Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Șofer amendat pentru că nu a dat prioritate la trecere unui pieton pe trotinetă, iar instanța a menținut amenda

Șofer amendat pentru că nu a dat prioritate la trecere unui pieton pe trotinetă, iar instanța a menținut amenda

Sentință ciudată la Judecătoria Cluj-Napoca, pe care v-o prezentăm în contextul discuțiilor despre trotinetele electrice, dar și despre cele normale. Uu șofer a fost amendat pentru că nu a dat prioritate la trecere unui pieton care era pe trotinetă, iar instanța a menținut amenda pe motiv că șoferul nu a adus nicio probă în dovedirea unei stări de fapt diferite de cea reținută de către polițist. Numai că acesta nu a invocat faptul că pietonul nu avea ce căuta pe trotinetă pe trecerea de pietoni, iar instanța nu putea din oficiu să pună în discuție acest aspect.

În Codul Rutier, la partea despre traversarea străzii de către pietoni, nu scrie că ar avea voie pe biciclete sau trotinete, excepțiile fiind doar persoanele în scaune rulante speciale, care conduc cărucioare sau se dau cu role. Trotineta are roți, nu role.

Articolul 72, alin. 5) prevede:  ”Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcție speciala, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mana, precum și cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role”

Iar la articolul 161 din Regulamentul aplicare OUG 195/2002, capitolul Reguli pentru alţi participanţi la trafic, scrie:

”1) Se interzice conducătorilor de biciclete sau de mopede:

o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau pe moped”

În ciuda acestor prevederi, instanța Judecătoriei Cluj-Napoca a respins plângerea contravențională a unui șofer împotriva amenzii aplicate de un polițist pentru neacordare de prioritate de trecere unui pieton care era pe trotinetă. Acest dispozitiv de deplasare nu este încă reglementat, existând la acest moment în lucru în cadrul Poliției Române o propunere de modificare a Codului Rutier în acest sens.

Prin plângerea contravențională, petentul  a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției. În motivarea plângerii, a arătat, în esență, următoarele:

”În timp ce conducea autoturismul Volkwagen cu nr de înmatriculare …. pe Bld. 21 Decembrie 1989, dinspre Piața IRA către Piața Mărăști, după ce a ieșit din sensul giratoriu și a trecut de trecerea de pietoni, a fost oprit pentru control de către agentul constatator, care i-a comunicat că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, la trecerea de pietoni situată imediat după acel sens giratoriu, motiv pentru care a fost amendat cu 580 lei, reprezentând 4 puncte –amendă.

A arătat că circula pe banda întâi de deplasare, moment în care s-a asigurat că nici un pieton nu era angajat în traversarea carosabilului iar după ce a ajuns cu mașina în dreptul trecerii de pietoni, pe refugiul situat între sensurile de mers se aflau trei persoane, unul dintre aceștia aflându-se pe o trotinetă a țâșnit cu aceasta de lângă ceilalți doi pentru a traversa drumul, lăsându-i pe ceilalți doi în urmă.

A apreciat că dacă frâna în acel moment ca să-i acorde prioritate de trecere, pietonul aflat pe trotinetă la viteza cu care a pornit, se lovea de lateralul autoturismului. A apreciat, în continuare, că a procedat corect la acea trecere de pietoni ba, mai mult, agentul de poliție era singur în autoturism și i-a lăsat impresia că era la vânătoare de permise.

A apreciat, mai departe că art. 16 al. 1 OG 2/2001 prevede cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere clară a contravenției, specificând acțiunea sau inacțiunea și toate circumstanțele de natură a imprima faptei caracterul unei contravenții.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 118 OUG 195/2002, art. 32 OG 2/2001.”

IPJ Cluj a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii. În motivarea în fapt a arătat, în esență, următoarele:

”Procesul verbal contestat, sub aspectul legalității, conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, s-a arătat că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 al. 3 OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei.

S-a arătat că se opun unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prevăzute la art. 315 al. 1 NCPC.

A arătat că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară, în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin Decizia 197/2003, Decizia 259/2007, forța probantă a procesului verbal este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă (cauza Bosoni v. Franța).

S-a apreciat că, potrivit jurisprudenței CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele care i se impută nu este absolut, din moment prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CED, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare, sens în care a citat cauzele Salabiaku v. Franța și Vastberga Taxi Aktiebolag și Vilic v. Suedia.

A arătat că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argument pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Întrucât fapta a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face totdeauna dovada până la proba contrară, astfel încât sarcina probei revine petiționarului și nu intimatului, conform art. 249 din Lg. 134 privind Codul de procedură civilă.”

Motivarea instanței:

”Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. ….08.05.2018 petentul a fost sancționat  contravențional pentru fapta constând în aceea că nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare. A fost aplicată sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

Procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită, ca act de constatare a contravenției, este un act oficial, autentic și cu forță probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale și a împrejurărilor săvârșirii acesteia.

Ca orice act autentic, procesul verbal de contravenție trebuie să respecte anumite condiții de formă și de fond, acestea fiind menționate în cuprinsul dispozițiilor art. 16-19 OUG 2/2001.

Procedând, față de dispozițiile art. 17 OUG 2/2001 teza finală,  la analiza acestor condiții,  instanța constată că procesul verbal  contestat   a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de formă, nelipsind nici una dintre mențiunile care, potrivit art. 16 alin. 1 și art. 17 din OUG 2/2001 ar atrage nulitatea absolută a acestuia.

Față de motivul invocat de către petent, se constată că fapta a fost descrisă cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 16 OG 2/2001.

Procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară.

Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 380/14.10.2003 că „nici art. 33 al.1 și nici art. 34 alin. 1 din ordonanța dedusă controlului – OG 2/2001 –  texte care reglementează procedura de judecată, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța învestită prin plângere să exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nicio dispoziție care să evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.

Legislația contravențională română instituie prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, iar aceasta nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Sub acest aspect, în cauza Bosoni contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că forța probantă a rapoartelor sau proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Conform jurisprudenței CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele care i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe legi sau fapte operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga Takti Aktiebolag și Vulig contra Suediei.

În sistemul de drept român persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, prin prisma dispozițiilor art. 31-36 din OG 2/2001, proces în cadrul căruia poate utiliza  orice mijloc de probă ( în limita celor prevăzute pentru procedura reglementată) și poate invoca  orice argumente în dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității pentru scopul urmărit de autoritățile statului, respectiv acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale.

În speță, petentului i s-a asigurat dreptul la apărare, a invocat toate motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care le-a apreciat întemeiate, a beneficiat de  dreptul efectiv de a propune și administra probe.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, reține următoarele:

Potrivit art. 1, teza II din OUG 2/2001, astfel cum a fost modificat prin de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002 , publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 22 aprilie 2002, constituie contravenție “ fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită si sancționată prin lege, ordonanță ….,, iar caracterul contravențional al faptei este înlăturat , potrivit dispozițiilor art.11 din același act normativ, în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită.

În apărare, petentul nu a invocat nicio cauză care, față de dispozițiile art. 11 OUG 2/2001 ar putea  înlătura caracterul contravențional al faptei.

Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. În ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară.

Prin urmare, toate constatările inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

În speță, deși a contestat proces verbal, petentul nu a adus nicio probă în dovedirea unei stări de fapt diferită de cea reținută ca și contravenție în sarcina sa.

Față de considerentele reținute, instanța constată că  starea de fapt și de drept , astfel cum a fost reținută în cuprinsul procesului verbal nu a  fost combătută, motiv pentru care,  raportat la forța probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale și a împrejurărilor săvârșirii acesteia de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, susținută prin probele administrate, lipsa oricărei probe care să dovedească faptul contrar,  instanța apreciază că fapta  constituie, potrivit art. 1, teza II din OUG 2/2001, contravenție, fiind săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege iar sancțiunile, atât cea principală, cât și cea complementară,   au fost stabilite și aplicate în limitele prevăzute de actul sancționator.

În consecință, plângerea contravențională va fi respinsă.” se arată în sentința civilă nr. 5346/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a rămas definitivă nefiind atacată cu apel.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina