CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Un complet de judecată de la Curtea de Apel București a schimbat o sentință de fond, prin care un șofer drogat era condamnat la închisoare cu executare căci era în termenul de supraveghere al altei pedepse pentru deținere de subtanței, și i-a aplicat amendă penală într-adevăr de valoare record 100.000 de lei. Potrivit motivării Cuții, ”fiind probabil ca scoaterea din societatea în care inculpatul funcţionează acum să genereze frustrare şi să determine un proces de reintegrare dificil, conducând la reluarea consumului de substanţe psihotrope”
Din procesul-verbal întocmit de Poliția Rutieră, rezultă că, la data de 23 iulie 2020, oamenii legii au fost alertați de un participant la trafic, , care le-a relatat faptul că un autoturism marca Dacia Lodgy se deplasează sinuos, haotic pe DN21, intrând des pe contrasens, fiind un real pericol pentru ceilalți participanţi la trafic. Polițiștii rutieri au reușit depistarea și oprirea autoturismului, conducătorul auto prezentând semne vădite de consum al substanțelor psihoactive (dezorientat, necooperant, își menținea cu greu echilibrul, se manifesta violent), fiind necesară imobilizarea acestuia.
Prima instanță a contopit pedeapsa pentru deținere de subtanțe psihoactive primită de același indivit în trecut cu cea pentru conducere sub influența drogurilor și l-a condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare în regim de detenţie.
Curtea de Apel a desființat sentința și a aplicat amenda penală de 100.000 de lei pentru următoarele motive:
”Analizând motivul de apel referitor la individualizarea pedepsei, Curtea reţine că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În cauza de față, prima instanţă a optat pentru aplicarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare, pedeapsă situată peste minimul special redus la 8 luni închisoare, ca urmare a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi sub pragul mediu, de 2 ani închisoare. În coordonatele de analiză, astfel cum au fost determinate mai sus, relativ la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs, Curtea reține că stabilirea pedepsei de către instanța de fond nu s-a realizat în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei şi de circumstanţele personale ale inculpatului şi nu reflectă toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, întrucât nu s-a dat suficientă relevanţă principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, pedeapsa cu închisoarea aplicată fiind inadecvată pentru reeducarea inculpatului şi pentru atingerea scopului pedepsei.
Astfel, deşi art. 336 alin. 2 Cod penal prevede posibilitatea aplicării pedepsei amenzii, prima instanţă a omis să explice motivele pentru care o astfel de pedeapsă nu este aptă să conducă la reeducarea inculpatului.
Curtea reţine că prima instanţă a apreciat că gravitatea concretă a infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului este ridicată, întrucât a condus autoturismul marca Dacia Lodgy cu numărul de înmatriculare 1352 JWB pe DN21, în afara localităţii …., un drum național foarte circulat la orele 18,30 când a fost depistat de organele de poliție rutieră în trafic care, datorită comportamentului și a stării psihofizice în care se afla, au procedat la imobilizarea acestuia.
Totuşi, Curtea, îmbrăţisând aceeaşi optică ca şi judecătorul primei instanţe, sub aspectul gravităţii concrete a infracţiunii pentru care se dispune condamnarea, apreciază că, la individualizarea pedepsei ce are a fi aplicată unui infractor, organele judiciare trebuie să se aplece cu o deosebită grijă asupra profilului psihosocial al inculpatului, astfel încât să se asigure, de o manieră optimă, premisele reeducării acestuia.
Astfel, Curtea pune în balanţă, pe de o parte, faptul că inculpatul, într-o modalitate cât se poate de concretă, a periclitat grav siguranţă cetăţenilor pe drumul public, şi, pe de altă parte, efectele pe care executarea unei pedepse cu închisoarea, în mediul carceral, le-ar avea asupra existenţei inculpatului, inclusiv din perspectiva concretizării riscului de pervertire iremediabilă şi de scădere a şanselor de reeducare a acestuia.
Curtea apreciază că individualizarea pedepsei reprezintă un factor esenţial pentru atingerea scopului procesului penal, care, în actuala filosofie a codului penal, nu este eminamente represiv, ci educativ şi, în consecinţă, preventiv. Or, pentru a asigura efectivitatea reacţiei statului la comportamentul ilicit penal al inculpatului, aplicarea legii, inclusiv din această perspectivă, nu poate fi una şablon, ci exclusiv personalizată, adaptată configuraţiei profilului psiho-social al fiecărui destinatar.
În consecinţă, Curtea învederează că, dacă în cazul infracţiunilor cu specific comun de violenţă, mai ales coroborat cu factori de interes patrimonial, plasarea în mediul carceral conduce, în numeroase cazuri, la o specializare a infractorilor şi la o nărăvire a acestora, ireversibilă, în cazul inculpatului, care a relevat o tendinţă către conduite adictive (trădată atât de condamnarea anterioară, cât şi de actuala faptă), riscul de recidivă nu ar fi favorizat de expunerea la contagiunea criminală, ci de amplificarea unor astfel de adicţii, tocmai ca urmare a privării de libertate.
Or, în condiţiile în care, în prezent, astfel cum rezultă şi din cercetările efectuate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă, dar şi din înscrisurile depuse în faza de judecată a apelului, inculpatul este reintegrat în societate, are un loc de muncă, în afara graniţelor ţării, se decelează premisele reeducării acestuia, fiind probabil ca scoaterea din societatea în care inculpatul funcţionează acum să genereze frustrare şi să determine un proces de reintegrare dificil, conducând la reluarea consumului de substanţe psihotrope, atingerea scopului procesului penal fiind, astfel, împiedicată. În lumina acestor considerente, Curtea apreciază că, la acest moment, condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu amenda penală, evitându-se astfel încarcerarea, este suficientă, atât sub aspectul represiv, cât şi sub aspectul preventiv, special şi general, al sancţiunii, urmând a constitui un avertisment ultimativ şi ferm, adresat inculpatului.
În ceea ce priveşte cuantumul amenzii penale, Curtea reţine dispoziţiile art. 61 Cod penal care prevăd că amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului şi că amenda se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, înmulţindu-se cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile şi că instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa, instanţa reţinând că inculpatul nu are loc de muncă.
Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani. Pe cale de consecinţă, dat fiind că în prezenta cauză, judecata a avut loc potrivit procedurii simplificate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege urmând a fi reduse cu o pătrime, Curtea va avea în vedere un minim special de 135 de zile-amendă şi un maxim special de 225 de zile-amendă.
Pentru individualizarea numărului de zile-amendă, Curtea are în vedere, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 3 Cod penal, criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 Cod penal, astfel cum, în fapt, au fost analizate anterior, stabilind un grad peste mediu de pericol social ale faptei şi, în consecinţă, apreciază ca adecvat un număr de 200 de zile-amendă, orientat astfel către maximul pedepsei alternative, cu amenda penală, care, în sine, este mai blândă decât închisoarea.
În privinţa cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, stabilit de legiuitor între 10 lei şi 500 de lei prin art. 61 alin. 2 Cod penal, instanţa îl va individualiza, potrivit criteriilor reglementate de art. 61 alin. 3 teza a II-a Cod penal, prin raportare la situaţia materială a inculpatului şi la obligaţiile legale ale acestuia faţă de persoane aflate în întreţinerea lui. Astfel, instanţa va reţine că inculpatul are o situaţie materială bună, fiind încadrat în muncă, nu figurează cu obligaţii de întreţinere, motiv pentru care va stabili cuantumul maxim permis de lege, de 500 lei, pentru o zi-amendă.
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei amenzii penale aplicate apelantului inculpat, faţă de solicitările acestuia, Curtea reţine dispoziţiile art. 91 alin. 3 Cod penal care stabilesc că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă pedeapsa aplicată este numai amenda.
În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, Curtea constată că, potrivit art. 96 alin. 4 Cod penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, pedeapsa pentru noua infracţiune stabilindu-se şi executându-se, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau pluralitatea intermediară.
Or, constată Curtea că, în situaţia aplicării unei pedepse cu amenda penală, şi nu cu închisoarea, respectiv în prezenta cauză, nu este posibilă nici revocarea suspendării executării pedepsei, astfel cum a fost dispusă anterior, şi nici aplicarea dispoziţiilor relative la contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiuni comise în stare de pluralitate intermediară, dat fiind că, într-o operaţiune de contopire, se pot introduce doar pedepse executabile, nu şi cele a căror executare a fost suspendată.
Pe cale de consecinţă, Curtea, în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul formulat de inculpatul M.A.I. şi, în rejudecare, va condamna pe inculpat, pentru săvârşirea, infracţiunii ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 336 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 100.000 de lei.”
