Acasă » JURIDICE-LEGISLAȚIE » RIL promovat de Avocatul Poporului: Divorțul nu poate face obiectul medierii

RIL promovat de Avocatul Poporului: Divorțul nu poate face obiectul medierii

Avocatul Poporului, Renate Weber, a promovat un Recurs în interesul legii (RIL) prin care cere Înainte Curți să stabilească dacă dacă instanţa de judecată poate lua act de acordul de mediere, prin care părţile s-au  înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei. Opinia Avocatului Poporului este că ”divorţul între soţi este o acţiune personală, care priveşte statutul persoanei şi o astfel de acţiune nu poate face obiectul medierii.”

Avocatul Poporului a sesizat recent Completul competent să judece recursul în interesul legii de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sesizarea a primit termen de judecată în 11 noiembrie.

Recurs în interesul legii privește interpretarea  şi aplicarea neunitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59  alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea  profesiei de mediator, cu modificările completările ulterioare, in sensul de a stabili  dacă instanţa de judecată poate lua act de acordul de mediere, prin care părţile s-au  inţeles cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii  divorţului.

Practica judiciară neunitară:

1.Potrivit unei orientări jurisprudenliale, unele instanţe au apreciat că nu se poate lua act de acordul de mediere cu privire la divorţ, reţinând că divorţul reprezintă o acţiune personală, ce priveşte statutul persoanei, şi care, potrivit art. 2 alin. (4) din Legea nr. 192/2006, nu poate forma obiect de mediere. in acelaşi sens, conform art. 64 alin. (1) lit. a) din actul normativ menţionat, pot fi rezolvate prin mediere neinţelegerile dintre soţi vizând continuarea căsătoriei, iar nu şi divorţul. In plus, divorţul nu face parte dintre cauze1e în care se poate pronunţa o hotărâre de expedient în baza acordului de mediere, potrivit art. 64 alin. (1) din legea în discuţie.

Instanţele de judecată au apreciat că sintagma “inţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei ” din cuprinsul art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 se referă la inţelegerea soţilor cu privire la modalitatea desfacerii acesteia şi nicidecum la realizarea divorţului prin intermediul acordului de mediere incheiat în faţa mediatorului, dovadă în acest sens, stând faptul că, legiuitorul a prevăzut că, acordul de mediere nu poate fi depus decât la instanţa de judecată competentă se pronunţe asupra divorţului. in p1us, s-a constatat că, divorţul nu figurează printre cazurile limitativ prevăzute de legea medierii, în care acordurile de mediere pot îmbrăca forma unor hotărâri de expedient. (Sentinţa civilă nr. 20/23.01.2019 — Judecătoria Strehaia).

Sesizarea instanţei de judecată nu poate fi făcută printr-o cerere de omologare a acordului de mediere cu privire la divorţul dintre soţi, ci doar printr-o cerere de desfacere a căsătoriei. Instanţa apreciază că, divorţul nu se numără printre neînţelegerile dintre soţi care pot fi soluţionate prin mediere, enumerate în cadrul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006.

in schimb, instanţa de judecată poate avea în vedere la soluţionarea cauzei de înţelegerea dintre părţi cu privire atât 1a forma divorţului, cât şi cu privire la soluţionarea cererilor accesorii acestuia. (Sentinţa civilă nr. 2520/06.11.2018 — Judecătoria Tulcea)

2. Intr-o a doua orientare de jurisprudenţă, instanţele de judecată au ţinut seama de acordul de mediere referitor la divorţ, dar sub condiţia ca instanţa să pronunţe desfacerea căsătoriei prin acord, în unna verificării consimţământului liber exprimat al părţilor în acest sens în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 931 alin. (1) Cod procedură civilă, transformând, practic, cererea de pronunţare a unei hotărâri de expedient în baza acordului de mediere asupra divorţului, într-o cerere de divorţ prin acordul dat în faţa instanţei de judecată.

Opinia judecătorilor Tribunalului Maramureş (Decizia civilă nr. 332/A/2015) este In sensul că, instanţa de judecată are obligaţia de a lua consimţământul părţilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi doar în măsura în care acesta există, instanţa va dispune desfacerea căsătorie1,1n caz contrar nu va lua act de divorţul părţilor în faţa mediatorului.

Pronunţarea unei hotărâri care să Incuviinţeze învoiala părţilor, exprimată în cuprinsul acordului de mediere, de a divorţa, nu se poate face decât cu respectarea exigenţelor impuse de art. 930-931 din Codu1 de procedură civilă (Decizia civilă nr. 6/A/15.01.2019 Tribunalul pentru minori şi familie Braşov).

intr-o altă speţă (Sentinţa civilă nr. 4301/1.08.2017, Judecătoria Sibiu- Secţia civilă), instanţa de judecată admite acţiunea, numai după ce ia act că părţile se prezintă personal şi solicită să se ia act de învoiala lor cuprinsă în acordul de mediere în ceea ce priveşte divorţul şi celelalte cereri accesorii şi verifică că acordul de mediere exprimă voinţa liberă a părţilor de a pune capăt definitiv litigiului cu privire la continuarea căsătoriei.

3. Intro altă orientare de jurisprudenţă, instanţele de judecată au avut o abordare diferită, apreciind că se poate lua act de acordul de mediere asupra divorţului, în baza art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, sub condiţia, acolo unde este cazul, ca inţelegerea părţilor să respecte principiului interesului superior al minorului.

In acest fel, în opinia judecătorilor din cadrul Judecătoriei şimleul Silvaniei (Sentinţa civilă. nr. 551/01.09.2016), instanţa de judecată are obligaţia de a verifica dacă acordul de mediere dintre părţi cu privire la raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori, stabilirea locuinţei minorilor şi stabilirea pensiei de întreţinere nu aduce atingere intereselor minorilor rezultaţi din căsătoriei.

Instanţa va lua act de înţelegerea dintre părţi, materializată prin acordul de mediere în situaţia în care acesta nu cuprinde dispoziţii contrare legii sau normelor de ordine publice, “fiind ocrotit dreptul copilului în cauză şi implicit al părintelui nerezident de a menţine şi păstra legăturile personale cu copilul in forma stabilită prin acord” (Decizia civilă nr. 198/Ap/2017- Tribunalul Satu Mare).

Opinia Avocatului Poporului:

Avocatul Poporului consideră că prima opinie este în acord cu litera şi spiritul legii, motivat de faptul că, în lipsa unui temei legal expres, divorţul între soţi este o acţiune personală, care priveşte statutul persoanei şi o astfel de acţiune nu poate face obiectul medierii.

În acest sens, instanţa de judecată poate fi sesizată cu o cerere de desfacere a căsătoriei şi nu printr-o cerere de incuviinţare a acordului de mediere în ceea ce priveşte divorţul între soţi.

Argumentele Avocatului Poporului au ca premisă de lucru două aspecte esențiale:

a) stabilirea naturiijuridice a divorţului ca fiind o acţiune personală exclusă mod expres de la acordul de mediere, atrăgând astfel incidenţa art. 2 alin. (4) din Legea tu. 192/2006 republicată, potrivit căruia “Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei;

b) in accepţiunea Codului civil, există două modalităti de desfacere a căsătoriei: in faţa ofiţerului de stare civilă sau a notarului, pe de o parte, şi in faţa instanţei de judecată, pe de altă parte.

a) Caracterul de acţiune personală a divorţului este reliefat in întreaga jurisprudenţă a Curţii Constituţionale.

Caracterul de acţiune strict personală a divorţului este conferit de prevederile art. 918 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora acţiunea de divorţ aparţine numai soţilor.

In plus, menţionăm că, potrivit art. 921 alin. (1) din Codul de procedură comparativ cu dreptul comun, care îngăduie părţilor să işi exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, in procesele de divorţ, soţii, trebuie să se prezinte personal in faţa instanţelor de fond, neputând sta in proces prin reprezentanţi, textul de lege instituind, astfel, regula obligativităţii infăţişării personale a soţilor, precum şi excepţiile de la această regulă.

In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că procesul de divorţ în întregul său, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecăţii, are caracter strict personal, deoarece obiectul său implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând de viaţa intimă şi familială a părţilor din litigiu.

Acest caracter strict personal al procesului a impus adoptarea unei proceduri speciale, derogatorii de 1a normele dreptului comun, care nu face decât să dea expresie particularităţii esenţiale a procesului de divorţ şi implicit prevederilor constituţionale cuprinse în art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016, Decizia nr. 1.099 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al Rornâniei, Partea 1, nr. 801 din 11 noiembrie 2011).

b) Singurele modalităţi de desfacere a căsătoriei avute iu vedere in mod expres de legiuitor sunt cele reglementate de Codul civil: faţa ofiterului stării civile sau notarului şi in fata instantei de judecată

Intenţia legiuitorului de a stabili doar aceste modalităţi de desfacere a căsătoriei prin divorţ poate fi decelată din wmărirea parcursului legislativ al celor două acte normative incidente: Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost să confere mediatorului posibilitatea de a lua act de desfacerea căsătoriei printr-o hotărâre de expedient ar fi prevăzut în mod expres aceasta în Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009 şi intrat In vigoare în anul 2011, act normativ ulterior consacrării legislative a profesiei de mediator

Din interpretarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/22006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se deduce faptul că, soţii pot încheia o inţelegere cu privire la modul de desfacere a căsătorie şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, nu şi la realizarea divorţului propriu-zis în forma acordului de mediere, acesta nefiind inclus în aspectele ce pot fi soluţionate prin mediere.

Instanţa de judecată poate avea în vedere Inţelegerea părţilor cuprinsă în acordul de mediere în ceea ce priveşte forma divorţului (culpă comună sau culpă pesonală) şi soluţionarea cererilor accesorii cazul divorţului cu copii minori instanţa având obligaţia de a verifica acordul de mediere şi sub aspectul respectării interesului superior al copilului referitor la exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la intreţinerea şi stabilirea domiciliului copiilor, partajul bunurilor comune).

Prin urmare, apreciem că cererea de consfinţire a acordului de mediere având ca obiect divorţul prin acordul soţilor trebuie respinsă ca inadmisibilă de către instanţele de judecată.

in considerarea rolului constituţional al Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi 1ibertălilor persoanelor fizice, apreciem că divorţul reprezintă o acţiune personală, ce priveşte statutul persoanei, şi nu se numără printre cauzele care pot fi soluţionate prin mediere, desfacerea căsătoriei putând fi dispusă doar prin modalităţile expres prevăzute de Codul civil.

Luand in considerare aspectele expuse, vă adresez rugamintea de a constata că problema de drept prezentată a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti printr-o decizie obligatorie, să stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.”, se arată în finalul sesizării.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns