Prevederile referitoare la evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv nu mai pot servi ca temei de drept instanțelor judecătorești

ICCJ a decis prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021 că prevederile referitoare la modalitatea de evaluare a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Şedinţa din 7 iunie 2021

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

,,Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secția I civilă, în dosarul nr. 99/86/2020, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

Urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2021.”

În art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 erau prevăzute următoarele:

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Prin excepție, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacționat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională. Evaluarea se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

La data de  2 noiembrie 2020, alineatul (6) al art 21 a fost modificat prin Legea nr. 219 din 29 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr.1011 din 30 octombrie 2020.

Prin Decizia CCR nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 466 din 4 mai 2021 a fost admisă excepția de neconstituționalitate, constatându-se că, prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, sunt neconstituționale.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns