Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Tribunalul Cluj: Vânzarea locuințelor prevăzute de Legea nr.10/2001 nu e opțională pentru Primăria Cluj-Napoca

Tribunalul Cluj: Vânzarea locuințelor prevăzute de Legea nr.10/2001 nu e opțională pentru Primăria Cluj-Napoca

Consiliul Local Cluj-Napoca a votat, în 10 septembrie, vânzarea unei locuințe din fondul locativ de stat către chiriași. De fapt, a fost punerea în executare a unei Decizii din iunie a Tribunalului Cluj, venită după doi ani de proces, în urma căruia Primăria plătește cheltuieli de judecată de circa 3450 lei.

Doi soți au fost nevoiți să se judece cu municipalitatea pentru a cumpăra locuința de stat în care stăteau cu chirie din 1998. Prima instanță nu le-a dat dreptate, dar, în apel, Tribunalul Cluj le-a admis acțiunea.

”Obliga pârâtii (Consiliul Local și Municipiul Cluj-Napoca – n.red) la perfectarea cu reclamantii a contractului de vânzare-cumparare cu privire la apartamentul nr. 13, situat în Cluj-Napoca, str. General Traian Mosoiu nr.16, jud. Cluj, cu o suprafata utila de 51,16 mp.

Obliga pârâtii în solidar la plata catre reclamanti a sumei de 3142,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentate de taxa de timbru si onorariu avocatial aferente primei instante.

Obliga intimatii în solidar sa plateasca apelantilor Onofre Gheorghe Ioan si Onofre Daniela suma de 321,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentate de taxa de timbru aferenta apelului.”, se arată în minuta deciziei.

În motivare, judecătorii arată că vânzarea locuințelor prevăzute de art. 42 alin 3 din Legea nr.10/2001 nu este o opțiune pentru CL și municipiu, ”pe care înțeleg să o exercite sau nu, după cum doresc”

Extras motivare Decizia Civilă Nr. 1056 /A /2019:

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul reține următoarele:

Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile  existente la dosarul primei instanțe, reclamantul O.G.I, începând cu anul 1994, a deținut, în calitate de chiriaș, imobilul situat în Cluj-Napoca str…., jud. Cluj, pentru care a fost încheiat contractul de închiriere nr. 502191/02.04.1996, iar ulterior, ca urmare a demolării imobilului menționat, prin contractul de închiriere nr. 30461/27.08.1998 i-a fost atribuit imobilul situat în Cluj–Napoca, str. General Traian Moșou, nr. 16. ap… jud. Cluj, contractul astfel încheiat fiind prelungit ulterior prin contractul nr. xxxxx/1999 și actele adiționale succesive.

Raportat la acest ultim moment , dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele înscrise în art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora imobilele cu destinația de locuințe pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.

Or, în condițiile în care apelanții au îndeplinit condițiile prevăzute de lege pentru cumpărarea spațiului locativ, refuzul intimaților de a încheia contract de vânzare-cumpărare apare ca fiind abuziv întrucât nu își are temeiul în lege.

Astfel, în speță devin relevante statuările exprimate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 81/06 noiembrie 2017 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, referitor la chiriași, care pe lângă dreptul de preempțiune, au și dreptul de a opta pentru cumpărarea imobilelor cu destinația de locuințe, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 potrivit cărora  în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe lângă dreptul de preempțiune, chiriașii au și dreptul de a opta pentru cumpărarea imobilelor cu destinația de locuințe, drept prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare.

În considerentele acestei decizii se regăsesc o serie de elemente esențiale, definitorii în soluționarea prezentului litigiu și anume : „   69. Legiuitorul a recunoscut prin sintagma „potrivit legislației în vigoare”, în continuare, dreptul de favoare pe care l-a conferit chiriașilor printr-o măsură de protecție socială, anterior, prin art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 – extinzând însă sfera de aplicare de la chiriașii imobilelor cu destinația de locuință preluate cu titlu și la ceilalți, ale căror imobile, cu aceeași destinație, se încadrează în celelalte categorii de preluări, considerate abuzive prin art. 2 din lege.

    70. Menținerea măsurii de protecție este cu atât mai evidentă în condițiile în care, prin reglementarea dreptului de preempțiune, legiuitorul a recunoscut pentru prima dată și dreptul deținătorului de a înstrăina imobilul cu destinația de locuință, impunându-i o limită în exercițiul acestui drept, prin obligarea de a-l prefera pe chiriaș în calitate de cumpărător, în cazul în care acesta din urmă ar face această opțiune.

    71. Procedând în acest mod, pe lângă faptul că a păstrat poziția adoptată în regimul legii anterioare de reparație în domeniul imobilelor cu destinația de locuințe, legiuitorul s-a conformat jurisprudenței Curții Constituționale, mai sus menționată, în care s-a reținut că posibilitatea vânzării către chiriași a locuințelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari constituie recunoașterea, prin art. 9 din Legea nr. 112/1995, a unui drept subiectiv,   înlăturându-se astfel discriminarea anterioară când un asemenea drept era recunoscut numai chiriașilor din locuințele construite din fondurile statului. 6 )

    72. Prin urmare, prin   art. 42   alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se reglementează posibilitatea înstrăinării imobilelor cu destinația de locuință, pe de o parte, ca urmare a opțiunii chiriașului de a cumpăra, iar, pe de altă parte, din inițiativa deținătorului, cu recunoșterea ( Erată G&G: recunoașterea ) în acest caz a dreptului de preempțiune al chiriașului, ambele ipoteze sub condiția epuizării procedurilor administrative și jurisdicționale, în cazul în care acestea s-au declanșat – neexistând astfel o suprapunere de reglementare, în sensul art. 52 din Legea nr. 10/2001, ci o completare.”

Așa cum am evocat anterior, p otrivit dispozitiilor înscrise î n art. 42 al. 1 din Legea 10/2001 imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali.

Or, în speță, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse în etapa procesuală a apelului, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. General Traian Moșoiu …., jud. Cluj, a rămas în administrarea Consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca, solicitările de restituire în natură în temeiul Legii nr.10/2001 nefiind finalizate cu succes. Alineatul 3 al aceluiasi articol stipulează că imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.

Din textele de lege enunțate rezultă cu claritate, neechivoc că legiuitorul a avut în vedere imobilele cu destinație de locuinte, nerestituite foștilor proprietari, aflate în administrarea unei persoane juridice de drept public, instituind pentru aceasta categorie a imobilelor beneficiul dreptului de preemptiune în privința chiriasilor care își  manifestă opțiunea pentru cumpărarea locuintelor.

Or, acest demers al legiuitorului nu poate fi interpretat  decât în sensul instituirii unor norme de protecție specială prin care statul a urmărit realizarea unui interes general de ordin social-economic care vizează transferul dreptului de proprietate asupra categoriilor de imobile (locuințe care nu au fost revendicate de fostii proprietari în baza reglementarilor speciale instituite prin Legea nr. 10/2001, sau , în cazul în care au fost revendicate nu au fost restituitre, așa cum se întâmplă în prezenta speță) în principal către chiriași, ca o masură de protecție a acestora.

De aceea, administratorii acestor categorii de imobile cu destinație de locuințe trebuie să respecte modul cum Statul Român a conceput imperativele interesului general și să procedeze la vânzarea lor către chiriasi, potrivit legislației în vigoare, astfel cum se instituie de altfel și prin dispozitiile art. 42 al. 3 din Legea 10/2001.

Astfel, în considerarea acestui raționament judiciar, intimații (CL Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca – n.red) nu pot aprecia fără o bază rezonabilă că vânzarea locuințelor prevăzute de art.42 alin 3 din Legea nr.10/2001 constituie doar o formalitate, opțiune pe care o înțeleg să o exercite sau nu, după cum doresc, fiindcă o atare conduită ar fi în dezacord total cu interesul general urmărit de legiuitor prin textul de lege anterior evocat și ar da naștere unei conduite arbitrare, cu consecința discriminării unor chiriași în raport cu alții.

În concluzie, prezentul demers judiciar nu poate fi interpretat nici ca o încălcare a libertății contractuale atât timp cât Statul Român a adoptat o politică locativă în virtutea dreptului său de a dispune de o marjă de apreciere în ceea ce priveste definirea interesului public, cât și în aleg erea modalității concrete de realizare a acestuia. Prin aceasta politică locativă, statul și-a exprimat acordul la înstrăinarea locuințelor ce nu au fost restituite foștilor proprietari către chiriasi, în  condițiile legislatiei în vigoare, legislație care derogă de la dreptul comun în materie de vanzare-cumpărare și prevede și prețul locuințelor ce se vând chiriașilor, care beneficiază de masurile de protecție.

Or, așa cum s-a exprimat ÎCCJ în decizia anterior evocată, art.42 al lin. (3) din Legea nr. 10/2001 cuprinde o normă de trimitere, care se completează cu cea de referință, iar în măsura în care „legislația în vigoare” cuprinde și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 este exclusă ipoteza unei contrarietăți, care, în mod necesar, ar fi dus problema în discuție pe tărâmul art. 52 din Legea nr. 10/2001.

Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.480 alin 2 C pr civ va admite apelul formulat de către reclamanții O.G.I și O.D. împotriva Sentinței civile nr.4257/2018 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca la data de 13.06.2018 în dosarul nr.24787/211/2017. pe care o schimbă în totalitate în sensul că:

Va admite acțiunea civilă formulată de reclamanții ……în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca și pe cale de consecință :

Va obliga pârâții la perfectarea cu reclamanții a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. 13, situat în Cluj-Napoca, str. General Traian Moșoiu, nr.16, jud. Cluj, cu o suprafață utilă de 51,16 mp.

În temeiul art.453 alin 1 C pr civ va obliga pârâții în solidar  la plata către reclamanți a sumei de 3142,2 lei  cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru și onorariu avocațial aferente primei instanțe.

În temeiul art.453 alin 1 C pr civ va obliga intimații în solidar să plătească apelanților O.G.I și O.D. suma de 321,10  lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru aferentă apelului.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns