Casa procurorului Ion Mitrana, transferat recent de la DIICOT la Parchetul Tribunalului Hunedoara, a fost cuprinsă de un incendiu violent. Procurorul se află sub protecția poliției de câteva săptămâni după ce a fost amenințat cu moartea.
Conform ISU Hunedoara, incendiul s-a manifestat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD.
”Astăzi, în jurul orei 11:30, polițiștii au sesizat prin apel la numărul unic de urgență 112 faptul că la camera centralei termice a unui imobil din Petrila se manifestau flăcări.
Echipele de intervenție ale ISU Hunedoara s-au deplasat de urgență la fața locului și au reușit să localizeze incendiul, împiedicând extinderea acestuia. Din primele informații, nu au fost înregistrate victime, însă s-au produs pagube materiale.”, a transmis IPJ Hunedoara.
Polițiștii continuă să efectueze verificări pentru clarificarea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.
Ion Mitrana este cunoscut pentru investigarea unui dosar important legat de pontajele fictive din unitățile miniere ale Văii Jiului. În urma amenințărilor primite, el beneficia de protecția Poliției de mai multe săptămâni.
Mitrana a fost procuror-șef al DIICOT Hunedoara, iar în octombrie a făcut o solicitare să-și înceteze activitatea în structură și să continue la Parchetul județean, cererea fiindu-i aprobată în 28 ianuarie 2025.