Președintele Înaltei Curți, judecător Corina Corbu, a transmis următorul mesaj cu ocazia Zilei Justiției din România, care se aniversează, prin lege, în fiecare an în prima duminică a lunii iulie: Ziua Justiției reprezintă nu doar un prilej aniversar, în cadrul căruia oferim o cuvenită recunoaștere muncii și dăruirii profesionale a judecătorilor, magistraților- asistenți, grefierilor și a celorlalte categorii de personal care constituie coloana vertebrală a sistemului de instanțe judecătorești, dar ne dă și ocazia de a reflecta la prioritățile serviciului nostru public pentru perioada următoare. Deși este denumită Ziua Justiției, această aniversare nu trebuie să fie una internă, închisă, a …
Citește mai multTag Archives: ziua
Ziua Avocatului European la Baroul Cluj. Ce s-a discutat despre accesul la Justiție
INPPA Centrul Teritorial Cluj, în parteneriat cu Baroul Cluj, a organizat, ieri, o conferință și un cocktail de Ziua Avocatului European, care anul acesta are ca temă centrală Accesul la Justiție. ”Accesează-ți avocatul pentru a-ți accesa drepturile”, scria pe afișul Zilei Avocatului, realizat de Consiliul Barourilor și Europa (CCBE), cel care acum trei ani a stabilit că în 10 decembrie se sărbătorește avocatul european. În cadrul manifestării organizate la sediul Baroului Cluj, au luat cuvântul Camelia Reghini – consilier coordonator al Biroului Teritorial Cluj al instituției Avocatului Poporului și lector la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, avocata Diana Andrașoni …
Citește mai multLiceeni și studenți în vizită la Curtea de Apel Cluj, de Ziua Europeană a Justiție Civile FOTO
Un grup de liceeni și altul de studenți au vizitat Curtea de Apel Cluj și au stat de vorbă cu judecător, astăzi, 25 octombrie, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile. Conducerea Curții de Apel Cluj a organizate mai multe activităţi destinate aducerii în atenţia publicului a modului de funcţionare a Justiţiei, şi anume: vizitarea sediului instanţei, urmărirea procedurilor judiciare şi organizarea de întâlniri cu profesionişti ai dreptului. Programul de vizitare a Palatului de justiţie s-a desfăşurat între orele 10-14.P rintre cei interesaţi s-au numărat studenţi ai facultăţilor de drept și elevi de liceu Astfel, un grup de studenţi ai Facultăţii …
Citește mai multCum s-au distrat avocatii de ziua lor in orasul Marii Unirii FOTO
La sfarsitul unei zile istovitoare cu prezentari si discutii intense la al 30-lea Congres al Uniunii Avocatilor Europeni de la Alba Iulia, avocatii s-au distrat la un chef cu formatii de muzica usoara si populara, cu vitel la protap si cu un tort urias de Ziua Avocatului Roman.
Citește mai multCât de protejați sunt copiii de legislația din România? Cazuri de exploatare prin muncă și abuzuri
De Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, Clujust.ro a stat de vorbă cu două avocate specializate pe dreptul familiei despre drepturile copiilor, legislația în domeniu și cazuri concrete de exploatare prin muncă sau alte forme de abuz. Flavia Barbur și Diana Micu Olosutean de la societatea ”Budușan & Asociații” ne-au răspuns la întrebări precum ”Este exploatare dacă pui copilul la făcut curățenie în casă?, Ce putem face când vedem copii la cerșit pe stradă? Cât de protejați sunt copiii de legislația din România?”. Diana Flavia Barbur ne-a făcut o incursiune în legislația privitoare la încadrarea în muncă a …
Citește mai multLegea privind Ziua femeii și Ziua bărbatului a fost publicată în Monitorul Oficial
Legea pentru declararea zilei de 8 martie Ziua femeii si 19 noiembrie Ziua barbatului a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 169/7.III.2016. Legea adoptată de Parlamentul României este simplă și are doar patru articole: Art. 1. Se declara ziua de 8 martie Ziua femeii. Art. 2. Se declara ziua de 19 noiembrie Ziua barbatului. Art. 3. Autoritatile administratiei publice locale pot organiza manifestari si actiuni publice dedicate sarbatoririi acestor zile. Art. 4. Societatea Romana de Televiziune si Societatea Romana de Radiodifuziune vor putea include in programele lor emisiuni dedicate promovarii drepturilor femeii sau, dupa caz, drepturilor barbatului. Legea intră în vigoare la 3 …
Citește mai multDespre libertatea de exprimare cu avocații din Cluj de Ziua Europeană a Avocaților
Când, ce și cum trebuie să vorbească avocații în instanță și în mass-media? Cu privire la aceste aspecte s-a discutat la dezbaterea de anul acesta organizată de Baroul și INPPA Cluj cu ocazia Zilei Europene a Avocaților, la care invitat special a fost profesorul de comunicare Aurel Codoban. Ziua Europeană a Avocaților a fost aleasă de Consiliul Barourilor din Europa (CCBE) data de 10 decembrie deoarece în aceeși zi a fost adoptată Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar doi ani mai târziu în 1950, Adunarea Generală a ONU a declarat-o Ziua Drepturilor Omului. Baroul Cluj și INPPA Centrul Teritorial Cluj …
Citește mai multZiua Europeană a Justiției Civile, sărbătorită la Cluj cu elevi și studenți FOTO
Ziua Europeană a Justiției Civile, sărbătorită în 23 octombrie, a început la Curtea de Apel Cluj cu vizita unor elevi de clasa a IV-a, a continuat cu premierea unor studenți de la Drept și s-a încheiat cu o introducere în tainele Justiție pentru liceeni. Judecătoarea Dana Gîrbovan de la Secția Civilă a Curții de Apel Cluj, care este și purtător de cuvânt al instanței, și avocata Alina Pușcă au fost responsabile cu educația juridică pentru cei mici. Aceștia au primit explicații cu privire la Zeița Justiției, care este legată la ochi și ține în mâini o balanță și o sabie. …
Citește mai multUNTOLD Festival, ziua 1
UNTOLD Festival, cel mai așteptat festival al anului 2015 în România, dă astăzi startul la distracție pentru următoarele patru zile de poveste, 30 iulie – 2 august, când cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume urcă pentru prima dată pe aceeași scenă: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS & LIKE MIKE. UNTOLD va prezenta fanilor în timpul celor 4 zile de festival peste 170 de artiști, 8 scene principale, un program efervescent cu peste 80 de ore de muzică și, nu în ultimul rând, o mulțime de activități desfășurate pe timpul zilei. Unicitatea festivalului este creată …
Citește mai multDe ziua justiției române, de la judecător la justițiabil
De ziua justiției, m-am gândit, desigur, la actorii principali ai actului de justiție, care sunt cel care cere să i se facă dreptate și cel care o împarte, adică justițiabilul și judecătorul. Inevitabil, m-am întrebat care este perspectiva fiecăruia asupra actului de justiție, ce înseamnă justiția pentru judecător, ce înseamnă justiția pentru cel care a câștigat procesul, dacă există justiție pentru cel care pierde. Pot să dau doar un răspuns general și subiectiv. Eu cred că, pentru judecător, justiție înseamnă să afle adevărul și să aplice legea într-un fel care să corespundă principiului echității. Pentru cel care se adresează judecătorului, …
Citește mai mult