Când, ce și cum trebuie să vorbească avocații în instanță și în mass-media? Cu privire la aceste aspecte s-a discutat la dezbaterea de anul acesta organizată de Baroul și INPPA Cluj cu ocazia Zilei Europene a Avocaților, la care invitat special a fost profesorul de comunicare Aurel Codoban.
Ziua Europeană a Avocaților a fost aleasă de Consiliul Barourilor din Europa (CCBE) data de 10 decembrie deoarece în aceeși zi a fost adoptată Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar doi ani mai târziu în 1950, Adunarea Generală a ONU a declarat-o Ziua Drepturilor Omului.
Baroul Cluj și INPPA Centrul Teritorial Cluj au organizat o dezbatere pe tema libertății de exprimare. ”Tema de anul acesta este legată de libertatea de exprimare în general și în mod special a avocatului, temă stabilită de CCBE (Consiliul Barourilor Europene – n.red) datorită problemelor din ultimul an: atentatul de la Paris împotriva redacției ziarului Charlie Hebdo, problema refugiaților care este legată de dreptul a-ți exprima opinia sau dezacordul față de ce se întâmplă și hotărârea CEDO Morice contra Franței, care a tranșat o problemă ce a durat 15 ani.”, a spus în introducere directorul INPPA Cluj, Ioana Stanca Gidro.
Loading...
Reload document 
Open in new tab 
Stanca Gidro a vorbit despre exprimarea vizavi de colegii din sistemul judiciar: ”Există niște limite peste care nu putem trece, cele legate de decență, de bun simț, de neatacare a persoanei sau a calităților profesionale ale persoanei. Sunt niște limite pe care trebuie să le respectăm. E vorba de demnitate, onoare, probitate, peste care nu putem să trecem. Trebuie să fii atent la limbajul pe care îl folosești, să nu jignești un magistrat sau să nu faci aprecieri la persoana lui. La fel ca și atunci când ataci o hotărâre. Nu începi ”judecătorul cutare a greșit”. Spui ”instanța a greșit. Sentința e nelegală sau netemeinică”. Nu ai voie să faci atacuri la persoană și calificări legate de persoana respectivă”
Întrebată de CLUJUST când recomandă avocaților să vorbească cu presa, Gidro Stanca a răspuns: ”În primul rând nu recomand să vorbească despre cauzele în care sunt angajați, pentru că dosarul trebuie să-și urmeze un curs normal și eventual se poate comenta ulterior. Dacă e o problemă de interes public, nu știu dacă e bine să faci afirmații categorice. Poți să spui în ce fază e procesul, ce s-a cerut, ce s-a dat, dar fără să faci comentarii. Dreptul și poate chiar obligația de a face comentarii intervine atunci când actul de justiție în sine este afectat și ai un comentariu vizavi de actul de justiție în sine, nu vizavi de dosar. Deci când sesizezi o problemă de sistem.
La fel, poți să faci reclamă profesiei, dar nu formei tale de exercitare a profesiei. Nu-ți faci reclamă ”eu sunt cel mai grozav, cel mai deștept”, poți să faci reclamă să spui ”noi avocații suntem o profesie colosală, noi suntem garanții democrației și așa mai departe”. În ce privește cazurile cu taxe, credite, e o problemă de principiu care se poate discuta public, dar cu ce nu sunt de acord și legea nu-ți dă voie este să-ți racolezi clientela sub această formă. Sunt avocați, nu dau nume, care apar toată ziua la televizor, fac un fel de procese colective și-și racolează clienții. Discuțiile pe temă profesională referitoare la taxe sunt bune și ne și ajută, ne ajutăm unii pe alții discutând o problemă teoretică.”
Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, a spus în cuvântul de deschidere a dezbaterii: ”Libertatea de exprimare este o metaforă frumoasă în funcție de fiecare etapă istorică pe care o trăim. Pentru că libertatea de exprimare cred că avea o anumită valoare pe timpul naziștilor, pe timpul comunismului, astăzi cu atât mai mult când vedem că așa zisa libertate de exprimare a unor jurnaliști francezi, care au înțeles să publice caricaturi despre profetul unei alte religii, s-a soldat cu crime. Iar astăzi ce se întâmplă în inima culturală a Europeii nu face altceva decât să ducă la restrângerea drepturilor, pentru că libertatea de exprimare este un drept, dar în același timp fiind un drept, cred că trebuie să fie corelat cu obligații. Aceste drepturi și obligații țin cont de momentul istoric în care ai dreptul să spui ceva.
Libertatea de exprimare mi se pare un eufenism pentru unii judecători care își permit să dea afară avoați în timpul pledoariei, fără să spună nimic altceva decât chestiuni procedurale. Cu toate acestea, libertatea de exprimare este o sintagmă care ne place foarte mult nouă avocaților pentru că e foarte ușor să îmbrăcăm haina clientului și să ne punem în vorbele noastre gândurile lui, pe care ar vrea să le spună, mult mai rafinat, pentru că noi știm exact ce trebuie să povestim cu un judecător sau un procuror în proceduri. Dar, pe de altă parte, privită de pe scaunul procurorului, aceasta libertate de exprimare este cât se poate de redusă, cred eu, iar din tronul judecătorului este la libera lui alegere.
Vă dau un exemplu: Acum câțiva ani am avut oportunitarea să intru la Curtea Regală de Justiție din Londra și să asist la un proces. La prima ușă pe care am văzut-o, am intrat. Era vineri, era un proces penal în recurs. Avocatul inculpatului a vorbit, de când am intrat eu, o oră și jumătate. Niciunul dintre cei trei judecători nu era grăbit, nu avea bilet la meci, niciunul nu i-a spus: ”Domnule avocat, vă rog să concluzionați”. Adică cel puțin o oră și jumătate de concluzii orale poate că era înțeles acolo ca o libertate de exprimare profesională. De aici trebuie să pornim ca avocați. Dacă avem libertate de exprimare profesională bine înțelească și fără să fie exercitată ca un abuz al exercițiului dreptului profesional al nostru, atunci, probabil, că ni se va permite să avem și libertate de expresie.
Libertatea de exprimare a unui avocat care apără comunitatea kurdă în Istanbul ce valoare credeți că are? Astfel încât în fiecare țară, această libertate de exprimare capătă valențe cât se poate de specifice momentului, locului, asperităților de orice fel: religioase sau de rasă, astfel încât nu cred că această libertate de exprimare de astăzi va fi identică cu cea de peste 5 ani. Dacă lucrurile în lume vor evolua într-un mod pe care nu ni-l dorim niciunul, reacția acestui aparat numit Stat va fi de restrângere a acestor drepturi.”
Caz cu ziariști achitați
Decanul Mircea Pop a povestit despre un caz penal mai vechi, în care a apărat un politician care s-a considerat calomniat în presă: ”Dintr-o experiență profesională, din vremea când mai făceam penale, am apărat un politician pentru niște calomnii puțin spus, în presă, într-o campanie extrem de murdară, pe care doi ziariști din Cluj au dus-o împotriva acestui demnitar la acea dată. S-a strămutat în altă instanță. Toate cele trei dosare la trei judecători diferiți au fost respinse, acei ziariști au fost achitați, tocmai cu această butadă, pot să spun în acele cazuri, de libertate de exprimare. Nu era deloc vorba despre libertate de exprimare. Și atunci depinde de pe ce poziție privești această libertate de exprimare. ”
Avocații, îndemnați să aibă luări de poziție
Noi avocații suntem reprezentanții oamenilor și atunci când nu suntem avocații lor. Avocatul, ca și profesie, este cel care apără cetățeanul de abuzurile Statului” – Mircea Pop
Întrebat de CLUJUST când recomandă avocaților să vorbească cu presa și care este limita, Mircea Pop a răspuns: ”În mod normal, un avocat poate să vorbească oricând cu presa despre caz, mai puțin în cazurile penale în care participă la administrarea de probe, luarea de declarații, când dosarul nu este public. În momentul în care un avocat, după ce se audiază un suspect sau inculpat, iese și pe stradă spune presei ”clientul meu a declarat că ….” poate să pună în pericol ancheta penală.
E util oricând să vorbească avocații. Aceștia pot avea păreri calificate, pot avea păreri care orientează oamenii. Dacă am o părere personală că un ministru al Justiției trebuie să facă o consultare atât cu asociațiile profesionale ale magistraților, dar și cu ale avocaților, pentru modificarea legilor justiției, trebuie să o spun public. Este o părere care nu afectează actul de judecată, este o părere de profesionist, care poate să-i pună și pe alții să gândească: ”da, într-adevăr, avocatul acelea are dreptate în ce a spus”. Și nu mă refer la avocați, mă refer la oameni, pentru că noi avocații suntem reprezentanții oamenilor și atunci când nu suntem avocații lor. Avocatul, ca și profesie, este cel care apără cetățeanul de abuzurile Statului. Punct”
Consilier în Baroul Cluj, Doina Gherman, a propus un exercițiu de imaginație: ”Haideți să ne imaginăm o societate lipsită de avocați. Trebuie să pornim de la acest exercițiu pentru a vedea unde am putea ajunge. Am proiectat un citat din Shakespeare – Henric al XVI-lea de la personalul care spune ”Mai întâi, să omorâm toți avocații”. Ce a vrut să spună? Ideea era, cel care face afirmația aparține unei grupări care vroia să preia puterea și evident vroiau să înlăture legalitatea și ordnea, să instaureze haosul. Șo de aceea spune că ”mai întâi, să omorâm toți avocații”. Prin urmare, avocații sunt păzitorii legalității, sunt păzitorii Statului de drept. Dacă aceștia nu ar exista, într-adevăr s-ar putea întâmpla ce-și propuneau băieții răi din opera lui Shakespeare.”
Avocata a adus aminte de Raportul comisiei juridice europene din 2008 care aduce laude la adresa activitatea avocaților din România, fiind cuprins în Raportul pe Justiție. Vezi date despre ”Rolul avocaţilor în cadrul procedurilor judiciare din România” în studiul de mai jos la pagina 52:
Loading...
”Cred că în raport cu aceste constatări din 2008, n-am găsit ceva mai recent și e de presupus că e singurul raport dat publicității, ne face să fim mândri de rolul nostru de avocați, să apreciem că rolul nostru este într-adevăr unul la nivel ridicat în societate și prin comportamentul nostru să validăm această opinie și să ne consolidăm rolul în societate. De aceeea, cât mai mulți avocați trebuie să se facă auziți și în alte sfere sociale, nu numai în justiție. Există tradiție, există tradiția scrisului printre avocați, există tradiția activității politice. Este important ca prin toate activitățile noastre să ducem la creșterea acestui rol al avocatului”, a spus Doina Gherman.
Avocatul Cosmin Bodescu a avut ca temă ”Drepturile și obligațiile avocatului față de menținerea autorității sistemului judiciar. Limitele criticii admisibile la adresa actului de justiție”. Acesta a spus despre decizia CEDO Morice c. Franței că nu este cea mai elocventă în materie: ”În opinia mea nu este cea mai remarcabilă decizie în materie a CEDO. S-a putut și mai bine și dacă ar fi după mine aș lua ca model cauza Reznik contra Rusiei în care Curtea vorbește foarte la obiect despre rolul avocatului în cauza privind pe decanul Baroului moscovit și care îl apăra pe Hodorkovski și țineți minte cazul de mare rezonanță, sancționat penal foarte urât de Statul rus”
Loading...
”Decanul Baroului din Moscova adusese acuzații extrem de grave unui anumit magostrat care instrumenta o cauză, ceea ce excede și depășește limitele în care domnul Morice a acționat în cauza care a făcut obiectul judecății.”, a precizat Bodescu.
Avocat împotriva justiției făcute la televizor
Din punctul meu de vedere, cred că nu este prilejul unui festivism excesiv cu privire la această cauză. Sigur, Curtea spune că există această libertate de exprimare înafara sălii de judecată, dar eu sunt adeptul readucerii dezbaterilor judiciare în interiorul sălii de judecată. Și poate că la noi, în această perioadă în care vedeți că justiția se face la televizor, ar fi o ocazie potrivită și pentru autoritățile noastre să facă un apel și să nu mai permită astfel de dezbateri publice, pentru că oricât am fi de naivi și am crede în utopii, acestea nu fac altceva decât să prejudicieze sau să exercite o presiune asupra magistratului. Mai nou, după cum observați, și magistrații au devenit interesați și implicați în aceste dezbateri și ușor ușor o să transformăm ceea ce înțelegem noi un proces desfășurat în sala de judecată într-o dezbatere populară, așa cum am mai avut o justiție populară, în care în sala de judecată intri doar ca să știi câți ani primești nu dacă ești sau nu vinovat.
Mă gândeam că este un lucru care se aplică numai cazurilor penale, dar văd din ce în ce mai multe spețe de natură civilă, inclusiv ceve cu băncile, în care e suficient să te uiți la televizor ca să afli care e poziția avocatului unei bănci, care e poziția avocatului clienților băncii și ce părere are moderatorul și așa mai departe, lucruri care sunt neîntâlnite în alte părți. Acest interviu pe care l-a dat Morice în ziarul Le Monde este un lucru neobișnuit, spre deosebire de sistemul de la noi, în care pare un deliciu să te duci să te plângi în presă sau să răspunzi unei acuzați în presă. E adevărat că pentru restabilirea limitelor în care noi trebuie să acționăm mai e nevoie și de concursul celorlalte puteri judiciare. Inspecția judiciară nici acum nu ne-a spus cum ajung acele stenograme în presă. E o teorie că avocații le-ar da. Totuși, cu săpături intense, poate o să descoperim și noi cum de se reușește publicarea rechizitoriilor pe internet înainte de a fi înaintate judecătorului, cum și ce înseamnă acele surse judiciare, că n-am înțeles niciodată rolul lor. Asta pentru a preîntâmplina dezbaterea publică pe alte meleaguri decât în sala de judecată”, a spus avocatul Cosmin Bodescu.
”Până unde ar trebui să cunoască publicul disfuncționalitățile sistemului de justiție?”
”Declarațiile făcute de avocați pentru apărarea clienților lor: distincție în funcție de locul unde se exprimă avocatul: în instanță sau în altă parte” a fost tema prezentării avocatei Diana Andrașoni (foto).
”Este un întreg curent european în care întreaga legislația atât națională cât și internațională ne garantează libertate deplină de acționare, libertate deplină și independență în apărarea clienților noștri. Nu întotdeauna realitatea coincide, din nefericire, cu declarațiile. Desigur, și în discursul fiecăruia atât în fața instanței cât și înafară, trebuie să respectăm solemnitatea ședinței de judecată și să folosim orice apărare în interesul clientului nostru.”, a spus Andrașoni.
”De asemenea, avem dreptul cetățeanului de a fi informat. Informația trebuie să fie proaspătă, concretă, să răspundă la șapte întrebări. Pe de altă parte vorbim de două puteri în Stat: Justiția și presa, care sunt totuși formatori de opinie. Până unde riști să-i spui presei? Pentru că publicul te judecă pe cauze nefinalizate încă. Acolo unde te-a judecat publicul nu te mai poate achita nicio instanță de judecată. Nu de drept. Poți să primești sentință de achitare, poți să primește sentință contrarie în civil, dar nu te mai spală de opinia publică nimic. Cât riști? De aceea este o balanță extrem de sensibilă. De aceea avocatul, când se exprimă înafara sentinței și sălii de judecată, trebuie să discearnă extrem de atent și să se pregătească extrem de atent cât spune din ceea ce știe și ce trebuie.
Ne lovim de o altă dilemă: CEDO se exprimă că ar trebui dezvăluite disfuncționalitățile sistemului justiției. Dar avem reversul medaliei: le dezvăluim și oricum încrederea populației în sistemul de justiție este într-un picaj. Până unde putem trezi neîncrederea publică în sistemul de justiție? Și până unde anumite evenimente ar trebui să le criticăm în mod deschis? Dar nu în presă, ci în relația directă cu magistrații. Ar trebuie să luptăm pentru crearea unor instrumente adecvate în acest dialog. Până unde ar trebui să cunoască tot publicul disfuncționalitățile sistemului de justiție, care har Domnului le știm cu toții?”, sunt întrebările ridicate de avocata Diana Andrașoni
Codoban: ”Avocații reprezintă un public”
Invitatul special, profesorul de comunicare și semiotică Aurel Codoban le-a vorbit avocațilro prezenți la eveniment despre ”Managementul imaginii profesionale personale sau de firmă. Relațiile avocatului cu mass-media (construcția imaginii personale, strategiile și procedurile de comunicare cu mass-media)”
Vă prezentăm mai jos câteva extrase interesante din spusele profesorului Codoban:
”Am o admirație pentru cei prezenți aici, pentru stilul lor de viață și de lucru. Ei sunt într-un fel niște mediatori avizați care sunt într-adevăr de partea societății. Eu sunt mai degrabă un conflictuator, adică cineva care mai degrabă vrea să stârnească conflicte. Eu cred că adevărul se naște din această luptă a unor părți care chiar sunt pasionate, interesate și care chiar cred în adevărul lor. ”
”E bine să lucrezi tu mai întâi pentru imaginea ta pentru că după aceea imaginea ta va lucra pentru tine”
”Am admirație pentru avocați pentru că am încă senzația despre ei că reprezintă un public. Adică nu sunt oameni de masă. Publicul a fost o caracteristică a societății occidentale din secolul 19. Public era un grup mare de oameni care mergea la teatru sau citea romane, presă, și care era capabil să aprecieze jocul actorilor, care putea să emită el judecăți despre piesă. Avocații sunt încă pe poziția asta pentru că restul societății noastre s-a masificat”
”Masa nu este publicul, asta este problema. Caracteristica publicului este această gândire analitică și acest spirit critic. Asta îmi place mult la avocați pentru că avocatul este omul dracului, care nu te ascultă niciodată, gândește întotdeauna din altă perspectivă, are un alt punct de vedere, are întotdeauna ceva de obiectat, deci are o gândire critică și analitică prin excelență”
Vedeți aici ce discuții au fost la Cluj anul trecut de Ziua avocaților europeni!
