După ce prima instanță i-a dat o pedeapsă cu suspendare, Curtea de Apel Cluj i-a mărit pedeapsa și a dispus executarea în regim de detenție în cazul unui tânăr, fără antecendente, care, drogat fiind, a lovit cu pumnul patru persoane, din care doi elevi, într-un cartier din Cluj-Napoca.
Tânărul de 29 de ani a fost condamnat definitiv la 2 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru agresarea a patru persoane în spațiul public. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Cluj, care a admis apelul formulat de procurori, a schimbat sentința inițială și a dispus o pedeapsă mai mare decât cea stabilită de prima instanță.
Acte de violență în plină zi, sub influența drogurilor
Conform rechizitoriului, în mai 2024, inculpatul a agresat patru persoane în stațiile de autobuz dintr-un cartier din municipiul Cluj-Napoca, aplicând lovituri cu pumnul asupra acestora. Printre victime s-au numărat și doi elevi de liceu, unul dintre ei fiind lovit fără avertisment, în timp ce asculta muzică în căști. În plus, inculpatul a amenințat o altă victimă cu moartea și a continuat agresiunile chiar în prezența unui echipaj de poliție, lovind încă o persoană „ca să existe dovezi”, după cum a declarat el însuși la fața locului.
Ancheta a relevat că, la momentul comiterii faptelor, inculpatul se afla sub influența drogurilor, aspect confirmat prin analize toxicologice. De asemenea, procurorii au indicat că acesta este consumator de substanțe interzise, iar comportamentul său violent a fost agravat de efectele acestora.
”Din probatoriul administrat s-a învederat faptul că au reieşit detalii şocante ale comportamentului inculpatului: astfel, victimele sale erau copii de liceu, care s-au aflat în stare de şoc (unul a început să plângă) în urma celor petrecute, mai mult, una dintre victime a fost lovită fără reţineri în timp ce stătea pe o bancă, cu căşti pe urechi şi privire la ecranul telefonului, deci fără niciun fel de avertisment s-a trezit din senin luată la bătaie de către inculpat. De asemenea, fiind prezentă poliţia la faţa locului, inculpatul a mai lovit o victimă anume sub ochii poliţiştilor (pe care i-a şi agresat, disjungându-se cauza) şi, pentru a nu rămâne dubii asupra gestului său, a adăugat verbal „ca să aveţi probe”., au aratat procurorii.
Prima instanță a dispus suspendarea pedepsei
Instanța Judecătoriei Cluj-Napoca a considerat că inculpatul nu prezintă un pericol social major, fiind la primul contact cu legea penală, și a dispus o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare, dar cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani. Instanța de fond a stabilit mai multe obligații pentru inculpat, inclusiv prestarea a 80 de zile de muncă în folosul comunității și participarea la programe de reintegrare socială.
Curtea de Apel a majorat pedeapsa și a dispus executarea
Nemulțumit de această soluție, Parchetul a atacat sentința, argumentând că gravitatea faptelor, numărul mare de victime și atitudinea inculpatului în timpul procesului justifică o pedeapsă mai severă.
Instanța de apel a reținut că inculpatul a avut un comportament sfidător pe durata procesului, bagatelizând gravitatea faptelor și manifestând o lipsă totală de remușcare. În fața judecătorilor, acesta a ironizat măsurile preventive, s-a plâns că „se sufocă” în oraș și că dorește să își continue activitatea în industria ospitalității. De asemenea, la un termen de judecată, inculpatul nu s-a prezentat, iar în alte situații a avut o atitudine revendicativă, susținând că măsurile împotriva sa îi afectează viața profesională.
Un alt factor determinant pentru înlăturarea suspendării pedepsei a fost consumul de droguri de către inculpat. Instanța de apel a considerat că faptele comise sub influența substanțelor interzise indică un pericol social ridicat, iar măsurile neprivative de libertate nu sunt suficiente pentru reeducarea acestuia.
În urma deliberărilor, Curtea de Apel a decis majorarea pedepsei la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, considerând că sancțiunea inițială nu era suficient de severă pentru a preveni recidiva și pentru a transmite un mesaj clar privind violența în spațiul public.
Extras din motivarea judecătorilor Curții de Apel Cluj:
”Față de coordonatele reale ale cauzei, având în vedere natura infracţiunilor şi valorile sociale lezate, modul şi împrejurările în care au fost comise, precum şi urmările produse, instanţa de apel constată că faptele sunt de o gravitate ridicată, în total dezacord faţă de justificările şi explicaţiile furnizate de inculpat.
Astfel, inculpatul în timp ce se afla sub influenţa unor substanţe interzise (THC, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 21.05.2024, aflat la f 102-106 dosar fond), a aplicat o lovitură cu pumnul în zona ochiului stâng persoanei vătămate …., iar apoi, în timp ce persoana vătămată s-a îndepărtat în fugă, a urmărit-o îndeaproape și a amenințat-o cu acte de violență, respectiv că o „va bate și o va omorî”, ceea ce i-a creat acestuia o stare de temere, dar şi o lipsă de siguranţă. Totodată, inculpatul nu şi-a stopat activitatea infracţională, ci în timp ce alerga după victima …, s-a oprit şi s-a îndreptat spre persoanele vătămate minore ….. (pe care l-a lovit cu pumnul în tâmpla dreaptă, cauzându-i ameţeală) şi … (lovit de către inculpat în maxilar, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale). Inculpatul, în urma agresării persoanelor aflate întâmplător în zona respectivă, a încercat să părăsească locul evenimentului, anterior sosirii echipajului de poliţie, nereuşind acest lucru datorită refuzului martorilor taximetrişti de a-l transporta.
Gravitatea sporită a faptelor imputate inculpatului rezultă din acţiunea acestuia care l-a sosirea organelor de poliţie, a lovit victima minoră … la nivelul obrazului drept, persoană care anterior a fost doar martoră la agresiunile exercitate de inculpat asupra celorlalte persoane vătămate.
Lipsa de emaptie faţă de semeni dar şi îndrăzneala de care acesta a dat dovadă prin exercitarea actelor de violenţă, inclusiv în prezenţa organelor de poliţie care au intervenit denotă periculozitatea deosebită a inculpatului (fiind încătuşat ca urmare a comportamentului său ostil, posibil datorat consumului voluntar de substanţe interzise).(…)
Curtea remarcă faptul că inculpatul şi-a justificat acţiunile sale prin aceea că fiind sub influenţa drogurilor nu a putut să-şi controleze comportamentul şi acţiunile. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică emis de IML Cluj inculpatul (cunoscut cu antecedente de intoxicaţie cu substanţe psihoactive multiple, cu antecedente psihiatrice), a prezentat „tulburare delirantă indusă. Dependenţă de droguri multiple”, însă cu existenţa discernământului la data comiterii faptelor. În mod evident, inculpatul nu şi-a stăpânit comportamentul delicvent nici în momentul sosirii agenţilor de poliţie, având un comportamant sfidător inclusiv faţă de aceştia.
Nu poate fi omis de către instanţa de control judiciar faptul că inculpatul prin încheierea penală din data de 10.07.2024 a judecătorului de cameră preliminară în dosarul nr. ###/211/2024/a1.2 a fost obligat la tratament medical până la însănătoşirea sa. Totodată, prin încheierea nr. ## din data de 28.01.2025 în dosarul asociat nr. #####/211/2024/ a2 s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv, ca urmare a neprezentării acestuia la termenul de judecată din data de 16.01.2025, deşi acesta a semnat de primire a citaţie în data de 09.01.2025, fiind citat cu mandat de aducere pentru data de 28.01.2025.
În urma verificărilor efectuate, ca urmare a încălcării obligaţiilor impuse prin măsura controlul judiciar, Serviciul de Supraveghere din cadrul IPJ #### a emis o adresă prin care a arătat că inculpatul a mai întârziat la semnarea controlului judiciar, ce câteva ori, sau trebuia să fie contactat de organele abilitate pentru a nu uita să se prezinte, însă din data de 23.01.2025 acesta nu a mai putut fi identificat şi nici nu s-a reuşit contactarea sa telefonică. Din cuprinsul procesului verbal din data de 28.01.2025 ataşat în dosarul nr. ##/211/2024/a2, fila 29, rezultă că inculpatul nu mai domiciliază la adresa din …. deoarece a creat diferite probleme, iar proprietarul imobilului a decis să rezilieze contractul de închiriere.
Aceeaşi atitudine lipsită de interes faţă de organele judiciare a fost manifestată de inculpat inclusiv în perioada judecăţii în primă instanţă, în pofida măsurii de siguranţă instituite cu titlu provizoriu şi a măsurii preventive nerestrictive de libertate, a controlului judiciar.
În acest context, Curtea conchide prin aceea că inculpatul a comis infracțiuni cu grad ridicat de pericol social, lovind la întâmplare mai multe persoane, în timpul zilei şi în loc public, fără niciun motiv, pe fondul consumului de substanţe interzise care i-a indus o lume imaginară, acte care au creat o stare de temere în rândul societății.
Cu toate că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor şi s-a aflat sub tratament medical, nu a înţeles gravitatea faptelor sale, având pe tot parcursul procesului penal un comportament neadecvat şi de bagatelizare a situaţiei în care se află, încercând să plaseze vinovăţia sa pe consumul de droguri (care îl determină să recurgă la acţiuni pe care acesta nu le poate controla) sau pe autorităţile care nu au întreprins suficiente măsuri pentru stoparea traficului de substanţe interzise.
Atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, atât în faţa primei instanţe cât şi în faţa curţii, denotă lipsa de conştientizare a gravităţii faptelor comise şi a garanţiilor că va respecta măsurile şi obligaţiile aferente unui regim de executare a pedepsei neprivativ de libertate sau că va achita despăgubirile civile persoanelor vătămate (de altfel necontestate), astfel încât, Curtea de apel conideră că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. d) C.penal, iar numai dispunerea unor pedepse cu închisoarea în regim de detenţie şi majorate conform dispozitivului prezentei decizii poate contribui la îndeplinirea scopului preventiv-educativ urmărit prin aplicarea acestora, suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultate nefiind aptă să corespundă la corijarea comportamentului infracţional al acestuia, chiar dacă pedeapsa rezultantă va fi sub pragul de 3 ani. Ca atare, aplicarea unei pedepse rezultante în modalitatea suspendării sub supraveghere nu este de natură a inhiba comportamentul antijuridic al inculpatului, fiind necesar ca acesta să fie supus unei modalităţi de executare a pedepsei privative de libertate, pentru a-l ajuta să își însușească normele de conduită socială și să înțeleagă importanța respectării lor.”