Vicepreședinte CJUE: ”judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii”

Vicepresedintele CJUE, Rosario Silva de Lapuerta, a vorbit în discurul de la conferinta dedicată aniversării a 70 de ani de la adoptarea Convenției europene a drepturilor omului despre principiul prevalenței dreptului Uniunii.

Redăm mai jos un fragment interesant din discursul vicepreședintelui CJUE, tradus în română de către avocata Monica Livescu din București:

”Interogată de către instanța de trimitere în cauzele conexate C-585/18, C-624/18 și C-625/18 AK privind consecințele unei posibile încălcări a articolului 47 din Cartă din cauza lipsei de independență sau imparțialitate a unui organ judiciar, Curtea a reamintit că principiul prevalenței dreptului Uniunii consacră preeminența dreptului Uniunii asupra legislației statelor membre și, prin urmare, impune tuturor organismelor acestora din urmă de a acorda efectul deplin diverselor norme ale Uniunii; legislația statelor membre neputând afecta efectul recunoscut al acestor norme pe teritoriul statelor membre menționate.

În această privință, Curtea s-a referit la principiul interpretării conforme a dreptului intern, în virtutea căruia instanța națională este obligată să aplice un astfel de drept, pe cât posibil, într-o interpretare în conformitate cu cerințele dreptului Uniunii. Aceasta a mai adăugat, că dacă este imposibil să se facă o astfel de interpretare, judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, lăsând neaplicată, dacă este necesar, orice dispoziție națională contrară unei dispoziții din dreptul Uniunii care are un efect direct, fără a fi nevoie să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acesteia. În acest sens, Curtea își reiterează jurisprudența conform căreia articolul 47 din Cartă este suficient în sine și nu trebuie specificat prin dispozițiile dreptului Uniunii sau ale dreptului național pentru a conferi indivizilor dreptul de a fi invocat ca atare.

În consecință, Curtea concluzionează că, atunci când se întrevede că, o dispoziție națională își rezervă competența de a judeca un litigiu al unei instanțe care nu îndeplinește cerințele de independență sau imparțialitate prevăzute în temeiul articolului 47 din Cartă, o altă instanță sesizată cu un astfel de litigiu are obligația de a lăsa inaplicabilă această dispoziție națională, astfel încât acest litigiu să poată fi soluționat de către o instanță care îndeplinește aceste exigențe și care ar avea competență în domeniul respectiv în cauză dacă dispoziția menționată nu ar reprezenta un obstacol”, a spus vicepreședintele Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Fragmentul original:

”Interrogé par la juridiction de renvoi dans les affaires jointes C-585/18, C-624/18 et C-625/18 AK sur les conséquences d’une éventuelle violation de l’article 47 de la Charte pour manque d’indépendance ou d’impartialité d’une instance juridictionnelle, la Cour a rappelé que le principe de primauté du droit de l’Union consacre la prééminence du droit de l’Union sur le droit des États membres et impose, dès lors, à toutes les instances de ceux-ci de donner leur plein effet aux différentes normes de l’Union, le droit des États membres ne pouvant affecter l’effet reconnu à ces différentes normes sur le territoire desdits États membres.

À cet égard la Cour a fait référence au principe d’interprétation conforme du droit interne, en vertu duquel la juridiction nationale est tenue de donner audit droit, dans toute la mesure du possible, une interprétation conforme aux exigences du droit de l’Union. Elle a ajouté que si c’est impossible de procéder à une telle interprétation, le juge national a l’obligation d’assurer le plein effet du droit de l’Union en laissant au besoin inappliquée, de sa propre autorité, toute disposition nationale contraire à une disposition de droit de l’Union qui est d’effet direct, sans qu’il ait à demander ou à attendre l’élimination préalable de celleci.

À cet égard, la Cour reprend sa jurisprudence selon laquelle, l’article 47 de la Charte se suffit à lui-même et ne doit pas être précisé par des dispositions du droit de l’Union ou du droit national pour conférer aux particuliers un droit invocable en tant que tel.

Partant, la Cour conclue que lorsqu’il apparaît qu’une disposition nationale réserve la compétence pour connaître d’un litige à une instance ne répondant pas aux exigences d’indépendance ou d’impartialité requises en vertu de l’article 47 de la Charte, une autre instance saisie d’un tel litige a l’obligation de laisser inappliquée cette disposition nationale, de manière à ce que ce litige puisse être tranché par une juridiction répondant à ces exigences et qui serait compétente dans le domaine concerné si ladite disposition n’y faisait pas obstacle.”

Discursul complet în limbra franceză AICI

 

Comments

comentarii