După 8 ani de la data la care ,,nașul” a luat de la investigatorul sub acoperire fabuloasa sumă de 22 de lei, abia anul acesta s-a pronunțat hotărârea definitivă: achitare pentru luare de mită și abuz în serviciu cu amendă administrativă de 1000 de lei după aplicarea art. 18 indice 1 din vechiul Cod penal.

După ce prima instanță l-a achitat pe controlorul de bilete pentru luare de mită și i-a dat o amendă administrativă de 500 lei pentru abuz în serviciu, procurorul a formulat apel, solicitând aplicarea art. 18 indice 1 și pentru luare de mită dar și confiscarea sumei de 22 de lei.

Vom reda pasaje din decizia Curții de Apel Brașov, pronunțată la data de 17.03.2021 și vă lăsăm să decideți singuri dacă cheltuielile (resurse umane în primul rând-polițiști, procurori, judecători, grefieri) angrenate de stat în urmărirea acestei fapte sunt justificate:

,,CURTEA

Constată că prin sentința penală nr. 185/S/09.12.2020, în baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul A.A.A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, fapta prevăzuta și pedepsita de art. 254 alin. 1 Cod Penal 1969, rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art.19 din Legea 255/2013 și art. 18 indice 1 din Codul penal de la 1969, a fost achitat inculpatul A.A.A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 Cod Penal 1969, rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art. 18 indice 1 alin.3 din Codul penal din 1969 rap. la art. 91 lit.c din Codul penal din 1969, i s-a aplicat inculpatului A.A.A. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei, ce se va executa în condițiile art. 559 Cod procedură penală.

S-a constatat că față de inculpatul A.A.A. s-a dispus, prin ordonanța procurorului din data de 07.12.2012, măsura obligării de a nu părăsi țara, până la data de 06.01.2013.

În temeiul dispozițiilor art.397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art.19, art.21, art.24 alin. 1 și art.25 alin. 1 Cod procedură penală respectiv ale art. 1349 Cod civil și următoarele, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători” S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Timișoara și, în consecință, a fost obligat inculpatul A.A.A. la plata către partea civilă a sumei de 68 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei (300 lei în cursul urmăririi penale și 500 lei în cursul judecății) reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 373/P/2019, întocmit la data de 02.12.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05.12.2019, sub nr. (…), s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.A.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 Cod Penal din 1969, rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în forma de la data faptelor și art. 5 din Noul Cod penal; abuz în serviciu, prev. de art. 248 Cod Penal din 1969, rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în forma de la data faptelor și art. 5 din Noul Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) Cod Penal din 1969.

Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, astfel cum au fost enumerate în sentință, precum și declarațiile inculpatului și ale investigatorului sub acoperire, administrate în faza de judecată, instanța de fond a reținut în fapt că în data de 07.08.2012, inculpatul A.A.A. ocupa funcția de personal de tren în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A și, în timp ce activa în calitate de controlor pe trenul IC 531 care circula pe ruta Ploiești Vest – Brașov, a interacționat cu un călător fraudulos, respectiv investigatorul sub acoperire N.R., care nu avea legitimație de călătorie. În acest context, inculpatul a făcut verificări cu privire la calitatea de polițist a călătorului fraudulos și i-a permis acestuia să rămână în tren, stabilind ca la finalul călătoriei, să îi plătească cu banii pe care îi are un bilet de călătorie. În proximitatea orașului B., investigatorul sub acoperire a plătit inculpatului suma de 22,3 lei, contravaloarea unui bilet care însă nu corespundea rutei pe care a circulat efectiv, primind în schimbul acestei sume de bani un bilet de călătorie pe ruta București Nord – Ploiești.

Instanța de fond a apreciat că acuzarea se întemeiază în mod exclusiv și determinant pe declarația unui investigator sub acoperire ceea ce contravine dispozițiilor art. 103 alin.3 Cod procedură penală și, pe de altă parte că, apărarea a reușit să contureze un dubiu rezonabil cu privire la pretinderea, primirea sau acceptarea de către inculpat a unor sume de bani sau foloase necuvenite.

Instanța de fond a pronunțat în raport de infracțiunea de luare de mită soluția de achitare în considerarea temeiului prevăzut de art.16 lit. c) Cod procedură penală, respectiv nu există probe că persoana acuzată a săvârșit infracțiunea.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, instanța de fond a considerat că aceasta este susținută și dovedită de ansamblul probatoriu administrat în cauză.

În drept, instanța de fond a reținut prevederile art. 248 Cod penal 1969, apreciate mai favorabile prin prisma limitelor de pedeapsă mai reduse față de dispoziția analoagă a art. 297 Cod penal în vigoare în prezent, dar și din perspectiva reglementării art. 18 indice 1 Cod penal 1969 a cărui aplicare a făcut-o.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpatul și partea civilă.

Reprezentantul Ministerului Public, în susținerea orală a căii de atac, a arătat că infracțiunea de luare de mită a fost comisă fapta cu forma de vinovăție cerută de lege, iar din coroborarea probelor se poate concluziona că în sarcina inculpatului se poate reține comiterea acestei infracțiuni. În consecință, a solicitat să se constate că fapta a fost comisă de inculpatul A.A.A., întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită însă, solicită să se constate că în ceea ce privește trăsăturile esențiale ale infracțiunii, lipsește gradul de pericol social al acesteia și având în vedere data comiterii faptei sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 18¹ din Vechiul Cod penal. Din aceste considerente a solicitat să se aplice inculpatului o sancțiune administrativă.

În ceea ce privește suma de 22 de lei, obiect material al infracțiunii de luare de mită, a solicitat să se dispună confiscarea specială a acesteia având în vedere că această infracțiune este una de pericol, nepunându-se problema ca inculpatul să fie obligat la plata acestei sume în sarcina unei persoane fizice sau juridice.

Inculpat A.A.A., în susținerea orală a căii de atac, prin apărător ales, a precizat că apelul inculpatului vizează doar cuantumul cheltuielilor judiciare solicitate pentru judecata în fond de 500 de lei pe care le apreciază ca fiind mare, raportat la cuantumul cheltuielilor judiciare din urmărire penală de 300 de lei unde organul de urmărire penală a lucrat timp de 8 ani, mult mai mult de către Tribunalul Brașov care a reținut un cuantum exagerat raportat la activitățile de judecată desfășurate în cauză.

Partea civilă, în susținerea scrisă a căii de atac, a solicitat admiterea apelului și, în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpatului, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării funcției de șef de tren și admiterea în integralitate a acțiunii civile exercitate cu consecința obligării inculpatului la plata sumei de 90,30 lei cu titlu de daune materiale.

Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, cât și prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:

Prima instanță a stabilit parțial corect starea de fapt, considerând că inculpatul a primit suma de 22 de lei de la investigatorul sub acoperire pentru a-i permite acestuia să călătorească fraudulos pe ruta Ploiești Vest-B., dar a considerat apoi, în mod greșit, că ar fi dovedită emiterea unui bilet de călătorie pentru această sumă de bani.

Curtea reține că declarația investigatorului sub acoperire și procesul verbal încheiat de acesta, din care rezultă cât se poate de clar că nu a primit de la inculpat nici un bilet pentru suma de 22 de lei dată acestuia, nu reprezintă singurele mijloace de probă ce dovedesc vinovăția inculpatului, ele coroborându-se cu înregistrarea video aflată la dosarul cauzei, din care rezultă același aspect, respectiv că inculpatul nu i-a eliberat investigatorului sub acoperire nici un bilet pentru suma primită.

Astfel, din înregistrare, la minutul 1,55, se observă că are loc prima interacțiune dintre inculpat și investigator în tren (inculpatul îl întreabă „da domnule unde mergi”), ceea ce exclude o discuție pe peronul gării Ploiești Vest între cei doi și o eventuală stare de milă a inculpatului care i-ar fi permis investigatorului să urce în tren (apărare consemnată în declarația inculpatului).

Apoi inculpatul se asigură prin întrebarea directă „nu esti polițist.. unde lucrezi.. nu ai o legitimație” că investigatorul nu este polițist. La minutul 2,12 inculpatul îl întreabă pe investigator „unde mergi”, ceea ce ilustrează din nou că abia atunci inculpatul a aflat unde călătorește investigatorul, neavând loc nicio discuție între cei doi mai înainte de a se urca acesta din urmă în tren, astfel cum se apără inculpatul.

După ce investigatorul sub acoperire spune că merge la B. inculpatul are replica „când cobori, bine”, după care imediat pleacă, fără a discuta despre emiterea vreunui bilet sau despre suma de bani pe care o are investigatorul sub acoperire.

În continuare, la minutul 2,40, inculpatul trece pe culoar, iar investigatorul sub acoperire se ridică de pe scaun și îl urmează pe primul, spre capătul vagonului. La minutul 3,00 inculpatul îl întreabă pe investigator „ cât ai”, ceea ce ilustrează că abia în acest moment, în apropierea stației CF B., inculpatul află despre suma pe care urmează să o primească de la investigator, fiind deci exclusă o discuție anterioară dintre cei doi cu privire la suma de 22 de lei și emiterea unui bilet pentru această sumă.

Investigatorul răspunde imediat că are 22 de lei, îi înmânează banii inculpatului, după care, imediat, investigatorul merge în vagon, la locul său, fără să fie însoțit de inculpat, ceea ce demonstrează că nu avut loc nicio emitere a unui bilet de către inculpat.

În al doilea rând, biletul cu privire la care inculpatul susține că i l-a emis investigatorului sub acoperire are numai data de 07 august și trenul pe care a circulat investigatorul, aspecte ce pot avea legătură cu primirea sumei de 22 de lei, dar Curtea observă că biletul cuprindea o altă rută, respectiv București Nord- Ploiești Vest, iar apărarea inculpatului în sensul că era singura rută pe care se încadra suma primită de la investigator nu poate fi primită întrucât pe ruta totală Ploiești Vest – Brasov existau mai multe opriri intermediare și se putea emite un bilet pe o fracție din această rută, spre exemplu Ploiesti Sud, sau Stația Predeal.

Curtea consideră deci că existența acelui bilet emis de inculpat în tren nu face dovada că a fost emis pentru suma de 22 de lei primită de la investigator, existând posibilitatea de fi fost emis de inculpat exact pentru ruta scrisă pe bilet, respectiv București Nord – Ploiești Vest, pentru un alt călător care a circulat exact pe această rută. Din moment ce tariful în tren al unui bilet pentru această rută este 22 de lei, orice călător ce ar fi fost taxat pe ruta București Nord Ploiești ar fi fost taxat exact la suma de 22 de lei.

Astfel, înregistrarea audio video analizată mai sus reprezintă mijlocul de probă principal ce se coroborează cu declarația și procesul verbal încheiat de investigatorul sub acoperire în dovedirea faptului probatoriu că inculpatul nu a emis nici un bilet în tren pentru suma de 22 de lei primită de la investigatorul sub acoperire, apărarea inculpatului în sensul că acel bilet emis ar avea legătură cu suma primită de la investigator urmând a fi înlăturată ca nedovedită.

Instanța de control judiciar va admite această critică adusă de apelanții Ministerul Public și partea civilă și va considera că este dovedită fapta de primire de către inculpat a sumei de 22 de lei de la investigatorul sub acoperire pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu constând în taxarea corespunzătoare a investigatorului conform deplasării acestuia cu trenul, apărarea inculpatului în sensul că a emis acel bilet exact pentru această sumă primită de la investigator nefiind dovedită.

Cu privire la acuzația de abuz în serviciu, Curtea va reține starea de fapt analizată de instanța de fond fără a o mai analiza, nefiind contestată de părțile apelante. Din moment ce instanța de control judiciar a apreciat că suma de 22 de lei primită de la investigator a fost însușită de inculpat, fără a fi emis respectivul bilet pentru această sumă, se va reține ca și prejudiciu suma totală de 90,30 lei.

Reținând încadrările juridice menționate și de instanța de fond, ca fiind corecte, Curtea va reține ca lege penală mai favorabilă pentru ambele fapte codul penal anterior, care, la art. 18¹ Cp prevede că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală daca aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Pentru stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracțiuni alineatul 2 al aceluiași articol prevede ca este necesar să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Aplicând aceste dispozițiile legale situației de fapt reținută în sarcina inculpatului, asemenea instanței de fond, Curtea constată că prejudiciul faptei de abuz în serviciu este deosebit de redus (90,30 lei), iar folosul obținut prin săvârșirea faptei de luare de mită este la fel de mic, de 22 de lei. De asemenea, se va avea în vedere lipsa antecedentelor penale, conduita inculpatului care a colaborat cu organele judiciare pe tot parcursul procesului penal, trecerea unui interval de timp îndelungat de la momentul comiterii faptei (aproximativ 8 ani).

În acest sens, Curtea va constata că s-a depășit durata rezonabilă a procesului (urmărirea penală a durat nejustificat de mult având în vedere lipsa de complexitate a cauzei și faptul că inculpatul a fost la dispoziția organelor judiciare) iar compensația acestei încălcări a termenului rezonabil o reprezintă stabilirea unui regim sancționator mai ușor în sarcina inculpatului.

Se mai ține cont și de vârsta inculpatului dar și consecințele pe care săvârșirea unei fapte de natură penală și întregul proces penal le-a avut deja asupra sa, astfel că se consideră că aplicarea unei pedepse nu se impune, chiar și fără aceasta neexistând riscul săvârșirii de noi infracțiuni.

În raport cu toate aspectele analizate mai sus instanța de control judiciar apreciază că faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social concret al unor infracțiuni astfel că, în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art.19 din Legea 255/2013 și art. 18 indice 1 din Codul penal de la 1969, va dispune achitarea inculpatului pentru fapta de luare de mită și va menține soluția instanței de fond de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 18 indice 1 alin.3 din Codul penal din 1969 rap. la art. 91 lit. c din Codul penal din 1969, va aplica inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei, pentru ambele fapte (decizia RIL XXXV/2006).

Această soluție de achitare, întemeiată pe prevederile art. 18 indice 1, nu semnifică că inculpatul nu este vinovat de săvârșirea acestor 2 fapte, ci că este întrunit conținutul constitutiv al faptelor, obiectiv și subiectiv, este stabilită vinovăția inculpatului, iar singurul motiv pentru care nu este antrenată răspunderea penală și aplicată o pedeapsă este gradul de pericol social concret al faptelor, considerat atât de mic încât nu se impune antrenarea răspunderii penale, ci răspunderea administrativă a inculpatului pentru aceste fapte, prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Pentru aceste motive, instanța va considera neîntemeiate criticile aduse de partea civilă sentinței apelate, prin care a solicitat condamnarea inculpatului și aplicarea pedepsei complementare, considerând că nu se impune aplicarea unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii însoțită de pedeapsa complementară, soluția prevăzută de articolul 18 indice 1 Cod penal anterior permițând inculpatului să conștientizeze gravitatea faptelor și să nu mai reitereze comportamentul neadecvat.

Cu privire la apelul formulat de inculpat, Curtea consideră că au fost stabilite în mod corect și rezonabil cheltuielile judiciare avansate de stat la judecata în fond a cauzei, fiind incluse atât cheltuielile pentru termenele de judecată la fond cât și cele pentru camera preliminară și în nicio măsură nu pot fi reduse din moment ce s-a stabilit răspunderea inculpatului în apel și pentru fapta de luare de mită, stabilindu-se deci culpa sa procesuală pentru ambele acuzații ce au făcut obiectul judecății.

Se vor admite deci apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă SNTFC CFR Călători SA- Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara împotriva sentinței penale nr. 185/S/09.12.2020, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr.(…) pe care o va desființa în ceea ce privește soluționarea acțiunii penale cu privire la infracțiunea de luare de mită, cuantumul amenzii administrative și modalitatea de soluționare a acțiunii civile.

Rejudecând în aceste limite:

În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art.19 din Legea 255/2013 și art. 18 indice 1 din Codul penal de la 1969, va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea faptei de luare de mită, prevăzuta și pedepsita de art. 254 alin. 1 Cod Penal 1969, raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 5 Cod penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Se va menține soluția de achitare a inculpatului dispusă de către instanța de fond cu privire la fapta de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 Cod Penal 1969, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal

În baza art. 18 indice 1 alineat 3 Codul penal din 1969 raportat la art. 91 litera c din Codul penal din 1969, va aplica inculpatului A.A.A. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei.

În baza art. 254 alineat 3 Cod penal din 1968, corespunzător constatării existenței faptei de luare de mită, având în vedere și dispozițiile art. 111 alineat 2 Cod penal anterior, care stabilesc că măsurile de siguranță se iau față de persoana ce săvârșește o faptă prevăzută de legea penală (iar nu o infracțiune) se va confisca de la inculpat suma de 22 de lei.

În baza art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală, raportat la art.19, art.21, art.24 alin. 1 și art.25 alin. 1 Cod de procedură penală se va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S.N.T.F.C.- C.F.R. Călători” S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Timișoara și, în consecință, va fi obligat inculpatul A.A.A. la plata către partea civilă a sumei de 90,30 lei, cu titlu de daune materiale. Va fi acordată întreaga sumă ce reprezintă prețul unui bilet pe ruta Ploiești Vest- B., din moment ce instanța de apel a considerat că inculpatul a săvârșit fapta de luare de mită, însușindu-și suma de 22 de lei, nedovedindu-se că această sumă primită de inculpat de la investigator ar fi intrat în patrimoniul părții civile.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Se va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A____ A___ împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alineat 2 Cod de procedură penală va fi obligat apelantul A____ A___ la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.”

Comments

comentarii