fbpx

Sancționarea provocării din partea investigatorilor sub acoperire cu neluarea în seamă a probelor obținute prin intermediul acestora. Motivarea achitării celor 13 polițiști de frontieră și a unui inspector antifraudă pentru luare de mită

Tribunalul Arad a dispus, în luna iulie, achitarea a nu mai puțin de 14 persoane trimise în judecată de către DNA pentru infracțiuni de corupție, pe motivul că nu există probe care să ateste că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

Speța este extrem de interesantă deoarece provocarea inculpaților de către investigatorii sub acoperie nu a fost sancționată de către judecătorul de cameră preliminară, iar primul judecător al fondului a anulat toate actele din urmărire penală.

Dosarul a avut un curs sinuos atât în procedura camerei preliminare cât și în primul ciclu procesual, inculpații fiind achitați de prima instanță în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea).

Prin decizia penală nr. 612/A/02.07.2020, Curtea de Apel Timișoara a dispus, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție și inculpații C.C., F.F.F., M.M. împotriva sentinței penale nr. 3/14.01.2020 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. (…), a fost desființată sentința penală apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, Tribunalul Arad, fiind menținute probele și toate actele efectuate în cursul judecății. Curtea a constatat că,, judecătorul primei instanțe nu a analizat faptele pe fond, din cauza anulării actelor de urmărire penală și probelor administrate în faza de urmărire penală și judecată.”

În rejudecare, Tribunalul Arad a dispus din nou achitarea inculpaților, în hotărârea de achitare făcându-se analiza probelor din care rezultă ,,provocarea”, instanța argumentând achitarea astfel: ,,Toate aceste aspecte coroborate duc la concluzia că probele folosite în cadrul prezentului dosar au fost obținute în condițiile art. 101 alineat 3 Cod Procedură Penală. Aceste probe nu vor putea fi excluse însă, din moment ce acest procedeu folosit în cadrul primului ciclu procesual a fost desființat și criticat de către instanța care a dispus rejudecarea și care a reproșat judecătorului primei instanțe faptul că a îndeplinit atribuțiile unui judecător de cameră preliminară. Totuși considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 802/2017 impun instanței de judecată să nu țină cont de probele obținute cu încălcarea prevederilor art. 101 Cod Procedură Penală, chiar dacă acestea nu au fost anulate sau înlăturate în faza de cameră preliminară.”

Vom reda pasajele relevante din hotărârea de achitare în rejudecare cu mențiunea că aceasta nu este definitivă, împotriva hotărârii formulând apel atât DNA Timiș cât și doi dintre inculpați, cauza având fixat primul termen de judecată în apel în luna noiembrie 2021:

,,Din analiza actelor dosarului instanța reține următoarele:

Inculpatul I.I.I. a fost acuzat pentru faptul că la data de 29.08.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent principal la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, a pretins și primit de la colaboratorul cu identitate reală Q.Q.Q. suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul C.C. a fost acuzat pentru faptul că la data de 29.08.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent principal la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, a pretins și primit de la colaboratorul cu identitate reală Q.Q.Q suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul K.K.K. a fost acuzat pentru faptul că la data de 29.08.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef adjunct la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, a pretins și primit de la colaboratorul cu identitate reală Q.Q.Q suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul A.A.A. a fost acuzat pentru faptul că la data de 06.09.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef adjunct la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I, a pretins de la colaboratorul cu identitate reală Q.Q.Q suma de douăzeci de euro, pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul D.D.D. a fost acuzat pentru faptul că la data de 22.09.2016, în calitate de agent de poliție al Poliției de Frontieră, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, a pretins și primit de la colaboratorul cu identitate reală Q.Q.Q suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul D.D.G. a fost acuzat pentru faptul că la data de 30.09.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I, a pretins și primit de la colaboratorul cu identitate reală Q.Q.Q suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul J.J. a fost acuzat pentru faptul că la data de 14.10.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire Y.Y. suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul G.G. a fost acuzat pentru faptul că la data de 14.10.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire Y.Y. suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul N.N. a fost acuzat pentru faptul că la data de 14.10.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef adjunct la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire Y.Y. suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul L.L.L. a fost acuzat pentru faptul că la data de 10.11.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand, a primit de la investigatorul sub acoperire Z.Z. suma de zece euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul M.M. a fost acuzat pentru faptul că la data de 12.11.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef adjunct la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră T., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei T., a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire Z.Z suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul P.I.M. a fost acuzat de faptul că la data de 11.11.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef adjunct la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră T., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei T., a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire Y.Y. suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul P.I.M. a fost acuzat de faptul că la data de 12.11.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef adjunct la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră T., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei T., a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire Z.Z. suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul B.B.B. a fost acuzat de faptul că la data de 15.11.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent șef adjunct la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire (…) suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul E.E.E. a fost acuzat de faptul că la data de 15.11.2016, în calitate de inspector antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 D., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire (…) trei pachete de țigări marca Sobranie, în valoare de 51 de lei pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Inculpatul H.H.H. a fost acuzat de faptul că la data de 12.12.2016, în calitate de agent de poliție de frontieră cu gradul profesional de agent la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, a pretins și primit de la investigatorul cu identitate reală Q.Q.Q. suma de cincizeci de euro pentru a-i permite introducerea în România a unor anvelope uzate, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea 78/2000.

Instanța consideră că în cauză nu există probe în sensul că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.

În primul rând va fi avută în vedere modalitatea prin care au fost obținute probele administrate în cadrul acestui proces penal.

Potrivit dispozițiilor art. 101 Cod procedură penală „Principiul loialității administrării probelor:

(1) Este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe.

(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.

(3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe”.

Dispozițiile art. 148 Cod procedură penală referitor la utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor arată:

(3) În cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispozițiile art. 141 se aplică în mod corespunzător.

(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziția investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfășurarea activității autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispoziție sau folosește înscrisurile ori obiectele nu constituie infracțiune.

(10) În situații excepționale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obținerea datelor sau informațiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală.

Dispozițiile alin. (2) – (3) și (5) – (9) se aplică în mod corespunzător.

Din considerente Deciziei Curții Constituționale a României nr. 802/2017 (paragraful 26), rezultă că „verificarea legalității probelor, realizată de judecătorul de cameră preliminară, privește conformarea activității de probațiune anterior efectuată de organele de cercetare penală (a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, a procedeelor probatorii utilizate) cu principiile legalității probelor, respectiv al loialității administrării probelor, în condițiile în care ipotezele reglementate în art. 101 din Codul de procedură penală constituie aspecte de nelegalitate a obținerii probelor”.

Totodată se arată la paragraful 27 al deciziei antemenționate ”că probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal, procedurile legale de administrare a acestora garantând faptul că realitatea obiectivă este reflectată în probele astfel obținute”.

La paragraful 28 din decizia precizată, Curtea a reținut în paragraful 26 al deciziei antemenționată „că probele pot fi viciate atât prin încălcarea prescripțiilor procedurale de administrare a lor, cât și prin obținerea probelor prin metode nelegale.

Or, Curtea a observat că legea procesual penală în vigoare interzice în mod absolut administrarea probelor prin practici neloiale, prin dispozițiile art. 101 alin. (1) – (3), ca și folosirea procedeelor de obținere nelegală a probelor, legiuitorul excluzând în mod absolut astfel de practici/procedee din câmpul legalității. Acest aspect reiese foarte clar din modul de formulare al textelor menționate. Astfel, dacă, în mod obișnuit, nelegalitatea probelor este determinată de încălcarea unor reguli procedurale impuse de lege, în cazul principiului loialității administrării probelor legiuitorul folosește expresii prohibitive în mod absolut [“este oprit a se întrebuința (…)”, “nu pot fi folosite (…)”, “este interzis (…)”], similar ipotezei probelor obținute prin tortură, precum și probelor derivate din acestea [“nu pot fi folosite (…)”].

Cu alte cuvinte, mijloacele de constrângere enumerate în art. 101 alin. (1) din Codul de procedură penală, tehnicile de ascultare care afectează conștiența persoanei [art. 101 alin. (2) din Codul de procedură penală], provocarea unei persoane să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe [art. 101 alin. (3) din Codul de procedură penală], ca și folosirea torturii în obținerea probelor [art. 102 alin. (1) din Codul de procedură penală] atrag nulitatea absolută a mijlocului de probă astfel obținut, consecința fiind excluderea necondiționată a probei. Așadar, analizând probatoriul administrat din perspectiva conformității acestuia cu principiul loialității administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară va sancționa cu excluderea probele obținute prin întrebuințarea de violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri; prin metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei, chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare; prin provocarea unei persoane să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe [art. 101 alin. (1) – (3) din Codul de procedură penală]”.

Din considerente Deciziei Curții Constituționale a României nr. 802/2017(paragraful 29), rezultă că „nerespectarea interdicției absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) – potrivit căreia probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite “în cadrul procesului penal” – și a dispozițiilor art. 101 alin. (1) – (3) din Codul de procedură penală privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate și excluderea necondiționată a probei în faza camerei preliminare. Întrucât nerespectarea dispozițiilor cuprinse în normele precizate cade sub incidența inadmisibilității care produce efecte prin intermediul nulității absolute, Curtea a constatat, totodată, că o verificare a loialității/legalității administrării probelor, din această perspectivă, este admisă și în cursul judecății, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Așadar, interdicția categorică a legii în obținerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competența judecătorului de fond de a examina și în cursul judecății aceste aspecte. Altfel spus, din considerentele antemenționate rezultă că probele menținute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecății din perspectiva constatării inadmisibilității procedurii prin care au fost obținute și a aplicării nulității absolute asupra actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate, în condițiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris  se aduce atingere legalității procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită”.

Aceste dispoziții legale au fost indicate și de către judecătorul care a soluționat inițial cauza însă prin decizia sa de retrimitere spre judecare Curtea de Apel a precizat următoarele:

„în cazul în care judecătorul primei instanțe aprecia că în cauză se impune reținerea provocării, nu o putea face decât în urma analizei probatoriului administrat pe fondul cauzei și cu o motivare din care să rezulte în ce anume a constat conduita organelor de urmărire penală sau a colaboratorilor care a depășit limitele unei cercetări pasive. De altfel, aceeași mențiune a făcut-o și judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara prin încheierea pronunțată în dosar. Judecătorul de cameră preliminară a reamintit faptul că aprecierile asupra loialității probelor se poate face doar la finalul etapei judecății când instanța de judecată va putea reține în mod real dacă în speță colaboratorii sau investigatorii au acționat provocator față de inculpați așa cum susțin aceștia.

Aceasta nu înseamnă că judecătorul fondului parcurge doar etapa judecății, iar în final concluzionează că a existat provocare, fără o minimă prezentare a argumentelor și probelor pe care se întemeiază concluzia, astfel cum a procedat prima instanță.

Provocarea reprezintă acțiunea neloială realizată în scopul obținerii de probe constând în determinarea cu știință a unei persoane să comită o infracțiune sau să continue săvârșirea unei infracțiuni.

Pentru a putea concluziona asupra existenței provocării, judecătorul trebuie să procedeze la administrarea probelor relevante și utile pentru a determina dacă a existat sau nu act de provocare, apoi să procedeze la efectuarea testului substanțial al provocării în cadrul căruia să analizeze condițiile care trebuie întrunite cumulativ pentru a putea reține provocarea prin raportate la probele administrate în acest scop. Astfel, în cadrul testului substanțial al provocării judecătorul trebuie să verifice dacă organele de urmărire penală au avut un comportament esențial pasiv prin raportare la motivele pe care le-au avut pentru a porni investigația, dar și comportamentul organelor de urmărire penală pe durata investigației.

Nu există nicio referință a judecătorului primei instanțe la probele și motivele pentru care a apreciat că există provocarea.”

În aceste condiții, în continuare, instanța va analiza și va indica probele administrate precum și actele dosarului de unde rezultă existența provocării:

Provocarea reprezintă o acțiune neloială realizată în scopul obținerii de probe și care constă în determinarea cu știință a unei persoane să comită o infracțiune sau să continue comiterea unei infracțiuni. Agenții provocatori sunt agenți infiltrați ai statului sau oricare persoană care acționează sub coordonarea sau supravegherea unei autorități care în activitatea desfășurată își depășesc limitele atribuțiilor conferite de lege de a acționa în scopul relevării activității infracționale a unei persoane provocând-o pe aceasta să comită infracțiuni în vederea administrării de probe în acuzare. În doctrina de specialitate s-a subliniat că statul prin agenții săi nu poate să-și depășească competența de a aplica legea prin instigarea unei persoane să comită o infracțiune pe care altfel nu ar fi comis-o pentru ca mai târziu să declanșeze împotriva acelei persoane mecanismele procesului penal în vederea tragerii la răspundere penală. În acest mod se garantează credibilitatea sistemului de justiție penală și se garantează principiul aflării adevărului.

Problematica provocării polițienești (agenții provocatori) a făcut obiectul analizei Curții de la Strasbourg în cauze care au avut ca obiect plângeri prin care se reclama faptul că organele de urmărire penală au acționat în mod neloial în materia infracțiunilor de trafic de droguri sau de corupție. În continuare vor fi analizate cazurile din materia infracțiunilor de corupție identice cu dosarul prezent.

Din analiza jurisprudenței CEDO se observă că sunt folosite două teste pentru verificarea existenței provocării, și anume testul substanțial și testul procedural. Se observă că prin decizia sa Curtea de Apel Timișoara a solicitat instanței de rejudecare să verifice în cadrul testului substanțial al provocării dacă organele de urmărire penală au avut un comportament esențial pasiv prin raportare la motivele pe care le-au avut pentru a porni investigația,dar și comportamentul organelor de urmărire penală pe durata investigației.

De altfel testul procedural nici nu mai poate fi efectuat în condițiile în care în faza de cameră preliminară s-a dispus începerea judecății și nu au fost anulate probele administrate sau actele întocmite iar Curtea de Apel Timișoara prin decizia sa de casare cu trimitere spre rejudecare tocmai acest aspect a reproșat judecătorului primei instanțe, respectiv că prin constatarea nulității absolute a unor acte întocmite de către procuror a exercitat atribuțiile specifice unui judecător de cameră preliminară.

În cadrul testului substanțial CEDO a analizat următoarele aspecte:

– motivele avute în vedere de către autorități pentru a porni investigația, inclusiv când este folosită o operațiune sub acoperire, iar aici trebuie cercetată predispoziția persoanei investigate pentru a comite infracțiuni;

– comportamentul organelor de urmărire penală pe durata investigației pentru a se stabili dacă acestea au exercitat o asemenea influență asupra acuzatului care a condus la provocarea acestuia de a comite infracțiuni pe care altfel nu le-ar fi comis;

În cauza Bannikova c. Rusiei s-a stabilit că trebuie să fie verificate suspiciunile obiective în sensul că o persoană este implicată în activități infracționale sau că are o predispoziție în acest sens. S-a decis că nu au existat motive să se creadă că o persoană era implicată în comiterea unor infracțiuni atunci când nu avea antecedente penale, nu făcea obiectul unei alte investigații și nu exista vreo probă care să sugereze că avea o predispoziție în acest sens (cauzele Teixeira de Castor c. Portugalia, Edwards și Lewis. C UK, Khudobkin c. Rusiei, Bannikova, c Rusiei, Pyrgiotakis c Greciei).

Este neloială acțiunea organelor judiciare în absența oricărei suspiciuni rezonabile obiectivate de probe. Confirmarea ulterioară a utilității acțiunii investigative nu este suficientă pentru a dovedi lipsa provocării (U., P. etc, Editura C. H. Beck, Codul de procedură Penală, comentarii pe articole, ediția 3, p. 589). Chiar și dacă există suspiciuni rezonabile privind comiterea de infracțiuni autoritățile tot trebuie să aibă o atitudine pasivă și să nu depășească limitele unei investigații de bună-credință prin care se urmărește crearea unei oportunități „obișnuite” de a comite o infracțiune.

În cauza Delcourt c. Belgiei s-a decis că într-o societate democratică dreptul la buna administrare a justiției nu poate fi sacrificat pentru motive de oportunitate, exigențele generale de echitate consacrate de art. 6 CEDO se aplică procedurilor care privesc toate tipurile de infracțiuni, de la cea mai simplă la cea mai complexă, iar interesul public nu poate justifica utilizarea de elemente obținute ca urmare a unei provocări polițienești.

În cauza A. c. României s-a stabilit că înscenarea încalcă art. 6.1 din Convenție și este diferită de folosirea tehnicilor legale ale activităților sub acoperire în anchetele penale. Deși utilizarea metodelor speciale de investigație –în special a tehnicilor sub acoperire – nu poate încălca în sine dreptul la un proces echitabil, riscul pe care îl implică instigarea de către poliție prin asemenea tehnici presupune că folosirea acestor metode să fie menținută în limite bine determinate. De asemenea, Curtea a stabilit că instigarea de către poliție are loc atunci când ofițerii implicați – fie membri ai forțelor de ordine, fie persoane care acționează în baza ordinului acestora – nu se limitează la a investiga activitatea infracțională într-un mod în principal pasiv, ci exercită o anumită influență asupra subiectului astfel încât să îl incite la săvârșirea unei infracțiuni care altfel nu ar fi fost comisă, cu scopul de a face posibilă stabilirea infracțiunii, și anume, de a oferi probe si de a începe urmărirea penală.

Curtea definește provocarea drept situația în care agenții implicați – membri ai forțelor de ordine sau persoane care intervin la cererea acestora – nu se limitează la a examina într-un mod strict pasiv activitatea infracțională, ci exercită asupra persoanei care face obiectul unei influențe de natură să îl instige să comită o infracțiune pe care altfel nu ar fi comis-o, pentru a face posibilă constatarea, adică să aducă proba și să o urmărească (Ramanauskas împotriva Lituaniei). Această din urmă cauză este una extrem de relevantă în prezentul dosar deoarece a fost pronunțată în cazul unei infracțiuni de corupție.

În această cauză s-a mai precizat că CEDO recunoaște necesitatea ca autoritățile să folosească metode speciale de anchetă, în special în cazurile de crimă organizată și corupție. Curtea a considerat, în această privință, că recurgerea la astfel de metode – și în special la tehnicile de infiltrare – nu constituie în sine o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Cu toate acestea, având în vedere riscul provocărilor din partea poliției implicate de astfel de tehnici, este esențial ca recurgerea la acestea să se mențină în limite clare.

În acest sens, Curtea a subliniat că, deși poliția poate acționa în secret, nu poate provoca la săvârșirea unei infracțiuni (Khoudoubine împotriva Rusiei, pct. 128). În plus, Convenția nu împiedică, în stadiul de pregătire a materialului de urmărire penală și când natura infracțiunii o poate justifica, să te întemeiezi pe surse precum informatori secreți, dar utilizarea ulterioară a acestora de către instanța de fond pentru a justifica o condamnare invocă o problemă diferită (Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, pct. 35). Recurgerea la astfel de surse este acceptabilă doar dacă este însoțită de garanții adecvate și suficiente împotriva abuzurilor, în special în cadrul unei proceduri clare și previzibile pentru autorizarea, punerea în aplicare și controlul măsurilor de anchetă în cauză [Ramanauskas împotriva Lituaniei (MC), pct. 51].

În ceea ce privește autoritatea de control al operațiunilor de infiltrare, Curtea a hotărât că, deși controlul efectuat de instanță ar reprezenta modul cel mai adecvat, pot fi utilizate și altele cu condiția să existe o procedură și garanții adecvate, de exemplu, prin controlul efectuat de un procuror (Bannikova împotriva Rusiei, pct. 50). Deși utilizarea de agenți infiltrați poate fi tolerabilă în măsura în care este clar circumscrisă și dublată de garanții, interesul public nu poate justifica folosirea probelor obținute în urma unei provocări din partea poliției. Un astfel de procedeu este de natură să priveze ab initio și definitiv un inculpat de dreptul la un proces echitabil [Ramanauskas împotriva Lituaniei (MC), pct. 54]. Prin urmare, pentru a stabili dacă dreptul la un proces echitabil a fost respectat atunci când se recurge la agenți infiltrați, Curtea examinează mai întâi dacă este cazul unei provocări (ceea ce este cunoscut sub numele de „criteriul material al provocării”) și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă reclamantul a deținut un mijloc de apărare împotriva provocării în fața instanței naționale (Bannikova împotriva Rusiei, pct. 37 și 51). În cazul în care actele agentului, fie angajat de stat, fie de o persoană privată care sprijină autoritățile, constituie o provocare și probele obținute prin acest procedeu au fost reținute împotriva reclamantului în cadrul procesului penal, Curtea concluzionează încălcarea art. 6 § 1 din Convenție [Ramanauskas împotriva Lituaniei (MC), pct. 73].

Aplicând toate aceste principii în cadrul prezentului dosar, se constată că toți inculpații implicați în prezentul dosar sunt fără antecedente penale. Pe de altă parte se observă că dosarul în cadrul căruia a fost emis rechizitoriul (110/P/2016 al DNA) a fost declanșat ca urmare a unui denunț formulat de către Q.Q.Q. împotriva lui A.F.

În aceste condiții se observă că în timp ce, în ceea ce îl privește pe A.F., existau suspiciuni rezonabile privind pregătirea de către acesta de comiterea unor infracțiuni (paginile 1-21 din rechizitoriu se referă toate la activitatea acestei persoane) în ceea ce îi privește cei 14 inculpați implicați în prezentul dosar nu existau deloc probe concrete care să indice faptul că fiecare inculpat analizat individual ar fi pregătit comiterea unor infracțiuni. De altfel și prin rechizitoriu se arată (pagina 21-22) că, având în vedere denunțul lui Q.Q.Q. precum și înregistrările sale audio personale, s-a considerat necesară introducerea în cauză a acestuia ca și colaborator cu identitate reală precum și a unor investigatori sub acoperire deoarece s-a concluzionat că ar exista un fenomen infracțional generalizat.

Pe de altă parte autoritățile nu au avut deloc un comportament pasiv atunci când au instrumentat prezentul dosar. Astfel se constată că, deși știau foarte bine ce acte erau necesare pentru introducerea în țară a unor anvelope uzate, atât investigatorul cu identitate reală cât și cei sub acoperire au prezentat de fiecare dată acte incomplet întocmite sau au avut unele acte lipsă. Pe lângă aceste aspecte, de fiecare dată, inițiativa oferirii unor sume de bani a aparținut fie investigatorului cu identitate reală fie celor sub acoperire.

Din chiar actul de sesizare a instanței rezultă aceste aspecte astfel că vor fi redate în continuare pasajele relevante care atestă provocarea.

La pagina 29 a rechizitoriului, pct. 1 se menționează că „Martorul Q.Q.Q.  i-a explicat agentului de poliție că transportă nouăsprezece anvelope uzate, din care numai pentru șaptesprezece deține documente de proveniență și însoțire: „Niște, niște cauciucuri am … șapteșpe, nouășpe am. Da’ no, două le-am căpătat si io așa”. Văzând că agentul de poliție continuă să îl întrebe despre mărfurile transportate, martorul Q.Q.Q.  i-a explicat că acestea constau în anvelope pentru camioane, solicitându-i să găsească o modalitate de a-i permite trecerea frontierei în România cu acestea în schimbul unei sume de bani: „ … dă camion … fă cumva să … dau și eu de-o ciorbă.”

La pagina 31 a rechizitoriului, pct. 3, se menționează că „Martorul Q.Q.Q.  i-a spus atunci agentului de poliție că transportă anvelope de camion: „Trăiască șefu nost’! … Nouășpe cauciucuri dă camion” și l-a rugat să fie indulgent la eventualele nereguli ale documentelor de transport, spunându-i că o să-i ofere o sumă de bani pentru a-i permite intrarea trecerea frontierei: „Ș’! Cinstesc și eu ceva? Oleacă?! … hai amu șefule!”. Pentru a-l determina să ofere o sumă de bani, inculpatul C.C. l-a întrebat pe martor decă știe ce amendă i se poate aplica în cazul în care va constata neregulile transportului de anvelope uzate: „Știi cât îi amenda?”

În acel moment martorul Q.Q.Q.  a scos din portmoneu suma de cincizeci de euro, întrebându-l direct pe agentul de poliție dacă acea sumă e suficientă pentru a-i permite intrarea în țară: „Mă, ih …îi bine? No! … Ă, auzi! Îi bine cincizeci? No!”

La pagina 33 a rechizitoriului, pct. 4, se arată că „Martorul Q.Q.Q. a solicitat inculpatului K.K.K. să îi permită intrarea în România, spunându-i că anvelopele vor fi revândute prin firma sa și că este dispus să îi ofere cincizeci de euro pentru a-l lăsa să intre în țară, făcând referire la faptul că, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, suma remisă agenților de poliție în asemenea situații este de cincizeci de euro:: „Deci… eu am vulcanizare. Eu le vând și eu mai departe! Dă-le-n pula me! Dau și io ’colo… da’ hai… fă-i cumva, să fie bine! No. La Vărșand, dau cincizeci. No, îm… nuș… Las-o în pula calului, no! Îi bine atâta?”.

La pagina 35 a rechizitoriului, pct. 6 se menționează că „?”. Martorul le-a spus agenților de poliție că transportă cincisprezece anvelope de camion la mâna a doua: „Cinșpe anvelope. De camion. Second.” Agentul de poliție A.A. i-a solicitat martorului să prezinte documentele mărfurilor transportate: „Factură, ceva …?”, iar în acel moment Q.Q.Q.  i-a înmânat acestuia o factură completată cu nereguli evidente: „Am ceva …” Inculpatul A.A. i-a atras atunci atenția martorului că documentul prezentat nu este în regulă: „Ceva?! … Și? Asta ce-i? … măzgălită, refăcută …”. Martorul Q.Q.Q.  i-a spus atunci agentului de poliție că așa a primit acel document de la furnizor și arătându-se dispus să ofere o sumă de bani pentru a fi lăsat să treacă frontiera în România: „Păi … de unde le-am luat … lasă-mă amu șefu’, că … hai că facem cumva să …”.

La pagina 38 a rechizitoriului, pct. 8 se mai precizează că „Inculpatul D.D.D.a solicitat atunci să i se prezinte documentele de însoțire a mărfurilor transportate, iar martorul Q.Q.Q.  i-a înmânat factura de achiziție a anvelopelor, rugându-l să fie înțelegător față de eventualele nereguli ale documentelor: „șefu’, lasă-ne acuma-n pace, că …” După ce a predat factura agentului de poliție, martorul Q.Q.Q.  s-a arătat dispus să ofere o sumă de bani pentru a nu fi constatate neregulile acelor documente, spunându-i: „Am ceva, șefu’! Lasă …” Concomitent cu această expresie, martorul a gesticulat prin aplecarea capului și printr-o mișcare a palmei mâinii stângi, gesturi ce indică disponibilitatea de a da o sumă de bani.”

La pagina 43 a rechizitoriului, pct. 11, se descriu următoarele: „Martorul Q.Q.Q.  a răspuns că anvelopele transportate nu sunt noi: „Second”, după care a intervenit inculpatul D.D.D., care tocmai intrase în tonetă, întrebându-l pe un ton ferm dacă deține autorizație de la Garda Națională de Mediu ori anexa 7 pentru a putea introduce anvelopele în România: „Autorizație de la Mediu aveți? Sau Anexa 7 aveți?” Martorul Q.Q.Q.  s-a arătat încurcat de întrebarea agentului de poliție, scărpinându-se în cap și spunându-i că nu are o asemenea autorizare: „N-am șefule, că … pfff … amu …”

Inculpatul D.D.D. i-a solicitat în acel moment martorului să elibereze banda de intrare în țară și să deschidă prelata camionului pentru a efectua controlul fizic al mărfurilor transportate: „Hai în spate să deschizi.” Martorul Q.Q.Q.  s-a conformat, iar în timp ce se deplasa cu autovehiculul câțiva metri i-a amintit inculpatului D.D.D., care ieșise din tonetă, de întâlnirea de săptămâna anterioară, când i-a remis suma de cincizeci de euro: „ne-am întâlnit și ’ceia săptămână …”, oferindu-i în mod direct suma de douăzeci de euro pentru a-i permite trecerea frontierei fără a mai constata vreo încălcare a normelor de mediu: „Hai să-ți dau douăzeci de euro!”

La pagina 45 a rechizitoriului, pct. 12, se arată că „Ulterior, investigatorul sub acoperire s-a deplasat din nou la toneta în care se afla inculpatul G.G., solicitându-i acestuia să îi permită intrarea în România: „Hai șefu’, lasă-le dracului că-s în regulă!” și arătându-se totodată dispus să ofere o sumă de bani pentru aceasta”.

La pagina 51 a rechizitoriului, pct. 13 se menționează că „În acel moment investigatorul sub acoperire (…) s-a apropiat de inculpatul L.L.L., arătându-se dispus, prin atitudinea afișată, să ofere o sumă de bani: „Șefu’ …”, însă acesta a fost precaut și i-a spus pe un ton poruncitor să nu se apropie: „Stai cuminte acolo și vezi de treaba ta.” Investigatorul sub acoperire (…) și-a justificat în acel moment atitudinea prin dorința de a găsi o rezolvare situației, prin remiterea unei sume de bani: „Păi să facem cumva. Să scap de aici, data viitoare nu mai bag de-astea … Hai să facem șefu’ să fie bine!” La această nouă afirmație, inculpatul L.L.L. a reacționat din nou, solicitându-i investigatorului sub acoperire să fie mai discret: „Taci odată, nu mă mai înnebuni cu prostiile tale.”

La pagina 54 a rechizitoriului, pct. 14, se precizează că „Investigatorul sub acoperire Y.Y.i-a solicitat atunci inculpatului PI.M. să îl ierte și să găsească o soluție pentru a fi lăsat să intre în țară că este obosit din cauza distanței parcurse: „Haideți, acuma lăsați-mă… să facem… să facem cumva să fie bine să ajung și eu acasă, că tot îs amorțit de atâta drum.“

La pagina 61 a rechizitoriului, pct. 16, se menționează că „Investigatorul (…) a așteptat câteva minute afară, după care, văzând că nu primește niciun răspuns, a intrat din nou în toneta în care se afla inculpatul B.B.B. și l-a rugat să îl ajute să treacă frontiera fără constatarea neregulilor afirmând se va revanșa pentru acel ajutor: „Da, ajutați-mă vă rog! … Vă rog eu! Mult! Suntem oameni, sunt băiat gigel!”

La paginile 63, 64 ale rechizitoriului provocarea este și mai evidentă, în situația inculpatului E.E.E: „Imediat după această afirmație, inculpatul E.E.E. a revenit din nou asupra deciziei de a mai aplica vreo sancțiune, restituind documentele investigatorului sub acoperire și mustrându-l pentru încercarea de a-l induce în eroare: „Ia! Cât tu trăiești să nu mai…” Investigatorul sub acoperire (…) i-a mulțumit reprezentantului A.N.A.F. pentru înțelegere, întrebându-l totodată cum să se revanșeze pentru că i-a permis intrarea în România fără a fi sancționat: „Vă mulțumesc tare mult! Cum pot să vă… Să mă revanșez că m-ați ajutat..?” Inițial, inculpatul E.E.E. i-a spus investigatorului sub acoperire că nu dorește ca acesta să se revanșeze în vreun fel: „Cu nimic! … Să fii sănătos!”, însă ulterior, după ce (…) i-a mulțumit, inculpatul s-a răzgândit, solicitându-i să se deplaseze până la o benzinărie din apropiere pentru a-i cumpăra tigări: „Mergi până la Petrom, la ieșire pe stânga… și-mi ia niște țigări.” Investigatorul sub acoperire l-a întrebat pe inculpatul E.E. ce fel de țigări să-i cumpere, iar acesta a scos din buzunar un pachet de tigări marca Sobranie, spunandu-i investigatorului: „Sobraine, slim din astea!” Investigatorul sub acoperire a întrebat atunci câte pachete de tigări să-i cumpere: „Cât să vă iau?”, iar inculpatul a lăsat la latitudinea sa cantitatea: „un pachet, cât vrei…”

Investigatorul sub acoperire s-a deplasat până la o benzinărie din apropiere de unde a cumpărat trei pachete de tigări marca Sobranie Super Slim cu suma de 51 de lei, predând bonul fiscal organelor de anchetă. Acesta s-a deplasat din nou în punctul de frontieră și i-a înmânat inculpatului E.E. cele trei pachete de țigări întrebându-l dacă e mulțumit: „E ok?” Inculpatul i-a mulțumit investigatorului sub acoperire, mustrându-l totuși pentru încercarea de a-l induce în eoare: „Să trăiești! … Nu mai fă din-astea! … Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată.”

Se observă că deși inițial inculpatul a spus că nu îi trebuie nimic, totuși, la insistențele martorului, a solicitat un singur pachet de țigări dar martorul a cumpărat trei pachete.

În sfârșit, la fila 65 a rechizitoriului, pct. 17, se menționează că „Inculpatul H.H.H., l-a întrebat pe martorul Q.Q.Q.  ce fel de mărfuri transportă: „Bună seara! Ce duceți?”, acesta răspunzând agenților de poliție că transportă douăzeci și șase de anvelope: „ cauciucuri … douăzăci și șasă”. Inculpatul H.H.H. a continuat să îl întrebe pe martor care este destinația transportului și dacă deține documente de proveniență asupra mărfurilor: „Păi și unde mergi? … Ce ai pă ele?”. Martorul Q.Q.Q. i-a explicat că se deplasează în municipiul Arad, solicitându-i să îi permită intrarea în țară, fără a mai constata neregulile transportului, în schimbul unei sume de bani: „La Arad … hai că … pun ceva acolo?”

Și din declarațiile martorilor audiați a rezultat existența provocării în sensul art. 101 alineat 3 Cod Procedură Penală.

Astfel, în cazul martorului Q.Q.Q. , la întrebarea avocatului inculpatului N. dacă a spus martorul în declarația anterioară că inculpatului N. nu i-a dat actele bune, ci i-a dat actele nereale, de ce a procedat așa și dacă avea intenția să îl provoace pe inculpatul N. martorul a răspuns că a procedat așa pentru că intenționa să demonstreze că atunci când dădea actele nereale dar dădea bani, problema se rezolva imediat, iar când dădea actele bune, problema nu se rezolva și stătea 2-3-10 ore.

Tot acest martor, la întrebarea avocatului inculpatului K.K.K. referitor la cum proceda când filma cu telefonul personal martorul a răspuns că pornea înregistrarea, ținea telefonul în buzunar, fără să fie văzut de cineva și apoi începea să negocieze cu polițiștii de frontieră.

La solicitarea avocatului inculpatului G. de a descrie martorul actele făcute după 6 decembrie, a cui a fost inițiativa și ai cui erau banii, martorul Q.Q.Q.  a răspuns că inițiativa a fost a lui, banii erau ai lui.

În cazul martorului investigator sub acoperire (…), acesta a precizat următoarele:

„În data de 9 am ieșit din țară și apoi am intrat în data de 10 după miezul nopții la PTF Vărșand. Am fost inițial legitimat de polițiștii de frontieră maghiari, apoi de cel român și acesta m-a întrebat ce transport. I-am spus că este vorba de anvelope uzate, țin minte că i-am arătat aceste anvelope, m-a întrebat ce acte am și eu țin minte că i-am arătat o factură. Eu știu că pe agent îl chema L.L.L., acesta a plecat la tonetă și mi-a spus să rămân la mașină. După un timp m-a chemat la tonetă. La tonetă polițistul de frontieră mi-a arătat pe telefonul mobil care sunt prevederile legale în materie și mi-a spus că pe lângă factură ar fi trebuit să am certificatul de conformitate. Am întrebat ce presupune acesta și mi-a explicat că acesta ar fi trebuit să conțină detalii legate de dimensiunea anvelopelor și uzura acestora. Mi-a mai spus că ar fi trebuit să am și un aviz de mediu și i-am spus că nu am aceste acte. I-am mai relatat că patronul m-a rugat ca în drumul meu din Austria să cumpăr aceste anvelope pentru un prieten, iar polițistul de frontieră mi-a spus că nu pot introduce în țară așa ceva pentru că sunt deșeuri, că ar fi trebuit să știu acest lucru. Mi-a mai spus că în apropierea frontierei m-ar putea opri cei de la ANAF și că dacă mă lasă să trec, el va avea probleme deoarece fapta mea este gravă și se sancționează. Am înțeles mesajul referitor la gravitatea faptei mele și atunci am realizat că ar trebui să îl îmbunez, i-am spus să facem cumva să fie bine și atunci el mi-a spus să tac, ceea ce am și făcut, iar polițistul de frontieră a făcut un apel, țin minte că a sunat de pe un alt telefon decât cel de pe care mi-a citit prevederile legale și țin minte că a vorbit cu un domn Luci, cred că era șeful de tură sau ceva șef și l-a întrebat dacă mai sunt acolo băieții ăia, eu înțelegând că s-a referit probabil la cei de la ANAF. L-am mai întrebat dacă mă lasă să trec, i-a spus la telefon ce transport eu, apoi a încheiat această convorbire. După câteva momente în care a consultat din nou prevederile legale, mi-a spus că pot trece, iar șeful lui va ieși să se asigure că pot trece. Menționez că la un moment dat mi-a spus să închid lumina de la tonetă, iar eu am înțeles prin acest gest că își dorește o lumină mai slabă, o atmosferă mai intimă. În acest context l-am întrebat dacă trebuie să-i las ceva de o ciorbă, atunci s-a enervat, mi-a spus că nu trebuie să vorbesc atâta, iar eu mi-am dat seama că atitudinea mea prin care încercam să scot vorbe de la el îl deranjează. Mi-a dat de înțeles că poate primi mita, am pus 50 de euro pe masă, însă mi-a indicat prin gesturi că este prea mult. I-am spus că am la mine doar bancnote de 10 euro și mi-a spus să nu mai vorbesc atâta că e bine și așa. Am realizat atunci că el de fapt vrea să primească mita însă este interesat să nu vorbesc și să existe o atmosferă intimă și liniștită.

Am oferit bancnota de 10 euro, am luat factura și i-am mulțumit de ajutor, la-am întrebat dacă pot pleca și mi-a spus să plec atunci imediat pentru că șeful de tură mă va lăsa. Am realizat că după primirea banilor nu mai conta ce anume am încălcat. Am plecat spre România și am introdus în țară anvelopele uzate fără a fi oprit de nimeni, fără a fi sancționat.”

În legătură cu inculpații P. și G., același martor a mai declarat în fața instanței:

„Am realizat că cei doi vor să îmi insufle teamă, panică în contextul în care există un deranj legat de așteptarea de către un șofer până dimineață până vor veni alte autorități. Am intrat în jocul lor, am cerut clemență, le-am spus că transport că transport doar 10 cauciucuri uzate și le-am mai spus și despre colegul meu care știam că a intrat anterior în țară, dar atunci P. mi-a spus că colegul meu a fost mai blând. Noi nu ne-am dus acolo să agresăm pe nimeni, așa că am realizat că este vorba de mită și le-am spus să mă lase atunci și pe mine să trec. G. mi-a spus să merg la mașină să le aduc cartea verde adică asigurarea autovehiculului, eu aveam actele la mine, mi-am dat seama ce vrea și m-am dus până la mașină, dar nu am pus nimic în polița de asigurare, i-am dat cartea verde, a scuturat-o și a văzut că nu este nimic în ea și apoi mi-a spus să merg la autovehicul să-i aduc talonul.”

Și în cazul martorului investigator sub acoperire Y.Y. se observă că, din declarația sa, rezultă că inițiativa i-a aparținut: „Precizez că în toamna anului 2016, nu țin minte exact toate detaliile trecând atâta timp, am ajuns la PTF Vărșand cu o utilitară, aveam cauciucuri second hand, nu mai țin minte exact numărul lor, m-am oprit la tonetă și acolo era P., care mi-a verificat documentele referitor la cauciucurile second hand. Nu țin minte exact câte cauciucuri erau, P. îmi ținea documentele, țin minte că nici nu mi le-a dat înapoi, nici nu mi-a spus ceva de vreo posibilă sancțiune, pur și simplu el mi le ținea, iar eu încercam să intru în țară și l-am rugat să îmi permită să intru dându-i de înțeles că pot să-i dau o sumă de bani. P. mi-a spus atunci să aștept pentru că va veni un coleg de-al lui. Apoi a venit colegul lui, T., și acesta împreună cu P. mi-au explicat din nou că actele mele nu sunt în regulă pentru că era vorba de cauciucuri second hand, iar reglementările referitoare la mediu sunt stricte. Din nou m-am oferit să dau o sumă de bani ca să pot să intru și mi s-a spus că este nevoie de o consultare cu șeful de tură. Eu îmi amintesc că a fost sunat șeful de tură. A ajuns apoi șeful de tură, A., s-a purtat din nou discuția referitoare la acte, mi s-a spus din nou că acestea nu erau în regulă, am dat din nou de înțeles că pot da o sumă de bani pentru a intra eu țin minte că au fost prezenți toți trei atunci când eu am pus banii pe masă în tonetă”

„A mai fost un alt eveniment când cu aceeași autoutilitară transportam tot cauciucuri second hand și am vrut să intru la PTF T., am prezentat aceleași documente ca și în prima situație și eu țin minte că agentul P. a verificat actele și marfa, iar după ce s-a uitat peste ele, acesta mi-a spus că nu am contract de comodat, a insistat doar asupra acestui aspect, mi-a explicat că acest contract de comodat este obligatoriu în ceea ce privește firmele de transport, mi-a explicat că nu este în regulă și că nu mă poate lăsa fără acest contract de comodat, m-a ținut mai mult timp în punctul de trecere a frontierei. Pentru că era târziu și am așteptat mult, i-am oferit o sumă de bani, iar agentul P. a acceptat această sumă de bani. Precizez că după ce am dat suma de bani mi-a dat drumul să intru fără a aplica vreo sancțiune. Atât îmi aduc aminte în legătură cu acest eveniment.”

La întrebarea avocatului inculpatului A. „Dacă inculpatul J.J. i-a solicitat sub vreo formă, verbal, prin mimică sau în scris, vreo sumă de bani pentru a putea introduce în țară cauciucuri second hand?” martorul a răspuns J.J. nu mi-a dat de înțeles în mod expres că solicită o sumă de bani, dar prin faptul că eu am fost ținut atâta timp acolo și nu mi s-a dat drumul să plec, am înțeles că va trebui să mă revanșez cumva pentru faptul că mi s-a dat drumul în țară cu cauciucuri.

La întrebarea avocatului inculpatului G.G. „Dacă în discuția cu G.G. urma să-i dea acestuia 50 de euro pentru a se încălca atribuțiile de serviciu” răspunsul a fost „nu mai știu exact, dar mi se pare că i-am spus ”dau și eu de o ciorbă pentru a putea (…) nu mai stau în plus.”

Martorul investigator sub acoperire (…) a precizat următoarele aspecte:

„Angajatul ANAF nu a spus nimic apoi, s-a uitat iar peste documentele de transport, apoi doar mi-a spus că îmi lipsesc ceva documente de la Mediu fără de care nu pot intra în țară în timp ce așteptam lângă tonetă, angajatul ANAF a venit cu documentele, mi le-a înapoiat și mi-a spus că pot pleca. Am mulțumit, am întrebat dacă mă pot revanșa cumva și a spus că nu-i nevoie. Am mulțumit, am vrut să plec spre autoutilitară și atunci angajatul ANAF s-a răzgândit și mi-a spus să mă duc să iau niște țigări de la o benzinărie PETROM aflată la câteva sute de metri distanță spre România. L-am întrebat câte pachete vrea să-i cumpăr și de care fel și a scos un pachet de țigări Sobrane slim și mi-a zis să-i cumpăr țigări de genul acela și mi-a spus că pot să-i cumpăr câte vreau eu. Am urcat în mașină, am mers la PETROM și am cumpărat 3 pachete de țigări Sobrane Slim, iar apoi am revenit la toneta angajatului ANAF. Îmi amintesc că țigările au costat în total în jur de 50 de lei. Îmi amintesc că angajatul ANAF verifica atunci un camion, am așteptat să termine, apoi am dat acele țigări, le-a luat, le-a băgat în buzunar și a spus doar că ”Minciuna recunoscută e pe jumătate iertată”. Am mulțumit pentru că m-a lăsat să plec, am salutat, am urcat în mașină și mi-am continuat drumul spre România.”

La întrebarea avocatului inculpatului B.B. „ A precizat martorul că agentul de poliție a făcut un semn din cap în sensul că ar fi pretins ceva. Dacă poate relata martorul ce semn din cap a făcut?” răspunsul a fost: „Precizez că agentul de poliție a dat din cap și a ridicat din umeri, iar eu din această atitudine am înțeles că trebuie să dau ceva coroborat cu împrejurarea că agentul nu era ferm în atitudine.”

La întrebarea avocatului B.B. „Dacă verbal a existat vreo pretindere a vreunei sume de bani?” răspunsul a fost „ Nu, îmi amintesc că de mai multe ori a menționat ”Ce mă fac cu tine?”

La întrebarea avocatului inculpatului E.E. „Ce l-a determinat pe martor să aibă primul inițiativa în a oferi un folos angajatului ANAF?” răspunsul a fost „Faptul că m-a ajutat.”

La întrebarea avocatului E.E. „După ce au fost înmânate actele și s-a terminat discuția referitoare la țigări ar fi putut pleca liniștit spre S. fără să se mai întoarcă să-i aducă țigările inculpatului?”răspunsul a fost „ Da, aș fi putut să plec pur și simplu dar din moment ce m-a ajutat nu mi s-a părut normal să fac asta.”

Instanța va analiza în continuare aspecte din cauza CEDO Ramanauskas împotriva Lituaniei și va prezenta pe scurt și starea de fapt și de drept reținută în cadrul respectivului dosar deoarece cauza Ramanauskas este una determinantă în ceea ce privește provocarea în dosarele de corupție, iar starea de fapt din respectivul dosar și problemele juridice din respectivul dosar referitoare la provocare sunt aproape identice cu cele din prezentul dosar.

„Kestas Ramanauskas a fost abordat de AZ prin intermediul lui VS în vederea achitării unei terțe persoane contra sumei de 3000 USD. Prima dată Kestas R. a refuzat însă după ce AZ a reiterat oferta de câteva ori, Kestas R. a acceptat. Guvernul a susținut că VS și AZ au negociat mita cu Domnul Kestas R. din proprie inițiativă și înainte de a anunța autoritățile.

AZ era ofițer în cadrul Ministerului de Interne într-o unitate specializată pe anticorupție (STT) a procedat la informarea superiorilor săi în legătură cu faptul ca domnul Kestas R. a acceptat mita.

La 26 ianuarie 1999 STT a introdus o cerere în fața adjunctului procurorului general în vederea aprobării unui model de conduită penală simulate. Cererea a fost aprobată la 26 ianuarie 1999 și justificată în baza informațiilor operaționale adunate de STT. Documentul a fost semnat de adjunctul procurorului general la 27 ianuarie 1999, aceasta constituind forma finală a documentului.

La data de 11 februarie 1999 AZ a oferit domnului Kestas R. încă 1000 de dolari.

La o dată nespecificată în cadrul procesului în care Kestas apărea ca inculpat, acesta nu și-a negat vinovăția însă a susținut că a fost supus la presiuni intense din partea lui AZ.
La data de 29 august 2000 Tribunalul Regional din Kaunas l- a acuzat pe Kestas de luare de mită în valoare de 2500$ de la AZ, faptă care contravine articolului 282 din Codul Penal în vigoare la acea vreme, ca urmare a fost condamnat la 19 luni și 6 zile de închisoare.
Hotărârea curții se baza în primul rând pe probele aduse de AZ și pe înregistrări ale convorbirilor dintre AZ si Kestas. Curtea a examinat un alt procuror, (…) nu au fost concludente însă făceau referire la o terță persoană MN, indicată de AZ.Nu au fost cerute dovezi de la VS totodată domiciliul acestuia nu era cunoscut, iar caseta înregistrată de acesta nu a fost luată în considerare de instanță. La data de 26 Octombrie 2000 Curtea de Apel a constatat că nu au existat presiuni asupra lui Kestas R.

La 23 noiembrie 2000 Kestas R. a atacat hotărârea Curții de Apel, susținând ca nu există prevederi care să permită provocarea unei persoane spre a comite o infracțiune, acesta a mai menționat că nici în primă instanță și nici în fața CA nu a fost luat în considerare presiunea exercitată de AZ și VS asupra sa. La 27 februarie 2001 Înalta Curte a anulat apelul lui Kestas R.

În fața CEDO, Kestas R., pe lângă acțiunea insistentă a ofițerilor care l-au provocat spre a comite infracțiunea, a mai acuzat și faptul că Instanța Supremă a ezitat să dea un răspuns concret cu privire la responsabilitatea autorităților pentru actele ofițerilor din cadrul STT.
În fața Curții Kestas R. a susținut că art. 6 alin. 1 a fost încălcat prin faptul că instanța nu l-a citat pe VS, lucru care era de o importanță deosebită în a stabili dacă a fost instigat să comită infracțiunea.

Curtea a arătat că există situații în care organele statului sunt nevoite să apeleze la o serie de mijloace specifice pentru a acționa eficient în lupta împotriva corupției și că metoda folosită în sine nu poate să încalce dreptul lui Kestas R. la un proces echitabil, însă riscul ca ofițerii care sunt sub acoperire să instige la comiterea faptei există și el trebuie luat în considerare.

CEDO a folosit același criteriu ca și în cauza Vanyan în analizarea art. 6 alin 1 și a constatat că activitatea celor doi polițiști nu s-a limitat doar la examinarea de o manieră pur pasivă a activității reclamantului ci au exercitat asupra acestuia o influență de natură să îl provoace să comită infracțiunea. Curtea a mai menționat faptul că acolo unde o persoană acuză faptul că ar fi fost instigată să comită o infracțiune, instanțele penale trebuie sa facă o examinare atentă și completă a materialelor din dosar pentru a se putea vorbi de conformitate cu articolul 6 alin 1. Activitatea celor doi agenți de politie a depășit natura activității unor agenți infiltrați deoarece ei au provocat săvârșirea infracțiunii și nimic nu indica faptul ca fără intervenția lor aceasta ar fi fost comisă.

Curtea a apreciat că intervenția ofițerilor de poliție l-a privat pe reclamant ab initio și definitiv de un proces echitabil fiind încălcate prevederile art. 6 alin. 1 din convenție.
Curtea a obligat Statul la plata a 30.000 EURO către reclamant in termen de 3 luni.”

Toate aceste aspecte coroborate duc la concluzia că probele folosite în cadrul prezentului dosar au fost obținute în condițiile art. 101 alineat 3 Cod Procedură Penală. Aceste probe nu vor putea fi excluse însă, din moment ce acest procedeu folosit în cadrul primului ciclu procesual a fost desființat și criticat de către instanța care a dispus rejudecarea și care a reproșat judecătorului primei instanțe faptul că a îndeplinit atribuțiile unui judecător de cameră preliminară. Totuși considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 802/2017 impun instanței de judecată să nu țină cont de probele obținute cu încălcarea prevederilor art. 101 Cod Procedură Penală, chiar dacă acestea nu au fost anulate sau înlăturate în faza de cameră preliminară.

Chiar și în cazul în care s-ar aprecia că în cauză probele nu ar fi fost obținute în condițiile art. 101 alineat 3 Cod procedură Penală tot nu ar exista probe pentru stabilirea vinovăției având în vedere faptul că în cazul tuturor inculpaților acuzațiile se bazează în primul rând pe declarațiile martorilor Q.Q.Q. colaborator cu identitate reală) sau ale martorilor investigatori sub acoperire Y.Y., (…) și (…). Or, articolul 103 alineat 3 Cod Procedură Penală, prevede că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.

Declarațiile martorilor colaboratori sau investigatori sub acoperire sunt coroborate doar cu înregistrările audio-video efectuate de către aceștia dar în privința acestora, prin raportul de expertiză întocmit în cauză (nr. 16 din 07 februarie 2019 INEC, Laboratorul Interjudețean Timișoara) s-a concluzionat că toate înregistrările audio-video puse la dispoziția expertului nu respectă una sau două din cele trei condiții impuse pentru autenticitatea unei înregistrări video (fie nu au fost stocate pe suportul original, fie nu a putut fi identificată după voce persoana implicată, fie nu a fost efectuată simultan cu captarea evenimentului în timp real (filele 86-88 volum IV dosar nr. …). În plus nu s-a putut stabili identificarea persoanelor după voce în cazul inculpaților I.I.I., C.C., M.M. (acesta din urmă probabilitate medie de identificare).

Pe de altă parte este de subliniat și faptul că martorii Q.Q.Q. (colaborator cu identitate reală) și martorii investigatori sub acoperire Y.Y., (…) și (…) în toate cazurile au declarat că nu au văzut personal ca inculpații să fi luat direct sumele de bani care fac obiectul prezentului dosar. În toate cazurile martorii au arătat că ar fi pus banii în interiorul actelor (talon sau asigurare), au predat aceste acte agenților de poliție iar la restituirea actelor nu au mai găsit sumele de bani în interiorul lor. Martorii au plecat și nu au mai văzut ce s-a întâmplat efectiv cu banii, dacă i-ar fi luat inculpații sau alte persoane aflate la locul de muncă în acele momente.

Toate aceste aspecte coroborate duc la concluzia că în cauză nu există probe care să ateste că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

Instanța nu va mai analiza susținerea apărătorilor mai multor inculpați referitor la faptul că infracțiunile s-ar fi comis toate pe teritoriul statului maghiar și că, lipsind autorizarea organului competent, s-ar fi impus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alineat 1 litera e) Cod Procedură Penală în condițiile în care aceste aspecte au făcut obiectul camerei preliminare și au fost soluționate în mod definitiv în acea fază. Pe de altă parte, în condițiile în care instanța va aplica articolul 16 alineat 1 litera c) Cod Procedură Penală, aplicarea acestuia are prioritate față de cazul prevăzut de articolul 16 alineat 1 litera e) Cod Procedură Penală.

Față de aceste considerente în baza art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, se va dispune achitarea inculpaților (…).

Comments

comentarii

Uleiul care devine TOXIC la temperaturi ridicate. Acest aliment poate cauza cancer dacă îl folosim des pentru gătit. Acesta este cancerigen, reumatic și inflamator când ajunge la temperaturi ridicate.... Citește mai mult
Cinci persoane au murit într-un accident produs de un microbuz românesc pe autostrada M1 din Ungaria.... Citește mai mult
Expertul în sănătate publică al Universității Babeș-Bolyai, Răzvan Cherecheș, a mărturisit că având în vedere situația Covid-19 dezastruoasă din România mai rămâne o singură soluție pentru a opri răspândirea virusului: un alt lockdown.... Citește mai mult
Vincențiu Vereș este noul președinte al clubului Universitatea Cluj după plecarea lui Constantin Răduță.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!