Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Achitare agent procedural de infracțiunile de abuz în serviciu și fals în înscrisuri. MOTIVARE

Achitare agent procedural de infracțiunile de abuz în serviciu și fals în înscrisuri. MOTIVARE

Clujust.ro vă prezintă motivele pentru care un agent procedural de la Judecătoria Cluj-Napoca, trimis în judecată pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri, a fost achitat definitiv de către Curtea de Apel Cluj.

Agentul procedural a fost trimis în judecată, în octombrie 2015, pentru că nu le-a înmânat unor procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca citațiile într-un proces civil în care aceștia au cerut anularea unei hotărâri a Colegiului de Conducere din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Cluj-Napoca privind plafonarea chiriilor. Mai mult, agentul procedural a scris pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare. că nicio persoană nu a fost găsită. La instanța de fond, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare, dar Curtea de Apel Cluj l-a achitat. Mai jos puteți citi motivarea deciziei definitive.

DECIZIA PENALĂ NR. 226/A/2017 Curtea de Apel Cluj

”Verificând sentinţa penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej şi inculpatul H.D., precum şi a celor care puteau fi puse în discuţie din oficiu, Curtea reţine următoarele:

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală, deoarece inculpatul H.D. a fost condamnat prin raportare la dispoziţiile art.396 alin.10 C.p.p., instituţie inaplicabilă în cauză, întrucât la termenul din 26.02.2016 inculpatul fiind prezent la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, a arătat expres că, nu recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată, motiv pentru care instanţa a declanşat cercetarea judecătorească.

Ulterior, această dispoziţie a fost menţinută, ca efect a strămutării cauzei la Judecătoria Dej, prin sentinţa penală nr.52 din 13 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj, motiv pentru care reţinerea judecării cauzei în procedura simplificată, chiar în situaţia în care inculpatul şi-a dat acordul formal în acest sens, nu mai era posibilă.

Raportat la evoluţia cauzei, apreciem că, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, întrucât nu se creează inculpatului o situaţie echivalentă cu pierdea unui grad de jurisdicţie şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art.421 pct.2 lit.b C.p.p., întrucât prima instanţă a realizat o judecată a cauzei , implicit stabilirea unor pedepse penale şi raportat la caracterul devolutiv al apelurilor în cauză, nu se încalcă principiul unui proces echitabil.

Pe fondul cauzei, se impune adoptarea unei soluţii de achitare a inculpatului, întrucât la dosar nu există probe, care să justifice condamnarea, materialul probator existent, suplimentat cu probele scrise depuse în apel, conduc la concluzia lipsei de vinovăţie a inculpatului.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, respectiv concursul real de infracţiuni, atât a infracţiunii de fals intelectual în formă continuată , cât şi a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale , în formă continuată, ambele în formă prevăzută de Codul penal anterior, respectiv art.289 alin.1 , art.246 C.p., cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. (8 acte materiale ), fiind vădit că s-au avut în vedere concursul ideal de infracţiuni , iar din descriere rezultă că, actele de dispoziţie au generat cadrul procesual , chiar dacă s-au folosit sintagme lingvistice diferite, apreciem că, acţiunile inculpatului sunt identice, respectiv neafişarea unor citaţii pe uşa principală a locuinţei destinatarului şi efectuarea de menţiuni necorespunzătoare adevărului pe documentele privind citarea , de natură a produce consecinţe juridice a vătămării intereselor celor citaţi , consecinţă care , în cauză, s-ar fi produs sub forma neluării la cunoştinţă despre termenul judecăţii.

Prin urmare, dat fiind caracterul prin definiţie subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu şi similitudine celor două acţiuni infracţionale reţinute în sarcina inculpatului, apreciem că, reţinerea în concurs a celor două infracţiuni a fost neîntemeiată, însă acest aspect este relevant doar sub aspectul soluţiei de achitare, care în situaţia reţinerii unei singure infracţiuni sunt aplicabile dispoziţiile art.16 lit.b C.p.p., iar în situaţia încadrării dată prin rechizitoriu sunt aplicabile dispoziţiile art.16 lit.a şi b C.p.p. , în această din urmă ipoteză infracţiunea de abuz în serviciu neexistând, iar cea de fals neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii.

În cauză, aşa cum rezultă din copia acţiunii civile, toţi reclamanţii (persoane vătămate în prezenta cauză) au stabilit pentru citare domiciliul procesual ales , respectiv sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, menţiunea incompletă din perspectiva posibilităţii agentului procedural (inculpatul) de citare personală a reclamanţilor , întrucât lipseau indicaţiile privitoare la etajul clădirii , la numărul de birou, specificul locului de muncă, condiţii în care este de notorietate împrejurarea că, pe uşa fiecărei încăperi a Palatului de Justiţie din Cluj-Napoca, nu există menţiunea persoanei care se află în interior.

Prin urmare, reclamanţii s-au bazat pe dispoziţiile regulamentului de ordine interioară al parchetelor, incident în astfel de situaţii, care presupunea primirea corespondenţei prin intermediul conducătorului unităţii sau a grefierului şef , urmată, în prezentarea în condiţii de confidenţialitate a acestei corespondenţe către destinatarul său, fiind imposibil din perspectiva regulilor stricte de securitate ca în sediul Ministerului Public , o terţă persoană (inculpatul) să se deplaseze pentru a-i căuta pe reclamanţi în birourile în care se presupunea că lucrează aceştia.

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, respectiv declaraţii de martori , inculpatul nu a avut nici un reper care să-i permită identificarea reclamanţilor în birourile de la sediul procesual ales.

Din declaraţiile date de funcţionarii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca rezultă că, documentele privind citarea au fost înmânate grefierului şef şi din considerente nelămurite, pentru termenul din 17.02.2012 , dispoziţiile regulamentare privind înmânarea corespondenţei personale , nu a fost realizată, deşi până la acea dată, aşa cum rezultă din toate citaţiile în cauza civilă, procedura regulamentară a fost urmată.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză rezultă că, la momentul deplasării inculpatului în vederea realizării procedurii de citare , trei dintre persoanele vătămate nu puteau fi găsite în acel loc, fiind în concediu pentru îngrijirea copilului sau transferate la o altă unitate de parchet, fiind şi motivul pentru care aceste trei persoane , respectiv S. Z. K.B., E.R. şi A.S. nu s-au constituit părţi vătămate în cauză, apreciind că, nu li s-a produs nicio vătămare.

Astfel, în momentul judecării cauzei civile, dispoziţiile art.112 C.pr.civ. prevedeau că, acţiunea introductivă trebuie să cuprindă ca element de validitate, menţiunea a tuturor mijloacelor de probă invocate de reclamanţi, în susţinerea cererilor invocate, suplimentarea probatoriului fiind posibilă doar în cazul aprecierii necesităţii acestuia şi doar cu acordul instanţei de judecată.

Aşa cum rezultă din copia acţiunii civile, aceasta a fost apreciată ca fiind completă, având menţiuni exprese doar cu privire la proba cu înscrisuri , astfel că, pretinsa vătămare constând în decăderea din probă , nu putea fi reţinută, fiind susţinută doar formal pentru a justifica o soluţie de condamnare a inculpatului.

De asemenea, acţiunea reclamanţilor a fost una de natură obişnuită, aceştia formulând o cerere privind decontarea contravalorii chiriei, solicitând potrivit art.242 alin.2 C.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, trecând peste identitatea de latură obiectivă, aşa cum s-a arătat mai sus, prin raportare la decizia nr.405/2016 a Curţii Constituţionale, paragrafele 69-78 din cuprinsul motivării, fiind extrem de relevante, raportat la gradul de intensitate al urmărilor şi caracterul răspunderii penale pentru acţiuni de această natură, condiţii care nu se regăsesc în prezenta cauză, deşi ele erau reflectate de practica judiciară şi la momentul trimiterii în judecată , însă nu au făcut obiectul vreunei analize.

Astfel, deşi se pretinde de către persoana vătămată C.R. că acesta a aflat din alte surse despre existenţa termenului de judecată din 07 februarie 2012, fiind prezent personal , împreună cu R.R. în faţa instanţei civile şi cunoştea cu certitudine că, procedura nu fusese îndeplinită legal , nu a adus la cunoştinţă instanţei civile, întrucât în încheierea din 07.02.2012 a Tribunalului Cluj se menţionează în mod expres că, „procedura este legal îndeplinită cu toate părţile” , iar persoana vătămată C.R. nu a avut nicio cerere.

În aceste condiţii, nu s-a apreciat de către reclamanţi, cel puţin cei doi prezenţi la instanţa civilă, a apela mai întâi la instrumentele procedurii civile, respectiv repetarea procedurii de citare cu restul reclamanţilor şi sancţionarea agentului procedural, dată fiind existenţa unei abateri de natură administrativă, care viza îndeplinirea procedurii de citare, cu eventualitatea aplicării unei amenzi agentului procedural (inculpatul) de către instanţa civilă.

De asemenea, nu s-a dat vreo explicaţie care este urmarea de o intensitate substanţială produsă reclamanţilor, care să justifice sancţionarea penală a inculpatului, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din copiile hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţa civilă, încă din anul 2012 acţiunea reclamanţilor a fost admisă, soluţia fiind definitivă şi irevocabilă, în forma promovată de aceştia.

Faţă de cele de mai sus, apreciem că nu există şi nu a existat vreo urmare negativă, nici în plan procesual , nici în plan material, cu privire la drepturile reclamanţilor (persoane vătămate) de natură a proba elementul extrem de important al raportului de cauzalitate între acţiunea pretins abuzivă şi urmare vizată.

De asemenea, deşi s-a reţinut forma continuată pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii, în cauză au fost audiate doar 6 dintre persoanele pretins vătămate , doi dintre reclamanţi nefăcând obiectul verificărilor penale, respectiv S.V. şi I.C., iar trei dintre aceste persoane , aşa cum s-a arătat mai sus, nu au invocat vreun prejudiciu şi au arătat că nu li s-a produs vreo vătămare, însă cu toate acestea, infracţiunile au fost reţinute ca fiind compuse din 8 acte materiale distincte, ce au generat forma continuată, prin raportare la cei 8 reclamanţi , fără nicio explicaţie în acest sens.

Având în vedere că, infracţiunea de abuz în serviciu nu există şi că cea de fals în înscrisuri nu a produs vreo vătămare, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. urmează să fie admise apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA DEJ şi inculpatul H.D. împotriva sentinţei penale nr.1370/21.11.2016 a Judecătoriei Dej, care va fi desfiinţată în întregime şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, în baza art.16 lit.b C.p.p. urmează să fie achitat inculpatul H.D. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. anterior, iar în baza art.16 lit.a C.p.p. va fi achitat inculpatului H.D. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată prev. de art.246 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. anterior.

În bazaa rt.272 alin.1 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj onorariu apărător din oficiu în sumă de 260 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.T.B..

Cheltuielile judiciare avansate de stat atât la fond cât şi în apel urmează să rămână în sarcina acestuia.”

Una dintre persoanele vătămate din acest dosar, procurorul Rareș Ciaușu de la DIICOT Cluj, a dat o declarație interesantă la Curtea de Apel Cluj.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns