Acasă » SISTEMUL JUDICIAR » CSM a aprobat solicitarea INM de folosire în mod excepțional a unor specialiști, inclusiv din cadrul Consiliul Europei

CSM a aprobat solicitarea INM de folosire în mod excepțional a unor specialiști, inclusiv din cadrul Consiliul Europei

CSM a aprobat, în ședința de plen din 17 septembrie, solicitarea INM de folosire în mod excepțional a unor specialiști, inclusiv din cadrul Consiliului Europei.

Soluția plenului CSM:

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat solicitarea Institutului Naţional al Magistraturii de folosire în mod excepţional a unor specialişti, pentru următoarele seminare, după cum urmează: (majoritate, după caz, unanimitatea voturilor valabil exprimate; 1 abţinere: doamna judecător Evelina Oprina, membru al Consiliului Superior al Magistraturii)

„Aspecte de drept penal întâlnite în procedura insolvenţei şi în procedura executării silite”, organizată la Bucureşti, în perioada 10-11 iunie 2019, cu suportarea din bugetul INM a costurilor aferente participării la seminar:

Domnul VASILE BOZEŞAN, judecător, vicepreşedinte al Tribunalului Ilfov; (majoritate: 17 voturi DA, 1 vot NUL, 1 abţinere)

Doamna EVELINA MIRELA OPRINA, judecător, prof.univ.dr., membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii; (majoritate:16 voturi DA, 1 vot NU, 1 vot NUL, 1 abţinere)

Domnul DRAGOŞ PÂRGARU, coordonator de seminar la disciplinele Drept penal, Partea specială şi Criminologie, Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti; (unanimitatea voturilor valabil exprimate: 18 voturi DA, 1 abţinere)

Doamna ANDRA ROXANA TRANDAFIR, lector univ.dr. Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti; (unanimitatea voturilor valabil exprimate:18 voturi DA, 1 abţinere)

„Conferinţa de lansare a cursului on line HELP – Data protection and privacy rights”, organizată la Bucureşti, în perioada 18-19 iunie 2019, cu suportarea din bugetul proiectului gestionat de INM a costurilor aferente participării (cazare şi masă):

Doamna ANA-MARIA TELBIS, coordonator de proiect HELP în UE, Programul HELP al Consiliului Europei; (unanimitatea voturilor valabil exprimate:18 voturi DA, 1 abţinere)

Doamna RAMONA TOMA, avocat, Grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului; (unanimitatea voturilor valabil exprimate:18 voturi DA, 1 abţinere)

Domnul MATTEO LUCCHETTI, director de programe, Biroul de programe în domeniul cybercrime (C-PROC) din cadrul Consiliului Europei; (unanimitatea voturilor valabil exprimate:18 voturi DA, 1 abţinere)

Domnul PETER KIMPIAN, consilier, Unitatea pentru Protecţia Datelor din cadrul Consiliului Europei; (unanimitatea voturilor valabil exprimate:18 voturi DA, 1 abţinere)

Domnul ALEXANDROS-IOANNIS KARGOPOULUS, judecător, expert naţional detaşat la Agenţia pentru Drepturile Fundamentale a UE, Departamentul cercetare şi date; (unanimitatea voturilor valabil exprimate:18 voturi DA, 1 abţinere)

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina