Un gând despre Ordonanțele de urgență ale Guvernului (OUG). În momentul de față, acestea sunt un adevărat paradox:
1. Ordonanțele de URGENȚĂ, după cum relevă și denumirea, există pentru a acționa în caz de urgență, când măsuri de celeritate maximă sunt necesare. Câte OUG s-au emis în perioada asta? Au fost câteva la începutul pandemiei, dar o bună parte din ele au fost constatate ca neconstituționale (parțial sau total). Exemplul cel mai accesibil, a trebuit să așteptăm zile în șir pentru ca Parlamentul să adopte legea carantinei, în loc să se emită o OUG.
2. La noi, OUG au ajuns regulă chiar dacă sunt concepute ca excepție, iar aceasta a determinat CCR să rețină faptul că OUG nu pot modifica în sens negativ situația drepturilor fundamenale, doar o “îmbunătățire” a acestora fiind permisă. CCR a ales interpretarea cea mai precaută în acest caz, după principiul “excepția se interpretează întotdeauna restrictiv”.
3. Scopul acestei stări de drept este, evident, de a stopa eventualele abuzuri ale Guvernului. Dar, după cum s-a putut lesne observa, optica nu prea se potrivește cu o reală urgență, pe care o trăim astăzi: o reglementare fermă, cel puțin în acest context, nu se poate face fără a afecta drepturi fundamentale, în scopul de a proteja alte drepturi (obligi pe cineva să poarte mască pentru a proteja sănătatea altuia, de exemplu).
Și uite așa, paradoxul: singura utilitate a ordonanțelor de urgență rămâne latentă, mai ales în caz de…urgență. Poate la următoarea revizuire a Constituției se va avea în vedere acest aspect.
Text de Alin Chifor, student la Facultatea de Drept UBB Cluj
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

