La fel ca în cazul articolului din Codul penal privind prescripția, legiuitorul nu a intervenit asupra articolului 14 din Legea avocaturii după Decizia Curții Constituționale nr. 225 din 2017, astfel că ”în absența intervenției active a legiuitorului, care să clarifice norma prin prisma celor statuate de Curtea Constituțională, s-a ajuns la o situație excesivă, contrară rațiunii avute în vedere de instanța de contencios constituțional prin pronunțarea deciziei menționate, urmând să fie excluși din profesie, în mod nediferențiat, toți avocații care au fost condamnați definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea oricărei infracţiuni intenţionate.”, se arată în Decizia CCR nr.230/2022, publicată în Monitorul Oficial în 26 mai.
Judecătorii constituționali mai punctează în motivare: ”legiuitorul a nesocotit prevederile art.147 alin.(4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr.225 din 4 aprilie 2017 și generând astfel un viciu de constituționalitate mai grav.”
Sesizată de Curtea de Apel București într-un litigiu în care o fostă avocată contestă hotărârea de excludere a Baroului București, Curtea Constituțională a decis că este neconstituțional toată prevederea de la articolul 14 litera a) din Legea avocaturii nr.51/1995, după ce în 2017 constatase că e neconstituțională doar sintagma ”de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”.
”14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.468 din 22 iunie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995, constatând că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” este contrară dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţie.
15. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că sintagma menționată este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, având în vedere că nu se precizează în mod explicit acele infracţiuni intenţionate care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat, iar necircumstanţierea expresă a acestora lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a sancţiunii excluderii din profesie, în funcţie de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate. Această lipsă de calitate a legii creează premisa aplicării în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.
16. Ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei antereferite, sintagma a cărei neconstituționalitate a fost constatată prin aceasta și-a încetat efectele juridice, ca urmare a prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit pentru a compatibiliza dispozițiile art.14 lit.d) din Legea nr.51/1995 cu prevederile constituționale, în sensul celor statuate prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017. În consecință, în prezent, pierderea calității de avocat intervine pentru săvârșirea oricărei infracţiuni intenţionate prin care s-a constatat, prin hotărâre judecătorească definitivă, vinovăția inculpatului și pentru care s-a dispus pedeapsa cu închisoarea, indiferent dacă instanța a apreciat că se impune suspendarea executării acesteia.
17. Or, nu acesta a fost sensul deciziei de admitere a Curții Constituționale, care a sancționat lipsa de precizie a sintagmei care circumstanția intervenirea nedemnității în funcție de influența pe care săvârșirea infracțiunii o are asupra prestigiului profesiei. Desigur că, în spiritul principiilor specifice statului de drept, Curtea a subliniat că sancţiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat reflectă principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat, reprezentând o garanţie a moralităţii şi probităţii profesionale pentru membrii baroului, și că, din această perspectivă, avocatul este obligat să se abţină de la comiterea unor fapte antisociale care ar arunca asupra sa o lumină negativă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.629 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.36 din 12 ianuarie 2017, paragraful 22, Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017, precitată, paragraful 29, sau Decizia nr.592 din 8 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.310 din 14 aprilie 2020, paragraful 26). Dar această sancțiune trebuie aplicată într-un cadru legal clar și previzibil, care să asigure persoanei susceptibile de a intra sub incidența normei criticate reperele necesare pentru a-și adapta comportamentul astfel încât să respecte exigențele acesteia, fără să existe riscul ca excluderea din profesie să fie decisă în mod arbitrar de organele de conducere ale profesiei, aflate, la rândul lor, în imposibilitatea de a aprecia în mod obiectiv cu privire la aptitudinea faptei penale săvârșite de a fi de natură să aducă atingere prestigiului profesiei. Absența oricărui indiciu legal cu privire la elementele care ar conferi unei infracțiuni caracteristica de a fi „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” a determinat Curtea să constate neconstituționalitatea acestei sintagme.
18. În absența intervenției active a legiuitorului, care să clarifice norma prin prisma celor statuate de Curtea Constituțională, s-a ajuns la o situație excesivă, contrară rațiunii avute în vedere de instanța de contencios constituțional prin pronunțarea deciziei menționate, urmând să fie excluși din profesie, în mod nediferențiat, toți avocații care au fost condamnați definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea oricărei infracţiuni intenţionate. Curtea constată că, astfel, excluderea din profesie pentru săvârșirea oricărei infracțiuni intenționate pentru care s-a aplicat prin hotărâre judecătorească definitivă pedeapsa cu închisoarea poate deveni o sancțiune disproporționată față de gravitatea faptei, mai ales în condițiile în care prevederile art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 nu fac niciun fel de distincție după cum instanța a dispus executarea peedepsei închisorii sau a apreciat că aceasta își poate atinge scopul sancționator, educativ, disuasiv și preventiv chiar și prin suspendarea executării.
19. Curtea reține că o astfel de consecință, constând în excluderea din profesia de avocat pentru săvârșirea oricărei infracțiuni intenționate pentru care s-a aplicat prin hotărâre judecătorească definitivă pedeapsa cu închisoarea, reprezintă o denaturare a sensului Deciziei nr.225 din 4 aprilie 2017 și a rațiunii care a stat la baza pronunțării acesteia. Deși finalitatea acestei decizii a fost aceea de a conduce la sporirea garanțiilor juridice asigurate prin lege avocaților în ceea ce privește pierderea acestei calități, prin eliminarea riscului aplicării acestei măsuri în mod arbitrar, consecința a reprezentat-o – în absența intervenției legiuitorului – crearea unei situații excesiv de severe pentru avocați, în special prin comparație cu alte profesii juridice, așa cum se va arăta infra.
20. Totodată, Curtea constată că situația creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, echivalează cu o nesocotire a prevederilor art.1 alin.(3) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român. Aceasta, deoarece prevalența Constituției asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremației Legii fundamentale este însăși Curtea Constituțională, prin deciziile pe care le pronunță, astfel că neglijarea constatărilor și dispozițiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituționale ce trebuie să caracterizeze statul de drept.
21. Deși în paragraful 26 al Deciziei nr.225 din 4 aprilie 2017, Curtea Constituțională a precizat expres că „revine legiuitorului sarcina de a conferi normei legale criticate un conţinut normativ edificator şi de a stabili un cadru legislativ coerent şi lipsit de echivoc cu privire la condiţiile concrete în care intervine încetarea calităţii de avocat, prin excluderea din profesie, ca urmare a incidenţei cazului de nedemnitate prevăzut de art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995, republicată”, legiuitorul nu a intervenit în niciun fel, în intervalul de 5 ani de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei menționate, până la pronunțarea prezentei decizii, pentru a fixa într-o manieră clară și explicită acele infracțiuni a căror săvârșire atrage nedemnitatea profesională a avocaților.
22. În acest context, Curtea constată că soluția legislativă rezultată ca urmare a pasivității legiuitorului conduce la rezultate mai drastice decât cele produse potrivit normei inițial în vigoare, care, deși genera riscul unor aprecieri subiective și discreționare din partea organului de decizie al profesiei de avocat, chemat să aprecieze intervenirea nedemnității și, consecutiv, pierderea calității de avocat, permitea totuși acestuia să realizeze o selecție a infracțiunilor care să determine excluderea din profesie, în funcție de gravitatea faptei și a prejudiciilor de imagine aduse profesiei, chiar dacă lipsea certitudinea cu privire la obiectivitatea și corectitudinea unor astfel de aprecieri. De altfel, arbitrariul aprecierii consiliului baroului sub aspectul încadrării infracțiunilor în sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” era determinat tocmai de absența reglementării legale a unor criterii a căror îndeplinire să fie urmărită sub acest aspect.
23. Curtea observă că, prin comparație cu legislația aplicabilă altor categorii profesionale, devine cu atât mai evident caracterul disproporționat al soluției legislative actuale, rezultată ca urmare a nepunerii în acord a prevederilor art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 cu cele statuate prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017, potrivit căreia consecința săvârșirii oricărei infracțiuni intenționate pentru care s-a dispus, prin hotărâre judecătorească definitivă, pedepsa închisorii o reprezintă pierderea calității de avocat.
24. Astfel, în cazul judecătorilor și al procurorilor, textul art.65 alin.(1) lit.f) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.826 din 13 septembrie 2005, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.242/2018, este nuanțat sub acest aspect, stabilind că aceștia sunt eliberaţi din funcţie în situația condamnării, amânării aplicării pedepsei şi renunţării la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum şi a renunţării la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o infracţiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei. Și Legea notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.237 din 19 martie 2018, prevede, la art.41 alin.(1) lit.f), că încetează calitatea de notar public atunci când, prin hotărâre judecătorească definitivă, s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni. În același sens, este relevant și art.9 lit.a) din Legea nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.867 din 5 decembrie 2003, care stabilește că este nedemn de a fi consilier juridic cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură a aduce atingere profesiei de consilier juridic. De asemenea, art.465 alin.(1) lit.h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.555 din 5 iulie 2019, prevede, printre condițiile cerute unei persoane pentru a ocupa o funcţie publică, aceea de a nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei.
25. În ceea ce privește obligativitatea deciziilor sale, Curtea a statuat în mod constant că „puterea de lucru judecat care însoțește actele pronunțate/emise de Curtea Constituțională se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acestea” (Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.16 din 26 ianuarie 1995). Totodată, atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deci inclusiv legiuitorului. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul trebuie să țină seama de cele stabilite de Curtea Constituțională în dispozitivul, dar și în considerentele deciziei (a se vedea, de exemplu, Decizia nr.1415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010).
26. Constatarea consecinței pierderii calității de avocat ca urmare a condamnării definitive la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea oricărei infracțiuni intenționate se regăsește și în Decizia nr.592 din 8 octombrie 2019, precitată, prin care Curtea Constituțională a examinat aceeași excepție de neconstituționalitate, cu acel prilej reținând însă că, având doar rol de legiuitor cvasi-negativ, nu poate modifica prevederile legale criticate (paragraful 30). În cauza de față, Curtea subliniază că, deși competența de reglementare revine exclusiv puterii legislative, originare sau delegate, în condițiile în care legiuitorul a ignorat statuările Curții Constituționale cuprinse în Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017, se impune admiterea, prin prezenta decizie, a excepției de neconstituționalitate și constatarea neconstituționalității art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 în integralitatea sa. În același timp, Curtea reamintește că, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr.629 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.36 din 12 ianuarie 2017, a subliniat că „reglementarea din materia nedemnităţii avocatului este una normală, dând garanţia că persoanele care exercită această onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiţie”.
27. Așadar, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art.147 alin.(4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr.225 din 4 aprilie 2017 și generând astfel un viciu de constituționalitate mai grav. Pentru restabilirea stării de constituționalitate, este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995, pentru a îndepărta neconstituționalitatea constatată prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017, în spiritul celor precizate în considerentele acestei decizii. Ca atare, legiuitorul va trebui să dea eficiență considerentelor exprimate de instanța de contencios constituțional și să fixeze cu exactitate infracțiunile a căror săvârșire determină pierderea calității de avocat.
28. În ceea ce privește art.26 lit.d) din Legea nr.51/1995, potrivit căruia „calitatea de avocat încetează: […] dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii”, criticat, de asemenea, în cauza de față, se mențin aprecierile Curții Constituționale reținute prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017 (paragraful 27), în sensul că, fiind o normă de trimitere, trebuie privit prin prisma efectelor constatării neconstituţionalității prevederilor art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 și că, prin conţinutul său normativ, textul de lege criticat nu conţine niciun viciu de neconstituţionalitate, ci doar reglementează una dintre situaţiile în care încetează calitatea de avocat.
29. În fine, autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate formulează critici cu privire la tratamentul juridic diferit aplicabil avocaților care sunt excluși din profesie, după caz, ca urmare a constatării nedemnității [conform art.14 lit.a) și art.26 lit.d) din Legea nr.51/1995], respectiv ca urmare a aplicării acestei măsuri ca sancțiune disciplinară [conform art.88 alin.(1) lit.e) din Legea nr.51/1995], din perspectiva procedurii desfășurate în fața consiliului baroului, care în primul caz are loc fără citarea avocatului, iar în cel de-al doilea, cu citarea/înștiințarea sa. Curtea observă că o astfel de reglementare nu este de rangul legii, ci se regăsește în Statutul profesiei de avocat, act care a fost aprobat de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin Hotărârea nr.64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.898 din 19 decembrie 2011, neintrând, așadar, sub incidența controlului exercitat de Curtea Constituțională potrivit art.146 lit.d) din Constituție, ci putând face obiectul verificării legalității pe calea contenciosului administrativ. De altfel, ulterior sesizării Curții Constituționale, prin Hotărârea nr.428/2018 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.64 din 25 ianuarie 2018, Statutul profesiei de avocat a fost modificat chiar în sensul dorit de autoarea excepției, în cadrul verificării cazului de nedemnitate avocatul în cauză urmând să fie convocat în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (a se vedea art.262 din acesta).”
