentru modificarea Legii nr.9/1991 privind IRDO este neconstituțională

Printre criticile de neconstituționalitate s-a invocat și că este neclar ce fel de consultanță specializată oferă Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO) în domeniul drepturilor omului, iar, pe de altă parte, dacă aceasta este gratuită sau nu și ce anume implică consultanța oferită. Consultanța specializată în domeniul drepturilor omului reprezintă o formă de consultanță juridică ce intră în contradicție atât cu Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

În ziua de 22 octombrie 2020, Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării, a admis, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că este neconstituțională Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.9/1991 privind înființarea Institutului Român pentru Drepturile Omului.

„Art. 1. – Institutul Român pentru Drepturile Omului, denumit în continuare IRDO, este o instituție publică de interes național, autonomă și independentă față de orice autoritate publică, în condițiile legii, cu personalitate juridică (…)”

Față ed acest articol, Președintele României a invocate încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție prin raportare la prevederile art. 117 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (1), art. 76 alin. (1) și alin. (2), precum și art. 147 alin. (4) din Legea fundamental, Având în vedere că, la art. I pct.1 din legea criticată, IRDO este calificat ca o instituție publică de interes național, chiar dacă autonomă, dar fără prerogative de putere publică, legea ar fi trebuit adoptată ca lege ordinară, însă în acest caz ar fi trebuit dezbătută și adoptată în calitate de Cameră decizională, de Camera Deputaților.

Potrivit art. I pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 9/1991, Institutul Român pentru Drepturile Omului „își desfășoară activitatea în scopul promovării și protecției drepturilor omului, cu respectarea Principiilor de la Paris, adoptate prin Rezoluția A/Res/48 a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 20 decembrie 1993”.

Cu privire la aceste prevederi a fost invocată Încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție prin raportare la art. 58 alin. (1) din Legea fundamental, deoarece contravine prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă ce interzic paralelismele legislative și încalcă exigențele privind calitatea legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale.

Potrivit art. I pct. 3, cu referire la art. 3 lit. a) din Legea nr. 9/1991, una dintre atribuțiile IRDO vizează: „a) menținerea și funcționarea unui centru de documentare și consultare, conținând texte de convenții internaționale, legi, documente, studii și publicații referitoare la drepturile omului, precum și oferirea de consultanță specializată în domeniu”.

A fost criticat textul articolului invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție prin raportare la art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, pe de o parte, este neclar ce fel de consultanță specializată oferă IRDO în domeniul drepturilor omului, iar, pe de altă parte, dacă aceasta este gratuită sau nu și ce anume implică consultanța oferită. Astfel, prin reglementarea lacunară, sunt încălcate exigențele de claritate și previzibilitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, „profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R”, iar potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ „Avocatul promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului”.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că „avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. (…) Scopul ei este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin principiilor constituționale.” (Decizia nr. 163/2018, Decizia nr. 379/2013). Totodată, prin Decizia nr. 806/2006, s-a mai statuat că, deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal. De asemenea, Curtea a reținut că sancționarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activități, pentru care se cere o anumită pregătire și, în consecință, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanță deosebită, inclusiv viața și integritatea fizică și psihică ale persoanei, precum și interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare și fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. (Decizia nr. 158/2017, par. 21 și par. 22).

Or, din formularea atribuției IRDO criticate, pe lângă modul lacunar de reglementare, care nu precizează în mod explicit ce forme îmbracă această consultanță, respectiv ce anume activități concrete implică din partea IRDO, apreciem că oferirea de consultanță specializată în domeniul drepturilor omului reprezintă o formă de consultanță juridică ce intră în contradicție atât cu Legea nr. 51/1995, cât și cu jurisprudența amintită a Curții Constituționale.

Art. I pct. 6 din legea criticată introduce trei noi articole în cuprinsul Legii nr. 9/1991, art. 5¹ – 5³, referitoare la Consiliul general al IRDO, respectiv aparatul propriu de specialitate al IRDO. , cu privire la care s-a invocate încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. j), art. 111 alin. (1), art. 117 alin. (3), art. 138 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Legea fundamental, întrucât s-a avut în vedere o sursă de finanțare incertă, iar dispozițiile criticate afectează bugetul de stat, învederăm faptul că adoptarea unei asemenea prevederi nu se putea realiza decât după solicitarea de către Parlament a unei informări din partea Guvernului, în conformitate cu dispozițiile art. 111 alin. (1) din Constituție. Aceste argumente se aplică mutatis mutandis și în ceea ce privește intervenția legislativă de la art. I pct. 8, cu referire la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 9/1991, potrivit căruia bugetul IRDO face parte integrantă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților. De aceea, solicităm Curții Constituționale să constate neconstituționalitatea în ansamblu a legii deduse controlului, prin raportare la dispozițiile art. 111 alin. (1) teza a doua și ale art. 138 alin. (5) din Constituție.

Comments

comentarii