Comisia resurse umane și organizare din Consiliul Superior al Magistraturii a decis că dosarele cu încuviințări executări silite să nu mai apară pe portalul instanțelor de judecată. Cei mai mulți ”beneficiari” sunt firmele de recuperări creanțe (Kruk/InvestCapital au cele mai multe cauze), care au milioane de dosare cu executări silite.
Comisia nr.2 Judecători – Resurse umane și organizare din CSM s-a pronunțat asupra secretizării/anonimizării cauzelor având ca obiect ”încuviințare executare silită”.
”Comisia a decis sesizarea Comisiei de actualizare a nomenclatoarelor aferente aplicației Ecris și a celorlalte aplicații IT constituită la nivelul Ministerului Justiției pentru modificarea aplicației Ecris în sensul selectării automate a bifei ”confidențial” pentru dosarele având ca obiect ”încuviințare executare silită”.
A fost exprimată și o opinie minoritară în sensul că sesizarea Comisiei de actualizare a nomenclatoarelor aferente aplicației Ecris și a celorlalte aplicațiii IT ar trebui dispusă prin hotărârea Secției pentru judecători”, se arată în minuta comisiei.
Sursele Clujust spun că decizia a venit ca urmare a unei sesizări a Uniunii Executorilor din România, motivată prin faptul că debitorii nu trebuie să mai afle de cererile de încuviințări de executare ca să nu aibă timp să-și ascundă bunurile și veniturile. După încuviințarea, cei vizați primesc somații și au timp 15 zile să conteste executarea silită.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


