RIL admis referitor la sumele plătite medicilor rezidenți

Sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidenţiat unui medic rezident nu constituie o cheltuială ocazionată cu pregătirea profesională a acestuia.

Prin Decizia nr.26 în dosarul nr.2057/1/2020, pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa și, în consecinţă,  a stabilit că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 18 alin. (8) şi (81) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidenţiat unui medic rezident în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 nu constituie o cheltuială ocazionată cu pregătirea profesională a acestuia în sensul art. 18 alin. (8) şi (81) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns