CEDO: ,,Curtea observă că, în speță, societățile reclamante au pierdut oportunități pe piață din cauza ingerinței legislative în cauză. Acest lucru a dus inevitabil la pierderea șanselor ca acestea să facă profit. O pierdere de profit pentru o companie se poate traduce printr-o scădere a valorii capitalului propriu pentru acționarii săi.”

 

Reclamantele,  Könyv-Tár  Kft,  Suli-Könyv  Kft  și  Tankönyv-Ker  Bt, sunt societăți cu răspundere limitată. Acestea sunt înregistrate la Budapesta, Tata (Ungaria) și, respectiv, Budapesta.

La 16 octombrie 2018, Curtea a statuat că a avut loc o încălcare a articolului 1 (protecția proprietății) din Protocolul nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului ca urmare a unui nou sistem de distribuire a manualelor școlare care a condus la excluderea de facto a societăților reclamante din această activitate fără nicio măsură de a le proteja de arbitrariul sau de a le oferi despăgubiri în ceea ce privește despăgubirile.

Problema satisfacției juste a fost rezervată pentru o dată viitoare.

Hotărârea de astăzi se referă la problema aplicării articolului 41 în ceea ce privește prejudiciul rezultat din încălcarea constatată în privința societăților reclamante, precum și costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.

Satisfacție justă: prejudiciu pecuniar: 160.000 de euro (EURO), 570.000 de euro și 28.000 de euro pentru prima, a doua și, respectiv, a treia companie solicitantă, costuri și cheltuieli: 25.000 de euro pentru societățile reclamante în comun.

Redăm în traducerea redacției hotărârea:

CAUZA KÖNYV-TÁR KFT ȘI ALȚII împotriva UNGARIEI

(Cererea nr. 21623/13)

JUDECATA
(Doar satisfacție)

Art 41 • Satisfacție justă • Prejudiciu pecuniar • Despăgubire pentru oportunitățile pierdute ale companiilor solicitante pe piață din cauza unei ingerințe legislative care constituie o încălcare a art. 1 P1

STRASBOURG

5 octombrie 2021

Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute la articolul 44 § 2 din convenție. Acesta poate face obiectul unei revizuiri editoriale.

În cauza Könyv-Tár Kft și alții v. Ungaria

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), în calitate de cameră compusă din:

Krzysztof Wojtyczek, președinte,
Alena Poláčková, Gilberto Felici, Erik Wennerström, Raffaele Sabato, Lorraine Schembri Orland,  judecători,
Carlo Ranzoni, judecător ad-hoc,și
Renata Degener,  grefier de secție,

După ce a deliberat în privat la 31 august 2021,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURĂ

1. Cauza își are originea într-o cerere (nr. 21623/13) împotriva Ungariei, introdusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“convenția”) formulată de Könyv-Tár Kft (“prima societate reclamantă”), Suli-Könyv Kft (“a doua societate reclamantă”) și Tankönyv-Ker Bt (“a treia societate reclamantă”) (împreună: “societățile reclamante”), la 26 martie 2013.

2. Societățile reclamante au fost reprezentate de domnul P. Köves, avocat care profesează la Budapesta. Guvernul maghiar (“guvernul”) a fost reprezentat de domnul Z. Tallódi, agent, Ministerul Justiției.

3. Prima societate reclamantă, Könyv-Tár Kft, este o societate cu răspundere limitată cu sediul social în Budapesta. A doua societate reclamantă, Suli-Könyv Kft, este o societate cu răspundere limitată cu sediul social în Tata. A treia societate reclamantă, Tankönyv-Ker Bt, este o societate în acțiuni cu sediul social în Budapesta.

4. Companiile solicitante sunt distribuitori de manuale școlare.

5. Într-o hotărâre pronunțată la 16 octombrie 2018 (“hotărârea principală”), Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr.1 al Convenției ca urmare a măsurilor puse în aplicare de guvern prin introducerea unui nou sistem de distribuire a manualelor școlare (“Noile regulamente”), care a condus la excluderea de facto a societăților reclamante de la distribuirea de manuale școlare fără nicio măsură care să le protejeze de arbitrariul sau să le ofere reparații în ceea ce privește despăgubirile. Curtea a constatat inadmisibilă sesizarea referitoare la art. 13 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr.1 și a reținut că nu este necesară examinarea separată a admisibilității sau a temeiniciei sesizărilor în temeiul art. 6 § 1 din Convenție și al art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr.1.

6. Potrivit articolului 41 din Convenție, societățile reclamante au solicitat o satisfacție justă pentru prejudiciul pecuniar suferit, precum și pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.

7. Întrucât problema aplicării articolului 41 din convenție nu era pregătită pentru a fi luată, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și societățile reclamante să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la acest aspect și, în special, să notifice Curții orice acord la care ar putea ajunge (a se vedea §§ 68-69, și punctul 5 din dispozițiile operative ale hotărârii principale).

8. La data de 18 martie 2019, completul de judecată al Marii Camere a refuzat să accepte o cerere de sesizare din partea Guvernului pârât. În consecință, hotărârea principală a devenit definitivă la această dată.

9. La 17 iunie 2019, Guvernul a informat Curtea că nu s-a ajuns la un acord cu privire la satisfacția justă dintre părți.

10. Reclamanții și Guvernul au depus fiecare observații.

LEGEA

11. Articolul 41 din convenție prevede:

“În cazul în care Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor la aceasta și dacă legislația internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite doar o reparație parțială, Curtea va acorda, dacă este necesar, doar satisfacție părții vătămate.”

2. DAUNE

A. Observațiile părților

1. Reclamantele

12. În observațiile lor din 5 iunie 2013 și din 20 martie 2014, societățile reclamante au solicitat un prejudiciu moral suferit ca urmare a excluderii lor de facto de la distribuirea manualelor școlare. Prima societate reclamantă a solicitat 159.000.000 de forinți maghiari [HUF – aproximativ 521 000 de euro (EUR)], a doua societate reclamantă a pretins 575.000.000 HUF (1.885.000 de euro), iar a treia societate reclamantă a solicitat 14.500.000 HUF (47.500 de euro).

13. În observațiile reclamantelor, aceste cifre au reprezentat scăderea valorii capitalurilor proprii ale acestora, conform rapoartelor de evaluare ale experților, care decurg din încălcarea suferită. Evaluările prezentate de societățile reclamante la 5 iunie 2013 și la 20 martie 2014 (“rapoarte de evaluare”) au fost întocmite de o firmă independentă de consultanță în evaluare de top la nivel mondial, care oferă servicii de expertiză, printre altele, în evaluarea companiei.

14. Calculele privind valoarea de piață justă a societăților reclamante – din care au fost calculate daunele suferite ca urmare a noilor reglementări contestate – s-au bazat pe trei metode de evaluare (“metoda fluxului de numerar actualizat”, “metoda multiplilor de piață” și “metoda abordării bazate pe costuri”). Prin aplicarea acestor metode de calcul, evaluările experților au determinat valorile capitalului propriu al societăților solicitante în ziua următoare intrării în vigoare a noilor regulamente (“Scenariul real”) și valorile ipotetice ale capitalurilor proprii ale societăților solicitante, dar pentru noile reglementări (“Scenariul but-For”). În principal în aplicarea “metodei fluxului de numerar actualizat”, determinarea valorilor de piață ale societăților reclamante în scenariul “But-For” s-a bazat, printre altele,pe performanța lor istorică între 2009 și 2012, cu o perioadă de prognoză de patru ani, și anume din 2012 până în 2016. Atunci când se descriu caracteristicile pieței de distribuție a manualelor școlare, rapoartele de evaluare s-au referit în mod expres la mediul de reglementare în continuă schimbare și imprevizibil, care a provocat mari incertitudini în această afacere; cu toate acestea, rapoartele de evaluare au presupus că mediul de reglementare va rămâne neschimbat pentru perioada de prognoză.

15. Diferența dintre valorile capitalurilor proprii ale scenariului “But-For” și ale scenariului Real a reprezentat daunele materiale solicitate de societățile reclamante.

16. Societățile reclamante, în contra-observațiile lor din 1 august 2019, și-au menținut pozițiile deținute în cadrul procedurii principale în fața Curții și au susținut că observațiile Guvernului din 17 iunie 2019 erau în întregime lipsite de merit.

2. Guvernul

17. Guvernul, în observațiile sale din 25 martie 2014 și din 17 iunie 2019, a susținut că cererile societăților reclamante de satisfacere justă atât în ceea ce privește daunele, cât și costurile au fost exagerate și, în cea mai mare parte, nefondate. În primul rând, acestea au considerat că scăderea valorilor capitalurilor proprii ale societăților reclamante reprezenta pierderile proprietarilor societăților reclamante, iar nu ale societăților însele. Întrucât proprietarii societăților reclamante nu erau reclamanți în cadrul procedurii în fața Curții, Guvernul a susținut că cererile de satisfacere justă erau neîntemeiată.

18. În plus, în opinia Guvernului, nu exista nicio legătură de cauzalitate între scăderea valorilor capitalurilor proprii ale societăților reclamante și încălcarea constatată, întrucât o astfel de scădere ar fi avut loc chiar dacă sistemul de achiziționare de manuale școlare ar fi fost modificat în conformitate cu convenția, întrucât clienții societăților reclamante ar fi încheiat în orice caz contracte cu entitatea deținută de stat.

19. În special, în ceea ce privește calcularea daunelor materiale – fără a invoca o evaluare proprie a experților sau fără a cita sursa informațiilor – Guvernul a susținut că, în perioada 2013-2018, cifra de afaceri anuală a manualelor școlare a scăzut cu 20 %, iar prețul manualelor școlare publicate de stat a scăzut cu 40 %, în timp ce raportul dintre elevii care primesc manuale școlare gratuite a crescut de la 54 % în 2013 la 85 % în 2018. Pe baza acestor cifre, Guvernul a susținut că, chiar și într-o perioadă de ajustare extinsă, în perioada 2013-2018, societățile reclamante ar fi putut aștepta doar 45-50% din cifra lor de afaceri anterioară. De asemenea, acestea au susținut, bazându-se pe rezultatele pre-fiscale ale societăților reclamante între 2011 și 2013, că marjele de profit ale societăților reclamante erau scăzute; și că, în opinia lor, societățile solicitante ar trebui să poată solicita despăgubiri pentru o perioadă de trei ani de la intrarea în vigoare a noilor regulamente.

20.În aplicarea acestor considerații generale, Guvernul a invitat Curtea să stabilească cuantumul satisfacției juste, atât în ceea ce privește prejudiciul moral, cât și costurile, după cum urmează: în ceea ce privește prima societate reclamantă, 45 000 de euro; în ceea ce privește al doilea, 210 000 EUR și față de al treilea, 28 000 EUR.

B. Aprecierea Curții

21. Curtea observă mai întâi obiecția guvernelor potrivit căreia orice pierdere suferită de societățile reclamante a fost de fapt pierderea proprietarilor lor care nu sunt reclamanți în speță; prin urmare, orice cerere de satisfacție justă este neîntemeiată (a se vedea punctul 17 de mai sus).

22. Curtea reiterează faptul că o greșeală făcută societății poate cauza indirect prejudicii acționarilor săi, dar acest lucru nu implică faptul că ambii au dreptul să solicite despăgubiri. Ori de câte ori interesele unui acționar sunt lezate printr-o măsură îndreptată împotriva societății, este lăsat de aceasta din urmă să ia măsurile corespunzătoare. Un act care încalcă doar drepturile societății nu implică responsabilitate față de acționari, chiar dacă interesele acestora sunt afectate. O astfel de responsabilitate apare numai în cazul în care actul reclamat vizează drepturile acționarului ca atare (a se vedea Albert și alții împotriva Ungariei [GC], nr. 5294/14, § 126, 7 iulie 2020). Examinând întrebările cu privire la ceea ce constituie un act “care vizează drepturile acționarului ca atare”, Curtea a refuzat să accepte simpla pierdere de valoare a acțiunilor ca fiind singurul factor decisiv (a se vedea Albert și alții,  citată anterior, § 127).

23. Curtea observă că, în speță, societățile reclamante au pierdut oportunități pe piață din cauza ingerinței legislative în cauză. Acest lucru a dus inevitabil la pierderea șanselor ca acestea să facă profit. O pierdere de profit pentru o companie se poate traduce printr-o scădere a valorii capitalului propriu pentru acționarii săi. Cu toate acestea, numai această considerație nu este suficientă pentru ca Curtea să ignore personalitățile juridice distincte ale societăților reclamante și să permită acționarilor să fi formulat plângeri cu privire la drepturile și situația societăților. O astfel de abordare ar fi fost posibilă numai în circumstanțe excepționale care să justifice un tratament diferit (a se vedea a contrario, Credit and Industrial Bank împotriva Republicii Cehe, nr. 29010/95, § 51, 21 octombrie 2003; Camberrow MM5 AD împotriva Bulgariei (dec.), nr. 50357/99, 1 aprilie 2004; Capital Bank AD împotriva Bulgariei (dec.), nr. 49429/99, 9 septembrie 2004; și Banca Internațională pentru Comerț și Dezvoltare AD și alții împotriva Bulgariei, nr. 7031/05, §§ 90-92, 2 iunie 2016).

24. În plus, Curtea reiterează faptul că o hotărâre prin care constată o încălcare impune statului pârât o obligație legală de a pune capăt încălcării și de a repara consecințele acesteia astfel încât să restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de încălcare. Statele contractante care sunt părți într-o cauză sunt, în principiu, libere să aleagă mijloacele prin care se vor conforma unei hotărâri prin care Curtea a constatat o încălcare. Această marjă de apreciere în ceea ce privește modul de executare a unei hotărâri reflectă libertatea de alegere a statelor contractante în temeiul convenției de a asigura drepturile și libertățile garantate (articolul 1). În cazul în care natura încălcării permite restitutio in integrum, revine statului pârât sarcina de a o efectua, Curtea neavând nici competența, nici posibilitatea practică de a face acest lucru. În cazul în care, pe de altă parte, dreptul național nu permite – sau permite doar repararea parțială – a articolului 41 împuternicește Curtea să acorde părții vătămate satisfacția care i se pare adecvată (a se vedea, printre numeroase autorități, Papamichalopoulos și alții împotriva Greciei (articolul 50), 31 octombrie 1995, § 34, seria A nr. 330B; Iatridis împotriva Greciei (doar satisfacție) [GC], nu. 31107/96, §§ 3233, CEDO 2000XI; și  Kurić și alții împotriva Sloveniei  (satisfacție justă) [GC], nr. 26828/06, § 80, CEDO 2014).

25. Prezenta cauză privește o încălcare a exercitării pașnice a posesiei atunci când ingerința în posesia societăților reclamante a fost mai degrabă un control al utilizării decât o privare de posesiuni (a se vedea Hotărârea principală § 56 și, a contrario, Dacia S.R.L. împotriva Moldovei (satisfacție justă), nr. 3052/04, § 38, 24 februarie 2009). Hotărârea principală a concluzionat că societățile reclamante nu au fost private de proprietățile lor, mai degrabă controlul utilizării bunurilor lor s-a dovedit a fi disproporționat din cauza lipsei de măsuri tranzitorii sau de altă natură care ar fi putut restabili în alt mod echilibrul just (a se vedea hotărârea principală §§ 55-59). Prin urmare, jurisprudența privind despăgubirile pentru privarea de posesiuni nu este direct aplicabilă (a se vedea hotărârea principală § 56).

26. Întrucât natura încălcării constatate în hotărârea principală nu permite Curții să procedeze pe baza principiului restitutio in integrum [a se vedea Beyeler împotriva Italiei  (doar satisfacție) [GC], nr. 33202/96, §§ 20-21, 28 mai 2002), consideră că o despăgubire este de natură să compenseze pretinsa pierdere [a se vedea  Anonymos Touristiki Etairia Xenodocheia Kritis împotriva Greciei  (satisfacție justă), nr. 35332/05, § 18, 2 decembrie 2010).

27. Curtea reiterează, de asemenea, că obiectivele legitime de “interes public”, precum cele urmărite în cadrul măsurilor de reformă economică sau al măsurilor menite să realizeze o mai mare justiție socială, pot solicita mai puțin decât rambursarea valorii totale de piață (a se vedea Cauchi împotriva Maltei,nr. 14013/19, § 103, 25 martie 2021). Cu toate acestea, hotărârea principală nu conține nicio concluzie neechivocă cu privire la lipsa unui scop legitim (a se vedea hotărârea principală, §§ 45-47).

28. În plus, trebuie să existe o legătură de cauzalitate clară între prejudiciile solicitate de reclamanți și încălcarea convenției. În cazurile corespunzătoare, aceasta poate include compensații pentru pierderea de venituri (a se vedea, printre altele, Barberà, Messegué și Jabardo împotriva Spaniei (articolul 50), 13 iunie 1994, § 16-20, seria A nr. 285C; și Kurić,citată anterior, § 81).

29. În speță, părțile au adoptat poziții foarte diferite cu privire la cuantumul daunelor materiale. Societățile solicitante au prezentat rapoarte de evaluare a experților prin care și-au stabilit creanțele respective ca fiind de 521.000 EUR, 1.885.000 EUR și 47.500 EUR, cifre reprezentând pierderea valorii capitalurilor proprii pe baza profiturilor viitoare potențiale, dar pentru Noile Reglementări, cu o perioadă de prognoză de patru ani.

30. La rândul său, Guvernul a propus 45.000 de euro, 210.000 de euro și, respectiv, 28.000 de euro pentru daune și cheltuieli de judecată.

31. Curtea este conștientă de dificultățile de calculare a profiturilor pierdute în circumstanțele în care astfel de profituri ar putea fluctua din cauza unei varietăți de factori imprevizibili. Aceasta observă totuși că observația Guvernului din 17 iunie 2019 nu include niciun calcul sau altă explicatie cu privire la stabilirea cuantumului daunelor și cheltuielilor pecuniare (a se vedea punctul 19 de mai sus). Deși au făcut aluzie la anumiți factori, cum ar fi potențialele modificări de reglementare, inclusiv modificările sistemului de achiziționare de manuale școlare (care, în opinia lor, ar fi diminuat profiturile societăților reclamante chiar și fără monopolizarea de facto a sectorului de distribuție a manualelor școlare) și profiturile scăzute înainte de impozitare ale societăților reclamante (a se vedea punctul 19 de mai sus), acestea nu au oferit o modalitate alternativă de calcul pentru a o contracara pe cea a reclamantelor.

32. Curtea observă că societățile reclamante au prezentat rapoarte de evaluare a experților care aplică trei metode diferite de evaluare. Potrivit rapoartelor de evaluare, prejudiciul pecuniar suferit de societățile reclamante ca urmare a încălcării constatate corespunde diferenței dintre calculele din cadrul scenariilor But-For și Real.

33. În pofida argumentelor elaborate ale societăților reclamante, Curtea este de acord cu tenorul general al argumentelor Guvernului potrivit cărora eventualele modificări ale mediului de reglementare ar trebui luate în considerare la calcularea pierderii valorilor capitalurilor proprii ale societăților reclamante. În hotărârea principală, nu s-a statuat că societățile reclamante aveau o încredere legitimă într-un mediu de reglementare neschimbat, în schimb, Curtea a statuat că “societățile reclamante nu se așteptau să presupună că activitatea lor va fi monopolizată de facto” (a se vedea hotărârea principală, § 58 ). Cu toate acestea, astfel de riscuri de reglementare nu au fost asumate de evaluările experților la calcularea daunelor pecuniare, deși rapoartele de evaluare însele – atunci când descriu caracteristicile pieței cărților școlare – se refereau la mediul de reglementare în continuă schimbare și imprevizibil, care ar putea cauza mari incertitudini (a se vedea punctul 14 de mai sus). Prin urmare, Curtea consideră că circumstanțele cauzei nu se pretează la o evaluare precisă a prejudiciului pecuniar, întrucât acest tip de prejudiciu implică mulți factori incerti – cum ar fi riscurile de reglementare neactualizate de rapoartele de evaluare prezentate de societățile reclamante.

34. Fără a specula profiturile și valoarea corespunzătoare a capitalurilor proprii pe care societățile reclamante le-ar fi obținut în cazul în care încălcările convenției nu ar fi avut loc și dacă ar fi putut să își continue operațiunile normale, trebuie arătat că societățile reclamante au suferit o pierdere reală de șanse (a se vedea punctul 23 de mai sus).

35. Având în vedere elementele de mai sus, Curtea consideră oportună acordarea unor sume forfetare, care includ eventualele dobânzi acumulate, pentru compensarea pierderilor rezultate din încălcarea constatată. Aceasta consideră că este rezonabil să se acorde primei societăți reclamante o sumă totală de 160 000 de euro, celei de a doua societăți reclamante 570 000 de euro și celei de a treia societăți reclamante 28 000 de euro.

II. COSTURI ȘI CHELTUIELI

36. Societățile reclamante au solicitat în total 25 000 de euro plus TVA pentru taxele judiciare, fără alte elemente. În plus, prima societate reclamantă a solicitat 3 125 EUR plus TVA, a doua societate reclamantă a solicitat 5 750 EUR plus TVA, iar a treia societate reclamantă a solicitat 590 591 HUF (aproximativ 1 700 EUR) plus TVA pentru onorariile experților. Societățile solicitante au depus facturi pentru a-și susține afirmațiile.

37. Guvernul a contestat aceste afirmații ca fiind excesive și a considerat că expertizele nu sunt necesare.

38. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu are dreptul la rambursarea costurilor și a cheltuielilor decât în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate în mod efectiv și necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantumul lor. Având în vedere documentele prezentate de părți și criteriile de mai sus, Tribunalul consideră că este rezonabil să se acorde societăților reclamante, în comun, suma totală de 25 000 de euro pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile suportate.

III. DOBÂNDĂ PENALIZARE

39. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii penalizatoare să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1. Reține, cu șase voturi la unu,

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data tranzacției:

(i) 160 000 EUR (o sută șaizeci de mii de euro), 570 000 EUR (cinci sute șaptezeci de mii de euro) și 28 000 EUR (douăzeci și două mii de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil, pentru daune materiale, primei, celei de-a doua și, respectiv, celei de-a treia societăți solicitante;

(ii) societăților solicitante în comun, 25 000 EUR (douăzeci și cinci de mii de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil solicitanților, în ceea ce privește costurile și cheltuielile;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare, se plătește dobândă simplă pentru sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de nerambursare plus trei puncte procentuale;

2. Respinge, în unanimitate, restul cererii reclamantelor de satisfacție justă.

Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 5 octombrie 2021, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Renata Degener                                    Krzysztof Wojtyczek

grefier                                                      Președinte

În conformitate cu articolul 45 § 2 din Convenție și cu articolul 74 § 2 din Regulamentul Curții, avizul separat al judecătorului Wojtyczek se anexează la prezenta hotărâre.

K.W.O.R.D.

OPINIA DIVERGENTĂ A JUDECĂTORULUI WOJTYCZEK

1. În opinia noastră, statul pârât și-a respectat obligațiile care îi revin în temeiul art. 1 din Protocolul nr.1 în prezenta cauză. În consecință, am votat împotriva constatării unei încălcări a acestei dispoziții și am explicat în detaliu abordarea mea în opinia divergentă anexată la Hotărârea pe fond pronunțată în cauza Könyv-Tár Kft și alții împotriva Ungariei (nr. 21623/13, 16 octombrie 2018). În aceste condiții, nu considerăm că există motive suficiente pentru a acorda despăgubiri pentru prejudiciul material invocat de societățile reclamante.
2. În opinia noastră divergentă, am atras atenția asupra unui anumit număr de caracteristici ale pieței manualelor din Ungaria. Această piață nu a fost doar o așa-numită “piață spartă” cu o clientelă captivă, dar dovezile disponibile au arătat, de asemenea, formarea de monopoluri regionale sau oligopoluri. Societățile reclamante au profitat de aceste denaturări ale pieței în trecut. Atunci când se stabilește atribuirea care trebuie acordată pentru daune materiale, este necesar să se țină seama, printre altele, deavantajele necuvenite obținute în anii precedenți. Majoritatea trec cu vederea acest aspect important al cazului.

Comments

comentarii