Banca Transilvania din Cluj a fost reclamată la instanță într-un proces cu totul diferit față de miile de acțiuni pentru anularea comisionului de risc practicat de mai multe bănci. În cazul Băncii Transilvania, se cere constatarea caracterului abuziv și nul al comisioanelor de acordare credit, de revizie (!?) și de gestiune. Pe lângă asta, reclamanții cer revenirea la dobânda fixă de la data semnării contractului.

Reclamanții, o firmă și administratorul acesteia, au încheiat cu Banca Transilvania convenția de credit, în 2007, pentru creditul ”proprietăți imobiliare pe firmă”. Numai valoarea comisioanelor este mai mare de 200.000 lei, motiv pentru care acțiunea a fost depusă la Tribunalul Cluj.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 ianuarie 2015, cu ceva timp înainte de a se anunța preluarea Volksbank, deci nu este vorba despre un litigiu moștenit, ci de unul direct cu Banca Transilvania.

Reclamanții au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate caracterul nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale referitoare la:

• dobânda penalizatoare la credit – 15%/an
• comisionul de acordare credit (2.800 EURO)
• comisionul de revizie
• comisionul de gestiune (0,5% lunar din soldul creditului)

Reclamanții au cerut instanței și să oblige banca la:

• întregirea art. 3 lit. a) al Contractului de credit nr. 1259/22.08.2007 – Condiții speciale, în sensul menționării faptului că dobânda este fixă, astfel cum a fost prezentată la semnarea convenției, iar în subsidiar
• respectarea dispozițiilor legale în sensul recalculării dobânzii în funcție de valoarea unui indice de referință prevăzut de lege și care să poate fi verificat, conform legii
• recalcularea și perceperea dobânzii în funcție de rata stipulată la data semnării contractului, respectiv 10,50 %/an, iar, în subsidiar, la recalcularea și perceperea dobânzii în funcție de evoluția unui indice de referință verificabil
• restituirea tuturor sumelor percepute în baza clauzelor contractuale nule si abuzive sau fara temei legal, cu titlu de comision de revizie, comision de acordare credit, comision de gestiune sau alte comisioane, precum si sumele percepute ca alte costuri de către pârâtă, precum și la restituirea tuturor sumelor ce exced unei dobânzi calculate si datorate in mod legal și percepute de către parata, pana la soluționarea definitivă a prezentei cauze
• refacerea planului de rambursare conform dispozițiilor contractuale si a celor legale referitoare la nivelul dobânzii și, în final, la plata cheltuielilor de judecată.

Extras din motivarea Tribunalului Cluj

”S-a precizat că dobânda inițială stabilită de părți era una fixă, respectiv 10,50%/an, la data de 10.05.2012, forțată de împrejurări și in necunoștință de cauză, reclamanta a semnat actul adițional nr. 1 și nr. 2. Prin actul adițional nr. 2, banca a perceput o dobândă peste cuantumul stabilit inițial, variabilă, în cuantum de 11,55%/an, indexabilă. S-a menționat că pârâta a perceput întotdeauna o dobândă variabilă, fără a înștiința împrumutatul cu privire la modul în care aceasta variază. Reclamanta a susținut că la momentul semnării contractului i s-a comunicat că rata dobânzii este fixă, motiv pentru care a și semnat contractul de credit și nu a fost niciodată de acord cu o dobândă variabilă. S-a subliniat că motivul esențial pentru care reclamanta a contractat a fost acela că împrumutul a fost acordat cu dobândă fixă, pe toată durată derulării acestuia. Reclamanta a apreciat că modul tehnic de elaborare a contractului nu ține seama de puterea de înțelegere a împrumutatului, iar clauzele  abuzive pun probleme sub aspectul echilibrului contractual¸în sensul că oferă băncii drepturi în detrimentul clientului. Cu privire la modul de calcul al dobânzii, s-a arătat că prevederile din actul adițional prin care se precizează că dobânda este fluctuantă sunt abuzive, întrucât modifică tipul dobânzii agreat prin contractul inițial semnat cu banca, impunând în mod nejustificat o dobânda variabilă.

Cu privire la clauza referitoare la scadența anticipată, reclamanta a susținut că îmbracă forma violenței pentru împrumutat, sens în care a solicitat să se constate nulitatea relativă a actului adițional din data de 10.05.2012, deoarece sub această presiune banca a obligat debitorul să contracteze. S-a amintit că potrivit Codului civil, violența este acel viciu de consimțământ care constă in amenințarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă, fără drept, o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Reclamanta a considerat că există violență viciu de consimțământ și in cazul în care, deși se urmărește realizarea unui drept, s-au folosit mijloace ilicite. Cât privește folosirea unui mijloc legal într-un scop ilicit, s-a opinat că, dacă aceasta nu îndeplinește cerințele violenței viciu de consimțământ, poate fi sancționată ca un abuz de drept.

Cu privire la legea aplicabilă, s-a apreciat că aceasta este cea de la data modificării contractului. S-a arătat că, potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor si, dupa caz, dobanda penalizatoare, alte costuri percepute de terti, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, nu și comision de acordare, comision de revizie, comision de gestiune sau alte comisioane percepute de către pârâtă în mod abuziv, în baza convenției de credit nr.1259/22.08.2007

S-a învederat că, potrivit punctului 5 lit. a) din Convenția de credit, intitulat comision de acordare, banca își rezerva dreptul de a percepe 2% din suma Creditului. Reclamanta a considerat că se impune constatarea nulității absolute a acestei clauze întrucât este perceput într-un cuantum foarte mare, nejustificat, iar parata nu poate dovedi pentru ce servicii percepe aceasta sumă, având in vedere ca prețul contractului de împrumut este deja reprezentat de dobânda, comision fiind perceput in mod abuziv, fără a fi prevăzut de enumerarea limitativa prevăzuta de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.

Relativ la comisionul de revizie, stipulat în cuprinsul pct.5 lit.b, ca fiind în cuantum de 1% semestrial, aplicabil la soldul creditului, începând din cel de-al doilea an de creditare, pana la scadenta creditului, s-a solicitat constarea caracterului abuziv al acestei clauze si in consecința nulitatea absoluta și restituirea sumelor plătite in acest temei, întrucât unitatea bancare nu poate acest comision de revizie si ce servicii prestează pentru a fi îndreptățită la o astfel de suma pe lângă prețul contractului reprezentat de dobândă. Totodată, s-a învederat că banca pârâtă se îndrituiește să perceapă si un comision de gestiune de 0,5% lunar din soldul creditului.

În continuarea expunerii s-a arătat că scopul perceperii comisioanelor este neclar, iar caracterul echivoc al clauzelor ce îl reglementează contravine dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000, care prevăd că orice contract încheiat între comercianți și consumatori ca cuprinde clauze clare, fără echivoc. În opinia reclamantei, neclaritatea clauzelor rezultă și din terminologia folosită, precum comision de revizie, comision de gestiune, terminologie care nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului. S-a subliniat că motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cele al condițiilor generale ale convenției de credit.

Potrivit susținerilor reclamanților, contractul de credit încheiat reprezintă un contract de adeziune ale cărui clauze sunt prestabilite de operatorul economic, aflat în poziție dominantă față de client, fără a-i conferi acestuia posibilitatea negocierii directe. Reclamanții au subliniat că nu au avut posibilitatea de a negocia nici o clauză din convențiile de credit, întregul act juridic fiindu-le impus în forma respectivă de către bancă.

S-a  concluzionat că perceperea comisioanelor de revizie, de acordare și de gestiune este nelegala, iar sumele de bani încasate de către bancă reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, astfel că se impune restituirea acestora. În opinia reclamanților, un alt drept abuziv pe care și-la rezervat pârâta este acela de a modifica în mod unilateral cuantumul comisioanelor, fiindu-i aplicabil împrumutatului doar prin comunicare.

Referitor la dobândă, s-a arătat că, potrivit convenției de credit, banca are dreptul să perceapă trei tipuri: dobândă curentă, dobândă penalizatoare la credit, penalitate pentru neplata dobânzii. S-a considerat că prevederea contractuală care permite băncii calculul dobânzii in funcție de modificarea circumstanțelor în care aceasta a fost legal stabilită, precum și în raport de politicile de creditare ale băncii, acordă un drept discreționar băncii de a modifica acordul de voință format la data semnării contractului. S-a apreciat că această dispoziție vine în contradicție nu numai cu legislația consumatorului, ci și cu dispozițiile art.1225, art. 1226 din Codul civil, referitoare la obiectul contractului.

Cu privire la clauza in raport de care banca stabilește si percepe o dobânda penalizatoare precum si penalitate pentru neplata dobânzii, s-a arătat că aceasta reprezintă in realitate o clauza penala interzisa de legea civila in contractele de împrumut cu dobânda. S-a aminti că prin Decizia nr. XI din 24.10.2005, Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație si Justiție au decis admiterea Recursului in interesul legii si au statuat în sensul că „clauza penala prin care se stabilește obligația restituirii la scadenta a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe langa dobânda contractuala convenita sau pe langa dobânda legala, contravine prevederilor legii”.

S-a mai precizat în acest context că, potrivit art. 5 alin.1 din O.G. nr. 9/2000, „în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an”, însă banca a încălcat această dispoziție încă de la începutul contractului, dat fiind faptul că prin cumularea dobânzii și a tuturor comisioanelor, care constituie în fapt tot o dobândă mascată, a perceput o sumă colosală, depășind in mod vădit limita perceperii impusă de lege.

S-a susținut că prin dobândă se înțelege și orice altă prestație, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului, astfel că, având in vedere numărul si cuantumul comisioanelor pe lânga toate tipurile de dobânzi percepute de către banca, este evident ca aceasta a practic anatocismul in modalitatea interzisa de lege.

S-a mai precizat că O.G. nr. 13/2011 prevede in sensul ca dobânzile remuneratorii se pot capitaliza si pot produce dobânzi. Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referința a Băncii Naționale a României ( rata dobânzii de politica monetara stabilita prin hotărâre a Consiliului de administrație al B.N.R.). Dobânda trebuie sa fie stabilită prin act scris, întrucât în absenta acestui înscris se datorează numai dobânda legală.

Reclamanții au mai arătat că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale, însă pârâta a încălcat si aceasta dispoziție percepând dobânzi in cuantumul stabilit după bunul plac. S-a mai precizat că în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, in sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, rata dobanzii legale se stabilește potrivit principiilor anterior expuse, diminuat cu 20%. Totodată, In raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, in sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, dobanda nu poate depăși dobanda legala cu mai mult de 50% pe an

În opinia reclamanților, constatarea nulității absolute a clauzelor în discuție se impune, ca sancțiune a caracterului abuziv al acestor clauze, iar constatarea caracterului abuziv înseamnă constatarea dreptului împrumutatului de a invoca lipsa de efecte a clauzelor abuzive, cat si constatarea inexistentei dreptului băncii de a se folosi de ele în derularea contractelor.

Ca urmare a constatării nulității, reclamanții au solicitat aplicarea principiului restitutio in integrum, așadar  restituirea prestațiilor efectuate in temeiul acestor clauze abuzive.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.6 alin. 2, art. 14-15, art.1175, art. 1206, art.1216, art. 1246 și urm., art. 1341 și urm., art. 1534 Cod. civ., art. 1 alin.1, art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, art.1 lit.a din Anexa Legii nr. 193/2000, Directiva Consiliului din 5 aprilie 1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008, privind contractele de credit pentru consumator și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, O.G. nr.9/2000, O.G. nr. 13/2001.

Pentru dovedirea susținerilor s-au depus înscrisuri, in copie certificată cu originalul și s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriu și cu expertiza – specialitatea contabilitate.

La data de 27 aprilie 2015, pârâta Banca Transilvania Cluj  a depus un set de înscrisuri, acestea fiind comunicate reclamanților.”

În mai 2015, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Cluj a declinat competența de soluționale a cazului în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

La sfârșitul lunii septembrie 2015, Tribunalul Specializat a hotărât: ”Declina solutionarea cererii de chemare în judecata formulata de reclamantii G C SRL, si S T, , ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Coltuc, în Bucuresti, în contradictoriu cu pârâta Banca Transilvania SA Cluj, având ca obiect constatare a caracterului abuziv a unor clauze contractuale, în favoarea Tribunalului București”.

Comments

comentarii