CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Judecătorul ”rebel” Lucian Buta de la Judecătoria Cluj-Napoca a hotărât, recent, încetarea a două procese penale în baza vestitei Decizii CCR nr. 297/2018 privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, despre care spune că nu este una de interpretare,. Potrivit judecătorului Buta, ”considerentele Deciziei nr. 174/RC/15.05.2019 a ICCJ-Secţia penală sunt eronate.” Cele două sentințe pot fi atacate cu apel.
Judecătorul Lucian Buta a hotărât încetarea procesului penal într-un caz de executare de lucrări fără autorizație de construire și într-un caz de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Este vorba de sentințele penale nr. 11/2022 din 6 ianuarie 2022 și nr. 45/2022 din 13 ianuarie 2022 ale Judecătoriei Cluj-Napoca. Motivările sunt trase la indigo. Diferă doar inculpații, infracțiunile și limitele pedesei, astfel că vom reda mai jos motivarea din prima sentință, în care este inculpată o persoană juridică.
”Raportat la cauza dedusă judecăţii, instanţa reţine că inculpata X SRL Cluj-Napoca a fost trimisă în judecată pentru comiterea, în perioada aprilie 2015 – 3.06.2015, a infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, faptă prev. de art. 24 lit. a din Legea nr. 50/1991 şi după data de 3.06.2015, cel mai târziu până la data de 30.06.2016 – data celui de al doilea control al poliţiei locale, a infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, prev. de art. 24 lit. b din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de normele de incriminare pentru faptele săvârşite de către inculpată sunt de la 3 luni la 1 an închisoare sau amenda, instanţa constată că termenul de prescripţie incident este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C.pen, şi anume 5 ani.
Raportat la momentul judecării prezentei cauze, termenele de prescripţie de 5 ani care au început să curgă la datele de 3.06.2015 respectiv 30.06.2016 (luând în considerare cea mai tardivă dată posibilă) s-au împlinit la datele de 30.08.2020 respectiv 30.05.2021, luând în considerare şi suspendările termenelor de prescripţie din perioada stării de urgenţă de 60 de zile şi în consecinţă, răspunderea penală pentru faptele în cauză pare a fi înlăturată.
Pentru verificarea acestei ipoteze instanţa urmează a analiza incidenţa prevederilor art. 155C.pen., şi anume, în concret, dacă termenul de prescripţie a fost supus unor întreruperi, ce ar fi determinat ca faptele reţinute în sarcina inculpatei X SRL Cluj-Napoca să nu fie prescrisă la acest moment procesual.
În concluziile orale Reprezentanta Ministerului Public a invocat întreruperea cursului prescripţiei (prin ordonanţele de efectuare în continuare a urmăririi penale şi de punere în mişcare a urmăririi penale).
Pentru a se pronunţa asupra acestor susţineri, instanţa are în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 25.06.2018, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C.pen. şi s-a constatat că soluţia legislativă actuală, care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea “oricărui act de procedură în cauză” (fără ca dispozitivul să facă distincţie între cele care se comunică sau care nu se comunică suspectului/inculpatului) este neconstituţională.
Mai departe, în considerentele deciziei, instanţa de contencios constituţional arată la punctul 31 că soluţia cuprinsă în decizia de neconstituţionalitate este determinată de lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor antemenţionate, acestea fiind contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma “oricărui act de procedură” din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale.
În primul rând, instanţa îşi însuşeşte pe deplin cele enunţate de către Curte în motivarea deciziei, în special viziunea conform căreia prescripţia răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale şi, prin urmare, a acţiunii de tragere la răspundere penală, cauză determinată şi justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societăţii de tragere la răspundere penală. Aceasta, întrucât, după trecerea unui anumit interval de timp, de la momentul săvârşirii infracţiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajării răspunderii penale (punctul 22).
Instanţa se raportează în mod necesar şi la scopul şi finalitatea urmărite de legiuitor prin instituirea unor cauze legale de întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, ce reprezintă, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi pot exercita rolul conferit de dispoziţiile art. 5 din Codul de procedură penală, de aflare a adevărului judiciar, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.
Din această perspectivă, adoptată în lumina deciziei Curţii Constituţionale, instanţa apreciază că concluziile procurorului nu sunt întemeiate.
Cu alte cuvinte, astfel cum s-a motivat şi supra, instanţa nu s-a raliat opiniei conform căreia faţă de lipsa de intervenţie a legiuitorului pentru modificarea prevederilor neconstituţionale, în prezent, întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se produce în condiţiile reţinute la paragraful 34 din Decizia nr. 297/2018, respectiv doar „prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal”, în mod asemănător soluţiei legislative anterioare, prevăzute la art. 123 alin. (1) din Codul Penal din 1969, care, în opinia judecătorului constituţional, „îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză”.
Dimpotrivă, o astfel de abordare ar implica, în mod necesar, un act de adăugare la lege din partea judecătorului cauzei, în dorinţa de a suplini pasivitatea legislativului, ceea ce ar intra în contradicție cu principiul legalităţii.
Prin urmare, este evident că această decizie a Curţii Constituţionale a României nu este una interpretativă, ci una prin care se declară neconstituţionalitatea unei părţi din cuprinsul art. 155 alin. (1) C.pen.
Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, sintagma “îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”, declarată neconstituţională, a fost suspendată de drept 45 de zile, termen care a expirat în luna august 2018, iar din cauza inactivităţii Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C.pen. sunt inaplicabile în prezent, singurul caz de întrerupere al prescriţiei rămânând cel reglementat de art. 155 alin. (5) C.pen. şi anume admiterea în principiu a unei cereri de redeschidere a procesului penal.
Termenul de prescripţie de 5 ani incident în cauză nu putea fi întrerupt în mod legal prin niciun act de procedură, deci nici prin ordonanţele de efectuare în continuare a urmăririi penale şi de punere în mişcare a urmăririi penale, indiferent dacă acesta au fost sau nu comunicate suspectei sau inculpatei X SRL Cluj-Napoca.
Referitor la Decizia nr. 174/RC/15.05.2019 a ICCJ-Secţia penală, pronunţată în recurs în casaţie invocată de către RMP in alte cauze similare în sprijinul concluziilor sale, decizie luată în considerare în mod uzual şi de o parte a jurisprudenţei, instanţa reţine următoarele.
Mai întâi trebuie remarcat că Decizia nr. 174/RC/2019 nu constituie izvor de drept şi, prin urmare, nu obligă în niciun fel instanţa. Efectele deciziei se limitează, potrivit art. 449 al 1 Cpp, exclusiv la hotărârea ce a făcut obiectul exercitării recursului în casaţie.
Trecând la analiza considerentelor Deciziei nr. 174/RC/2019 instanţa reţine că aceasta se referă la o decizie anterioară a CCR respectiv la Decizia nr. 1/1995 prin care „s-a statuat cu valoare de principiu că forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care aceasta se sprijină”. Făcând aplicarea Deciziei nr. 1/1995 a CCR, ICCJ – Secţia Penală trage concluzia eronată că Decizia nr. 297/2018 a CCR ar fi o decizie de interpretare, iar nu o decizie de constatare a neconstituţionalităţii deoarece în considerentele acesteia CCR a constatat „că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat” (paragraf 34).
Tocmai exprimarea exactă a paragrafului 34 al Deciziei nr. 297/2018 a CCR contrazice concluzia ICCJ („…Curtea constată că …”). Ne aflăm în prezenţa unei constatări care nu a fost menită să completeze dispozitivul ci să exprime opinia/sugestia judecătorului de contencios constituţional, care să fie avută în vedere ulterior de către legiuitor la modificarea art. 155Cp, modificare ce nu s-a realizat. Practic, în prezent, art. 155 alin. (1) nu se mai regăseşte in Legea 286/2009 privind Codul Penal ca urmare a conduitei pasive a legiuitorului naţional.
De altfel, completarea dispozitivului Deciziei nr. 297/2018 a CCR, dispozitiv de constatare simplă a neconstituţionalităţii art. 155 al 1 Cp cu considerentele prezumat interpretative ale acesteia nu ar fi posibilă. Aceasta nici din punct de vedere logic (decizia este ori de constatare simplă a neconstituţionalităţii ori de interpretare) şi nici din punct de vedere juridic, câtă vreme, chiar prin prisma Deciziei nr. 1/1995 a CCR invocate, dispozitivul trebuie să se afle în concordanţă cu considerentele, cărora, la rândul lor, le este „ataşată” forţa obligatorie a actelor jurisdicţionale („forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai DISPOZITIVULUI – deci, în primul rând acestuia -n.n. – ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină”). În procedura penală ipoteza contradicţiei între considerente şi dispozitiv constituie motiv de exercitare a apelului ori a contestaţiei la executare.
Pe de altă parte, a aprecia că Decizia nr. 297/2018 a CCR este una de interpretare vine în contradicţie cu însăşi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional referitoare la modul de aplicare a legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
În cauza de faţă nu se ridică problema aplicării art. 5Cp referitor la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea cauzei, întrucât infracţiunile deduse judecăţii a fost săvârşite ulterior intrării în vigoare a NCP.
Cu toate acestea şi cu atât mai mult, combinarea prevederilor din legi succesive este prohibită. Sublinierea sintagmei „cu atât mai mult” se impune pentru următoarea raţiune: dacă pentru aplicarea unei excepţii de la un principiu de rang constituţional (art. 15 al 2 teza 2 din Constituţia României – excepţia de la principiul neretroactivităţii legii) CCR, prin Decizia nr. 265/2014, a interzis combinarea prevederilor din legi succesive, în ipoteza din cauză (a aplicării principiului, iar nu a excepţiei) nu există posibilitatea derogării de la principiul constituţional al neretroactivităţii prin combinarea prevederilor din legi succesive.
Reiterăm în sinteză că raţiunea CCR avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 265/2014 a fost aceea că combinarea prevederilor din legi succesive „este de natură să înfrângă exigenţele constituţionale cuprinse în art. 1 al 4 privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, precum şi ale art. 61 al. 1 (ambele din Constituţia României-n.n.) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, deoarece, în caz contrar, s-ar rupe legătura organică dintre instituţiile de drept penal aparţinând fiecărei legi succesive, cu consecinţa directă a schimbării conţinutului şi sensului actelor normative adoptate de către legiuitor”.
Prin prisma acestor argumente combinarea prevederilor art. 154Cp (referitoare la durata termenelor de prescripţie) şi art. 155Cp (al. 1-5 la timpul contemporan deciziei şi al. 2-5 după trecerea termenului de 45 de zile prev. de art. 147 al 1 din Constituţia României) referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale cu prevederile art. 123 al 1 Cp 1969 referitoare la întreruperea prescripţiei este neconstituţională. Din acest motiv considerentele Deciziei nr. 174/RC/15.05.2019 a ICCJ-Secţia penală sunt eronate.
În concluzie pentru toate aceste considerente, instanţa reţine că nu există posibilitatea legală de a considera că Decizia nr. 297/2018 a CCR este una de interpretare, ci că, astfel cum rezultă fără echivoc din analiza precedentă, aceasta este una de constatare simplă a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 155 al 1 Cp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
În baza art. 396 al 6 C.p.p. rap. la art. 16 lit. f C.p.p. cu referire la Decizia nr. 297/2018 a CCR încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei X SRL Cluj-Napoca- cu sediul în Cluj-Napoca….., reprezentată de asociat şi administrator , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, faptă prev. de art. 24 lit. a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
şi a infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, prev. de art. 24 lit. b din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.,
ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.”
Vezi și https://www.clujust.ro/intreruperea-cursului-prescriptiei-raspunderii-penale-intre-ccr-si-iccj/
