fbpx

Ordinul cu excepțiile de la purtarea măștilor de protecție NU a fost publicat! Orban nu e de acord

Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că premierul Ludovic Orban nu este de acord cu o parte dintre excepțiile introduse în ordinul semnat de Marcel Vela și Nelu Tătaru, motiv pentru care ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial la aproape 2 zile de la anunțarea măsurilor.

Până la publicarea în Monitorul Oficial, măsurile care se referă la obligativitatea purtării măștii de protecție, la triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor nu sunt în vigoare.

Conform documentului prezentat de Tătaru în 20 mai, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei,

În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel:

a) ) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;

b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

c) persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);

d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri

f) elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare

g)  cu vârsta mai mică de 5 ani.

Angajatorul sau conducătorul instituției are obligația de a elabora propriile proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina